MIRA – Zero Absolut

MIRA – Zero Absolut, single nou si videoclip pe masura
Asculta online MIRA – Zero Absolut, single nou si videoclip pe masura. Vezi videoclipul celei mai noi lansate de MIRA, se numeste Zero Absolut.
Artista a lansat de curand „Zero Absolut”, o poveste muzicală sensibilă și emoționantă despre dragoste. După succesele bine meritate pentru melodiile „De ce”, „O privire”, „Plus și minus” și „Învață-mă”, iata cea mai noua melodie lansata de Mira. Dupa spusele artistei, toate aceste melodii se vor regăsi pe primul album din carieră. Noua nu ne ramane decat sa va uram vizionare placuta si sa asteptam cu nerabdare lansarea primul album semnat Mira.
Versuri Zero absolut – Mira
Mă mint că apa asta rece-i mâna ta,
Chiar dacă ar fi să plâng, nu s-ar vedea,
Te aștept să vii și trec prin toate stările,
Și calendaru’-și rupe singur foile.
De ce ne mințim că suntem nemuritori?
Și veșnicia are clipe uneori,
De ce nu ne mai întâlnim la cafeaua din zori?
Topește-mă și apoi îngheață-mă la zero absolut,
Ia-mi tot oxigenul,
Noi, două galaxii cu rătăciri,
Și tot atâtea simetrii
Tranversând infernul
Și simt cum infinit îmi treci prin vene,
Mă liniștești cu același: „Nu te teme!”,
Atât de multe ne despart azi de noi doi,
Ne-o spun privirile aruncate inapoi.
De ce ne mințim că suntem nemuritori?
Și veșnicia are clipe uneori,
De ce nu ne mai întâlnim la cafeaua din zori?
Topește-mă și apoi îngheață-mă la zero absolut
Ia-mi tot oxigenul,
Noi, două galaxii cu rătăciri
Și tot atâtea simetrii,
Tranversând infernul.
Spune-ti parerea si tu despre aceasta melodie pe pagina noastra de facebook. Vezi aici cea mai noua melodie lansata de Lady Gaga – 911. Citește și despre Mira – Plus și minus.
1 thought on “MIRA – Zero Absolut”