I just called to say I love you – Oscar 1985
I just called to say I love you, premiat cu Oscar pentru cea mai bună melodie originală în anul 1985
Ascultă la Radio Click Romania, I just called to say I love you – Oscar 1985. Piesa de dragoste a fost compusă și interpretată de Stevie Wonder.
Despre Stevie Wonder
Stevie Wonder, născut în 1950 ca Stevland Hardaway Judkins , este un cântăreț și compozitor american. Orb din copilărie, este considerat unul dintre cei mai mari artiști americani din a doua jumătate a secolului XX și are una dintre cele mai prolifice cariere în muzica pop americană .
Discografia sa a început la vârsta de 11 ani. În 2021 număra 51 de albume (23 de studio, 3 de muzică de film, 4 live, 11 compilații) și 101 single-uri. În Statele Unite, 49 dintre melodiile sale s-au clasat în Top 40 și 10 pe locul 1 în Billboard Hot 100. În total, la nivel mondial, 32 dintre single-urile sale au fost numărul 1 în vânzări record.
Cariera lui Stevie Wonder se întinde pe mai bine de jumătate de secol. Ea acoperă multe genuri muzicale (cum ar fi funk, rhythm and blues, soul, pop). Artistul a vândut peste 100 de milioane de albume. El a primit 25 de premii Grammy, între care premiul Grammy pe viață, în 1996. A câștigat un premiu Oscar pentru cea mai bună melodie originală în 1985 pentru ”I just called to say I love you”.
Despre ”I Just Called to Say I Love You”
Cântecul din 1984 a fost compus (muzică și text) și interpretat de Stevie Wonder, pentru coloana sonoră a filmului ”The Girl in Red”. S-a clasat pe locul 1 în Billboard Hot 100, Adult Contemporary Tracks și US Hot Black Singles. De asemenea în Australia, Germania, Marea Britanie, Finlanda, Franța, Irlanda, Olanda, Noua Zeelandă, Suedia și Elveția. A primit Globul de Aur și Oscarul pentru cel mai bun cântec original în 1984, apoi premiul British Academy Film pentru cel mai bun cântec original în 1985 .
Aparținând genului R&B și stilului soul, această melodie cu temă simplă și sentimentală i-a derutat la început pe critici. Ea se deosebea prea mult de lucrările de avangardă produse de Wonder în anii 1970.
I Just Called To Say I love You a fost și în centrul unei controverse. Compozitorul Lee Garret l-a acuzat pe Stevie Wonder că i-a plagiat o melodie proprie. S-a mai susținut că melodia nu a fost scrisă de la început pentru a apărea în coloana sonoră a unui film. Aceasta ar fi invalidat atribuirea Oscarului, dar aceste acuzații au fost respinse ca nefondate.
Priviți videoclipul și ascultați cântecul lui Stevie Wonder I just called to say I love you – Oscar 1985.
Scrie-ți părerile despre cântecul de Oscar compus și interpretat de Stevie Wonder ”I just called to say I love you”, pe paginile noastre de facebook, twitter sau de chat romanesc pt. mobil.
Dacă te pasionează subiectul ”Cântece de Oscar”, poți citi și despre ”Que sera, sera”, interpretat de Doris Day și premiat cu Oscar în anul 1957.