VUNK – Ajunge
Asculta online VUNK – Ajunge, single nou
VUNK lanseaza piesa „Ajunge”, extrasa de pe materialul discografic „Domnul Portocaliu si Masina Timpului”, cu un proiect video înregistrat in timpul concertului aniversar „Deja Vu”.
„Cântecul ăsta a fost scris acum un an ca un dublu dialog pe care îl ai și cu tine însuți, dar și cu persoana care te face sâ strigi “Ajunge”. Este un cântec care îndeamnă la curaj, la speranța pe care o aduce o alegere sau o schimbare. In contextul în care ne aflăm cu toții acum piesa asta capătă alte sensuri. Lumea se schimbă definitiv și viețile noastre la fel. Eu cred că în bine, pentru că acum e timpul sâ spunem “Ajunge” față de tot ce nu era bun în viețile noastre, tot ce nu era al nostru dar tineam cu dinții să nu pierdem, tot ce voiam să fim sau să deținem, dar nu aveam nevoie, de fapt.”, a declarat Cornel Ilie, solistul trupei VUNK.
VUNK – Ajunge
VUNK a celebrat 25 de ani de existenta in 2019, ocazie prin care a lansat un album nou si un concert incendiar la Sala Polivalentă, unde fanii au făcut cunoştinţă cu Domnul Portocaliu şi au fost plimbaţi cu Maşina Timpului prin hiturile lansate de-a lungul anilor.
Cei prezenți la eveniment au putut să ia legătura direct cu Domnul Portocaliu prin Whatsapp, iar acesta i-a invitat pe toți la o sesiune de meet and greet. Zeci de fani au rămas după concert să-i cunoască pe băieți, să ia autografe pe cartea Déjà-vu. 25 de ani de VUNK și pe albumul Domnul Portocaliu și Mașina Timpului și să facă poze cu cei pe care-i admiră, cărora le ascultă muzica și pe care-i aplaudă cu fiecare ocazie.
„Ajunge” este o piesă compusă de către Cornel Ilie şi Gabriel Maga, fiind lansată cu un vizual din cadrul concertului „Deja-Vu”, proiect filmat de către cei de la The Brothers M.
De 25 de ani pe scena din România, VUNK este trupa inovației în rock-ul românesc. Primul videoclip 3D, primul concert multimedia, primul afiș exclusiv din GIF-uri sau primul videoclip filmat live pe Facebook. Single-uri precum Pleacă (Hit Gold), Vreau o țară ca afară (hit popular, devenit slogan național), Așa și sau Numai la doi au ocupat primul loc în topurile radio de-a lungul anilor, timp de mai multe săptămâni. În 2018, formația VUNK a devenit protagonista primului documentar al unui artist român – Jur să spun adevărul. Folosind tehnologia, show-urile spectaculoase și cântecele cu mesaj profund, VUNK își continuă viziunea de a conecta oamenii și de a le aduce bucurie, încredere și speranță.
Pentru coperta albumului „Domnul Portocaliu şi Maşina Timpului”, trupa VUNK a avut alături 25 de fani care au apărut pe copertă împreună cu cei patru membri.