Asculta online, Valeria Stoica - Empty Air, single nou,

Asculta online Valeria Stoica – Empty Air, single nou

Valeria Stoica ne propune sa lasam muzica sa ne poarte departe, in lumea propriei imaginatii. Videoclipul piesei „Empty Air” este o calatorie intr-o lume diafana, unde totul este emotie si visare.

Valeria Stoica reușește încă o dată să ne scoată din starea de rutină și să ne facă să visăm cu ochii deschiși. Noul single al artistei, ce-i poartă semnătura, este o invitație la dans și reverie, descătușare de griji și încordări și îmbrățișare a bucuriei sincere de copil. „Empty Air” este o exemplificare a faptului că putem fi fericiți fără a alerga după validări sociale. Este suficient să ne bucurăm de fiecare clipă învățând să ne iubim pe noi înșine. „Empty Air” are muzica si versurile compuse de Valeria Stoica.

Valeria Stoica – Empty Air

Valeria Stoica este artista de muzica indie-pop, originara din Republica Moldova, care a fascinat lumea artistica prin prezentele ei boeme din clipuri si concerte si a carei muzica este difuzata de radiouri din strainatate. Valeria a început să cânte la chitară de la 8 ani, vârstă la care tatăl ei a înscris-o la Școala de Muzică. Vocea și-a descoperit-o la 16 ani, după ce a ascultat artiști indie internaționali pe YouTube și a făcut primul cover după Damien Rice. Cea mai mare pasiune a Valeriei Stoica este muzica, iar acest lucru se vede în munca sa.

„Uneori uitam de ce suntem pe Pamant, uitam sa ne oprim din drum, sa respiram si sa ne bucuram de ceea ce ni se intampla acum, azi. Ne gandim prea mult la ziua de maine, la ce spun cei din jurul nostru si nu ne mai uitam inspre noi, nu mai avem incredere in calea noastra. Trebuie sa ne bucuram de prezent, sa fim fericiti, pentru ca nu avem nevoie de nimic in plus, doar de viata. Am avut o disputa cu mine referitor la ceea ce simt sa compun si la ce credeam eu ca ar putea spune cei din jur despre asta, insa cand am pus mana pe chitara si am inceput sa compun, brusc am inceput sa zambesc si sa dansez. Mi-am dat seama ca drumul meu este fix asa cum simt”, declara Valeria.

Filmarile pentru videoclipul piesei „Empty Air”, regizat de Nicu Dragan, au reprezentat una dintre cele mai fericite experiente pentru artista. „Este primul clip in care nu apar doar eu, primul clip in care sunt si alti oameni. A fost o experienta atat de fericita pentru mine, mai ales ca cei alaturi de care am filmat au fost cei care imi asculta muzica. A fost asa o energie frumoasa la filmari..”, marturiseste Valeria Stoica.

Valeria este unul dintre artistii Uninvited Artists, o comunitate de artiști independenți și label care acopera o nisa muzicala de la electro si pop punk pana la jazz si indie rock din Romania. Printre artistii Uninvited se numara Nopame, Groovy Bastards (Trupa Ioanei Visinescu), Are You Anywhere, Bad July (Iuliana Dobre), Deja Who (Ana Bancescu), August Day. Sub deviza” A fi Uninvited înseamnă a fi fără limite”, comunitatea de artiști crede in libertate si in puterea unui grup unit si ca doar împreună pot fi mult mai puternici decât au fost vreodată separat.

Vara aceasta, Valeria a concertat la Festivalul Electric Castle și în Dortmund, Germania, în deschiderea concertului susținut de cântăreața americană Lucy Dacus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *