om la luna – Spre inaltime
om la luna – Spre inaltime, single nou, Videoclip
om la luna lanseaza o piesa plina de emotie, „Spre inaltime”. Noua piesa se gaseste pe viitorul album al trupei. Piesa este acompaniata de un videoclip pe care il gasiti in articol.
Spre înălțime’ este un cântec despre zboruri mari și mici, despre urcat spre înalt și despre căzut de sus. Este un cântec prețios ca o povață transmisă cu multă dragoste din generație în generație. E ca o datorie pe care fiecare dintre noi o are în viață – să își deschidă aripile și să caute înaltul, indiferent de preț și consecințe.
Zborul are pentru fiecare dintre noi o semnificație puternică. Poate să însemne să îți urmezi visul, cu curaj și uneori cu nesăbuință. Poate să însemne nesupunere sau chiar sfidare. Poate să însemne frică de nereușită și de căzutul cu aripile frânte, dar poate să fie și un salt de încredere, uneori în gol, care să ne ducă de fapt și mai sus decât eram.
om la luna – Spre inaltime
La finalul lui 2021, membrii trupei au petrecut împreună două săptămâni complet izolați într-un sat de la poalele Munților Vrancei și au compus un nou material pe care îl vor lansa în iunie 2022. De pe acest album, trupa a lansat primul single ‚La capăt de linie’ ce aduce o nouă direcție de explorat, una în care poezia și căldura mesajelor se îmbină cu elemente și sunete noi, păstrând sinceritatea și vulnerabilitatea cântecelor, dar adăugând noi valențe creațiilor trupei.
om la lună a crescut cu fiecare concert, cu fiecare episod de muzică și storytelling, transformând fiecare apariție într-o experiență foarte intimă, memorabilă, ce apropie oamenii într-un mod iremediabil.
La aproape patru ani de la înființare, om la lună a devenit una dintre cele mai populare și iubite trupe de rock alternativ/indie rock din România, cu numeroase concerte sold out și cu o comunitate de fani devotați în toată țara.
Daca ti-a placut acest articol, te invit sa citesti si despre RUBY – Pericol Public. Ascultă Radio Click Romania si cere piesa ca preferinta sau dedicatie. Spune-ti parerea pe pagina noastra de facebook, despre aceste melodii si nu numai despre ele.