Elvis Presley – Blue Christmas
Un cântec de Crăciun, dedicat iubitei plecate departe de Elvis Presley – Blue Christmas
Ascultă la Radio Click Romania unul dintre cele mai frumoase cântece de dragoste, dar și de Crăciun. Ascultă ”Blue Christmas” interpretat de Elvis Presley și Martina McBride
Despre Elvis Presley
Celebru cântăreț și actor american, Elvis Presley (1935-1977) a fost supranumit ”Regele rock’n’roll-ului”. Aceasta datorită imensului său succes internațional și pentru rolul său în extinderea acestui stil muzical la nivel mondial.
Și-a început cariera muzicală la 19 ani, contribuind la popularizarea genului rockabilly, amestec energic de muzică country și rhythm and blues. A devenit apoi o figură de frunte a mișcării rock’n’roll, dar și un subiect controversat în America acelor ani.
Elvis Presley este unul dintre cei mai bine vânduți trei artiști din toate timpurile, alături de Beatles și Michael Jackson. Estimările vânzărilor sunt cuprinse între 233 de milioane și 1 miliard de discuri vândute. El a câștigat 82 de discuri de aur, fiecare album fiind vândut în cel puțin 500000 de exemplare. Considerat unul dintre cei mai influenți muzicieni ai secolului XX, a excelat în multe genuri. Pe lângă rock and roll, a cântat, cu același succes, muzică pop, blues, country și gospel.
Despre Martina McBride
Martina McBride este o cantautoare americană de muzică country, dar și regizoare de film. S-a născut în 1966, ca Martina Mariea Schiff. Ea și-a început cariera muzicală în copilărie, cântând în trupa formată de familie (tatăl și frații ), în sălile de dans locale.
Artista a lansat mai multe albume, toate de succes. Cel mai mare succes al său a fost albumul clasic de muzică country, ”Timeless”.
Despre Blue Christmas
„Blue Christmas” este o melodie R&B scrisă de Jay Johnson și compusă de Billy Hayes. A fost interpretată inițial de Doye O’Dell (1948), dar este cel mai bine cunoscută pentru interpretarea lui Elvis Presley.
În 1957 melodia a fost înregistrată de Elvis Presley pentru albumul său de Crăciun , ”Elvis’ Christmas Album”. Artistul a interpretat-o pentru prima dată în public în cadrul emisiunii speciale de televiziune de Crăciun din 1968, intitulată ”Elvis”.
Cântecul subliniază tristețea celui a cărui iubită se află departe în zilele de sărbătoare. Crăciunul lui va fi trist (blue), dominat de amintirea ei.
Privește înregistrarea în care Elvis Preslei și Martina McBride interpretează ”Blue Christmas”. Poți să ceri cântecul ca preferință sau dedicație la Radioclick Romania.
Blue Christmas – versuri
Crăciun trist
Crăciunul meu o să fie trist fără tine,
O să fiu atât de trist numai gândindu-mă la tine,
Ornamentele roşii într-un pom verde de Crăciun
Nu vor mai fi la fel, draga mea, dacă nu eşti aici cu mine.
Şi când acei fulgi trişti de nea o să înceapă să cadă
Atunci acele triste amintiri o să înceapă să revină.
Tu o să fii bine, cu al tău Crăciun cu zăpadă,
Dar Crăciunul meu o să fie trist, trist, trist.
Tu o să fii bine, cu al tău Crăciun cu zăpadă,
Dar Crăciunul meu o să fie trist, trist.
Dacă îți place muzica romantica, citește și ascultă și JP Cooper – All this love
Te așteptăm și pe pagina noastră de facebook, pentru un like și un share.