Andrea Bocelli ft. Ellie Goulding – Return To Love

Asculta online, Andrea Bocelli ft. Ellie Goulding - Return To Love, single nou
loading...

Asculta online Andrea Bocelli ft. Ellie Goulding – Return To Love

Andrea Bocelli a lansat o noua piesa alaturi de Ellie Goulding, „Return to Love”. Melodia cu accente dramatice primeste un videoclip, in care îl vedem pe celebrul tenor, dar si pe Ellie, in studiourile de inregistrari.

Andrea Bocelli apare în „Return to Love” înregistrând piesa în Italia, înconjurat de fotografii cu cei dragi şi o atmosferă zen. Într-o altă lume, cu un suflu britanic, Ellie Goulding apare în Londra, la rândul său în studio pentru a înregistra track-ul. Cadrele cu artiştii în mijlocul creaţiei sunt alternate cu imagini din capitala Marii Britanii. Suntem surprinşi să o auzim pe Ellie cântând în italiană, în vreme ce Andrea Bocelli cântă atât în italiană, cât şi în engleză. Acest single este extras de pe albumul „Si Forever”, varianta extinsă a albumul best seller „Si”. Andrea Bocelli a experimentat în ultimii ani cu duete care au făcut senzaţie, precum cel cu Ed Sheeran sau cu Dua Lipa.

Andrea Bocelli ft. Ellie Goulding – Return To Love

Despre noua colaborare Ellie a declarat următoarele: A fost o onoare uriaşă că legendarul Andrea Bocelli a vrut ca eu să apar pe piesa împreună cu el. Am avut întotdeauna o afinitate pentru muzica clasică şi sunt topită după o piesă de dragoste. A fost distractiv şi o experienţă de iluminare să cânt în italiană, o bucurie să înregistrez piesa.

Pe lângă acest duet, Andrea Bocelli mai adaugă o piesă pe varianta extinsă a discului „Si”. E vorba despre colaborarea cu actriţa Jennifer Garner, cunoscută pentru peliculele „Daredevil”, „13 Going on 30” şi serialul „Alias”. Asemenea multor celebrităţi de la Hollywood, actriţa îşi face debutul în muzică pe piesa „Dormi Dormi Lullaby”.

Andrea Bocelli se pregăteşte de o serie de concerte în Marea Britanie, începând cu Genting Arena pe 19 octombrie în Birmingham. Albumul „Si Forever: The Diamond Edition” va sosi pe 8 noiembrie prin casele de discuri Sugar Music şi Decca Records. Legendarul muzician Andrea Bocelli a concertat la Bucureşti în 2017, în Piaţa Constituţiei, având şi o oprire la Cluj în cadrul turneului său din acelaşi an.

Tracklist-ul complet al acestui LP este următorul:

1. Alla Gioia (Ode To Joy)
2. Return To Love Feat. Ellie Goulding
3. Un Rêve De Libert
4. Ragazzo Mio (Danny Boy)
5. Il Mare Calmo Della Sera (25th Anniversary Version)
6. Dormi Dormi Lullaby Feat. Jennifer Garner
7. Amo Soltanto Te Feat. Ed Sheeran
8. If Only Feat. Dua Lipa
9. Fall On Me Feat. Matteo Bocelli
10. Un’Anima
11. Miele Impuro
12. Gloria The Gift Of Life
13. Vertigo With Raphael Gualazzi At The Piano
14. I Am Here
15. Ave Maria Pietas’ Feat. Aida Garifullina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *