Stiri pe scurt 31 Octombrie 2017

loading...

Stiri pe scurt 31 Octombrie 2017

Radio Click Romania va ofera cele mai noi si cele mai importante Stiri pe scurt 31 Octombrie  din Romania si nu numai, ramaneti aproape.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 31 octombrie. În 1881, s-a născut Eugen Lovinescu, critic şi istoric literar, teoretician al literaturii şi sociolog al culturii, memorialist, dramaturg, romancier şi nuvelist român, cel mai de seamă critic după Titu Maiorescu: “Istoria literaturii române contemporane”, “De peste prag”, “Lulu”, “Nuvele florentine”, “T. Maiorescu şi contemporanii lui” (d. 16 iulie 1943).

De Halloween 2017, vrăjitoare, zombie sau vampiri, toţi monştrii ies la lumina lanternelor din dovleci. Dacă aveţi deja costumul şi toate trucurile pentru a obţine cele mai bune dulciuri, ştiţi cu adevărat ce este acest festival de origine irlandeză? Halloween e pe 31 octombrie. Halloween (o abreviere pentru “All Hallows’ Evening”) este o sărbătoare de origine celtică, preluată de multe popoare din lumea occidentală şi nu numai. Halloween-ul se celebrează în noaptea de 31 octombrie. Precedă sărbătoarea creştină Ziua tuturor sfinţilor de pe 1 noiembrie.

Obiceiuri specifice de Halloween sunt dovlecii sculptaţi, luminaţi cu ajutorul felinarelor, folosiţi la decorarea caselor şi grădinilor şi ca lanterne, dar şi costumarea în personaje desprinse din poveştile de groază. Copiii costumaţi astfel colindă din casă în casă şi sunt recompensaţi cu dulciuri. Toată lumea ştie despre aceste obiceiuri. Printre alte mâncăruri asociate sărbătorii de Halloween se numără “barmbrack”, o prăjitură uşoară cu fructe, în care se introduce un inel sau o monedă (obicei din Irlanda), caramele (Marea Britanie), bomboane în formă de cranii, plăcintă de dovleac, pâine de dovleac etc.

Vântul a creat, în ultimele 24 de ore, probleme în municipiul Bucureşti şi în 12 judeţe din ţară, zece acoperişuri ale blocurilor de locuinţe, zece copaci şi un stâlp de electricitate fiind doborâţi. Potrivit IGSU, în urma avertizărilor de cod galben şi portocaliu valabile în data de 30 octombrie, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate efecte negative la nivelul a 18 localităţi din 12 judeţe: Bihor, Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Hunedoara, Iaşi, Mureş, Satu Mare şi Sibiu), precum şi în municipiul Bucureşti.

La nivel naţional, au fost dislocate 10 acoperişuri ale blocurilor de locuinţe şi 7 elemente de faţadă, au fost doborâţi de vânt 10 arbori şi un stâlp de electricitate (pe carosabil, autovehicule şi locuinţe), fiind avariate 5 autoturisme. Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică erau afectate 6 localităţi din 5 judeţe (Alba, Argeş, Harghita, Maramureş şi Suceava), iar echipe specializate acţionează în teren pentru remedierea situaţiei.

În cursul zilei de luni, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, Porturile Constanţa Sud Agigea, Constanţa Nord, Mangalia şi Midia au fost închise, dar la această oră doar Portul Midia este închis. De asemenea, două drumuri naţionale şi un drum judeţean rămân în continuare închise circulaţiei rutiere (DN 67C – Transalpina între localităţile Rânca şi Obârşia Lotrului, DN 7C – Transfăgărăşan pe tronsonul Piscu Negru – Bâlea Cascadă şi DJ 175B între localităţile Pojorâta şi Crucea).

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a decis aprobarea proiectului prin care se acordă ajutoare sociale familiilor monoparentale, ale căror venituri medii lunare nu depăşesc suma de 530 de lei. Decizia a fost luată cu 49 de voturui „pentru”, unul „împotrivă” şi o abţinere. În cadrul dezbaterilor organizate anterior votului, consilierul PNL Cătălin Ionuţ Deaconescu a reproşat faptul ca, în proiect, nu au fost incluse şi familiile care au un membru în închisoare sau internat într-un spital de psihiatrie.

Potrivit proiectului, semnat de primarul general Gabriela Firea, pentru familia monoparentală al cărei venit mediu lunar pe membru de familie se situează până la 200 de lei inclusiv, ajutorul ar putea fi în cuantum de: 300 de lei pentru familia cu un copil, 600 de lei pentru familia cu doi copii, 900 de lei pentru familia cu trei copii şi 1.200 de lei pentru familia cu patru copii sau mai mulţi.

Totodată, proiectul mai prevede acordarea unui ajutor social comunitar lunar pentru familia monoparentală al cărei venit mediu lunar pe membru de familie este cuprins între 201-530 lei, după cum urmează: 200 de lei pentru familia cu un copil, 400 de lei pentru familia cu doi copii, 600 de lei pentru familia cu trei copii şi 800 de lei pentru familia cu patru copii sau mai mulţi.

Secţia pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) ar putea lua, o decizie privind raportul Inspecţiei Judiciare (IJ) după controlul la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), acesta aflându-se pe ordinea de zi a şedinţei. Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat, înainte ca Secţia pentru Procurori din cadrul CSM să ia o decizie în cazul raportului Inspecţiei Judiciare în cazul controlului la DNA, că este „mulţumit” de activitatea conducerii acestui parchet. Procurorul general al României a subliniat că are încredere deplină în concluziile CSM în cazul raportului IJ.

Pe ordinea de zi a şedinţei Secţiei pentru Procurori din cadrul CSM, se află raportul Inspecţiei Judiciare nr. 5115/IJ/982/DIP/2017 având ca obiect „eficienţa managerială şi modul de îndeplinire a atribuţiilor ce decurg din legi şi regulamente, de către conducerea structurii centrale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi respectarea normelor procedurale şi regulamentelor de către procurori şi personalul auxiliar de specialitate din cadrul parchetului vizat”.

Aeroporturile din China (Beijing sau Shanghai) prezintă riscul cel mai mare pentru pierderea zborurilor de legătură, la polul opus situându-se aeroporturile din Bucureşti, Amsterdam şi Zurich. Riscul cel mai mare pentru pierderea conexiunii îl au pasagerii cu escală în China (Beijing sau Shanghai), unde transferul de la un zbor la altul ajunge la trei ore.

În Europa, şansele cele mai mari de ratare a îmbarcării pe zbor de conexiune sunt la Madrid (o oră şi jumătate timpul de transfer, respectiv 65 de minute dacă cursele sunt operate de către Iberia). Pentru persoanele din afara zonei Schengen, inclusiv românii, aeroportul din Bruxelles are un timp de conexiune de 90 de minute, similar cu aeroportul din Paris (Charles de Gaulle) atunci când pasagerul trebuie să se deplaseze de la un terminal la altul.

La polul opus, se află aeroporturile din Amsterdam, Munchen sau Zurich, unde timpul de transfer pentru conexiuni este de aproape 40 de minute. Aeroportul Otopeni se află, de asemenea, în rândul celor care au un timp scurt de transfer pentru zborurile de conexiune, mai exact o medie de 50 de minute.

Potrivit Directivei Europene 261/2004, dacă un zbor are mai multe escale, inclusiv întârzierea la una dintre ele poate fi despăgubită, dacă sunt respectate condiţiile de eligibilitate. Esenţial este ca toate acele zboruri să fie pe o singură rezervare. În prezent, multe zboruri sunt operate în code-share cu partenerii aerieni din aceeaşi alianţă, însă compania care emite biletul de zbor este răspunzătoare pentru operarea cursei până la final, inclusiv pentru întârzierile sau anulările ce pot apărea, precizează compania.

Consiliul Concurenţei anunţă că va modifica modul de analiză a fuziunilor şi achiziţiilor pe piaţa de retail alimentar din perspectiva dimensiunii geografice, reducând distanţele pe care se găsesc eventualele unităţi competitoare ale acestora. Măsura este introdusă „ca urmare a schimbărilor apărute în comportamentul companiilor de pe această piaţă, dar şi al consumatorilor”. Astfel, „când va analiza piaţa relevantă a unui magazin de peste 400 mp, se vor avea în vedere toate magazinele existente (mici şi mari) în aria de 10 minute de mers cu autoturismul faţă de magazinul analizat.

Dacă se va analiza un magazin de proximitate, se vor avea în vedere alte magazine de proximitate (cu suprafata mai mică de 400 mp) care se află în aria de 10 minute de mers pe jos faţă de magazinul analizat, dar şi magazinele de dimensiuni medii şi mari (comerţ modern), într-o arie de 10 minute de mers cu maşina faţă de magazinul analizat”. Ca urmare, odată cu aplicarea noului mod de analiză „vor fi mai greu de îndeplinit condiţiile pentru ca autoritatea de concurenţă să autorizeze tranzacţiile care implică magazine ce se află la distanţă mai mică de 10 minute”.

Deputatul de Cluj Adrian Dohotaru şi-a anunţat, marţi, demisia din USR, menţionând că doreşte să construiască o mişcare coerentă de stânga şi că va colabora punctual cu această formaţiune şi cu celelalate partide, întrucât este ”un om al dialogului”. Potrivit unei postări, pe o reţea de socializare, Adrian Dohotaru a arătat că România are nevoie de o guvernanţă participativă, de mai multă democraţie, de o gândire din perspectiva celor dezavantajaţi social şi economic. Dohotaru a precizat că USR trece prin momente dificile, cu alegeri contestate şi un proaspăt preşedinte boicotat de filiala Bucureşti, de unii parlamentari şi alţi delegaţi

Arhiepiscopului Tomisului, IPS Teodosie, scapă de controlul judiciar în dosarul ”Nazarcea”, în care este acuzat, alături de alte persoane, de obţinere fără drept de fonduri europene. Curtea de Apel Constanţa a decis revocarea măsurii preventive a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Teodosie Petrescu, prin ordonanţa procurorului din data de 17 octombrie 2016. Decizia instanţei nu este definitivă, putând fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La ieşirea din sala de judecată, Teodosie a menţionat că a înţeles semnificaţia controlului judiciar, precizând că nu este nemulţumit de instituirea acestuia. Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, este acuzat, în dosarul ”Nazarcea”, alături de alte persoane, de obţinere fără drept de fonduri europene.

România ocupă locul 28 în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte indicele DESI- Digital Economic and Society Index, calculat de Comisia Europeană, însă are un potenţial foarte mare de dezvoltare în acest domeniu. În ceea ce priveşte utilizarea internetului de către cetăţeni, România se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană (UE). Deşi reţelele de socializare şi apelurile video sunt utilizate tot mai frecvent, românii manifestă reticenţă în ceea ce priveşte tranzacţiile şi serviciile bancare online. Astfel, doar 12% din populaţia ţării face achiziţii online, iar 90% din volumul comenzilor plasate online au fost achitate cu numerar la livrare.

La nivel de ţară, se observă o întârziere şi în ceea ce priveşte integrarea tehnologiei digitale în afaceri, chiar dacă au fost înregistrate unele progrese. Astfel, a crescut ponderea firmelor din România care utilizează platformele de socializare (8%). În schimb, doar 7% dintre IMM-uri îşi vând produsele folosind platforme online, vânzările online reprezentând doar 4,3% din cifra de afaceri a acestor companii. În România însă doar 7% din volumul vânzărilor totale se fac online, mai puţin de jumătate faţă de media UE (16%).

În ceea ce priveşte capitalul uman, România se situează pe ultimul loc în UE, dar a înregistrat progrese comparativ cu anul trecut, în special în ceea ce priveşte numărul persoanelor care accesează mediul online (56%), nivelul competenţelor digitale şi numărul de specialişti în Tehnologia Informaţiilor şi a Comunicaţiilor (TIC) (1,9%).

România se clasează pe ultimul loc şi în privinţa prestării de servicii publice în sfera digitală. Totuşi, în ultimul an, s-au înregistrat progrese comparativ cu anul anterior în ceea ce priveşte furnizarea serviciilor publice digitale, prin creşterea numărului de servicii care pot fi efectuate online şi prin pre-completarea automată a formularelor pentru cetăţeni. În plus, România a progresat şi în ceea ce priveşte promovarea politicilor privind „open data”.

Patru mineri au fost răniţi, în urma unei explozii care a avut loc în mina Uricani, iar un al cincilea ortac care a intrat să-şi salveze colegii s-a intoxicat cu monoxid de carbon. Trei mineri au fost găsiţi la scurt timp după producerea deflagraţiei şi scoşi din mină, în timp ce al patrulea a fost localizat după trei ore şi jumătate, el fiind decedat.

Cei trei mineri răniţi, în explozia de la mina Uricani sunt stabili, unul dintre ei, care a suferit arsuri pe 40% din suprafaţa corupului, urmând să fie operat la mâini. Cei trei mineri au fost aduşi, luni după-amiază, în Capitală, cu un elicopter, doi dintre ei fiind transportaţi la Spitalul de Arşi şi unul la Spitalul „Bagdasar Arseni”. Minerul transportat la „Bagdasar Arseni” a fost şi el intubat, dar este stabil.

Coca-Cola HBC România a devenit distribuitorul pe plan local al cafelei Lavazza, printr-un parteneriat semnat la nivel regional cu producătorul italian de cafea. Parteneriatul a fost semnat între filialele Coca-Cola HBC şi Lavazza în şapte ţări, printre care şi România, Ungaria, Bulgaria, Grecia şi Elveţia şi implică nu doar distribuţia cafelei, ci şi vânzări, marketing comercial şi execuţie în piaţă. Timotin susţine că obiectivul acestui parteneriat este de a dubla cifra de afaceri a Lavazza pe plan local în următorii trei-patru ani. Brandul de cafea Lavazza, cu o istorie de 120 de ani, este prezent pe piaţa din România de mai bine de 15 ani. Anterior, acesta a fost distribuit de La Fântâna şi de alte companii. Coca-Cola HBC România a avut, anul trecut, o cifră de afaceri de 2,2 miliarde de lei şi un profit de aproape 280 de milioane de lei.

Un adolescent în vârstă de 16 ani a murit, iar un alt tânăr a fost grav rănit, după ce maşina în care se aflau a lovit un stâlp de beton, la intrarea în Mangalia. În urma impactului, un adolescent în vârstă de 16 ani a murit, iar un alt tânăr, în vârstă de 20 de ani, a fost grav rănit. Tânărul de 20 de ani are fracturi costale şi fractură de femur şi a fost transportat la spitalul din Mangalia. În total, trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite grav, în două accidente petrecute în judeţul Constanţa, în cursul nopţii de luni spre marţi.

Potrivit poliţiştilor, primul accident a avut loc în jurul orei 01.43. Un bărbat conducea un autoturism pe DJ 222, dinspre localitatea Cuza Vodă către Medgidia, iar la un moment dat el a pierdut controlul autoturismului şi s-a răsturnat în afara părţii carosabilului. La locul solicitării au fost trimise două echipaje SMURD, o autospecială pentru victime multiple şi trei echipaje de la Ambulanţă. În urma accidentului rutier şoferul, de 49 de ani, din municipiul Medgidia, a murit pe loc, iar alte patru persoane aflate în autoturism, cu vârste cuprinse între 36 şi 49 de ani, au fost rănite foarte grav, fiind transportate la spitalele din Medgidia şi Constanţa.

Locuitorii din Tureni, judeţul Cluj, sunt în pragul revoltei din cauza separatoarelor de beton şi a gardurilor de sârmă instalate de CNAIR pe DN 1, acestea blocându-le accesul spre case şi spre terenurile agricole. Primarul comunei Tureni, Ileana Mănăilă, a povestit , cum, din cauza separatoarelor din beton şi a gardurilor amplasate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pe mijlocul Drumului Naţional 1, care străbate localitatea, sătenii sunt nevoiţi să parcurgă zeci de kilometri pentru a ajunge cu maşinile în curţile proprii.

Ileana Mănăilă a precizat că cei care locuiesc pe partea dreaptă a drumului, în direcţia Cluj-Napoca, şi au treburi de rezolvat la Turda, trebuie să meargă zece kilometri până în Feleac în partea opusă, apoi să se întoarcă la un sens giratoriu pentru a merge înapoi Turda, din cauza separatoarelor. La fel se întâmplă şi cu cei care vin de la Cluj-Napoca şi vor să ajungă acasă, nu pot vira la stânga în sat, trebuie să merg până în Turda, 10 kilometri, pentru a mă putea întoarce să intre în curte. Primarul a mai spus că localnicii întorc ilegal maşinile într-o intersecţie din sat, pentru a nu mai străbate cei 10 kilometri până la Turda, sau până la Feleacul, după caz.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut au găsit un autoturism Lexus de peste 250.000 lei furat de o lună din Italia. Maşina era condusă de un cetăţean moldovean care a spus că a primit 250 de euro pentru a aduce maşina în România. În Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut – ITPF Iaşi s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, cetăţeanul moldovean Mihail C., în vârstă de 34 de ani, la volanul unui autoturism marca Lexus, înmatriculat în Ucraina.

La controlul de frontieră, poliţiştii au stabilit că seria de şasiu este aplicată peste cea originală. În urma verificării seriei originale, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind căutat de autorităţile din Italia, acesta fiind declarat furat din 30 septembrie 2017. Bărbatul a declarat că a primit 250 de euro de la un cetăţean ucrainean pentru a aduce autoturismul din România în Republica Moldova, fără să ştie că maşina este furată. Poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru furt şi punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, iar autoturismul, în valoare de aproximativ 257.600 lei, a fost indisponibilizat la sediul PF până la finalizarea cercetărilor.

Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, o serie de modificări la Legea 263/2010, potrivit cărora pensia de invaliditate şi de urmaş pot fi cumulate cu venituri obţinute din activităţi independente, cumulul nefiind permis însă şi celor care s-au pensionat anticipat. Totodată, Camera a adoptat o altă modificare a Legii 263/2010, în sensul includerii în categoria beneficiarilor pensiei de invaliditate şi a persoanelor care desfăşoară activitatea de voluntariat în domeniul situaţiilor de urgenţă. Modificările au fost adoptate cu 267 de voturi „pentru” şi o abţinere. În cadrul dezbaterilor generale, deputatul PSD Tudor Ciuhodaru a precizat că iniţiativa completează un vid legislativ.

Activitatea Serviciului de permise şi înmatriculare a vehiculelor se va reorganiza, începând din 6 noiembrie, pentru scurtarea timpului de aşteptare la ghişee, micşorarea termenelor de eliberare a documentelor şi a termenor de programare la proba practică a examenului pentru carnetul de conducere. Astfel, din 6 noiembrie, Serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor (SPCRPCIV) va funcţiona de luni până vineri, între orele 8.00-19.30, iar programul de lucru cu publicul va fi de la 8.00 la 19.00, în două schimburi. Pentru reducerea timpului de aşteptare, începând de miercuri, permisele de conducere vor fi trimise prin Poşta Română.

Fostul decan al Facultăţii de Teologie în cadrul Universităţii Ovidius Constanţa, Bogdan Moise, a fost trimis în judecată, fiind acuzat de fals intelectual şi complicitate la instagare la abuz în serviciu, după ce ar fi ajutat un candidat să obţină, ilegal, posturi universitare. Alături de acesta va fi judecat şi Bogdan-Florin Chiriluţă, sub control judiciar, pentru fals în declaraţii, uz de fals şi instigare la abuz în serviciu. Bărbatul şi-a recunoscut faptele şi a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii. Dacă instanţa îl va aproba, Chiriluţă ar urma să fie condamnat la 2 ani şi trei luni de închisoare cu suspendare.

Compania Facebook a anunţat că persoane din Rusia au publicat aproximativ 80.000 de postări pe reţeaua de socializare, într-un interval de doi ani, în tentativa de a influenţa politica americană, iar aproximativ 126 de milioane de americani au avut acces la aceste mesaje. Cele mai recente date prezentate de Facebook – este vizată jumătate din populaţia din SUA cu vârstă de votare – depăşesc cu mult informaţiile anterioare. Acestea apar în mărturia scrisă furnizată parlamentarilor americani înaintea audierilor privind interferenţele Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016. Cele 80.000 de postări au fost publicate între iunie 2015 şi august 2017. Majoritatea s-au concentrat pe mesaje sociale şi politice de divizare, cum ar fi relaţiile interrasiale.

Compania Twitter a descoperit 2.752 de conturi cu legături în Rusia, potrivit unei surse din cadrul companiei. Compania Google a anunţat că 4.700 de dolari au fost cheltuiţi pentru publicitate de către anumite persoane din Rusia, în timpul campaniei electorale americane din 2016. Directori din cadrul Facebook, Twitter şi Google urmează să apară în faţa a trei comisii ale Congresului SUA, în cursul săptămânii, în cadrul unei anchete privind presupuse încercări ale Rusiei de a răspândi informaţii false în preajma alegerilor prezidenţiale de anul trecut. Compania Twitter a suspendat toate cele 2.752 de conturi care aveau legături cu Agenţia de Cercetare a Internetului din Rusia (IRA) – o companie rusă care ar desfăşura operaţiuni de influenţare online în numele guvernului rus – şi a oferit Congresului SUA numele deţinătorilor conturilor.

Un cutremur cu magnitudinea de 7,0 grade pe scara Richter a avut loc în arhipelagul Noua Caledonie, teritoriu francez situat la vest de Oceanul Pacific. Seismul s-a produs la ora 12:42 GMT (02:42, ora României), la o adâncime de 15 kilometri şi nu a declanşat un tsunami, potrivit Centrului de Avertizare din Oceanul Pacific. Epicentrul a fost localizat la 117,48 kilometri est de oraşul Tadine, pe insulele Loyalty, parte a arhipelagului Noua Caledonie. Deocamdată nu au fost raportate pagube materiale însemnate sau pierderi de vieţi omeneşti. Regiunea este populară în rândul turiştilor din întreaga lume. Noua Caledonie, cu o populaţie de circa 300.000 de locuitori, se află la aproximativ 1,471 de kilometri de coasta de est a Australiei şi la 1,575 de kilometri nord de Noua Zeelandă.

Turcia doreşte normalizarea relaţiilor cu Germania şi se aşteaptă ca Berlinul să manifeste mai multă solidaritate faţă de Ankara în lupta împotriva terorismului, a declarat luni ambasadorul Turciei în Germania, Ali Kemal Aydin. Diplomatul turc mizează pe susţinerea Berlinului în lupta împotriva organizaţiilor teroriste precum PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan) şi FETO (Fethullah Gulen). Relaţiile bilaterale dintre Turcia şi Germania, două state aliate în cadrul NATO au fost tensionate în ultimele luni, după ce Berlinul a sugerat Uniunii Europene să anuleze negocierile privind aderarea Turciei la Blocul comunitar. Anterior, Germania a criticat Turcia pentru măsurile represive luate după evenimentele din iulie 2016.

Cancelarul german Angela Merkel a cerut de mai multe ori eliberarea cetăţenilor germani reţinuţi în Turcia sub acuzaţia de implicare în tentativa eşuată de lovitură de stat din 2016. În replică, Turcia a acuzat Germania că oferă un refugiu militanţilor kurzi şi suspecţilor căutaţi pentru presupuse legături cu puciul eşuat. Peste trei milioane de imigranţi turci trăiesc în Germania.

E-mailurile fostei candidate la alegerile prezidenţiale americane Hillary Clinton, publicate de platforma WikiLeaks în anul 2016, au fost obţinute în mod legal de la Departamentul de Stat al SUA. În martie 2016, WikiLeaks a publicat o arhivă de peste 30.000 de e-mailuri trimise către şi de la un server privat al lui Hillary Clinton, în timpul mandatului acesteia de secretar de stat al SUA (2009-2013). Ulterior, WikiLeaks a prezentat aproximativ 20.000 de e-mailuri ale Comitetului Naţional Democrat din SUA, precum şi e-mailuri ale lui John Podesta, şeful de campanie al lui Hillary Clinton pentru alegerile prezidenţiale.

Un bărbat cecen acuzat că ar fi plănuit asasinarea preşedintelui rus Vladimir Putin a fost rănit în urma unui atac produs luni lângă capitala ucraineană Kiev, iar soţia acestuia a fost împuşcată mortal. Amina Okuieva şi Adam Osmaiev se aflau într-o maşină în apropierea unei căi ferate de la periferia Kievului, în momentul în care mai multe persoane au deschis focul asupra autoturismului. Incidentul reprezintă al doilea atac asupra lui Adam Osmaiev din acest an, după ce în luna iunie un bărbat înarmat a deschis focul asupra cecenului, dar atacatorul a fost împuşcat de către Amina Okuieva.

Osmaiev şi Okuieva au participat ca voluntari pentru armata ucraineană în lupta împotriva rebelilor proruşi. Autorităţile ruse l-au acuzat pe Osmaiev de participare la un complot al rebelilor ceceni pentru uciderea lui Vladimir Putin în 2012, în cadrul unui atentat plănuit în centrul Moscovei. Rusia a cerut Ucrainei extrădarea lui Adam Osmaiev, dar autorităţile de la Kiev au refuzat să facă acest lucru, anunţând că aşteaptă o decizie în acest sens din partea Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Cel puţin o persoană a decedat în urma unor împuşcături ce au avut loc la Universitatea din Utah. Studenţii universităţii au fost rugaţi să se adăpostescă după ce luni seara s-au raportat o serie de împuşcături în apropierea campusului. Împuşcăturile au avut loc în jurul orei locale 21:00 (05:00, ora României) în zona Red Butte Canyon. Poliţia caută un suspect de sex masculin. Oficialii poliţiei nu au oferit încă alte detalii. Zona din apropierea universităţii a fost securizată.

Peste 200 de persoane ar fi murit în urma prăbuşirii unui tunel în Coreea de Nord, în zona unde a fost efectuat cel mai recent test nuclear subteran al Phenianului, informează site-ul postului japonez de televiziune Ashai, care citează surse anonime familiare cu situaţia. Aproximativ o sută de persoane care lucrau în incinta poligonului de teste Punggye-ri şi-au pierdut viaţa după prăbuşirea unui tunel, incident care s-a produs în jurul datei de 10 septembrie, relatează agenţia Reuters, preluând informaţii difuzate de televiziunea Ashai. Ulterior, în cursul unei operaţiuni de salvare, s-a produs un nou colaps, astfel că este posibil ca bilanţul victimelor să se situeze la peste 200 de morţi.

George Papadopoulos, fost consilier de campanie al lui Donald Trump, recunoaşte că a minţit agenţi ai FBI-ului în cadrul anchetei privind ingerinţele Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016. Papadopoulos s-a alăturat campaniei preşedintelui american în martie 2016. În ianuarie 2017, acesta nu a recunoscut în faţa agenţilor FBI că a comunicat cu mai mulţi indivizi pentru a aranja a întâlnire între candidatul Donald Trump şi preşedintele rus, Vladimir Putin. Conform documentelor citate, un oficial al campaniei ce nu a fost identificat l-a informat pe Papadopoulos, în mai 2016, că Trump nu ”întreprinde asemenea călătorii”, dar acestea ar trebui făcute de ”cineva ce nu are o funcţie importantă în campanie pentru a nu transmite niciun semnal”.

Deşi nu este menţionat în documentele instanţei, înalţi oficiali ai campaniei lui Trump, inclusiv Donald Trump Jr., Jared Kushner şi Paul Manafort s-au întâlnit în Turnul Trump în iunie 2016 cu oficiali ruşi ce susţineau că deţineau informaţii peiorative despre rivala democrată, Hillary Clinton. Nu se cunoaşte însă dacă această întâlnire a fost rezultatul eforturilor lui Papadopoulos. Consilierul special a declarat că Papadopoulos, avocat internaţional privind legislaţia energiei, a minţit agenţi ai FBI-ului atunci când a fost întrebat când ar fi aflat de la un profesor străin că Rusia susţinea că deţine informaţii dăunătoare despre Clinton sub forma unor emailuri.

Echipajele de intervenţie norvegiene au descoperit cadavrul unei persoane decedate în urma prăbuşirii unui elicopter rus în Marea Groenlandei, în apropierea Arhipelagului Svalbard. Cadavrul a fost descoperit de un vehicul submarin la aproximativ 130 de metri de locul unde elicopterul s-a prăbuşit, a declarat Kjerstin Askholt, guvernatorul zonei Svalbard. Patru echipaje de intervenţie, asistate de membri ai Comitetului Internaţional al Crucii Roşii, au cercetat aproximativ 22 de kilometri de coastă, însă nu au găsit niciun obiect despre care să existe indicii că ar avea legătură cu accidentul aviatic.

Epava elicopterului a fost depistată la o adâncime de 209 metri, la aproximativ doi kilometri de Capul Heer, aflat în apropierea localităţii Barentsburg din Arhipelagul Svalbard. Elicopterul, la bordul căruia erau opt persoane, efectua o cursă pe ruta Pyramida, o comunitate rusă situată în Arhipelagul Svalbard, şi Barentsburg. Potrivit Pazei de Coastă din Norvegia, elicopterul rus s-a prăbuşit joi în Marea Groenlandei.

Un japonez a fost arestat în Tokyo, după ce poliţia a descoperit la domiciliul său nouă cadavre, dintre care două decapitate. Cele două capete tăiate erau depozitate într-un congelator. Restul cadavrelor se aflau în mai multe cutii depozitate în apartament. Vecinii acestuia au raportat că ar fi sesizat un miros pătrunzător ce provenea din locuinţa criminalului. Poliţia va cerceta probele de ADN ale victimelor pentru identificarea acestora. Takahiro Shiraishi, în vârstă de 27 de ani, este interogat de poliţie în legătură cu descoperirea macabră din apartamentul său.

Un raport al Congresului Statelor Unite a identificat şapte opţiuni militare pentru a face faţă ameninţării programului cu arme nucleare din Coreea de Nord. Serviciul de Cercetare al Congresului oferă variante care pornesc de la limitarea situaţiei şi acţiuni de descurajare până la schimbarea regimului de la Phenian şi retragerea completă a trupelor americane din Coreea de Sud. Celelalte opţiuni sunt menţinerea stării de alertă militară, “contracararea achiziţionării de către Coreea de Nord a unor sisteme de livrare capabile să ameninţe Statele Unite”, prin doborârea tuturor rachetelor balistice testate de către Phenian şi eliminarea instalaţiilor nucleare şi pentru activităţi asociate.

Raportul Congresului SUA avertizează că un eventual conflict militar în Peninsula Coreeană ar putea produce până la 300.000 de morţi în primele zile de luptă. Estimarea se bazează pe premisa că nord-coreenii vor utiliza doar muniţii convenţionale, nu arme nucleare. Totodată, Coreea de Nord ar putea să lanseze rachete spre Japonia, inclusiv asupra bazelor militare americane staţionate acolo. Costurile unui război convenţional ar putea atinge 70% din produsul intern brut anual al Coreei de Sud, care a fost de 1,4 trilioane de dolari în 2016, se mai arată în raport.

Raport vine pe fondul escaladării tensiunilor din Peninsula Coreeană, iar Statele Unite susţin că regimul de la Phenian şi-a construit un arsenal nuclear pentru a putea ameninţa alte state. Preşedintele american Donald Trump a avertizat că va “distruge” Coreea de Nord în cazul în care liderul de la Phenian, Kim Jong-Un, va asuma “misiunea sinucigaşă” de a ameninţa Statele Unite.

Inventatorul danez Peter Madsen a recunoscut în faţa autorităţilor că a tranşat corpul jurnalistei suedeze Kim Wall, contrazicându-şi astfel declaraţiile anterioare. Bărbatul are acum o altă versiune a poveştii şi susţine că ziarista s-a intoxicat cu monoxid de carbon. Poliţia daneză arat că Madsen şi-a schimbat acum povestea, dar încă susţine că Wall a murit într-un accident, în timp ce se afla la bordul submarinului său. În interogatoriul iniţial, Peter Madsen, principalul suspect în cazul crimei, a negat faptul că ar fi tranşat-o pe tânără şi a spus că a murit într-un accident, atunci când o trapă a căzut peste ea.

Acum, însă, bărbatul spune că jurnalista a murit intoxicată cu monoxid de carbon, în interiorul submarinului, atunci când el se afla pe punte. „Ulterior, Madsen a recunoscut că a tranşat-o şi i-a răspândit membrele în diferite zone ale Golfului Koge”, în apropiere de Copenhaga. Wall, colaboratoare a The Guardian şi a New York Times, a fost dată dispărută de iubitul său pe data de 11 august, atunci când nu s-a mai întors acasă de la un interviu. Corpul său decapitat a fost găsit plutind în Golful Koge pe 21 august, iar capul, picioarele şi hainele au fost recuperate în pungi de plastic, pe 7 octombrie,

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a depus o plângere penală împotriva unui parlamentar turc de opoziţie după ce aceasta l-a numit “dictator fascist” pe liderul de la Ankara. Bulent Tezcan, purtătorul de cuvânt al formaţiunii de opoziţie Partidul Republican al Poporului (CHP), l-a criticat dur pe preşedintele Erdogan, acuzându-l că încearcă să creeze o “atmosferă de teamă”. Într-un discurs susţinut luni în localitatea Tekirdag, politicianul a comentat cazul unui primar al CHP care a fost audiat de autorităţi după ce aceasta ar fi declarat la un congres al partidului că Erdogan este un “dictator”.

SPORT

S-a creat o isterie în lumea tenisului, după ce Simona Halep a încheiat anul pe locul 1 mondial! Susţinătorii sportivei sunt în extaz, însă există şi voci puternice care contestă prezenţa româncei în fotoliul de lider WTA. Un cunoscut jurnalist al site-ului ESPN, dar şi antrenori reputaţi precum Patrick Mouratoglou sau Craig Kardon fac presiuni ca şefii tenisului să schimbe regulamentul, după ce Halep s-a încoronat regina sportului alb. Halep se află pe locul 1 datorită faptului că a fost mai constantă decât toate celelalte jucătoare, însă Peter Bodo cataloghează acest lucru drept o anomalie.

“Nu jucătoarele sunt vinovate pentru locurile pe care le ocupă în clasament, ci sistemul din tenis! Caracterul neobişnuit de competitiv al acestui an ne ajută să explicăm aceste defecte. De când a fost introdus clasamentul computerizat a existat o luptă între cei care susţin constanţa şi oamenii care pretind că trebuie răsplătite în primul rând rezultatele obţinute la evenimentele importante şi contra unor adversare de top. Dar oare se va schimba ceva?”.

Jurnaliştii americani nu îi arată respectul cuvenit Simonei, protestând faţă de modul în care este întocmit clasamentul condus de constănţeancă în tenisul feminin. Pe site-ul ESPN a apărut un amplu material în care se cere schimbarea sistemului de punctaj, pentru ca jucătoarele precum Halep, ce nu au cucerit titluri de Grand Slam, să nu mai poată urca în fruntea ierarhiei. Peter Bodo, semnatarul articolului cu titlul “Merită Halep să fie numărul 1 sau clasamentul trebuie schimbat?”, şi-a început tirada.

“Mult doritul loc 1 a ajuns în mâinile Simonei Halep, care a câştigat un singur turneu în 2017, Madrid. E un turneu important, dar nu se compară cu Turneul Campioanelor! Halep are un procentaj negativ (5-6) în faţa jucătoarelor din Top 10, a avut cu 13 victorii mai puţin decât Wozniacki şi a pierdut de doua ori în faţa danezei în acest an. Wozniacki a câstigat al cincilea titlu ca importanţă din tenisul feminin, iar în 2017 a ajuns în 10 finale, a avut cele mai multe victorii din sezon (60) şi cele mai multe în faţa jucătoarelor de Top 10 (14). Dar s-a trezit luni dimineaţă clasată pe locul 3… Nu trebuie blamată dacă se simte înşelată!”.

Craig Kardon, un alt renumit antrenor, se alătură revoluţiei din tenis, venind şi cu o soluţie favorabilă pentru rivalele Simonei Halep. Deşi în turneele mari se câştigă mai multe puncte decât în competiţiile obişnuite, americanul vrea să sape o prăpastie şi mai mare, în care să fie aruncate jucătoarele ce nu impresionează în Grand Slam-uri. În textul articolului a fost strecurată şi o opinie pro-Halep. Sportiva în vârstă de 26 de ani este susţinută de Martina Navratilova, o mare legendă a tenisului. Navratilova crede că e mult mai important să ocupi locul 1 decât să câştigi un turneu de Grand Slam.

“Să fii numărul 1 trebuie să fii mai bună decât toate celelalte. Ca să câştigi un Grand Slam trebuie să fii mai bună decât şapte jucătoare”, spus Martina, luându-i apărarea Simonei, jucătoare devenită lider mondial după un an în care a câştigat turneul de la Madrid şi a disputat finalele de la Roma, Roland Garros, Cincinnati şi Beijing.

Marius Şumudică a pornit o mică “revoluţie” în campionatul Turciei, după ce a reuşit să o propulseze pe Kayserispor în lupta cu granzii din Istanbul. Echipa Kayserispor, antrenată de Marius Şumudică, a remizat, luni, în deplasare, scor 3-3, cu Fenerbahce, în etapa a 10-a din campionatul Turciei, după un meci decis în al cincilea miunut de prelungire, şi se menţine pe locul 4 în clasament. Antrenorul român a explicat cum a reuşit să-i schimbe faţa lui Kayserispor, în condiţiile în care echipa s-a zbătut în zona retrogradării în sezonul trecut.

Vasile Miriuţă a fost, protagonistul uneia dintre cele mai dure conferinţe de presă din istoria recentă a fotbalului românesc. Supărat pentru umilinţa cu Viitorul, antrenorul lui Dinamo şi-a vărsat nervii pe jucători şi a lansat o serie de atacuri la adresa acestora, luându-i în colimator, în principal, pe cei cinci petrecăreţi de la Piatra Neamţ. Discursul tehnicianului de 52 de ani a început cu o referire la eforturile pe care le-a făcut pentru a uni vestiarul, apoi Miriuţă şi-a spus frustrarea:

“Eu zece zile am lucrat să-i aduc pe străini şi pe români la acelaşi numitor comun, că era rupt vestiarul. Ăsta e adevărul, n-am spus-o până acum. Doar eu ştiu de câte ori i-am dus la RIN, la masa rotundă de la etajul 13, şi le-am cerut să spună tot ce au de spus. Începuse să se închege. Sunt enorm de dezamăgit, m-au trădat. Dacă mă trădezi, nu pot să-ţi ţin partea. Mai bine mor pe mâna mea, mor cu Ion Gheorghe la 17 ani. Măcar ştiu că-l bag şi îşi dă viaţa pe teren. Nici nu m-am dus în vestiar după meci”, a tunat antrenorul din Ştefan cel Mare.

A mai rămas o lună de zile până la startul Campionatului Mondial de handbal feminin din Germania (1-17 decembrie), iar Ambros Martin, antrenor care a adunat deja un an pe banca tehnică a României, se pregăteşte să definitiveze lotul lărgit. România va juca în Grupa A de la Trier cu Franţa, Spania, Slovenia, Angola şi Paraguay. Primele patru echipe se vor califica în optimile de finală.

Pe parcursul anului, naţionala a avut patru acţiuni, două de pregătire şi alte două oficiale, în total disputând şi şapte partide (dintre care patru oficiale). Spania şi Ungaria au fost singurele adversare mai dificile cu care s-a confruntat în 2017, iar cu aceste adversare bilanţul nu a fost unul pozitiv. Până la Campionatul Mondial, România va mai disputa trei meciuri de verificare, cu o săptămână înaintea plecării în Germania, în cadrul Trofeului Carpaţi de la Craiova (24-26 noiembrie). Adversare: Brazilia, Polonia şi Macedonia. Dintre acestea, doar prima selecţionată este calificată la Campionatul Mondial.

Antero Henrique, şi agentul Kia Joorabchian au avut prima întâlnire, la Londra, în încercarea de a-l transfera pe Philippe Coutinho de la Liverpool, la PSG. Subiectul transferului lui Coutinho la Barcelona a reapărut în ultimele săptămâni după ce mai multe publicaţii din Vestul Europei au scris despre o ofertă de 150 de milioane de euro pe care catalanii o pregătesc pentru perioada de transferuri din iarnă.

Totuşi, pe fir au intrat destul de puternic şi şeicii de la PSG. Telefoot scrrie că directorul sportiv al PSG-ului şi agentul Kia Joorabchian s-au întâlnit la Londra pentru o posibilă mutare a brazilianului în capitala Franţei. Conform aceleiaşi surse, oficialii PSG-ului vor înainta o ofertă abia în vara anului viitor. Neymar ar putea influenţa decizia lui Coutinho, iar pe acest lucru mizează şi oficialii PSG-ului. Cei doi fotbalişti evoluează deja împreună la naţionala Braziliei şi sunt foarte buni prieteni.

Brandul SC FC Rapid SA va fi scos la vânzare, în licitaţie publică cu strigare, vineri, 10 noiembrie 2017, de la ora 14:00, la sediul din Strada Traian, nr. 2, bloc F1, tronsonul 3, etajul 1, apartamentul 3, Sectorul 3 al societăţii Sierra Quadrant SPRL, Filiala Bucureşti – lichidatorul judiciar al clubului. Suma de plecare la această licitaţie pleacă de la 3,4 milioane de euro plus TVA: în total, 4,05 milioane euro. Cei interesaţi de licitaţie trebuie să achite garanţia de participare la licitaţie în valoare de 10%, care va fi plătită prin virament bancar în contul de insolvenţă deschis la EXIM Bank – Sucursala Municipiului Bucureşti. Plăţile trebuie făcute în lei, la cursul de schimb stabilit de BNR la data plăţii.

Victor Rîmniceanu (27 de ani) i-a pus la colţ pe şefii lui Dinamo, la puţin timp după ce a făcut o partidă excelentă şi Viitorul a distrus echipa lui Vasile Miriuţă, 4-0 în Ştefan cel Mare. Fost portar al “câinilor”, goalkeeper-ul lui Hagi a aşteptat momentul perfect pentru a spune ce crede, apoi i-a ironizat şi pe cei de la FCSB. Viitorul are, în acest moment, patru victorii consecutive şi a redevenit o forţă în Liga 1, prilej cu care Rîmniceanu l-a luat peste picior pe Mihai Stoica, după ce directorul sportiv de la FCSB a declarat, la capătul victoriei de la Severin, că echipa sa putea începe Turneul Campioanelor, dacă Alibec marca al şaselea gol.

Vlad Chiricheş (27 de ani) e la un pas să semneze un nou contract cu Napoli, susţine presa din Italia, care anunţă că fundaşul ar putea rămâne lângă Vezuviu până în 2022. Contractul căpitanului naţionalei cu echipa lui Maurizio Sarri expiră în 2020, iar în ultimul timp s-a vorbit de mai multe ori despre posibilitatea ca acesta să o părăsească pe Napoli. S-au vehiculat chiar mai multe nume de cluburi, printre care Bordeaux, Nantes sau Torino, dar situaţia pare să se fi lămurit.

Integralist în ultimele trei etape din Serie A, fundaşul român a reintrat în planurile antrenorului Maurizio Sarri, iar Rai Sport susţine că tehnicianul de pe San Paolo şi-a dat acordul pentru prelungirea înţelegerii lui Chiricheş, jurnaliştii italieni anunţând că apărătorului i se va propune un nou contact. Actuala înţelegere a lui Chiricheş cu Napoli expiră în 2020, iar şefii de pe San Paolo vor să-l ţină la echipă până în 2022.

Arătat cu degetul de patronul Ionuţ Negoiţă, Sergiu Hanca a contrazis, luni seară, varianta lansată atât de patronul din Ştefan cel Mare, cât şi de antrenorul Vasile Miriuţă. Mijlocaşul ofensiv susţine, în continuare, că nu a existat niciun scandal bahic la Piatra Neamţ şi consideră că Ionuţ Negoiţă e influenţat de persoane care “îmi vor răul”. Imediat după dezvăluirile ProSport privind noaptea de pomină a lui Steliano Filip, Sergiu Hanca, viitorul naş al fetiţei fundaşului şi coleg de cameră, a infirmat că ar fi existat vreun scandal la Piatra Neamţ. Luni seară, Ionuţ Negoiţă a confirmat că ştie despre existenţa unei petreceri cu alcool, până la cinci dimineaţa, dar Hanca pune spusele patronului pe seama faptului că acesta ar fi influenţat de persoane care-i vor răul mijlocaşului.

Ronnie O’Sullivan a suferit luni seară una dintre cele mai usturătoare înfrângeri ale carierei, cedând cu scorul de 6-1 în prima manşă a Turneului Internaţional de snooker de la Daqing. Cel care l-a învins fără drept de apel este Yan Bingtao (China), un tânăr minune în vârstă de doar 17 ani. Surpriză uriaşă la turneul de la Daqing, acolo unde maestrul Ronnie O’Sullivan şi-a găsit naşul încă din primul tur! Deşi avea un moral excelent, după ce în urmă cu o săptămâna a triumfat la Openul Englez, lui Ronnie nu i-a intrat nimic în meciul cu Yan Bingtao. Chinezul de 17 ani a reuşit victoria carierei, trecând de O’Sullivan cu scorul de 6-1, într-o partidă transmisă în direct de Eurosport.

Bingtao, cel care în sezonul trecut a devenit primul jucător profesionist născut în anul 2000, l-a surprins din start pe O’Sullivan! Yan şi-a adjudecat primele două frame-uri, datorită unor break-uri de 68 şi 89, apoi Ronnie a redus din diferenţă, construind un break solid, de 111. “Racheta” a fost apoi fără reacţie, obţinând numai 5 puncte în următoarele patru jocuri.Ronnie O’Sullivan a suferit luni seară una dintre cele mai usturătoare înfrângeri ale carierei, cedând cu scorul de 6-1 în prima manşă a Turneului Internaţional de snooker de la Daqing. Cel care l-a învins fără drept de apel este Yan Bingtao (China), un tânăr minune în vârstă de doar 17 ani.

Surpriză uriaşă la turneul de la Daqing, acolo unde maestrul Ronnie O’Sullivan şi-a găsit naşul încă din primul tur! Deşi avea un moral excelent, după ce în urmă cu o săptămâna a triumfat la Openul Englez, lui Ronnie nu i-a intrat nimic în meciul cu Yan Bingtao. Chinezul de 17 ani a reuşit victoria carierei, trecând de O’Sullivan cu scorul de 6-1, într-o partidă transmisă în direct de Eurosport. Bingtao, cel care în sezonul trecut a devenit primul jucător profesionist născut în anul 2000, l-a surprins din start pe O’Sullivan! Yan şi-a adjudecat primele două frame-uri, datorită unor break-uri de 68 şi 89, apoi Ronnie a redus din diferenţă, construind un break solid, de 111. “Racheta” a fost apoi fără reacţie, obţinând numai 5 puncte în următoarele patru jocuri.

Gică Hagi e marele câştigător al unei seri negre pentru Dinamo. Viitorul a profitat de haosul de la clubul din Ştefan cel Mare, a câştigat cu 4-0 şi a ajuns la patru victorii consecutive, iar finalul meciului l-a prins pe “Rege” vorbind la superlativ despre patru dintre jucătorii săi. Antrenorul şi patronul campioanei s-a declarat bucuros pentru rezultatul de luni seară, dar a transmis că victoria la scor nu ar fi fost posibilă fără evoluţia excelentă a portarului Victor Râmniceanu, cel care a avut câteva intervenţii foarte bune, în prima repriză. Cu 11 goluri marcate în ultimele patru meciuri, campioana României a urcat până pe locul al cincilea, cu 26 de puncte, două mai puţine decât FC Botoşani, iar victoria contra lui Dinamo e cu atât mai importantă cu cât distanţa dintre cele două echipe a crescut la cinci puncte.

Căpitanul echipei Dinamo Bucureşti, Paul Anton, îşi asumă vina pentru rezultatele din ultima vreme şi spune că suporterii formaţiei din Şoseaua Ştefan cel Mare au dreptul să fie nemulţumiţi. Mijlocaşul în vârstă de 26 de ani i-a luat apărarea şi lui Vasile Miriuţă. “Fanii au tot dreptul să protesteze. Nu e normal ca un club ca Dinamo să fie pe locul 7. Nu avem dreptul să vorbim, trebuie să lăsăm privirea jos. Atmosfera este foarte bună. Mă pot uita în ochii fiecăruia şi pot spune că au dat totul. Noi am dat tot ce am putut, dar, din păcate, atât putem. Viitorul a fost echipa mai bună şi a meritat să câştige.

PROGNOZA METEO
31 Octombrie 2017

Vremea va fi rece. Cerul va fi temporar noros și îndeosebi ziua vor fi precipitații slabe, mixte în Maramureș și Transilvania, ploi pe arii restrânse în restul zonelor și ninsori la munte. Vântul va continua sã prezintã intensificãri în toate regiunile și va sufla tare la munte. Cerul va avea înnorãri în nordul și centrul țãrii și va ploua slab în Maramureș și pe arii mai restrânse în Transilvania, nordul Crișanei și al Moldovei. În restul teritoriului cerul va fi variabil, dar mai ales dimineața în sud și sud-est se va forma ceațã sau nebulozitate joasã stratiformã. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri în zona montanã.

Bucureşti

Vremea va fi rece pentru această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 10 grade, iar cea minimă va fi de 0…1 grad, mai scăzută în zona preorăşenească, spre -2 grade.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *