Stiri pe scurt 30 Martie 2017

loading...

Stiri pe scurt 30  Martie 2017

Radio Click Romania va ofera cele mai noi si cele mai importante Stiri pe scurt  30   Martie  din Romania si nu numai, ramaneti aproape.

Semnificaţii istorice pentru data de 30 martie. In anul 1981, Preşedintele american Ronald Reagan este împuşcat în piept de John Hinckley, în timp ce părăsea Hilton Hotel din Washington, atentat în care au fost rănite alte trei persoane oficiale, atentatorul, apropiat familiei vicepreşedintelui George Bush, fiind declarat ulterior iresponsabil.

Spitalul de Boli Infecţioase “Victor Babeş” din Timişoara are datorii de milioane de lei şi nu va semna contractul cu Casa de Sănătate din cauza sumei prea mici pe care ar urma să o primească pentru următoarele şapte luni. Spitalul ameninţă că de luni va asigura doar urgenţele. Contractul cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş pentru decontarea serviciilor medicale oferite în următoarele şapte luni ar trebui să fie semnat de conducerea Spitalului de Boli Infecţioase “Victor Babeş” din Timişoara până la sfârşitul acestei luni. Reprezentanţii unităţii medicale arată, însă, că nu vor face acest lucru, pentru că suma de bani propusă este prea mică în comparaţie cu necesităţile spitalului.

Astfel, de luni, 3 aprilie, există riscul ca Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara, în care ajung toate cazurile grave din vestul ţării, să asigure doar urgenţele. Directorul Spitalului de Boli Infecţioase din Timişoara, Voichiţa Lăzureanu, arată că unitatea medicală a încheiat anul 2016 cu plăţi restante de aproape trei milioane de lei, dintre care arierate, adică datorii cu o vechime mai mare de 90 de zile, reprezintă două milioane de lei. Aceste datorii s-au acumulat pentru că există o diferenţă între cazurile tratate în spital şi cazurile decontate de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş, care sunt mai puţine. Astfel, doar în anul 2016, servicii medicale în valoare de peste 1,8 milioane lei au fost nedecontate de CJAS Timiş.

Consilierii locali din Limanu au introdus un set de reguli stricte privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor comerciale, fiind vizate în special în staţiunile Vama Veche şi 2 Mai, unde, în acest sezon estival, muzica va fi ascultată mai încet, iar comerţul ambulant va fi interzis. Regulamentul prevede condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să desfăşoare activităţi comerciale în privinţa documentaţiilor privind apartenenţa spaţiului, tipul de activitate, orarul de funcţionare, în funcţie de specificul activităţii, precum şi tipul de mobilier sau cromatica acestuia.

Nivelul de zgomot aprobat este de 75 dB pentru saloane fără orchestră, respectiv 90 dB pentru saloane cu orchestră în interior, 70 dB la exterior în cadrul zonei funcţionale şi 65 dB la limita zonei funcţionale”, se arată în regulament. Amplificatoarele audio – boxele – amplasate în exteriorul unităţii economice vor fi obligatoriu orientate către interiorul perimetrului unităţii, iar situaţia barurilor de pe plajă, amplificatoarele audio vor fi orientate către mare. Barurile de pe plajă au obligaţia obţinerii autorizaţiei de funcţionare pentru desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică.

Documentul mai cuprinde norme ce reglementează tot ceea ce ţine de unităţile comerciale, de la aspectul acestora, până la program şi tipul de mobilier folosit, care trebuie să fie din de lemn, fier forjat ori plastic de calitate. Cromatica acestuia va fi albastru ultramarin, albastru aquamarin, crem deschis, tonuri de brun de la deschis la închis. Mobilier rustic este acceptat numai în Vama Veche şi tot acolo orarul de funcţionare nu va fi impus, dar cu condiţia respectării normelor de zgomot.

De asemenea, în zonele publice sau cu acces public vor fi interzise activităţile care tulbură liniştea şi ordinea publică, activităţile de cerşetorie, strângere de fonduri şi alte activităţi similare. În zonele pietonale – alee, promenadă etc, este interzis comerţul de mic detaliu, cât şi comerţul de întâmpinare cu articole de plajă, jucării etc, precum şi cu legume sau fructe. Agenţii economici care nu respectă noile reguli riscă amenzi de la 1.000 la 2.500 de lei, suspendarea sau anulare autorizaţie de funcţionare.

Cinci grupuri formate din 51 de persoane din Siria, Irak, Afganistan şi Pakistan, care au încercat să intre ilegal în România, au fost prinse de poliţiştii de frontieră din Timişoara. Printre migranţi se aflau şi 13 minori, cel mai mic având doar un an. Şi poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa, judeţul Caraş-Severin, au prins, în apropierea localităţii Grădinari, 5 cetăţeni străini care nu îşi justificau prezenţa în zonă. Cei cinci sunt sirieni, toti bărbaţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 28 de ani. Sirienii au declarat şi ei că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei.

Administratorul celei mai mari şcoli de şoferi din Sibiu a fost reţinut, după ce a fost prins în flagrant când primea 400 de euro de la un cursant pentru a interveni pe lângă funcţionarii publici să îl declare admis la proba practică de obţinere a permisului auto. Suspectul va fi prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă. Procurorii spun că lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Sibiu, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, au surprins în flagrant primirea de către administratorul şcolii de şoferi a sumei de 400 de euro de la un cursant pentru a interveni pe lângă funcţionarii publici abilitaţi în examinarea cunoştinţelor practice ale candidaţilor la obţinerea permisului de conducere spre a-i determina să îl declare admis pe acesta la testare.

UDMR vrea ca parlamentarii, membrii Guvernului, primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene să nu mai fie incompatibili cu statutul de comerciant persoană fizică. Proiectul prevede abrogarea mai multor prevederi din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenire şi sancţionarea corupţiei, pentru a elimina incompatibilitatea dintre calitatea de “comerciant persoană fizică” şi funcţia de parlamentar, membru al Guvernului sau cea de ales local.

Iniţiatorii proiectului de lege susţin că după intrarea în vigoare a Noului Cod civil, s-a constatat că “sintagma comerciant persoană fizică a fost asimiliată în practică cu sintagma persoană fizică autorizată”. Proiectul de lege este susţinut de deputaţii UDMR Marton Arpad, Szabo Odon, Csep Eva-Andra şi de senatorii Fejer Laszlo-Odon şi Tanczos Barna.

Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) fac, două percheziţii la Serviciul de Evidenţă a Persoanelor Galaţi, fiind vizat un consilier care ar fi luat mită pentru a facilita obţinerea vizei de reşedinţă şi eliberarea actelor de identitate pentru mai mulţi cetăţeni moldoveneni. În fapt, numita T.G., consilier superior în cadrul S.P.C.L.E.P. Galaţi, şi intermediarul B.A. au facilitat obţinerea vizei de reşedinţei pe teritoriul României şi eliberarea documentelor de identitate pentru mai multe persoane, cetăţeni moldoveni, în schimbul unor sume de bani.

Din probatoriul administrat până în prezent s-a constat că la locuinţa formată din 3 camere a intermediarului B.A. aveau vize de reşedinţă aproximativ 280 de cetăţeni moldoveni. În cauză se fac cercetări şi faţă de D.V.S. şi A.L. care au primit sume de bani cuprinse între 50 şi 70 de euro de la un număr de aproximativ 40 de persoane pentru a le permite stabilirea reşedinţei la domiciliile lor. În fapt, s-a constatat că, fără ştirea acestora, T.G. împreună cu B.A. au facilitat acordarea vizelor de reşedinţă, la adresele celor doi, altor peste 200 cetăţeni din Republica Moldova.

Premierul Sorin Grindeanu l-a primit, la Palatul Victoria, pe Alteţa Sa Regală, Prinţul Charles, moştenitorul tronului britanic ajungând la sediul Executivului cu zece minute întârziere faţă de programul oficial. Sorin Grindeanu l-a aşteptat pe Alteţa Sa Regală Prinţul Charles la intrarea oficială în sediul Guvernului. Cei doi s-au retras la discuţii, după ce au făcut o fotografie oficială în Holul Central al Guvernului. Înainte de a ajunge la Palatul Victoria, Prinţul Charles a vizitat Muzeul Satului. Acolo, moştenitorul coroanei britanice a dansat în horă alături de mai multe persoane îmbrăcate în haine populare româneşti şi a luat parte la o demonstraţie de încondeiat ouă.

Mai mulţi angajaţi ai furnizorului de cabluri şi cablaje Leoni din Bascov se aflau, în pauză de masă, într-un spaţiu special amenajat. La un moment dat, ei au fost loviţi în plin de o maşină, iar o femeie a murit pe loc. La ora transmiterii acestei ştiri, mai multe ambulanţe se află în curtea companiei şi medicii evaluează starea persoanelor rănite. Bărbatul care se afla la volanul maşinii le-a declarat poliţiştilor că este angajat al companiei şi venise să aducă ceva la firmă. La plecare, el a accelerat prea tare şi a pierdut controlul asupra maşinii. Autoturismul a trecut printr-o plasă de gard care proteja spaţiul pentru servirea mesei şi i-a lovit pe cei cinci.

Reprezentanţii Inspectoratului de Muncă sunt aşteptaţi şi ei la sediul companiei. Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă pe numele bărbatului. Persoanele rănite au fost transportate cu ambulanţele de la SAJ şi SMURD la Spitalul Judeţean Argeş. Femeia moartă şi o altă rănită sunt de naţionalitate sârbă. În spaţiul de servit masa se aflau, în momentul incidentului, 60 de oameni.

Ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) –Serviciile Judeţene Anticorupţie (S.J.A.) Covasna, Braşov, Mureş şi Harghita, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, au pus în executare 12 mandate de percheziţie, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Covasna, Serviciul de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă din cadrul Casei Judeţene de Pensii Covasna, Policlinica Spitalului Judeţean, un cabinet medical individual de familie, dar şi la domiciliile mai multor persoane fizice de pe raza judeţelor Covasna şi Braşov.

Percheziţiile au vizat activitatea infracţională a unor medici, precum şi a unor intermediari, într-o cauză penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, constituită ca urmare a unor denunţuri depuse la S.J.A. Covasna, şi care are ca obiect săvârşirea unor infracţiuni de corupţie. În fapt, medicii din cadrul instituţiilor sus menţionate sunt suspectaţi că au primit, direct sau prin intermediari, foloase materiale pentru a facilita obţinerea de către persoane interesate a deciziilor de obţinere/menţinere în plată a pensiilor de invaliditate, fapte de natură a aduce prejudicii bugetului de stat.

Emil Dumitru, preşedintele Federaţiei Naţionale Pro Agro, a declarat la conferinţa “MEDIAFAX TALKS about Producătorii României” că, pentru înregistrarea fiscală a persoanelor fizice acestea ar trebui scutite de impozit pe cinci ani. Acesta a atătat că polonezii au reuşit să facă politici astfel încât accesarea fondurilor UE să fie legată de valoarea adăugată. În opinia acestuia, nu politicile agricole sunt prioritatea zero, ci politicile fiscale.

Radu Timiş, CEO Cris-Tim, a declarat, la conferinţa “MEDIAFAX TALKS about Producătorii României”, că luna viitoare preţurile la carnea de porc vor creşte, în medie, cu cu 15-30%. Radu Timiş a vorbit despre măsurile pe care le-a luat în cadrul grupului de firme pe care le conduce astfel încât să crească performanţa. Acesta îi sfătuieşte pe cei din industrie să nu facă greşeala să se ducă pe private label, ci să meargă pe brandul lor. Timiş spune că, atunci când a crescut TVA vânzările au scăzut cu 30%. Apoi toată lumea a scos carnea şi a introdus soia. De aceea, lucrurile trebuie tratate cu grijă.

Nini Săpunaru, preşedintele Asociaţiei Agrointeligenţa a declarat, la conferinţa “MEDIAFAX TALKS about Producătorii României din Industria Alimentară”, că românii trebuie să cumpere produse fabricate în România pentru a susţine economia autohtonă. La rândul său, Maricel Floricel Dima, Subsecretar de stat Ministerul Agriculturii a trecut în revistă programele pe care ministerul le va desfăşura pentru sprijinirea producătorilor autohtoni.

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, că DNA nu e reprezentată de Negulescu sau de Kovesi, ci este o instituţie care trebuie să funcţioneze dincolo de anumite persoane fizice, precizând că este este de acord cu argumenetele prezentate de ministrul Justiţiei referitoare la şefii parchetelor. El a mai spus că a acordat şi continuă să acorde ministrului Justiţiei, Tudorel Toader,”credit total”.

Cristian Saitariu, Director general Jidvei a precizat, la conferinţa “MEDIAFAX TALKS about Producătorii României” că sectorul viticol a avut un grad de absorbţie a fondurilor UE de 80%, în zece ani. Acesta este de părere că în România munca este taxată la un nivel ridicat şi ar trebui ca experimentul legat de firmele IT, să fie luat ca model.Cristian Saitariu a precizat că Jidvei a investit 80 de milioane de euro, sumă atrasă din fonduri UE, din surse proprii şi credite bancare. Compania produce anual 12 milioane de litri de vin şi a avut, în 2016, o cifră de afaceri de 33 de milioane de euro. Jidvei este cel mai mare producător de vin de origine controlată din România şi de vin alb şi cea mai longevivă marcă. Societatea deţine 2500 de ha de viţă de vie, cea mai mare suprafaţă viticolă cultivată din România.

În 2016, aproape 2.000 de angajaţi din penitenciare au părăsit sistemul, iar anul acesta se aşteaptă ca exodul să continue, fiind penitenciare unde un singur gardian se ocupă de paza a 300 de deţinuţi. Dan Vlădescu, un agent cu o vechime de 26 de ani în sistem, a vorbit despre realităţile din sistem. Dan Vlădescu se ocupă de sectorul ,,vizite” al Penitenciarului Găeşti, unde trebuie să se asigure că deţinuţii nu primesc bunuri interzise, cum ar fi dispozitive electronice, aparate de telecomunicaţii sau stupefiante. Stă câte 12 ore la muncă, face percheziţii, discută cu persoanele aflate în detenţie şi cu rudele acestora, analizează cererile de vizită şi intervine în momentul în care apar conflicte.

Au trecut trei ore din programul său şi un coleg ar trebui să îl înlocuiască, pentru a putea lua pauză. Dar nu e nimeni, aşa că Dan e obligat să stea concentrat 12 ore în continuu. Mai bine de un an, spune agentul principal, s-a luptat să rămână în sistem, a acceptat să lucreze peste program, a sperat că salariul va creşte, chiar a cerut Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor să rezolve problema deficitului de personal. Eforturi pe care acum le consideră în zadar, aşa că a decis, la fel ca mulţi dintre colegii săi, să îşi depună dosarul de pensionare.

Lipsa personalului aduce probleme şi din punct de vedere al siguranţei agenţilor care îi păzesc pe deţinuţi. În 2016, în fiecare lună au avut loc cel puţin 5-6 atacuri, în medie, asupra angajaţilor din penitenciare, în total fiind înregistrate 71 de agresiuni, de aproape şapte ori mai multe decât în 2012, de exemplu, când au fost înregistrate doar 13 atacuri. Conform analizei realizate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, pentru a putea funcţiona corespunzător, sistemul de detenţie din România ar trebui să aibă peste 15.000 de angajaţi. În prezent, în penitenciare lucrează puţin peste 12.000 de oameni, din care de custodierea directă a deţinuţilor se ocupă doar 7.676 de agenţi, aşadar, jumătate din efectivul necesar. Iar turele lungi au dus la situaţia în care într-un an s-au strâns nu mai puţin de un milion de ore suplimentare.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, întrebat dacă evaluarea şefilor de parchete nu ar fi trebuit făcută de un procuror desemnat, că el şi-a exercitat competenţele legale şi constituţionale. Tudorel Toader a declarat, miercuri, după evaluarea conducerilor Parchetului General şi DNA că momentan nu este oportună declanşarea mecanismului de revocare a procurorului general, Augustin Lazăr şi a procurorului şef DNA, Laura Codruţa Kovesi. Ministrul Justiţiei a precizat însă că va monitoriza de acum înainte activitatea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

În Cartierul Vest sau Mitică Apostol din Ploieşti timpul parcă s-a oprit în loc. Localnicii povestesc că, deşi au buletin de Ploieşti, municipiu reşedinţă de judeţ, trăiesc mai rău ca la ţară. Oamenii sunt nemulţumiţi şi spun că au fost uitaţi de autorităţi, afirmând că de ani de zile aşteaptă să trăiască precum ceilalţi ploieşteni, şi anume cu apă curentă sau canalizare. De asemenea, oamenii se plâng de străzile neasfaltate. La fiecare ploaie, noroiul format pe străzi îi determină să ia încălţăminte de rezervă pe care o schimbă atunci când ajung în DN1 A, locul unde se află staţia de autobuz. Cartierul este despărţit de Drumul Naţional 1 de oraşul de care aparţine.

Localnicii se plâng de faptul că, în cazul în care au nevoie de medic, trebuie să meargă la Ploieşti, întrucât în cartier cabinetul medical nu funcţionează. Ca să ajungă la medic, au nevoie de rovinietă, întrucât trebuie să treacă pe Centura de Vest a Ploieştiului, respectiv DN1, care străbate cartierul. Mai mult, oamenii afirmă că domeniul public nu este curăţat de nimeni, existând zone unde iarba este plină de resturi aruncate la voia întâmplării. Până anul trecut, oamenii nu aveau nici gaze, iar cei care şi-au permis, şi-au făcut singuri reţea de apă. În cartierul Mitică Apostol nu există piaţă, însă oamenii se gospodăresc aşa cum pot, iar unii şi-au pus răsaduri în gospodării. Alţii străbat kilometri buni până la prima piaţă din Ploieşti. Autorităţile susţin că acest cartier va beneficia până în 2018 şi de apă şi de canalizare.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a recunoscut în direct la o televiziune de ştiri că a făcut ”trafic de influenţă” la Guvern, pentru Republica Moldova. Preşedintele Senatului a venit cu o serie de precizări, după ce în media a apărut informaţia potrivit căreia acesta a fost la sediul Guvernului chiar în momentul în care Ministrul Justiţiei îi prezenta premierului concluziile evaluării lui Lazăr şi Kovesi.

Numărul sosirilor turiştilor internaţionali a ajuns la 2,235 milioane, în 2015, în creştere faţă de 2014 când au fost înregistraţi 1,912 milioane de turişti, potrivit studiului despre trendurile pe termen scurt în turism, în Uniunea Europeană. În Uniunea Europeană, cele cinci economii aflate în dezvoltare: Bulgaria, Polonia, Ungaria, România şi Croaţia, au crescut la o rată de 6%. Cele 23 de economii dezvoltate, printre care se numără cele 19 ţări din zona euro, au înregistrat o rată de creştere de 4%. Cele nouă destinaţii din Europa Centrală şi de Est au înregistrat o rată de creştere de 7%, cu peste 4 milioane de sosiri mai mult, ajungând la 71 de milioane.

România şi Lituania au raportat o creştere de 11% în perioada septembrie-noiembrie. Cele 28 de state ale UE au înregistrat o creştere a sosirilor turiştilor internaţionali de peste 4% în 2016, ajungând la 499 milioane, cu 21 de milioane mai mult decât anul anterior. Anul 2016 a fost al şaptelea an consecutiv de creştere pentru ţările din UE, după criza economică şi financiară din 2009, cu 107 milioane de turişti mai mult faţă de 2008, nivelul înregistrat înainte de criză.

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a pus joi în dezbatere publică proiectul pentru Legea prevenţiei, termenul limită pentru trimiterea propunerilor privind proiectul de act normativ fiind 1 mai. Legea Prevenţiei are scopul „de a reglementa o serie de instrumente care să asigure prevenirea săvârşirii de contravenţii de către persoanele sau entităţile care desfăşoară activitate economică, precum şi prevenirea săvârşirii de contravenţii de către instituţiile publice şi instituţiile publice locale. Potrivit proiectului prezentat de minister, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale sunt obligate ca în termen de şase luni de la data intrării în vigoare a legii, să elaboreze şi să difuzeze materiale documentare şi ghiduri şi/sau să aloce pe pagina de internet secţiuni special dedicate informării publice.

Autoritatea administraţiei publice centrale cu atribuţii de coordonare la nivel naţional a domeniului mediul de afaceri trebuie ca, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, să dezvolte şi să opereze un portal dedicat oferirii în mod centralizat de servicii online şi resurse în vederea informării sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, mediului de afaceri şi cooperaţiei, conform proiectului. Persoanele interesate pot trimite în scris propuneri privind proiectul de act normativ, la adresa Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat

Un incendiu a izbucnit la subsolul clădirii Ministerului Justiţiei, angajaţii au fost evacuaţi, nefiind însă persoane rănite. Reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov au declarat, că au luat foc mai multe pubele de gunoi, cu degajare mare de fum, incendiul extinzându-se la nivelul mai multor camere din subsolul Ministerului Justiţiei. Incendiul a fost stins, neexistând pagube materiale sau persoane rănite.

Autorităţile locale constănţene au început amenajarea plajelor pentru noul sezon estival, reprezentanţii Administraţiei Naţionale ”Apele Române” estimând că până la data de 1 mai acestea vor fi pregătite. În prezent, plajele sunt pregătite în proporţie de 70 la sută. Activităţile de pregătire a plajelor au fost începute din 20 februarie şi vor fi finalizate până la data de 1 mai. Lucrările de pregătire constau, între altele, în curăţarea manuală şi mecanizată cu utilaje speciale a plajei, prin colectarea corpurilor străine şi a deşeurilor de orice natură, îndepărtarea manuală a nisipului depus la zidurile de sprijin din vecinătatea aleilor de promenadă şi în dreptul gardurilor de protecţie şi îndepărtarea mecanizată a pietrelor, blocurilor din beton ori a conductelor dezafectate.

Se fac şi lucrări de terasamente, care vizează săpătura mecanizată a nisipului depus la zidurile de sprijin din vecinătatea aleilor de promenadă şi în dreptul gardurilor de protecţie, reabilitarea suprafeţelor de plajă erodate prin transfer de nisip, din zonele cu acumulări, demontarea celor aproximativ 10 kilometri liniari de garduri de protecţie. Angajaţii ”Apele Române” vor reface plajele acolo unde au suferit deformări ca urmare a acţiunii valurilor din sezonul rece, iar depozitele de scoică din zonele cu depuneri vor fi evacuate. Conform ANAR, acţiunea de pregătire a plajelor se desfăşoară concomitent pe trei tronsoane, respectiv tronson 1, care cuprinde zona Năvodari – Mamaia – Constanţa, care este finalizat în proporţie de 60 la sută, tronson 2 Agigea – Eforie – Costineşti – Tuzla, finalizat în proporţie de 70 la sută, şi tronson 3 -23 August – Mangalia – 2 Mai – Vama Veche, finalizat în proporţie de 80 la sută.

Un tânăr gambian salvat din mare a povestit că a plecat din Libia la bordul unei ambarcaţiuni în care se mai aflau alţi 146 de pasageri care acum sunt daţi dispăruţi. Plecat duminică sau luni din oraşul Sabratah, adolescentul a fost salvat de o navă militară spaniolă aparţinând operaţiunii europene Sophia şi a fost spitalizat pe perioada nopţii pe insula italiană Lampedusa, cea mai apropiată de coastele africane.

Comisia Europeană şi-a exprimat regretul cu privire la decizia preşedintelui american Donald Trump de a anula politicile SUA pentru combaterea fenomenului de încălzire globală. Canete a spus că „rămâne de văzut prin ce mijloace intenţionează Statele Unite să îşi îndeplinească angajamentele în temeiul Acordului de la Paris” pentru a lupta împotriva schimării climatice. Marţi, Donald Trump a semnat un ordin executiv pentru eliminarea a numeroase restricţii care vizau producerea de combustibili fosili.

Cel puţin treisprezece persoane au decedat, iar alte două au fost rănite, în urma coliziunii frontale între o camionetă şi un autobuz al unei biserici baptiste pe o autostradă din sud-vestul statului american Texas. Victimele erau persoane în vârstă care aparţineau bisericii First Baptist Church of New Braunfels, inclusiv şoferul autobuzului. Un număr total de 14 persoane se aflau în autobuz, în timp ce în camionetă se afla doar şoferul. Zona în care s-a produs accidentul rutier se află la aproximativ 120 de kilometri vest de San Antonio. Singurul pasager al autobuzului care a supravieţuit este internat în spital în stare critică, în timp ce şoferul camionetei este în stare stabilă.

Turcia a anunţat încheierea operaţiunii militare „Scutul Eufratului” din nordul Siriei, fără a specifica dacă îşi va retrage militarii din această ţară. Consiliul consultativ pe probleme de securitate naţională din Turcia, condus de preşedintele Recep Tayyip Erdogan, a anunţat într-un comunicat de presă că ofensiva din Siria care a durat jumătate de an a fost „încheiată cu succes”. Premierul turc, Binali Yildirim, a anunţat la rândul său că operaţiunea a fost încheiată dar nu a exclus desfăşurarea de noi campanii militare în Siria sub un alt nume.

Richard Burr, preşedintele Comisiei pentru Informaţii din Senatul american, avertizează că Rusia este în mod activ implicată în scrutinul prezidenţial din Franţa, adăugând că Moscova ar potenţialul de a „perturba echilibrul” alegerilor din Europa, putând înclina rezultatul în favoarea unui candidat. Oficialul a mai avertizat că Rusia ar potenţialul de a „perturba echilibrul” alegerilor din Europa, putând înclina rezultatul în favoarea candidatului preferat. Acest avertisment vine la câteva zile după vizita la Moscova a candidatei de extremă dreapta Marine Le Pen. După discuţia cu preşedintele rus Vladimir Putin, Le Pen a declarat că liderul de la Moscova reprezintă „o nouă viziune” a lumii.

Un nou protest a izbucnit la Paris după ce un chinez a fost împuşcat mortal duminică seara de poliţişti la Paris în cadrul unei intervenţii pentru o „dispută de familie”. Aproximativ 200 de protestatari, majoriatatea asiatici, au smuls baricadele instalate de Poliţie pe strada Rivoli din Paris, strigând „Poliţia, asasini” şi aruncând cu obiecte în agenţi. Nimeni nu a fost arestat sau rănit grav.

NATO va deschide în curând un birou de legătură la Chişinău, a anunţat Jens Stoltenberg, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, cu ocazia vizitei premierului moldovean Pavel Filip la sediul organizaţiei de securitate. Oficialul a mai afirmat că NATO „respectă în totalitate neutralitatea constituţională a Moldovei, însă neutralitatea nu înseamnă izolare”, precizând că organizaţia de securitate are parteneriate şi cu alte state NATO, precum Austria ori Elveţia. Stoltenberg şi-a exprimat şi aprecierea pentru contribuţia Republicii Moldova la misiunea KFOR din Kosovo.

Arestarea în Statele Unite a unui bancher turc suspectat că ar fi fost implicat în efectuarea de tranzacţii ilegale cu Iranul este o acţiune în „întregime motivată politic”. Mehmet Hakan Atilla, director general adjunct în cadrul Halkbank, este acuzat că ar fi conspirat cu brokerul turco-iranian Reza Zarrab pentru a efectua tranzacţii ilegale cu Iranul prin intermediul unor bănci americane, astfel încălcând regimul de sancţiuni la adresa Teheranului. Acest incident riscă să deterioreze şi mai multe relaţiile deja tensionate între Washington şi Anakara.

Un cetăţean român, care a fost extrădat anul trecut în SUA de autorităţile de la Bucureşti, a pledat vinovat fiind acuzat de fraudă după ce a postat anunţuri false pe mai multe site-uri de vânzări, inclusiv eBay. Inculpatul a recunoscut că a făcut parte dintr-o grupare infracţională internaţională care posta anunţuri false pe diverse site-uri pentru produse care nu erau de fapt de vânzare, inclusiv vehicule. Valoarea totală a pagubelor se ridică la aproximativ 873.000 de dolari, iar cea mai mare parte a banilor au fost trimişi la alte persoane aflate în străinătate. Acesata fusese inculpat de un trobunal din Tennessee în iunie 2015 şi a fost extrădat ăn SUA din România în luna august 2016.

Un tânăr pescar filipinez care a supravieţuit 58 de zile pe mare după ce a rămas fără apă şi mâncare a ajuns la Manila, cei apropiaţi crezând în acest timp că a murit. Rolando Omongos, în vârstă de 21 de ani, a povestit aventura sa când s-a întors la Manila, la trei săptămâni după ce a fost salvat de un vas de pescuit japonez. El fusese dus de apă până la est de Papua Noua Guinee. El a povestit că a supravieţuit bând apă de ploaie şi mâncând muşchiul care a crescut pe barca sa de 2,5 metri lungime. S-a protejat de soare sărind deseori în apă. Unchiul său, Reniel Omongos, în vârstă de 31 de ani, care se afla pe o altă ambarcaţiune, a murit după o lună.

Rolando a luat trupul unchiului său în propria barcă, dar a spus că după câteva zile acesta început să miroasă urât şi l-a aruncat în apă. Cei doi bărbaţi au părăsit oraşul filipinez General Santos pe data de 21 decembrie, alături de alţi pescari. O furtună i-a îndepărtat pe Rolando Omongos şi pe uchiul său de vasul care îi însoţea pe data de 10 ianuarie şi aceştia au rămas fără combustibil cinci zile mai târziu. Ei au aruncat în apă motoarele pentru a pluti mai uşor şi a ieşi mai repede din valurile mari. Când a fost salvat, Rolando Omongos avea aproximativ 20 de kilograme. A promis că nu va mai călători niciodată pe mare.

Un judecător federal din Hawaii a decis să extindă perioada de valabilitate a ordinului prin care blochează implementarea restricţiilor de călătorie impuse de Trump, împiedicând astfel Guvernul SUA să suspende alte vize ale unor persoane provenind din 6 state majoritar musulmane. Judecătorul Derrick Watson a decis extinderea termenului de aplicare a acestui ordin la câteva ore după ascultarea argumentelor. Hawaii susţine că această politică îi discriminează pe musulmani şi afectează economia statului dependentă de turism. Extinderea perioadei de valabilitate a ordinului până când procesul lansat de Hawaii împotriva decretului lui Trump este soluţionat va da asigurări că drepturile constituţionale ale cetăţenilor musulmani din Statele Unite sunt apărate după ce la acest nivel au avut loc „întreruperi şi porniri repetate în ultimele două luni”.

Ivanka Trump schimbă regulile la Casa Albă. Fiica cea mare a preşedintelui SUA va deveni oficial consilier a lui Donald Trump, fără a primi un salariu pentru asta, dar beneficiind de toate prerogativele pe care le prevede statutul de angajat guvernamental. Ea va fi consilier voluntar, având obligaţia de a respecta acelaşi reguli de securitate şi etichetă ca şi ceilalţi agenţi federali angajaţi. Ivanka Trump va fi „consilier” al preşedintelui american şi va depune propriul său formular 278, ceea ce se traduce prin faptul că de acum înainte va îndeplini în mod legal de toate normele de etică pe care le presupune funcţia.

Francois Fillon, candidatul Partidului Republicanii la preşedinţia Franţei, a declarat pentru postul german de televiziune RTL că „niciodată judecătorii nu vor putea dovedi că angajarea soţiei” sale a fost fictivă. Penelope, soţia lui Francois Fillon, a fost inculpată marţi pentru complicitate în dosarul privind angajarea fictivă de către candidatul francez a unor rude apropiate ca asistenţi. Ea a fost pusă sub acuzare pentru complicitate la deturnarea de fonduri publice, însă există suspiciuni că Penelope Fillon ar mai fi avut un loc de muncă fictiv la o publicaţie literară condusă de un prieten de familie.

Ungaria a aprins o dispută cu o universitate fondată de miliardarul George Soros printr-un proiect de lege despre care instituţia susţine că ar putea să o oblige să închidă porţile. Universitatea Central-Europeană (CEU) a fost fondată în urmă cu 26 de ani în Ungaria post-comunistă, şi este una dintre cele mai bine cotate instituţii din regiune. Michael Ignatieff, preşedintele universităţii, a spus că a fost ţinta unei legislaţii discriminatorii şi croită special să afecteze instituţia. Schimbările propuse pentru sistemul superior de învăţământ din Ungaria sunt extensia unei bătălii dintre Soros şi premierul Viktor Orban, care l-a catalogat pe miliardarul ungar un ”duşman ideologic”.

Citând considerente de siguranţă naţională, guvernul Ungariei a prezentat marţi o serie de amendamente care ar cere universităţilor care oferă şi diplome fără certificare Europeană – cum este cea fondată de George Soros – să deschidă campusuri în străinătate, schimbându-le statutul legal şi înăsprind politica de admitere şi angajare pentru aplicanţii non-UE. Aceste instituţii ar trebui de asemenea să aibă înţelegeri internaţionale la nivel guvernamental care să acopere operarea lor în interiorul şi în afara Ungariei. CEU, care oferă diplome cu certificare americană şi ungară către 1800 de studenţi din 117 ţări, spune că schimbările ar însemna că universitatea ar trebui să finalizeze înscrierile şi admiterile în februarie, în absenţa unui acord între SUA şi Ungaria.

SPORT

Aeroportul din Madeira poartă numele de Cristiano Ronaldo, în cinstea fotbalistului în vârstă de 32 de ani, născut chiar în Funchal, capitala Insulelor Madeira, dar ceea ce trebuia să fie o ocazie de bucurie, s-a transformat rapid într-un eveniment cel puţin nefericit. În cadrul ceremoniei de redenumire a aeroportului a fost dezvelită şi o statuie cu bustul lui Cristiano Ronaldo, care a stârnit o serie de comentarii în presa internaţională. Statuia din bronz, care ar trebui să îl înfăţişeze pe fotbalist pare mai degrabă o caricatură. Unii specialişti se întreabă dacă măcar chipul lui Ronaldo a fost inspiraţia pentru această statuie, căci nu seamănă deloc cu sportivul. Alţii au descris-o ”dubioasă” şi chiar ”oribilă”.

Ronaldo nu este primul fotbalist care dă numele unui aeroport. În Irlanda de Nord, aeroportul din Belfast a primit numele lui George Best, în 2006, la un an după ce fostul fotbalist al echipei Manchester United s-a stins din viaţă. De patru ori câştigător al Balonului de Aur, Cristiano Ronaldo este atât cel mai selecţionat jucător din naţionala Portugaliei, cu 137 de meciuri, cât şi golgheterul all-time al aceleiaşi reprezentative, cu 71 de goluri. În vara anului 2016, Cristiano Ronaldo a devenit campion european alături de naţionala Portugaliei.

Jucătoarea Venus Williams, aflată pe locul 12 WTA, a învins-o, pe germana Angelique Kerber, ocupanta primei poziţii în ierarhia mondială, şi s-a calificat în semifinalele turneului Premier Mandatory de la Miami, jucat pe suprafaţă dură şi dotat cu premii de 6.993.450 de dolari. Americanca Venus Williams a câştigat meciul cu liderul mondial în două seturi, scor 7-5, 6-3, într-o oră şi 41 de minute, şi o va întâlni în semifinale pe britanica Johanna Konta (locul 11 WTA), care a ajuns în această fază a competiţiei după o victorie obţinută împotriva Simonei Halep. În cea de-a doua semifinală se vor întâlni daneza Caroline Wozniacki (14 WTA) şi jucătoarea cehă Karolina Pliskova (3 WTA), care au trecut în sferturile de finală de Lucie Safarova (Cehia, 36 WTA), respectiv Mirjana Lucic-Baroni (Croaţia, 29 WTA). Prezenţa în semifinalele turneului de la Miami este recompensată cu un cec în valoare de 287.515 dolari şi 390 de puncte WTA.

Jucătoarea de tenis Simona Halep, aflată pe poziţia a cincea în ierarhia mondială, şi-a explicat prestaţia mai puţin reuşită din meciul cu britanica Johanna Konta (locul 11 WTA), scor 6-3, 6-7 (7), 2-6, şi a precizat că lipsa de încredere a reprezentat principala cauză a înfrângerii. În urma parcursului avut la turneul de la Miami, Halep va primi un cec în valoare de 146.575 de dolari, 215 puncte WTA şi va rămâne pe poziţia a cincea în clasamentul mondial.

Gigi Becali a renunţat oficial la numele Steaua, decizia fiind oficializată în cursul Comitetului Executiv al FRF ce a avut loc astăzi la Casa Fotbalului. Decizia a fost anunţată de preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, la finalul şedinţei, acesta precizând că noua denumire oficială este „Fotbal Club FCSB SA” şi va fi folosită chiar de astăzi la nivel oficial. Răzvan Burleanu a precizat că nu este în măsură să discute despre palmaresul echipei, dar a precizat că FRF va cere lămuriri la UEFA în legătură cu coeficientul european al echipei FCSB, urmând să comunice răspunsul primit.

CS U Craiova a eliminat-o pe Dinamo în sferturile Cupei României după loviturile de departajare şi se află la doi paşi de câştigarea trofeului. Erik Lincar, a fost primul antrenor al echipei. Lincar a fost antrenorul cu care a fost demarat proiectul CS U Craiova în 2013 şi a rememorat momentele de la înfiinţarea echipei. Tensiunea era la cote maxime în Craiova, dat fiind faptul că în acel moment existau ambele echipe (CS U Craiova şi FC U Craiova, echipa lui Adrian Mititelu), iar fanii erau împărţiţi şi nu ştiau ce să mai creadă. Unul dintre ei chiar l-a ameninţat pe Lincar.

Nici antrenorii nu mai ştiu cum să îşi motiveze jucătorii atunci când, într-un interval de două luni, întâlnesc aceeaşi echipă de trei ori. După ce s-au bătut în Liga 1 pe Naţional Arena, CSU Craiova şi Dinamo se mută la Severin pentru meciul din sferturile de finală ale Cupei României. Contra se prezintă la meci cu o listă lungă de indisponibilităţi, cu Palic, Nemec sau Penedo în top, Mulţescu se prezintă cu o listă lungă de nemulţumiri, lipsa de eficacitate a atacanţilor fiind prima.

Craiova începe tare, cu Ivan şi cu Băluţă hăituind ca nişte lupi (sau lei?) apărarea bucureştenilor. O dată, de două ori, presiunea există şi Bancu scapă singur pe stânga, centrează puternic în faţa porţii, dar capul lui Jazvic trece peste. În teorie, oltenii presează. Practic, o fac destul de puţin eficient, jocul e mai repede un fel de ”lungă şi pe-a doua”. Lungă pe Ivan, desigur, fotbalist pe care CSU l-a dotat cu banderolă, cu post de titular indiferent de formă, totul în încercarea de a vinde precum bucureştenii.

Dinamo reuşeşte să echilibreze un pic abia în a doua jumătate a primei reprize. E periculoasă la cornere, acolo unde Bumba şi Nistor execută cu precizie de lunetist hârjâit în războaie. Pe contraatac, Craiova poate marca. Dielna (nu l-aţi uitat, nu?) arată că nu e altceva decât o încercare nereuşită, cade uşor într-un duel corp la corp cu… Băluţă (1.68 m şi 60 kg), însă olteanul trage în Cerniauskas. Repriza se încheie după ce Bancu şutează şi el, tare şi pe centru, tot în Cerniauskas. E 0-0, cert e că nu se va termina aşa, meciul se joacă într-o singură manşă.

Andrei Ivan a vorbit deschis despre plecarea sa de la CS U Craiova, după victoria obţinută la penalty-uri în faţa lui Dinamo, în sferturile Cupei României. Calificat cu fotmaţia sa în semifinale, Andrei Ivan speră ca el şi colegii săi să cucerească primul trofeu din istoria clubului înfiinţat în 2013. Cotat de Transfermakt la 1,5 milioane de euro, Andrei Ivan are 4 selecţii în echipa naţională şi în ultimul an s-a aflat pe lista mai multor formaţii din Europa.

La începutul lui 2016, Ivan a fost la un pas să devină jucătorul Stelei, după ce Gigi Becali şi oficialii grupării oltene ajunseseră la un acord de principiu în privinţa transferului. Becali oferise 2 milioane de euro, plus 20% dintr-un viitor transfer pentru atacantul în vârstă atunci de 19 ani, însă totul a picat după ce Ivan a fost convins de reprezentanţii săi să aştepte o ofertă din străinătate. În ultimele două sezoane, de numele jucătorului s-au interesat formaţii din Spania (în special Espanyol, la recomandarea lui Costel Gâlcă), Italia (Sampdoria, Genoa, Napoli, Torino) sau Franţa. În ultima perioadă de transferuri, Ivan a fost dorit de belgienii de la Club Brugge, însă aceştia s-au reorientat în cele din urmă şi l-au achiziţionat pe dinamovistul Dorin Rotariu.

Transferul lui Neymar la Manchester United a fost negat chiar de Special One. Jose Mourinho s-a declarat depăşit de situaţie şi a recunoscut că o mutare a starului Barcelonei la echipa antrenată de el este imposibilă. În urmă cu câteva zilei, potrivit publicaţiei Sport, conducerea celor de la Manchester United ar fi oferit incredibila sumă de 200 de milioane de euro pentru a-l avea pe Neymar în echipă.

Francezul Paul Pogba a devenit, în vara lui 2016, odată cu transferul-record la Manchester United, cel mai bine plătit jucător din campionatul Angliei. Cu un salariu de 290.000 de lire sterline pe săptămână (aproximativ 17,5 milioane de euro pe sezon), Pogba a depăşit staruri precum Alexis Sanchez, Wayne Rooney, Kun Aguero sau Zlatan Ibrahimovic, însă recordul mijlocaşului francez e pe cale să fie doborât. Chelsea face tot ce ţine de ea să-l păstreze pe belgianul Eden Hazard, iar interesul „galacticilor” de la Real Madrid îi face pe londonezi să pluseze serios în oferta contractuală.

Patronul Roman Abramovich e determinat să-şi păstreze starul şi din sezonul viitor, iar pentru acest lucru e dispus să-i ofere 300.000 de lire pe săptămână, adică peste 18 milioane de euro pe sezon. Considerat de mulţi cel mai bun jucător din lume, după Cristiano Ronaldo şi Lionel Messi, Eden Hazard a avut un sezon 2015-2016 extrem de slab, însă în acest an a fost din nou la cel mai înalt nivel şi a ajutat-o pe Chelsea să domine Premier League. În vârstă de doar 26 de ani, Hazard are în faţă cei mai buni ani ai carierei, iar Abramovich nu se gândeşte să renunţe uşor la mijlocaşul belgian.

FTC Rail Cargo Hungaria, adversara CSM Bucureşti în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, a solicitat nu mai puţin de 500 de bilete pentru manşa tur, programată în 7 aprilie, care se va desfăşura în Sala Polivalentă. Campioana României nu a putut satisface pretenţia adversarei, astfel că această problemă a fost mediată de Federaţia Europeană de Handbal. În cele din urmă, pentru fanii maghiari au fost aprobate doar 240 de locuri. Pe lângă cele 240 de locuri, CSM Bucureşti s-a văzut obligată să lase alte două sectoare libere, în stânga şi în dreapta suporterilor care vor veni de la Budapesta. Luând în calcul şi zonele ”tampon”, în total 692 de locuri din Sala Polivalentă vor fi rezervate sectorului maghiar.

Mihai Leu, campion mondial la box şi campion naţional la raliu, revine aproape de sporturile cu motor. Leu este noul manager tehnic al echipei UniCredit Leasing Rally, echipă care va debuta vineri, 31 martie, în cadrul Campionatului Naţional de Raliuri la două roţi motrice 2017. Etapa inaugurală de la Braşov va fi startul campaniei care are ca scop lupta pentru titlul naţional pentru echipa formată din pilotul Adrian Teslovan şi de copilotul Imre Vajk Cseh.

Echipajul format din Adrian Teslovan şi Cseh Vajk Imre va lua mâine startul în sezonul 2017 al Campionatului Naţional de Raliuri, odată cu etapa de la Braşov. Teslovan şi Cseh au împreună peste 15 ani de experienţă în competiţiile de motorsport din România. Debutanţi în campionatul naţional de raliuri în 2001, la Piatra Neamţ, cei doi au reuşit o prezenţă constantă în topul clasamentelor Campionatului Naţional de Raliuri. Palmaresul lor include trei titluri de vicecampioni naţionali în competiţia pe echipe, de vicecampioni în Cupa Dacia (2014) şi în 2WD 2016, precum şi titlul de campioni ai Clasei 5 în 2016. În prezent, cei doi concurează pe un Citroen DS3 R3 MAX, dupa ce au mai condus VW Golf GTI, Dacia Nova, Renault Clio Williams, Ford Escort Cosworth, Dacia Logan şi Citroen DS3 R3.

CSM Bucureşti şi-a încheiat socotelile în Liga Naţională de handbal feminin, şi-a primit şi trofeul cuvenit campioanei, astfel că toată atenţia s-a îndreptat deja către ”dubla” cu Ferencvaros din sferturile Ligii Campionilor. Manşa tur se va desfăşura peste 8 zile – 7 aprilie – în Sala Polivalentă, meci pentru care s-au vândut deja toate biletele. Pentru campioana României urmează cea mai importantă parte a sezonului, perioada pentru care s-au şi investit sume importante, fazele finale ale Ligii Campionilor. Ca şi anul trecut, când a ajuns în Final 4 şi a câştigat în premieră trofeul, CSM Bucureşti susţine prima manşă din sferturi pe teren propriu, iar returul în Ungaria. Tabăra bucureşteană nu s-a aventurat în declaraţii pompoase înaintea celor două partide cu Ferencvaros, ci mai degrabă am sesizat o oarecare prudenţă.

Antrenorul Aurelian Roşca a apreciat că şansele înaintea primei manşe sunt egale: ”CSM Bucureşti şi Ferencvaros sunt două echipe puternice, cu jucătoare valoroase. Contează forma de moment şi să ai toate jucătoarele valide. Fiecare gol este important în această dublă. Avem încredere în jucătoarele noastre, în grup. Şi anul trecut s-au strâns şi au făcut două meciuri memorabile împotriva echipei Rostov-Don, ceea ce a permis calificarea în Final 4”. Partida tur de la Bucureşti de vinerea viitoare este aşteptată deja cu mare interes de public. Peste 3.000 de spectatori, între care foarte mulţi copii, au fost miercuri seara la Sala Polivalentă, pentru a ”însoţi” campioana pe podiumul de premiere şi în 2016-2017. Atmosfera a fost una mai degrabă de relaxare, de sărbătoare, ca la un spectacol. Săptămana viitoare, în Polivalentă va fi însă un alt public, o altă încărcătură emoţională.

FIFA a decis să îl sancţioneze pe Lionel Messi cu 4 etape de suspendare la naţionala Argentinei în urma injuriilor adresate arbitrilor atât în timpul, cât şi la finalul meciului Chile – Argentina din preliminariile pentru Campionatul Mondial din Rusia 2018. După ce a fost apărat de staff-ul selecţionatei argentiniene şi de conducerea Barcelonei, Messi a trimis o scrisoare la FIFA în care explică ce s-a întâmplat. Federaţia de Fotbal din Argentina a trimis şi ea o sesizare către FIFA prin care încearcă să îi reducă pedeapsa starului Barcelonei. Messi a fost suspendat 4 etape, iar prima a fost chiar meciul dintre Argentina şi Bolivia, partidă pe care pumele au pierdut-o cu 0-2. Următoarele 3 meciuri de la care Messi ar lipsi sunt cele din preliminariile pentru Campionatul Mondial din Rusia 2018 împotriva naţionalelor Uruguay, Venezuela şi Peru.

Contestat vehement de fanii lui Arsenal, după eliminarea ruşinoasă din Liga Campionilor, din faza optimilor (2-10 la general cu Bayern Munchen) şi după seria slabă de rezultate în urma căreia tunarii au căzut până pe locul 6 în Premier League, Arsene Wenger pare decis să-şi prelungească înţelegerea scadentă în această vară. Tehnicianul francez de 67 de ani i-a anunţat pe conducătorii lui Arsenal că vrea să-şi prelungească înţelegerea pe încă două sezoane. Sursa citată notează că Wenger şi oficialii grupării de pe Emirates au avut o şedinţă săptămâna trecută, în timpul căreia Wenger şi-a anunţat intenţia de a continua până în 2019. Vestea ar putea genera reacţii dure din partea fanilor lui Arsenal, în condiţiile în care toate semnalele de până acum indicau că francezul va părăsi gruparea londoneză în această vară, după 21 de ani.

Planul de Reorganizare al CS Pandurii Târgu Jiu, prezentat de administratorul special Marin Golea şi de administratorul judiciar Emanoil Ciobanu, a fost aprobat de judecătorul sindic în înfăţişarea care a avut loc, miercuri, la Tribunalul Gorj. Cu o zi înainte, planul fusese aprobat şi de Adunarea Generală a Creditorilor. Aşadar, CS Pandurii a scăpat de faliment şi a intrat, oficial, în insolvenţă, urmând ca în următorii trei ani să achite toate datoriile.

La aproape 20 de ani, Patrick Petre traversează cu siguranţă cea mai grea perioadă a vieţii. Puştiul lui Dinamo a fost din nou personaj negativ la echipă după ce, în sferturile de finală ale Cupei României contra lui CSU Craiova, a ratat una dintre loviturile de departajare într-un mod care i-a făcut să urle de furie pe cei de pe bancă. Deşi a intrat bine în meci şi a fost unul dintre cei mai activi dinamovişti de pe teren, Petre a dezamăgit la final şi a fost taxat aspru în declaraţiile de la finalul meciului.

Mijlocaşul formaţiei CS Universitatea Craiova, Vladimir Screciu, a trecut peste penalty-ul ratat în meciul cu Dinamo şi a precizat că este dispus să mai execute lovituri de departajare, chiar dacă a recunoscut că execuţia sa a lăsat de dorit. Victoria din meciul cu Dinamo şi atmosfera creată de suporterii olteni îl fac pe mijlocaşul în vârstă de 17 ani să se gândească la câştigarea unui trofeu. A fost al optulea meci jucat de Vladimir Screciu în acest sezon, în toate competiţiile.

La finalul unei calificări ratate în semifinalele Cupei României, Adrian Mutu s-a arătat îngrijorat în privinţa play-off-ului, din cauza efortului depus în cele 120 de minute şi a recunoscut că jucătorii au decis ordinea executanţilor la penalty-uri. CS U Craiova a trecut mai departe în Cupa României, după ce a scos Dinamo la lovituri de departajare. Mutu speră ca dinamoviştii să se refacă repede pentru meciul cu FCSB şi se bazează în această privinţă pe antrenorul echipei, Cosmin Contra. Patrick Petre şi Danu Spătaru au fost „câinii” care au ratat la loviturile de departajare, iar la final Mutu a recunoscut că jucătorii au fost cei care şi-au asumat răspunderea.

Jucătoarea de tenis Maria Şarapova consideră că suspendarea de doi ani, primită iniţial după ce a folosit Meldonium la Australian Open 2016, a fost una incorectă şi mărturiseşte că a luptat din greu pentru reducerea pedepsei la 15 luni. Fostul lider mondial va reveni pe teren la sfârşitul lunii aprilie, cu prilejul turneului de la Stuttgart, unde a primit un wild-card.

Chiar dacă este la un pas de întoarcerea în circuitul WTA, rusoaica susţine că poate să trăiască şi fără tenis. Şarapova a primit iniţial o suspendare de doi ani din partea Federaţiei Internaţionale de Tenis (ITF) pentru că a folosit o substanţă interzisă, Meldonium. Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) i-a redus pedeapsa în octombrie 2016 la doar 15 luni. Şarapova, care va împlini 30 de ani pe 19 aprilie, are în palmares cinci trofee de Mare Şlem, dintre care două obţinute la Roland Garros şi câte unul la Australian Open, Wimbledon şi US Open.

PROGNOZA METEO
30 Martie 2017

Vremea se va rãci în majoritatea zonelor, mai accentuat în nordul și estul țãrii, unde regimul termic se va apropia de cel climatologic specific perioadei. Cerul va fi variabil cu înnorãri, în cursul zilei în nord, centru și nord-est unde izolat va ploua slab, iar dupã-amiaza și în prima parte a nopții în regiunile sudice și centrale unde local vor fi averse, însoțite și de descãrcãri electrice. În zona montanã, precipitațiile, slabe și pe arii restrânse, la înãlțimi mai mari de 1800 m, vor fi și sub formã de lapovițã și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificãri la munte și temporar și în celelalte regiuni, cu viteze mai mari în est și sud-est. Temperaturile maxime vor avea valori de la 10…11 grade în nordul Moldovei, pânã la 22..23 de grade în Oltenia, posibil și în sud-vestul Munteniei, iar cele minime se vor încadra între -2 și 7 grade, ușor mai ridicate în sud-vest. Spre sfârșitul intervalului, se va produce brumã local în nord, centru și nord-est.

Bucuresti

Valorile termice, deși mai scãzute decât în ziua precedentã, se vor situa ușor peste cele climatologic specifice sfârșitului de martie. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate dupã-amiaza și seara când vor fi averse, posibil însoțite de descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri în cursul nopții. Temperatura maximã va fi de 18…19 grade, iar cea minimã se va situa în jurul a 6 grade.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *