Stiri pe scurt 14 August 2017

loading...

Stiri pe scurt 14 August 2017

Radio Click Romania va ofera cele mai noi si cele mai importante Stiri pe scurt  14  August  din Romania si nu numai, ramaneti aproape.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 14 august. În 1956, a încetat din viaţă Bertold Brecht, dramaturg, poet, regizor de origine germană, iniţiator al teatrului epic: “Opera de trei parale”, “Mutter Courage şi copiii ei”, “Viaţa lui Galilei”, “O sută de poezii”, “Eseuri” (n. 10 februarie 1898).

Preşedintele interimar al USR Elek Levente a lansat un apel la Nicuşor Dan pentru revenirea în partid, acesta afirmând că se va întoarce doar atunci când convingerile sale vor fi identice cu cele ale formaţiunii, fostul lider luând în calcul şi formarea unui nou partid. Nicuşor Dan a afirmat că nu se va întoarce într-un partid care se poziţionează altfel decât în campania electorală, singura condiţie pentru a reveni în USR fiind doar ca formaţiunea să “reconsidere” referendumul intern. Acesta a spus că, în continuare, va rămâne cel mai probabil, parlamentar independent afiliat grupului USR. Potrivit lui Nicuşor Dan, referendumul organizat în interiorul USR a divizat formaţiunea.

Avocatul lui Ilie Dragne, administratorul fermei de porci Salcia din Teleorman unde acţionar majoritar este fiul lui Liviu Dragnea, a depus o plângere împotriva procurorului Marian Drăgulescu, invocând încălcări de procedură şi lipsă de obiectivitate în desfăşurarea anchetei. Maria Vasii susţine că magistratul a fost adus la Parchetul General de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru a investiga cauza în care Ilie Dragne este cercetat. Avocatul susţine că au existat mai multe abateri de la procedură în modul în care procurorul de caz a instrumentat dosarul până în prezent. Plângerea a fost depusă la conducerea secţiei din care face parte magistratul.

Actorul Tom Cruise s-a rănit în timpul unor casacadorii pentru filmul Misiune: Imposibilă 6, înregistrările video surprinzând un accident survenit în timpul unei sărituri la înălţime. Filmările apărute în presă îl arată pe Cruise, cum ia un salt gigantic de pe o platformă, cu scopul de a ateriza pe un acoperiş. Din păcate, actorul ratează aterizarea şi se izbeşte cu pieptul de margine. Cu toate că reuşeşte să se ridice şi să facă câţiva paşi, schiopătând, el este văzut cum îngenunchează, vizibil afectat de impact. Nu se cunosc încă dimensiunile rănilor sale. Cu toate acestea, cascadoriile de acest tip amintesc de sacrificiile pe care le fac nu de puţine ori atât cascadorii, cât şi actorii din filmele care ne plac atât de mult.

În Misiune: Imposibilă 6, Cruise va juca alături de Vanessa Kirby, în vârstă de 26 de ani. Tom Cruise, în rolul agentului Ethan Hunt, pare să fie mai fermecător ca niciodată. El a fost cel care a dorit foarte mult ca Vanessa Kirby să joace în acest film, după ce a văzut-o în rolul Prinţesei Margareta, în serialul The Crown al celor de la Netflix, notează InTouch Weekly. Cei doi s-au înţeles de minune din momentul în care au început să filmeze pentru Misiune: Imposibilă 6. Mai mult, Tom pare să privească serios spre un viitor alături de Kirby. Potrivit unor surse apropiate, aceasta va fi următoarea doamnă Cruise.

Românii nu se mai înghesuie la job-urile oficiale pentru Germania şi preferă munca “la negru”, pe bani mai mulţi, susţin reprezentanţi ai AJOFM Braşov. Aceştia au căutat personal pentru un hotel din Frankfurt, dar nu s-a înscris nimeni la selecţie. De mai bine de o lună, AJOFM Braşov a anunţat organizarea unei selecţii de personal pentru Hotelul Marriot din Frankfurt, Germania, dar nimeni din ţară nu s-a înghesuit să se înscrie, aşa cum se întâmpla în alţi ani, deşi salariile sunt de peste 2.000 de euro pe lună, în unele cazuri cu cazarea este inclusă.

Cristian Drăgan, fratele solistului de muzică populară Lucian Drăgan, a murit, după ce maşina în care se afla, condusă de un poliţist, a intrat într-un copac pe DN 79, în afara localităţii Chişineu-Criş. Maşina era condusă de un bărbat în vârstă de 39 de ani, poliţist în Arad. Pe scaunul din dreapta se afla muzicianul Cristian Drăgan, de 47 de ani, fratele solistului Lucian Drăgan. Maşina se deplasa dinspre Oradea spre Arad, iar la un moment dat, pe fondul vitezei excesive, şoferul a pierdut controlul volanului, a ieşit în afara părţii carosabile şi a intrat într-un copac. În urma impactului, şoferul şi pasagerul din dreapta au fost proiectaţi în afara autoturismului. Cristian Drăgan a murit pe loc, iar poliţistul a fost rănit grav. Cercetările au fost preluate de Judecătoria Chişineu-Criş.

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis cod galben de inundaţii pentru râuri din judeţele Tulcea şi Constanţa. Ca urmare a ploilor, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie pe râurile mici din judeţul Tulcea şi jumătatea de nord a judeţului Constanţa, arată hidrologii. Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate mai mare în bazinul hidrografic Taiţa.

O maşină în care se aflau nouă oameni a căzut, în râul Dâmboviţa, la intersecţia Splaiul Dudescu cu Şoseaua de Centură a Capitalei. Şase persoane au reuşit să iasă singure din apă până la sosirea pompierilor, alte trei fiind extrase de salvamari, două fiind încarcerate iar una a fost găsită la aproximativ 50 de metri de maşină, în apă. Medicii au aplicat manevre de resuscitare însă toţi cei trei răniţi, printre care o fetiţă de opt ani, au fost declaraţi decedaţi. Celelalte şase persoane au fost transportate la spitale, una fiind rănită grav, iar alte cinci având răni uşoare. Autoturismul era prevăzut cu nouă locuri şi mergea spre Glina, accidentul având loc în jurul orei 4.00. Din primele date, şoferul ar fi pierdut controlul volanului.

Un poliţist în vârstă de 27 de ani a fost găsit în baia locuinţei sale, împuşcat cu arma din dotare. El fusese testat psihologic ultima dată în octombrie 2016 şi trecuse proba. Purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Prejbeanu Miruna, a declarat că poliţistul a fost găsit de către tatăl său, în baia locuinţei din comuna Stejari, judeţul Gorj. Potrivit sursei citate, tânărul lucra la IPJ Dolj, în comuna Fărcaş, şi era poliţist din anul 2012. El era necăsătorit, iar anchetatorii nu ştiu deocamdată dacă a lăsat sau nu un bilet de adio. La faţa locului sunt poliţişti care efectuează cercetarea, sub coordonarea unui procuror din cadrul Tribunalului Gorj.

Ministrul Afacerilor Interne a anunţat intenţia de a modifica legea în sensul extinderii valabilităţii paşaportului de la cinci la zece ani, după ce Federaţia Asociaţiilor de Români din Europa (FADERE) a anunţat că dacă nu va fi rezolvată problema cozilor la paşapoarte va depune plângere. Referitor la această problemă, ministerul Afacerilor Interne a transmis că face eforturi ca procesul să se facă operativ, subliniind că lipsa de personal se resimte şi în aceste servicii, MAI fiind nevoit să prelungească programul de lucru şi să amâne concediile angajaţilor. In 12 judeţe şi în Bucureşti, serviciile de paşapoarte lucrează luni, 14 august, iar în alte patru se va lucra şi marţi, 15 august. Carmen Dan a fost criticată pentru cozile interminabile din fiecare vară de la ghişeele pentru eliberarea paşapoartelor, reprezentanţii Federaţiei Asociaţiilor de Români din Europa ameninţând că, dacă aceasta nu va rezolva problema, vor depune o plângere penală împotriva ei.

Coloane de maşini s-au format, între Sinaia şi Buşteni şi la intrarea în Comarnic dinspre Nistoreşti, precum şi între Predeal şi Buşteni, autovehiculele circulând cu viteză redusă. Circulaţia s-a intensificat şi pe DN7C-Transfăgărăşan. Pe DN1, pe Valea Prahovei, din cauza numărului mare de autovehicule, se circulă cu viteză redusă între Sinaia şi Buşteni şi la intrarea în Comarnic dinspre Nistoreşti, pe sensul de mers Bucureşti – Braşov, iar în sens invers între Predeal şi Buşteni. A început să se formeze coloană de maşini şi pe DN73A, la intersecţia cu DN1, respectiv intrarea în Predeal dinspre Râşnov. În judeţul Braşov, se circulă cu viteză redusă în zona Bran, pe DN73, mai ales pe sensul de mers dinspre Moieciu.

Liderul USR Liberal Cristian Ghinea a afirmat, într-o postare pe Facebook, că USR se va poziţiona împotriva redefinirii familiei, dovedind astfel că ”susţine şi apără libertăţile şi viitorul românilor”. Ghinea l-a criticat, în postarea sa, pe fostul preşedinte USR Nicuşor Dan, despre care a spus că ”s-a pus deasupra partidului în privinţa poziţionării faţă de referendumul privind modificarea Constituţiei în sensul redefinirii familiei. 52,7% dintre membrii Uniunii Salvaţi România au votat pentru o poziţionare a partidului privind iniţiativa de modificare a Constituţiei iniţiată de Coaliţia pentru Familie.

Aproape 40 de pompieri cu cinci autospeciale au intervenit, luni dimineaţa, pentru stingerea unui incendiu la o fostă fabrică de mobilă din Târgu Neamţ, desfiinţată după Revoluţie, în care în ultimii ani şi-au desfăşurat activitatea trei operatori economici. Clădirea a fost distrusă de flăcările puternice. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ au declarat că incendiul la fosta fabrică de mobilă a fost anunţat târziu, iar când au ajuns pompierii flăcările erau mult prea mari, fiind vizibile de la depărtare. Pentru stingerea incendiului au intervenit, timp de cinci ore, 38 de pompieri, ofiţeri şi subofiţeri, cu cinci autospeciale. Suprafaţa clădirii era circa 2.000 de metri pătraţi, fiind afectată în totalitate. La ora transmiterii acestei ştiri, pompierii lichidează ultimele mici focare, iar apoi o parte din echipaje vor rămâne să supravegheze zona.

Economia României creşte cu peste 5% pe an, cu o creştere a industriei de 8%, date pentru care alte ţări ar face orice ca să le aibă. La polul opus, investiţiile statului sunt la minimum de mai bine de zece ani, ceea ce începe să afecteze economia, iar România, deşi are o cerere imensă de forţă de muncă, intră într-un clasament Eurostat pe locul doi în Europa, cu cei mai mulţi tineri fără ocupaţie, după Italia şi în faţa Greciei. În România, aproape una din patru persoane cu vârsta cuprinsă între 20 şi 24 de ani nu avea ocupaţie, conform datelor europene. Dispariţia şcolilor profesionale, decizie din 2009 a ministrului Educaţiei de atunci, Ecaterina Andronescu, membru de bază al PSD, se vede acum din plin.

Patru persoane au fost rănite, între care una grav, luni dimineaţa, după ce maşina în care se aflau a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit cu un TIR, la ieşire din localitatea Buchin, judeţul Caraş-Severin. Este vorba de o coliziune între un autoturism şi un TIR, pe DN6. Din primele cercetări, şoferul autoturismului a intrat pe contrasens. În autoturism erau cinci persoane, patru dintre ele fiind rănite, una mai grav, şi au fost transportate la spital. Circulaţia a fost blocată pe ambele sensuri aproximativ o oră, acum se circulă dirijat pe un sens”.

O vârstnică şi nepotul ei au ajuns la spital, cu arsuri grave, după ce locuinţa lor din comuna Coteşti, judeţul Vrancea, a luat foc. În incendiu au ars bunuri şi acoperişul casei, pe o suprafaţă de 200 metri pătraţi. Apelul legat de incendiu a fost primit la ora 4.05, anunţând că arde o locuinţă din comuna Coteşti, în satul Budeşti. În momentul sosirii echipelor de intervenţie, în afara locuinţei care ardea au fost găsite două persoane care, în încercarea de a limita propagarea flăcărilor, au suferit arsuri. Incendiul se manifesta cu violenţă în interiorul imobilului, fiind afectat şi acoperişul. În urma acestuia, au ars bunuri de uz casnic depozitate în trei camere, precum şi acoperişul construit din lemn.

Şapte persoane au fost evacuate şi 26 s-au autoevacuat dintr-un bloc din municipiul Câmpia Turzii, judeţul Cluj, după ce un magazin aflat la parterul imobilului a fost cuprins de flăcări. Incendiul a fost anunţat în jurul orei 6.30, într-un spaţiu comercial aflat la parterul unui bloc cu patru etaje, din Câmpia Turzii, judeţul Cluj. Nu au fost persoane surprinse de incendiu şi nici intoxicate cu fum, însă trei persoane care au suferit atac de panică au fost asistate la faţa locului. Incendiul a fost lichidat. Au intervenit două autospeciale de stingere, o autoscară de intervenţie la înălţime şi două autospeciale pentru transport victime multiple.

Benjamin “Beny” Steinmetz, trimis în judecată în România în dosarul privind retrocedarea ilegală a Fermei Băneasa şi a unui teren din Snagov, a fost reţinut în Israel pentru presupusa implicare într-un caz spălare de bani şi dare de mită. Steinmetz şi alţi trei oameni de afaceri şi un consultant au fost reţinut pentru audieri într-un caz privind presupusa folosire de contracte false, fraude, spălare de bani şi obstrucţionarea justiţiei. Locuinţele şi birourile suspecţilor au fost percheziţionate de anchetatorii israelieni. Poliţia crede că suspecţii ar fi folosit în mod sistematic contracte pentru tranzacţii inexistente, inclusiv afaceri cu proprietăţi într-o ţară străină, cu scopul transferului şi spălării banilor obţinuţi în mod ilegal.

Guvernatorul Virginiei, Terry McAuliffe, a declarat la Charlottesville, că naţionaliştii albi ar trebui să părăsească oraşul, după violenţele de sâmbătă. Doi ofiţeri ai trupelor de patrulă din Virginia au murit după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbuşit, ei executând o misiune pentru a asigura siguranţa publică în timpul protestelor din Charlottesville, în urma cărora o persoană şi-a pierdut viaţa şi alte câteva zeci au fost rănite. McAuliffe a spus că cei care care au venit la manifestaţia “Unite the Right” nu sunt patrioţi, aşa cum susţin. În total, trei persoane şi-au pierdut viaţa în urma evenimentelor ce au avut loc sâmbătă în Charlottesville, Virginia. În timpul marşului naţionaliştilor de dreapta, o maşină a intrat în mulţime, omorând o persoană, iar doi ofiţeri de poliţie au murit după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbuşit la 11 kilometri de Charlottesville.

Peter Knudson, purtătorul de cuvânt al Comitetului Naţional pentru Siguranţa Transporturilor, a precizat că elicopterul aparţinea Poliţiei din Virginia. Al Thomas, şeful Poliţiei din Charlottesville, a declarat că, pe lângă cele trei persoane decedate, 35 de persoane au fost răinite în confruntările dintre naţionalişti şi contramanifestanţi. Autorităţile din Charlottesville au declarat starea de urgenţă după ciocnirile violente dintre naţionalişti şi manifestanţii antirasism ce au avut loc în cadrul marşului privind înlăturarea unui monument al unui general din Războiul Civil american din oraşul Charlottesville.

Cel puţin 17 persoane au murit, iar mai mult de zece au fost rănite, în urma unui “atac terorist” într-un restaurant din centrul oraşului Ouagadougou, capitala statului vest-african Burkina Faso, pe aglomeratul bulevard Kwame Nkrumah, au transmis autorităţile. Autorităţile din Burkina Faso au transmis că atacul a luat sfârşit, iar cel puţin doi agresori au fost ucişi de forţele de securitate în cursul luptelor. Ministerul de Externe de la Ankara a confirmat că una din victimele atacului era de cetăţenie turcă, iar informaţii neconfirmate indică faptul că o altă victimă ar fi fost de naţionalitate franceză. Martorii oculari au declarat că trei indivizi înarmaţi au deschis focul în zona restaurantului, în după-amiaza zilei de duminică. Forţele de securitate au evacuat oamenii din zonă, după care au lansat un contraatac, schimbul de focuri continuând în cursul nopţii.

Cel puţin 47 de persoane au decedat în urma unei alunecări de teren care a răsturnat într-o prăpastie două autobuze în statul Himachal Pradesh din nordul Indiei. Echipajele de intervenţie au recuperat 47 de cadavre, înainte de suspendarea operaţiunilor de căutare. Momentan nu există informaţii că ar exista persoane dispărute în urma acestui incident. Incidentul s-a produs duminică în districtul Mandi, la 431 de kilometri nord de capitala Indiei, New Delhi. Alunecarea de teren a fost provocată de o ploaie torenţială. Sezonul musonic, ce începe în luna iunie şi durează până în septembrie, aduce ploi abundente în India şi Nepal, având un rol benefic pentru agricultura din regiune, însă provoacă şi alunecări de teren şi viituri în fiecare an.

Cinci persoane, dintre care doi cetăţeni francezi şi doi germani, au fost răniţi în urma unei explozii într-o clădire din cartierul Alfama al Lisabonei, a anunţat presa locală, care a precizat că primele informaţii indică o posibilă scurgere de gaze. Doi dintre răniţi sunt în stare gravă. În momentul producerii exploziei, cei doi cetăţeni francezi treceau pe stradă, fiind răniţi uşor. Peste zece persoane se aflau în clădirea afectată în momentul producerii exploziei. Incendiul provocat de explozie a fost stins de pompieri în aproximativ o oră.

Pompierii încearcă să stingă un incendiu de vegetaţie care a afectat mai multe localităţi la nord-est de capitala Greciei, Atena, au anunţat autorităţile, care au precizat că momentan nu există informaţii privind persoane rănite, însă zeci de clădiri au fost avariate. Peste 160 de pompieri cu 68 de maşini de stingere a incendiilor, două elicoptere şi două avioane încearcă să oprească extinderea incendiului care a izbucnit în localitatea Kalamos şi apoi s-a extins spre oraşul Varnavas, aflat la 32 de kilometri nord-est de Atena. Ca măsură de precauţie, autorităţile au ordonat evacuarea a două tabere pentru tineret din zonă. Sute de persoane au fost nevoite să-şi părăsească casele din zona Kalamos.

SPORT

Real Madrid a învins, în deplasare, cu scorul de 3-1, FC Barcelona, în prima manşă a Supercupei Spaniei, într-un meci în care atacantul portughez Cristiano Ronaldo a marcat unul dintre goluri şi a fost eliminat spre final. Oaspeţii au deschis scorul în urma autogolului lui Gerard Pique, din minutul 50, dar Lionel Messi a egalat în minutul 77, dintr-un penalty obţinut de Luis Suarez şi contestat de jucătorii Realului. Intrat pe teren în partea secundă, Cristiano Ronaldo a dus scorul la 2-1 în minutul 80, în urma unui contraatac, şi a primit cartonaş galben pentru că şi-a dat tricoul jos pentru a se bucura la gol. Două minute mai târziu, arbitrul Ricardo De Burgos Bengoetxea i-a acordat atacantului portughez şi cel de-al doilea galben şi l-a eliminat, la o fază în care Cristiano Ronaldo a căzut în careul advers după un duel cu Samuel Umtiti. Scorul final a fost stabilit în minutul 90 de Marco Asensio, tot pe contraatac, mijlocaşul spaniol şutând în vinclul porţii apărate de germanul ter Stegen, care a rămas fără reacţie.

Simona Halep se menţine pe locul 2 în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis, dat publicităţii luni, dar pierde prima poziţie în ierarhia pentru Turneul Campioanelor de la Singapore, în favoarea ucrainencei Elina Svitolina. Svitolina a cucerit, duminică, titlul la Rogers Cup şi a avansat atât în clasamentul de simplu, de pe 5 pe 4, cât şi în cel pentru Singapore, unde i-a luat locul Simonei Halep. Românca, eliminată chiar de Svitolina în semifinalele de la Toronto, se află acum pe locul 2 atât la simplu, cât şi în cursa pentru Turneul Campioanelor. La simplu, Sorana Cîrstea se menţine pe 54, Irina-Camelia Begu urcă un loc, pe 58, în timp ce Monica Niculescu coboară două poziţii, pe 59. În ierarhia de dublu, Niculescu ocupă în continuare locul 19, Olaru coboară de pe 37 pe 38, iar Begu pierde şi ea trei lungimi şi se află pe 53.

Christoph Daum a anunţat lotul României pentru „dubla” cu Armenia (1 septembrie) şi Muntenegru (4 septembrie) din preliminariile Campionatului Mondial din 2018, care va avea loc în Rusia. 23 de fotbalişti fac parte din lotul României pentru cele două meciuri, în timp ce lista adiţională e alcătuită din 11 jucători.

3 surprize

Ciprian Deac (31 de ani, CFR Cluj). Mijlocaşul lui CFR Cluj a ajuns pe primul loc în Liga 1, iar evoluţiile consistente de la revenirea în România l-au adus în lotul convocat de Daum. Ultimele minute ale lui Deac la naţională au fost în preliminariile pentru EURO 2012, într-un Bosnia – România 2-1, pe 26 martie 2011, când a jucat într-o linie de mijloc alături de Torje, Alexa şi Florescu şi cu cei doi atacanţi: Marica şi Mutu.

Cătălin Golofca (27 de ani, FCSB). Mijlocaşul vicecampioanei este cea mai mare surpriză pregătită de Daum pentru meciurile cu Armenia şi Muntenegru. Startul fabulos de sezon, la FC Botoşani, l-a propulsat pe Golofca doar pe lista adiţională. Este pentru prima dată când jucătorul a intrat în atenţia naţionalei: “Ne-a arătat o serie de acţiuni impresionante la Botoşani şi sper să se adapteze la un stil mai tehnic, mai combinativ la noua sa echipă. Se află în atenţia noastră”, a argumentat Daum.

Florin Tănase (22 de ani, FCSB). Evoluţia din ultimele sezoane l-a readus pe lista adiţională pe omul care a debutat pentru România într-o victorie cu Albania, scor 1-0, în 2014. Au urmat câte 45 de minute cu Bulgaria, în 2015, şi 45 de minute cu Lituania, în 2016: “Este un jucător foarte talentat cu multe calităţi. Trebuie să aibă un rol mai decisiv, dar pentru mine este un jucător de perspectivă”, a declarat selecţionerul.

3 absenţi

Denis Alibec (26 de ani, FCSB). Convocat constant de Daum în campania pentru Campionatul Mondial din 2018, atacantul nu şi-a făcut loc nici măcar pe lista adiţională. Lipsa pregătirii din vară cu FCSB, din cauza unei accidentări, dar şi evoluţiile inconstante din acest sezon l-au determinat pe selecţioner să amâne convocarea fotbalistului.

Dragoş Grigore (30 de ani, Al-Sailiya). Fundaşul a pierdut banderola de căpitan în meciul cu Danemarca, scor 0-0, atunci când a fost preluată de Vlad Chiricheş. Partida de pe Cluj Arena a fost şi ultima la care a fost convocat. În locul său au fost preferaţi Ţîru, Chiricheş, Găman şi Toşca.

Claudiu Keşeru (30 de ani, Ludogorets). Atacantul nu s-a adaptat la naţională sub comanda lui Christoph Daum, iar germanul a fost cel care a ales să renunţe la atacant declarând că „este foarte important să avem jucători care sunt deschişi să înveţe, să se adapteze şi să se identifice 100% cu echipa naţională”. Selecţionerul nu a fost impresionat de golgheterul campionatului bulgar, iar ratările din meciul cu Danemarca i-au fost fatale lui Keşeru, fiind şi ultima apariţie a acestuia sub tricolor.

3 fotbalişti trecuţi în linia a doua

Cosmin Moţi (32 de ani, Ludogorets). Considerat de Daum o alternativă pentru înlocuirea fundaşilor titulari la naţională, în cazul unei indisponibilităţi a acestora, fundaşul central a fost trecut pe lista adiţională. Ultimele minute le-a prins în partida cu Kazahstan, scor 0-0, după ce Dragoş Grigore nu a mai putut continua.

Constantin Budescu (28 de ani, FCSB). Accidentat în partida cu Viktoria Plzen, mijlocaşul nu şi-a revenit complet, astfel că Daum l-a trecut pe lista adiţională. Fotbalistul a mai fost chemat de Daum la partida cu Danemarca, de pe Cluj Arena, atunci când a fost păstrat pe bancă: “Am observat o îmbunătăţire în ultima lună, rămâne de văzut dacă va putea juca după accidentarea pe care o are”, a declarat Daum.

Dorin Rotariu (22 de ani, Brugge). Mijlocaşul a fost trecut în rezervă de Daum, în condiţiile în care selecţionerul s-a bazat pe el de-a lungul preliminariilor. Condiţia impusă de Daum în cazul fostului dinamovist: “Dacă va intra în echipa de la Brugge are potenţial să devină un jucător de bază la echipa naţională. Păstrăm legătura cu el şi îl vom chema dacă vom avea nevoie”.

Programul României până la finalul preliminariilor:

1 septembrie 2017: Kazahstan – Danemarca (ora 19:00), Danemarca – Polonia, România – Armenia (ora 21:45)
4 septembrie 2017: Armenia – Danemarca (ora 19:00), Muntenegru – România, Polonia – Kazahstan (ora 21:45)
5 octombrie 2017: Armenia – Polonia (ora 19:00), Muntenegru – Danemarca, România – Kazahstan (ora 21:45)
8 octombrie 2017: Danemarca – România, Kazahstan – Armenia, Polonia – Muntenegru (ora 19:00)

La doar 22 de ani are un CV impresionat. Fundaşul român Deian Boldor a evoluat timp de 6 ani doar în campionatul din Italia, unde a gustat atât din fotbalul de primă ligă, cât şi din cel din Serie B. Ultimul sezon l-a încheiat cu brio. Împrumutat de Bologna la Hellas Verona, apărătorul din Timişoara a promovat cu echipa din nordul Italiei în Serie A. În această vară, cariera sa şi-a schimbat direcţia. Deşi a semnat o prelungire de contract pe 4 ani cu Bologna, Deian Boldor a ajuns peste Ocean. A fost împrumutat pe doi ani la echipa din MLS, Montreal Impact.

Ciprian Tătăruşanu a debutat pentru Nantes în etapa a doua din Ligue 1 şi i-a impresionat pe francezi de la primul meci. Portarul român a avut o evoluţie foarte bună în confruntarea cu Olympique Marseille chiar dacă echipa sa a pierdut, scor 0-1. Imediat după meci, L’Equipe i-a acordat portarului naţionalei nota 8, cea mai mare notă primită de jucătorii care au evoluat în acea confruntare. Jurnaliştii francezi l-au inclus pe Tătăruşanu şi în echipa etapei. Tătăruşanu a primit aceeaşi notă ca Neymar, cel mai scump jucător de lume şi autor al unui gol în victoria PSG-ului cu 3-0 Guingamp, şi Cavani, autor al unui hattrick în partida câştigată de AS Monaco, scor 4-1, cu Dijon.

Antun Palic s-a despărţit de Dinamo în această vară după ce mijlocaşul croat nu a putut fi convins de echipa din “Ştefan cel Mare” să accepte oferta de prelungire a contractului. Deşi s-a vorbit despre o eventuală plecare în ţările arabe, Palic este foarte aproape de a semna cu o echipă din Australia. Potrivit publicaţiei FourFourTwo, Melbourne City şi Antun Palic sunt în negocieri avansate şi este de aşteptat ca fotbalistul să semneze contractul în zilele următoare. În ultimul sezon petrecut la Dinamo, Palic a marcat două goluri şi a oferit 15 pase de gol, în toate competiţiile.

Lotul propus de Daum, precum şi lista adiţională care poate oferi jucători naţionalei în eventualitatea în care apar probleme în lotul iniţial, are câteva surprize. În primul rând, Alibec nu se regăseşte pe nicio listă pentru cele două meciuri. Atacantul FCSB-ului a fost lăsat în afara lotului deşi nu este accidentat sau suspendat. Apoi, Ciprian Deac revine la echipă naţională după o pauză de şase. Cătălin Golofca, jucător proaspăt transfer de FCSB, se regăseşte pe lista adiţională. Tehnicianul german a explicat toate aceste decizii, oferind o scurtă caracterizare pentru fiecare jucător.

Dinamo şi FCSB au acuzat, în etapa cu numărul cinci, arbitrajul de care are parte CFR. Oficialii celor două echipe din Bucureşti nu s-au ferit de cuvinte şi i-au acuzat pe clujeni că au fost ajutaţi de arbitri. După ce Cosmin Contra şi Adrian Mutu au avut câteva cuvinte de spus, după ce Dinamo a pierdut în Gruia dintr-un penalty acordat eronat, oficialii celor de la FCSB au ieşit şi ei la atac. CFR Cluj evoluează cu Sepsi, azi, de la 21:00, în timp ce fotbaliştii FCSB-ului ar putea purta banderole albe în meciul cu Juventus Bucureşti.

Pe Stadionul Olimpic din Londra, sub privirile preşedintelui IAAF, Sebastian Coe, s-a încheiat aseară a 15-a ediţie a Campionatului Mondial de atletism. O forţă a lumii în sportul sporturilor, Statele Unite a câştigat bătălia pe medalii, sistemul impecabil pe care l-a pus la punct în zeci de ani, cu dueluri între universităţile din toată ţara care primesc şi la studii studenţi din toată lumea, reprezentând un atu semnificativ de care yankeii beneficiază. Cu o tradiţie în cursele de fond, kenienii s-au clasat pe locul secund în topul pe medalii – ierarhie în care primează aurul -, iar sud-africanii au luat prim-planul, în faţa Franţei. Ţara gazdă, Marea Britanie, ocupă locul 6, în timp ce România, altădată o putere a lumii, nu există în acest top. Cel mai bun loc a fost ocupat de aruncătorul de greutate Andrei Gag, loc 11 în finală, urmat de Alina Rotaru, loc 12 în finala de la săritura în lungime.

Arbitrul Ovidiu Haţegan va conduce la centru meciul Celtic Glasgow – Astana, programat miercuri, în Scoţia, de la 21:45, în prima manşă a play-off-ului Ligii Campionilor. Haţegan va fi ajutat de către Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe, la cele două margini, în timp ce Istvan Kovacs şi Sebastian Colţescu vor fi adiţionali. Arbitru de rezervă a fost desemnat Radu Ghinguleac. Meciul dintre echipa scoţiană Celtic Glasgow şi formaţia kazahă Astana se va disputa miercuri, de la 21:45, pe Celtic Park, în prima manşă a play-off-ului Ligii Campionilor. Partida retur este programată pe 22 august, în Kazahstan.

Arbitrul Ovidiu Haţegan va conduce la centru meciul Celtic Glasgow – Astana, programat miercuri, în Scoţia, de la 21:45, în prima manşă a play-off-ului Ligii Campionilor. Haţegan va fi ajutat de către Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe, la cele două margini, în timp ce Istvan Kovacs şi Sebastian Colţescu vor fi adiţionali. Arbitru de rezervă a fost desemnat Radu Ghinguleac. Meciul dintre echipa scoţiană Celtic Glasgow şi formaţia kazahă Astana se va disputa miercuri, de la 21:45, pe Celtic Park, în prima manşă a play-off-ului Ligii Campionilor. Partida retur este programată pe 22 august, în Kazahstan.

În 2017, Ovidiu Haţegan a mai arbitrat meciul dintre Manchester United şi Celta Vigo, scor 1-1, din cea de-a doua manşă a semifinalelor Europa League, sezonul 2016-2017, şi partida Schalke – Ajax, scor 3-2, în returul din sferturile de finală ale aceleiaşi competiţii. De asemenea, în sezonul trecut din Liga Campionilor, Haţegan a condus la centru meciul Juventus – Porto, din manşa retur a optimilor de finală, şi alte trei partide din faza grupelor: FC Barcelona – Celtic, FC Basel – Paris Saint-Germain şi Napoli – Dinamo Kiev.

Jamaica n-a urcat pe podiumul cursei de 4×100 m din cadrul Mondialului de atletism de la Londra, după ce Usain Bolt s-a accidentat pe ultimul schimb al ştafetei şi a abandonat. Schimbul fusese unul eficient de la colegul său, Yohan Blake, însă Fulgerul a simţit o durere la muşchiul cvadriceps al piciorul stâng şi s-a prăbuşit pe pistă. Aurul a fost cucerit de Marea Britanie, SUA a luat argintul, iar bronzul i-a revenit Japoniei. La o zi după coşmarul jamaicanilor, Yohan Blake a declanşat tirada. Sprinterul campion mondial la 100 m în 2011, la Daegu, susţine că organizatorii au gestionat fără profesionalism programul, astfel că încălzirea sprinterilor nu s-a mai dovedit a fi eficientă. Bolt a avut cel mai multe de suferit, pentru că problemele musculare i-au tăiat elanul după doar 10 metri din alergare.

CFR a preluat fotoliul de lider etapa trecută, iar acum se poate distanţa la trei puncte de echipa de pe locul secund, FC Botoşani. Clujenii pornesc ca mari favoriţi, dar vor avea parte de o depasarea dificilă la Braşov, acolo unde-şi dispută meciurile gazdele din această seară. Sepsi a câştigat ambele meciuri disputate pe teren propriu, în acest sezon. În etapa cu numărul doi, elevii lui Valentin Suciu au câştigat în faţa lui Juventus Bucureşti, scor 2-1, în timp ce în etapa cu numărul patru au învins campioana României, Viitorul, scor 1-0. În schimb, Sepsi a pierdut toate cele trei meciuri disputate în deplasare. Clujenii nu au mai primit gol din prima etapă cu FC Botoşani, scor 1-1, înregistrând de atunci victorii pe linie, ultima fiind împotriva lui Dinamo, scor 1-0.

FCSB a plecat în această dimineaţă în Portugalia, acolo unde va juca mâine în compania celor de la Sporting Lisabona în manşa tur a play-off-ului UEFA Champions League. Din lotul deplasat de Nicolae Dică nu fac parte Constantin Budescu, accidentat în meciul tur cu Viktoria Plzen, şi Mihai Bălaşa, accidentat în ultimul meci de campionat cu Astra. Deşi Filipe Teixeira a ieşit şi el accidentat din meciul cu Astra, portughezul în vârstă de 36 de ani a făcut deplasarea alături de echipă. Sporting Lisabona – FCSB, meci contând pentru manşa tur a play-off-ului UEFA Champions League, se va disputa marţi, 15 august, cu începere de la ora 21:45. Returul va avea loc peste o săptămână, pe Arena Naţională, tot cu începere de la ora 21:45.

Echipa Statelor Unite a câştigat în ultima zi a CM de atletism din Londra, proba feminină de 4×400 m, după o cursă spectaculoasă, aplaudată de cei 70.000 de spectatori prezenţi pe Stadionul Olimpic. Cu celebra Allyson Felix pe schimbul al doilea, americancele s-au impus cu cel mai bun timp mondial al sezonului, 3:19,02, depăşind reprezentativa Marii Britanii, 3:25,00 şi cvartetul Poloniei 3:25,41. Finala masculină de la 4×400 m a fost adjudecată surprinzător de Trinidad Tobago, cu 2:58,12 (cel mai bun timp mondial al sezonului), urmată de reprezentativa Statelor Unite (2:58,61) şi Marea Britanie (2:59,00).

Antrenorul echipei Real Madrid, Zinedine Zidane, s-a declarat încântat de evoluţia jucătorilor săi din meciul cu FC Barcelona, câştigat, duminică, scor 3-1, pe Camp Nou, în prima manşă a Supercupei Spaniei, dar a fost dezamăgit, în acelaşi timp, de eliminarea lui Cristiano Ronaldo. Tehnicianul francez consideră că portughezul nu trebuia să primească al doilea cartonaş galben în minutul 82, pentru simulare, la două minute după ce a fost sancţionat pentru modul în care s-a bucurat la golul de 2-1. Ronaldo riscă acum o suspendare între patru şi 12 meciuri, pentru că l-a şi bruscat pe arbitru după eliminare, dar Zidane spune că va face apel pentru ca jucătorul să poată evolua în returul de pe Santiago Bernabeu.

Jucătorul german de tenis Alexander Zverev, cap de serie numărul 4 şi locul 8 ATP, l-a învins, duminică, pe elveţianul Roger Federer, al doilea favorit şi numărul 3 mondial, scor 6-3, 6-4, şi a cucerit Rogers Cup (Montreal). La 20 de ani, Alexander Zverev a devenit al treilea jucător care îl învinge în acest sezon pe Roger Federer şi a câştigat, astfel, al cincilea său titlu din 2017 şi al doilea de Masters 1.000. Roger Federer, în vârstă de 36 de ani, a pierdut pentru a treia oară în 38 de meciuri, în acest an, iar la turneul de la Cincinnati va avea şansa de a redeveni lider mondial, după ce Andy Murray a anunţat că nu va participa. Zverev a primit 894.585 de dolari şi 1.000 de puncte ATP pentru performanţa sa, iar Federer a fost recompensat cu 438.635 de dolari şi 600 de puncte pentru participarea în finala de la Montreal.

PROGNOZA METEO
14 August 2017

Valorile termice se vor situa în jurul celor normale la aceastã datã. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 de grade în nordul Moldovei și 33 de grade în Lunca Dunãrii, iar cele minime, în general, între 10 și 20 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare în regiunile sudice, estice și centrale, unde pe arii restrânse vor mai fi averse și descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificãri în Moldova, Dobrogea, Bãrãgan, la munte și pe spații mici în celelalte regiuni.

Bucuresti

Valorile termice vor fi apropiate de cele normale la aceastã datã. Temperatura maximã va fi de 30…31 de grade, iar cea minimã de 17…18 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorãri trecãtoare ziua, când vor fi condiții pentru ploi de scurtã duratã și descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab și moderat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *