Stiri pe scurt 1 Decembrie 2016

loading...

Stiri pe scurt 1 Decembrie 2016

Radio Click Romania va ofera cele mai noi si cele mai importante Stiri pe scurt  1 Decembrie  din Romania si nu numai, ramaneti aproape.

Semnificaţii istorice pentru 1 decembrie. In anul 1918, a fost convocată, la Alba Iulia, Adunarea Naţională a Românilor, lucrările finalizându-se cu Hotărârea de unire necondiţionată a Transilvaniei cu România, votată în unanimitate (acest act a avut loc după ce, la data de 27 martie 1918, respectiv 28 noiembrie 1918, organele reprezentative ale Basarabiei şi Bucovinei au votat unirea).

1 decembrie este, din 1990, Ziua Naţională a României. La această dată, în 1918, la Alba Iulia, Adunarea Naţională a consfinţit unirea tutuor românilor din “Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească” cu cei din Vechiul Regat. Ce facem noi acum de Ziua noastră Naţională? Păi facem cam tot ce făceam între 1948 şi 1989, când ne auto-sărbătoream de 23 august. Pilonul principal al sărbătorii naţionale a fost, şi este şi astăzi, parada militară de la Bucureşti. Adică armata îşi scoate în stradă maşinile şi maşinăriile de omorât oameni şi defilează ţanţoş, în ritm de fanfară, prin faţa unei numeroase asistenţe.

La capătul celălalt al continentului, lucrurile stau oarecum altfel. Portughezii au avut de unde să-şi aleagă ziua pe care s-o proclame Zi Naţională. De-a lungul vremii au descoperit şi/sau cucerit vaste teritorii. Au clădit un imperiu, au fost una dintre marile puteri maritime ale lumii, au dat şi un papă, şi-au pierdut la un moment dat apoi şi-au recâştigat independenţa, au trecut de la monarhie la republică iar mai spre zilele noastre s-au scuturat şi de o dictatură. L-au avut pe Vasco da Gama, navigatorul care a găsit primul drumul spre Indii. Mai degrabă au scris istorie decât au fost scrişi de aceasta.

Parade militare spectaculoase vor fi organizate, de Ziua Naţională, în majoritatea oraşelor din ţară, iar autorităţile au pregătit concerte, mese populare cu fasole cu cârnaţi şi focuri de artificii. Cu aceeaşi ocazie, în mai multe oraşe autorităţile vor aprinde iluminatul festiv de sărbători. Parada militară organizată de Ziua Naţională a României va avea mai multe elemente de noutate, având în vedere că în acest an s-au împlinit 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, la eveniment urmând să participe, pe lângă cei peste 3.000 de militari şi specialişti din MApN, MAI şi SRI, militari străini din state membre NATO, dar şi peste 300 de mijloace tehnice, din care circa 50 de aeronave.

Noutăţile din acest an sunt reprezentate de avioanele multirol F-16 Fighting Falcon, tehnica de transport uşoară (motociclete enduro şi ATV-uri) pentru forţele pentru operaţii speciale şi poliţia militară, noua ţinută combat a militarilor români, care va intra în dotare în 2017 şi Centrul Mobil de Pregătire a Populaţiei şi a Personalului de intervenţie, cunoscut sub denumirea de Caravana SMURD. Astfel, MApN anunţă că la parada militară vor participa, aproximativ 1.000 de militari din Forţele Terestre Române, cu peste 125 de mijloace tehnice de luptă. Vor fi prezentate mai multe mijloace esenţiale de luptă în defavoarea autoturismelor. De asemenea, la eveniment va participa şi Asociaţia Tradiţia Militară, membră a Uniunii Europene a Asociaţiilor Istorico-Militare.

Forţele Aeriene Române participă la eveniment cu trei detaşamente, reprezentate de două blocuri de paradă din cadrul Brigăzii 1 Rachete Sol-Aer “General Nicolae Dăscălescu” şi un detaşament al Academiei Forţelor Aeriene “Henri Coandă”. Tehnica militară este formată din radare TPS-79R şi sisteme de rachete sol-aer HAWK. Parada va fi completată de formaţii de aeronave de tipul IAR-330 Puma şi SOCAT, C-130 Hercules, C-27J Spartan, IAR-99 Standard şi ŞOIM, MiG-21 LanceR, precum şi ultima achiziţie a Forţelor Aeriene, aeronavele F-16 Fighting Falcon. Cu ocazia Zilei Naţionale, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale ale Forţelor Navale se va ridica Marele Pavoaz. Militarii aflaţi în misiune în teatrele de operaţii desfăşoară ceremonii militare şi activităţi specifice cu ocazia Zilei Naţionale.

Peste trei mii de militari au participat la parada organizată de Ziua Naţională a României, cei care au defilat fiind susţinuţi din public de colegii lor. Pentru ei, fiecare paradă înseamnă că încă un an s-a terminat cu bine iar 1 Decembrie reprezintă cea mai emoţionantă zi a anului. “De 23 de ani sunt în forţele navale. Înseamnă o carieră efectuată efectiv la bordul navelor din forţele navale, o carieră frumoasă, plină de satisfacţii. Este o zi foarte importantă, este sărbătoarea de suflet a tuturor românilor. La mulţi ani români, la mulţi ani România”, susţine Marinică Musteţea.

Trei jandarmi montani din cadrul postului Parâng şi un împătimit al muntelui au arborat drapelul României pe cel mai înalt vârf din munţii Parâng, astfel că, de Ziua Naţională, tricolorul va flutura pe una dintre cele mai înalte culmi montane din ţară. Jandarmii montani din cadrul postului din Parâng au iniţiat în urmă cu 5 ani o acţiune prin care anual, de Sfântul Andrei, duc drapelul pe vârful Parângul Mare, la 2519 metri altitudine, pentru ca de Ziua Naţională să fluture la loc de cinste. Cei patru au atins cota 2.519 dupa 4 ore de urcuş şi au fixat hampa drapelului de borna care marchează vârful montan.

Câteva mii de oameni s-au strâns la Arcul de Triumf pentru a vedea parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României. Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş au paricipat la ceremoniile de la Arcul de Triumf, atât şeful Executivului, cât şi preşedintele fiind huiduiţi la sosire de oameni din mulţime. La sosire, preşedintele Iohannis a fost salutat de garda de onoare. În momentul în care preşedintele a coborât din maşină, din public s-au auzit huiduieli. Imnul Naţional a fost intonat de soprana Carla Muşat. La ceremonie sunt prezenţi în tribuna oficială foştii preşedinţi Traian Băsescu şi Emil Constantinescu, precum şi membri ai guvernului, preşedintele Curţii Constituţionale, directorul SRI, procurorul-şef al DNA , ambasadori, parlamentari.

13 familii din Şieu, plecate în America înainte de izbucnirea Primului Război Mondial, au strâns bani pentru a comanda un steag unicat, în cinstea Marii Uniri, l-au trimis în ţară, dar aici a fost ascuns într-o biserică timp ce 50 de ani pentru a nu fi distrus de hortişti şi comunişti. “Steagul a venit un an de zile cu vaporul. A ajuns greu la noi. Strămoşii mei îmi povesteau că şi în America se ajungea foarte greu pe vreme aceea. Se fugea în Franţa şi de acolo se lua vaporul care făcea cam trei luni până în America. Fratele bunicului meu a reuşit să ajungă în America, dar după ce şi-a făcut bani a revenit acasă, la Şieu”, a povestit Ioan Gherman, unul dintre angajaţii Bisericii din Şieu, care are grijă de steagul extrem de preţios care atârnă lângă altar, mândru că şi rudele sale din Statele Unite au contribuit la realizarea legendarului steag.

Şi rudele preotului care slujeşte aici, Aurel Macarie, au pus bani pentru realizarea drapelului românesc care a stat ascuns sub duşumeaua vechii biserici din sat vreme de 50 de ani pentru a scăpa de la distrugere. Şi hortiştii, dar şi comuniştii l-au căutat ani în şir pentru a-l distruge însă nu l-au găsit. A fost cel mai mare şi bine păstrat secret al mici comunităţi de români din Şieu. Din Cartea de Aur a Bisericii, dar şi de la bătrânii din sat a aflat că tânărul care purta steagul peste tot trebuia să fie unul vredinic de acest lucru. În Cartea de Aur a Bisericii scrie că după sfinţitea din 26 septembrie 1920 mai multe familii din sat au donat bani pentru întreţinerea acestuia şi s-a ales şi stegarul. Mândria românilor din sat de a avea un drapel ca niciun altul, din mătase, cu fir de aur şi făcut special pentru ei de fraţii lor din America, nu a fost văzută de la început cu ochi buni de cele 50 de familii de maghiari din sat.

Google sărbătoreşte, Ziua Naţională a României, printr-un logo special, cu o imagine care reprezintă o poartă maramureşeană încadrată într-un chenar în culorile drapelului naţional, cuvântul Google fiind scris în interiorul imaginii, cu litere de culoare albastră. La 1 decembrie 2016 se împlinesc 98 de ani de la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România. Unirea de la 1 decembrie 1918 reprezintă Ziua Naţională a României, celebrată anual ca zi naţională din 1990.

Între 1866-1947, Ziua Naţională a României a fost sărbătorită pe 10 mai, apoi, între 1948-1989, pe ziua de 23 august. Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de preşedintele Ion Iliescu şi publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 Decembrie a fost adoptată ca zi naţională şi sărbătoare publică în România. Această prevedere a fost reluată de Constituţia României din 1991, articolul 12, alineatul 2.

Augustin Rus, cel mai în vârstă locuitor al judeţului Bistriţa-Năsăud, avea 8 ani când a fost înfăptuită Marea Unire şi acum sărbătoreşte, cu mândrie, pentru a 98-a oară, Ziua României. Augustin Rus a fost invitat de conducerea judeţului să fie alături de oficialităţi, în tribuna oficială din centrul Bistriţei, la parada de 1 Decembrie, însă distanţa mult prea mare faţă de oraş îl împiedică să participe la manifestările special organizate pentru a marca Ziua României. Se bucură însă de acasă de această zi, alături de familie şi va arbora cu mândire steagul de mătase primit anul trecut, în dar, de la conducerea Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud, care l-a vizitat la împlinirea celor 105 ani.

Românii din diaspora transmit mesaje emoţionante către cei dragi şi urează “La Mulţi Ani” României. De la rime autentic româneşti preluate din muzica populară şi din poezia foclorică,până la fotografii cu tricolorul, românii de pretutindeni îşi arată bucuria în social media de 1 decembrie. Încă de dimineaţă, românii din diaspora au început să publice mesaje de Ziua Naţională a României. Cu fotografii, emoticoane cu inimi lângă care stă scris “La mulţi ani celor cu dragoste de ţară”, gif-uri, rime, cântece şi clip-uri de pe YouTube, românii de pretutindeni celebrează cu veselie Ziua Naţională.

Un bărbat a fost depistat, în zona Arcului de Triumf, având asupra lui un pistol cu aer comprimat, acesta fiind condus la poliţie. Poliţiştii au stabilit că acesta avea asupra lui un pistol cu aer comprimat, bărbatul fiind dus la poliţie pentru a se stabili dacă era doar în trecere în zona în care se organizează parada militară de Ziua Naţională. În cauză a fost deschis un dosar pentru a se stabili toate aspectele.

De Ziua Naţională a României se deschide Târgul de Crăciun în Piaţa Constituţiei. Bucureştiul se umple de luminiţe festive tot pe 1 decembrie. Pentru hipsterii voioşi, care vor să sărbătorească Ziua Naţională altfel decât tradiţional, avem alte evenimente. Iată că sărbătorile încep cu fast. Târgul de Crăciun se va desfăşura între 1-30 decembrie, între orele 10:00- 22:00, în Piaţa Constituţiei. Ce pot vedea vizitatorii: luminiţele din oraş, personaje de poveste, târgul de meşteşuguri, casa lui Moş Crăciun, patinoarul, caruselul, trenuleţul, dar şi concerte şi spectacole tradiţionale româneşti. Ce pot degusta: delicii culinare din bucătăria autohtonă. Ce pot cumpăra: cadouri, decoraţiuni de Crăciun. Ce fapte bune pot face românii: În cadrul târgului va fi organizată campania umanitară “Dăruieşte, fii mai bun! Şi tu poţi fi Moş Crăciun!”. Vizitatorii pot dona jucării şi cărţi, care vor ajunge la copiii nevoiaşi.

Trenul Regal a oprit, pentru prima dată de când face traseul de Ziua Naţională, în Gara din Buşteni, unde a fost aşteptat de zeci de localnici şi turişti, călătoria din acest an fiind dedicată aniversării a 150 de ani de la întemeierea Casei Regale. Trenul Regal a oprit în Gara din Buşteni la ora 10.36, unde va sta 17 minute. Este şi pentru prima dată când trenul opreşte în gara din localitate. Din vagoane au coborât Principesa Margareta şi Principele Radu, care au fost întâmpinaţi de autorităţi în cadrul unei ceremonii festive. Călătoria cu Trenul Regal din acest an este dedicată aniversării a 150 de ani de la întemeierea Casei Regale a României şi promulgării Constituţiei din 1866, în tren fiind prezente Familiile Regale ale Belgiei şi Bulgariei.

Ultramaratonistul Levente Polgar, un aiudean de origine maghiară, care şi-a pierdut mâna dreaptă în urma unui accident feroviar, a alergat, de Ziua Naţională, de la Aiud la Alba Iulia, fluturând drapelul tricolor. Levente Polgar, în vârstă de 33 de ani, a vrut să sărbătorească Ziua Naţională la Alba Iulia şi a venit din Aiud în alergare. Cu toate că şi-a pierdut mâna dreaptă în urma unui accident de tren, el este unul dintre cei mai buni alergători din judeţul Alba. El a mai venit însoţit de un alt tânăr, Mircea Mureşan, care este cadru militar. Levente Polgar a declarat că a alergat ”sub umbrela Invictus” în semn de respect pentru militarii şi soldaţii care luptă în teatrele de operaţiuni, dar şi pentru cei căzuţi pentru apărarea patriei.

Numărul anunţurilor de participare publicate în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) a scăzut cu aproximativ 37% din 2009 pînă în 2015. În schimb, a crescut numărul contractelor atribuite direct, fără licitaţii, cu circa 73%. Numărul invitaţiilor de participare publicate în SEAP a scăzut dramatic în cei şapte ani, de la aproximativ 47.700 de apeluri în 2009, la circa 13.700 în urmă cu un an. Cele mai puţine invitaţii de participare au fost anunţate în 2014, numărul acestora atingând doar 11.200 de anunţuri. De asemenea, a scăzut constant şi numărul anunţurilor de atribuire fără publicarea unui anunţ de participare publicat, de la 9.900 în 2009 la 4.700 în 2015. Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) arată că, deşi numărul de contracte atribuie prin licitaţie este mic, preţul de intrare în licitaţie este cu 20-30% mai mare decât cel de ieşire din licitaţie.

Regizorul Martin Scorsese a avut o întâlnire privată cu Papa Francisc, miercuri, la Vatican, unde a fost însoţit de soţie şi cele două fiice ale sale, pentru a-şi promova cel mai nou film, “Silence”. Aflat în Vatican pentru a-şi promvoa cel mai nou film, “Silence”, care a avut premiera marţi, Scorsese a avut onoarea de a avea o întrevedere privată cu Papa Francisc. Regizorul a fost însoţit de soţia şi fiicele lui. Intâlnirea a durat un sfert de oră, timp în care Scorsese şi Papa au discutat despre romanul omonim care stă la baza filmului – pe care Papa Francisc spune că l-a citit – şi experienţa iezuită din Japonia.

Gospodăriile din România au alocat în 2015 circa 22% din cheltuielile totale de consum pentru „locuinţă, aprovizionare cu apă, electricitate, gaz şi alţi combustibili”, comparativ cu 21% în 2005. La nivelul Uniunii Europene, familiile au alocat un sfert din bani pentru aceste cheltuieli, suma totală de circa 2.000 de miliarde de euro (în preţuri curente) reprezentând cea mai mare categorie de cheltuieli a gospodăriilor din statele membre. Cea mai mare pondere a cheltuielilor pentru locuinţă în cheltuielile totale o au locuitorii din ţările nordice, Danemarca (29,4%) şi Finlanda (28,2%), iar cele mai mici cei din Malta (10,1%), Lituania (15,8%) şi Cipru (16,6%). Media europeană este de 24,4%.

Şomajul în rândul tinerilor români rămâne la un nivel ridicat, rata fiind de 21,7%, peste media europeană de 20,3%, conform datelor publicate joi de Eurostat, raportate la anul 2015. Cu toate că evoluţia ratei şomajului în ceea ce priveşte tinerii din România, cu vârsta până la 25 de ani, a fost în scădere din 2013 (23,7%) şi până anul trecut, nivelul continuă să fie unul îngrijorător. Conform datelor Oficiului European de Statistică – Eurostat, cel mai scăzut grad de neangajare se înregistrează în rândurile tinerilor din Germania (7,2%). Cele mai mari rate ale şomajului sunt raportate în Grecia, unde aproape 50% dintre tinerii ce ar fi putut să intre în activitate nu au un loc de muncă, şi în Spania, unde rata şomajului este de 48,3%. În ceea ce priveşte rata generală a şomajului din luna octombrie 2016, aceasta a atins în ţara noastră 5,8%, ce mai mică fiind semnalată în Cehia (3,8%) şi cea mai mare în Grecia (23,4%). Media europeană este de 8,3 %.

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a impus, miercuri, noi sancţiuni împotriva Coreei de Nord, după al cincilea test nuclear, efectuat de regimul Kim Jong-Un în septembrie. Cei 15 membri ai Consiliului de Securitate ONU au adoptat în unanimitate o rezoluţie prin care diminuează cele mai mari exporturi ale Coreei de Nord, de cărbune, cu 60%, fiind impusă o limită de anuală de 400,9 milioane de dolari sau de 7,5 milioane de tone. Rezoluţia interzice exporturile de cupru, nichel, argint şi zinc ale Phenianului. Coreea de Nord este vizată de sancţiuni ONU din anul 2006, din cauza testelor nucleare şi balistice. Cel mai recent test atomic a fost efectuat pe 9 septembrie.

Preşedintele turc Recep Erdogan a discutat miercuri despre situaţia din oraşul sirian Alep cu omologul său rus,Vladimir Putin, în cursul unei convorbiri telefonice, cei doi lideri căzând de acord asupra necesităţii unui nou armistiţiu, au relatat surse din cadrul Preşedinţiei turce. Sursele citate au relatat că cei doi preşedinţi au căzut de acord asupra intensificării eforturile pentru a pune capăt ostilităţilor şi a necesităţii de a permite ajutorului umanitar să ajungă în oraş. Rusia este principalul susţinător al Administraţiei Bashar al-Assad, în timp ce Turcia îi susţine pe rebelii care încearcă să înlăture actualul regim de la Damasc, însă cele două state încearcă să găsească o soluţie comună la situaţia din Siria.

Preşedintele ales al Statelor Unite,Donald Trump,l-a lăudat pe prim-ministrul Nawaz Sharif, adăugând că este gata să ajute Pakistanul în rezolvarea problemelor cu care se confruntă, a anunţat Guvernul de la Islamabad, provocând surprindere având în vedere criticile dure formulate de Trump în trecut. Trump i-a spus liderului pakistanez, despre care se suspectează că ar fi implicat într-un caz de corupţie, că are o “reputaţie foarte bună”. Comunicatul a stârnit uimire având în vedere părerile din trecut ale lui Trump în ceea ce priveşte Pakistanul şi retorica anti-musulmană folosită de acesta în timpul cursei pentru Casa Albă.

Ucraina a iniţiat un exerciţiu balistic de două zile ce are loc în apropierea fostei regiuni ucrainene Crimeea, anexată de Rusia în martie 2014, Moscova criticând dur aceste teste cu rachete şi plasând forţele antiaeriene din zonă în stare de alertă. Exerciţiile ucrainene sunt un fel de manevră de relaţii publice cu rolul de a crea o situaţie tensionată, dar, oricum, armata rusă consideră acest caz o ameninţare potenţială şi reală, astfel că sistemele antiaeriene ruse din Crimeea sunt în stare de alertă. Testele ar urma să aibă loc în apropierea regiunii Crimeea, iar rachetele ar putea intra în spaţiul aerian al teritoriului rus. Kievul consideră Crimeea parte a teritoriului Ucrainei, deşi regiunea a fost anexată de Rusia în 2014.

Partidul de guvernământ din Coreea de Sud a transmis un ultimatum preşedintelui Park Geun-Hye, prin care îi cere să demisioneze din funcţie în luna aprilie 2017, altfel riscă să fie destituită. În cursul acestei săptămâni, Park şi-a exprimat disponibilitatea de a demisiona, ca urmare a presiunilor în legătură cu un uriaş scandal de trafic de influenţă care a provocat ample proteste de stradă. Cei 128 de parlamentari ai partidului de guvernământ Saenuri au votat în unanimitate în favoarea ultimatumului adresat lui Park şi au cerut organizarea de alegeri prezidenţiale anticipate în luna iunie, cu şase luni înainte de data programată.

În perioada iunie 2015-iunie 2016 a fost înregistrat un record al numărului de cetăţeni din state UE care au emigrat în Marea Britanie, ajungând la 284.000 de persoane, cu unul din zece imigranţi fiind originar din România. Numărul total al imigranţilor care au ajuns în Marea Britanie în cursul perioadei analizate s-a ridicat la 650.000, fluxul de cetăţeni din state UE fiind la cel mai înalt nivel înregistrat vreodată. Imigraţia cetăţenilor bulgari şi români a continuat să se înscrie pe curba ascendentă observată în ultimii ani, iar în 2015, România a fost cea mai comună ţară de origine pentru imigranţi, luând locul Indiei.

Cultura berii în Belgia, rumba cubaneză, Sărbătorirea Noului An pe 21 martie în 12 ţări şi evenimentul Mangal Shobhajatra au fost introduse pe 30 noiembrie 2016 în “patrimoniul cultural imaterial” al umanităţii, printr-o decizie UNESCO. Belgia numără peste 1.500 de tipuri de bere diferite şi berea înseamnă ritual şi cultură. Cuba rumbei înseamnă senzualitate şi bucuria de a trăi în ciuda tuturor limitelor şi istoriei politice.

Sărbătorirea Noului An pe 21 martie în 12 ţări – Afganistan, Azerbaidjan, India, Iran, Irak, Kazakhstan, Kîrghîzstan, Uzbekistan, Pakistan, Tadjikistan, Turkmenistan şi Turcia, cunoscută sub numele de “Nowruz” în India şi în Iran, se adaugă la lista de cinci nou intrate pe lista patrimoniului cultural imaterial. Comitetul decizional UNESCO îşi are sediul din 28 noiembrie până în 2 decembrie în Etiopia, examinează dosarele a 37 de candidaţi înscrişi pe lista “reprezentativă” a diferitelor tipuri de patrimoniu viu (dans, muzică, gastronomie, sărbători sau festivaluri).

După mai bine de cinci decenii de război şi peste patru ani de negocieri, Congresul din Columbia a ratificat acordul de pace între Guvern şi rebelii FARC. Acordul de 310 pagini – revizuit – a fost aprobat în unanimitate de Camera Reprezentanţilor – 130 de voturi -, care a votat la o zi după ce Senatul a aprobat, de asemenea, documentul. Conflictul columbian este unul dintre cele mai îndelungate războaie civile din epoca contemporană şi ultimul conflict armat de pe continentul american.

Avionul prăbuşit marţi dimineaţă în Columbia, care transporta şi o echipa braziliană de fotbal, ar fi rămas fără combustibil. Într-o înregistrare audio a turnului de trafic aerian, se aude, în mod repetat, cum pilotul aeronavei solicită permisiunea de a ateriza din cauza “unei probleme electrice” şi a lipsei de combustibil. Înainte ca înregistrarea să ia sfârşit, pilotul spune că se află la o altitudine de 2,743m. Şaptezeci şi una de persoane au murit în urma prăbuşirii de marţi a avionului care transporta membrii echipei braziliene de fotbal Chapecoense, iar şase au supravieţuit. Bilanţurile anterioare anunţau 76 şi apoi 75 de morţi, dar patru persoane aflate pe lista pasagerilor nu au mai urcat la bordul avionului.

SPORT

DINAMO – STEAUA 3-1. Dinamo a obţinut prima victorie în faţa Stelei pe Naţional Arena şi a extins la 8 partide seria invincibilităţii în faţa rivalilor de moarte (două victorii şi 6 remize). Fundaşul Ionuţ Nedelcearu a fost unul din eroii partidei pentru Dinamo, cu un gol extrem de important reuşit în prelungirile primei reprize (45+5), prin care roş-albii au preluat conducerea. Dinamo a beneficat de o lovitură liberă din apropierea centrului terenului, seliştii au respins doar până la Hanca, iar fostul jucător de la ASA a verticalizat până la Nedelcearu, rămas în atac. Fundaşul central al gazdelor a luat prim-planul în duelul cu Momcilovici, a preluat cu stângul şi a şutat cu dreptul, o execuţie de atacant cu pedigree.

Sunt mulţi sportivi din ATP sau WTA care se plâng zilnic de lucruri mărunte, îşi pierd pasiunea pentru tenis şi se retrag la vârste fragede. Dar există şi eroi care aleg să lupte pentru visul lor în ciuda loviturilor crâncene primite de la viaţă! România se mândreşte cu mulţi astfel de oameni, care ţin steagul sus în tenisul în scaun rulant, iar ei se mândresc cu România. Ionuţ Filişan (27 de ani) este cel mai bun jucător de tenis în scaun rulant din România, actual campion naţional şi ocupant al locului 170 în clasamentul Federaţiei Internaţionale de Tenis (ITF). A rămas fără ambele picioare la vârsta de 3 ani, în urma unui accident de maşină, dar dizabilitatea nu l-a împiedicat să-şi atingă visul.

Barcelona a fost la un pas să piardă la masa verde partida cu Real Sociedad, încheiată cu scorul de 1-1, din ultima etapă din La Liga, din cauza unei gafe de amatori, anunţă cotidianul spaniol Marca. Catalanii au fost la câteva secunde să trimită pe teren un jucător fără drept de joc, aşa cum s-a întâmplat în sezonul trecut la Real Madrid, cu Denis Cheryshev, care a fost trimis pe teren în partida de Cupă cu Cadiz, deşi era suspendat, iar galacticii au fost excluşi din competiţie. Problemele Barcelonei puteau fi provocate de brazilianul Marlon Santos, un fundaş central de 21 de ani împrumutat de la Fluminense, dar care nu fusese înregistrat pentru echipa de seniori a Barcelonei şi care va putea juca alături de Messi în campionat şi în Cupă abia din luna ianuarie.

Desfăşurare impresionantă de forţe pe stadionul Atanasio Girardot, din Medellin, Columbia, acolo unde în seara zilei de 30 noiembrie ar fi trebuit să se dispute manşa tur a Copei Sudamericana, între Atletico Nacional şi Chapecoense. Fanii echipei gazdă au umplut până la refuz stadionul pentru a aduce un tribut emoţionant celor 71 de victime, printre care s-au numărat şi componenţii echipei din Brazilia. 16 din cei 19 fotbalişti la bord şi componenţii staff-ului au decedat în urma tragicului accident aviatic.

Fostul arbitru internaţional Adrian Porumboiu, în vârstă de 66 de ani, a comentat, joi, prestaţia lui Ovidiu Haţegan de la partida dintre Dinamo şi Steaua, scor 3-1. Porumboiu îl acuză pe Haţegan că comis două greşeli, ambele împotriva echipei pregătite de Laurenţiu Reghecampf. Porumboiu consideră că Steaua ar fi trebuit să primească un al doilea penalty, în minutul 16, după duelul dintre Steliano Filip şi Adi Popa, în timp ce lovitura de la 11 metri primită de Dinamo e “discutabilă”. Cât despre duelul dintre Mihai Pintilii şi Azer Busuladzic, în urma căruia Haţegan a acordat penalty pentru Dinamo, Porumboiu este de părere că “dacă nu dai penalty la Filip cu Popa, nu văd de ce ai da la Pintilii. Rămâne mai mult de discutat. Probabil că (n.r. – Haţegan) are argumente care nouă ne scapă din transmisia TV. Probabil că a văzut el ce nu am văzut noi, dar mă îndoiesc”.

Naţionala feminină va pleca peste două zile în Suedia la Campionatul European de handbal feminin, competiţie în care a lipsit o singură dată în istorie, la ediţia din 2016 desfăşurată tot în această ţară. Ambros Martin a cerut să plece la turneul final cu 18 jucătoare, cu una în plus faţă de cum gândise iniţal FRH această deplasare. Obiectivul declarat de preşedintele Alexandru Dedu pentru acest turneu final este o clasare între primele opt reprezentative ale Europei. România va evolua în grupa de la Helsingborg, primul meci fiind programat pe 5 decembrie, cu Norvegia. Apoi, din două în două zile va întâlni Rusia şi Croaţia. Primele trei echipe se vor califica în Main Round.

Eliza Buceschi în vârstă de 23 de ani, a semnat un contract cu Dunărea Brăila, echipă pregătită chiar de tatăl handbalistei, Costică Buceschi. La sfârşitul săptămânii, cei doi vor pleca alături de naţionala României la Campionatul European din Suedia. Ultima dată la formaţia daneză FC Midtjylland, Eliza Buceschi a mai jucat la HCM Baia Mare, Oltchim Râmnicu Vâlcea şi HC Thuringer. Eliza Buceschi face parte din naţionala de handbal a României şi va pleca duminică, împreună cu restul echipei, precum şi cu tatăl ei, Costică Buceschi, care este antrenor secund, spre Suedia pentru Campionatul European

Paris Saint-Germain a învins, miercuri seara, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Angers, într-un meci jucat în etapa a 15-a din campionatul Franţei, partidă în care Edinson Cavani a marcat golul 100 pentru gruparea de pe Parc de Princes. Fundaşul brazilian Thiago Silva a deschis scorul în minutul 34, iar în minutul 66 Cavani a înscris al doilea gol al meciului şi, totodată, al 100-lea pentru Paris Saint-Germain, în 166 de partide jucate în toate competiţiile. A fost al 67-lea gol reuşit în Ligue 1 de Cavani. Atacantul uruguayan mai are 17 goluri marcate în Liga Campionilor, şapte în Cupa Franţei, opt în Cupa Ligii şi unul în Supercupa Franţei.

Daily Mail scrie azi că Liverpool a declanşat ofensiva pentru a-l achiziţiona pe starul Borussiei Dortmund, Christian Pulisic. În vârstă de 18 ani, aripa echipei lui Thomas Tuchel a devenit cel mai tânăr jucător din naţionala Statelor Unite, iar în acest sezon a impresionat la Dormund. Jurgen Klopp e fascinat de jucătorul de 1,78 m, cu 11 selecţii şi 3 goluri deja în prima reprezentativă, iar un bun PR în faţa antrenorului de la Liverpool i-ar fi făcut Jurgen Klinsmann, fostul selecţioner al naţionalei SUA. Deşi şefii lui Liverpool au pregătit o ofertă consistentă, deocamdată se lovesc de preţul pus de directorul Borussiei Dortmund, fostul căpitan din anii 90, Michael Zorc.

Real Madrid a obţinut, miercuri seara, calificarea în optimile de finală ale Cupei Regelui, după ce a câştigat şi partida retur disputată pe Santiago Bernabeu împotriva formaţiei de ligă a treia Cultural Leonesa, scor 6-1. În tur, Real s-a impus cu 7-1. Mariano Diaz, care marcase şi în prima întâlnire,, a deschis scorul pentru Real Madrid în secunda 22 a meciului, după care a mai punctat în minutele 42 şi 87 şi a reuşit hat-trick-ul.

Între golurile înscrise de atacantul de 23 de ani, au mai marcat James Rodriguez, în minutul 23, şi Enzo Zidane. Introdus la pauză, fiul antrenorului de la Real Madrid a dat gol în minutul 63, cu un şut plasat pe jos, din marginea careului de 16 metri. Pentru oaspeţi a înscris Yeray Gonzalez, înainte de pauză, în timp ce scorul final avea să fie stabilit tot de un jucător de la Cultural Leonesa, Cesar Morgado, care a marcat în propria poartă în ultimul minut regulamentar al reprizei secunde.

Derby-ul Dinamo – Steaua, scor 3-1, a fost urmărit din tribune şi de Sanjeev Kumar, CEO-ul grupului interesat de preluarea clubului din Şoseaua Ştefan cel Mare, iar omul de afaceri a plecat de la stadion mulţumit de ce a văzut. În vârstă de 40 de ani, Sanjeev Kumar spune că cel mai mult l-au impresionat fanii echipei şi că negocierile sunt încă în derulare. Totuşi, directorul grupului Delamore & Owl se declară convins că echipa are potenţial. Acţionarul majoritar al lui Diamo, Ionuţ Negoiţă, a vorbit şi el după meci despre posibila cedare a clubului, precizând că în discuţie poate fi şi o investiţie sub altă formă a indienilor.

Magnus Carlsen a avut nevoie de 19 zile şi 16 partide (12 de şah clasic şi patru de şah rapid) pentru a rămâne regele încoronat al şahului mondial. Duelul său cu rusul Sergey Karjakin, challengerul desemnat în urma Turneului campionilor 2016, s-a desfăşurat la New York şi a fost unul dintre cele mai spectaculoase din istorie. Reţeta a fost pe măsură, cel mai ieftin bilet la acest show prelungit a fost de 75 de dolari pe rundă. Norvegianul de 26 de ani nu mai este puştiul teribil din 2013, când câştiga titlul în faţa celei mai mari audienţe din istorie – momentele importante ale rundei a treia cu indianul Anand au fost urmărite de 80 de milioane de telespectatorilor, conform măsurătorilor canalului indian Doordarshan, care a transmis încleştarea -, dar rămâne la fel de fascinant. Cel puţin aşa a arătat în meciul cu Sergey Karjakin.

Meciul pentru titlul mondial a început pe 11 noiembrie. După 12 runde de şah clasic, scorul a fost egal, 6-6, fiecare jucător reuşind câte o victorie. Primul a punctat Karjakin, în runda a opta. Carlsen a egalat în partida cu numărul 10. Toate celelalte runde s-au încheiat nedecis, astfel că s-a trecut la departajarea prin patru partide de şah rapid (doar 25 de minute pentru fiecare jucător). Carlsen avea în palmares titlul mondial la acest tip de şah, însă şi Karjakin deţinea coroana de la blitz, cea mai rapidă variantă a şahului.

Manchester United s-a calificat, miercuri seara, în semifinalele Cupei Ligii Angliei, după ce a trecut cu 4-1 de West Ham United, pe Old Trafford, în timp ce Arsenal a pierdut, scor 0-2, pe teren propriu cu Southampton. Zlatan Ibrahimovic, în minutele 2 şi 90+3, şi Anthony Martial, în minutele 48 şi 62, au reuşit câte o dublă pentru Manchester United, în timp ce pentru formaţia pregătită de Slaven Bilic a înscris Ashley Fletcher, în minutul 35. În urma acestui rezultat, Manchester United avansează în semifinale, acolo unde o întâlneşte pe Hull City, formaţie care a trecut marţi, după lovituri de departajare, de Newcastle United.

Jucătoarea de tenis Simona Halep va participa la Parada de 1 decembrie cu ocazia Zilei Naţionale a României. Duminică, 4 decembrie, Halep (locul 4 în clasamentul mondial) va participa la evenimentul “Kids Day” la Centrul Sportiv Pescariu, de la ora 11:00. Luni, 5 decembrie, între ora 12:00 şi 13:00, Simona Halep va susţine un antrenament deschis la Complexul Izvorani. Sportiva română în vârstă de 25 de ani va debuta în 2017 la Shenzen, turneu de categorie International pe care l-a câştigat cu doi ani în urmă.

PROGNOZA METEO
1 Decembrie 2016

Deși valorile termice vor marca o creștere ușoarã fațã de ziua precedentã în cea mai mare parte a țãrii, se vor menține sub normele perioadei. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 grade în estul Transilvaniei și 6 grade în Banat, iar cele minime se vor situa între -4 și 4 grade. La munte, în vestul, centrul și nordul teritoriului, cerul va fi mai mult noros și, îndeosebi dupã-amiaza și noaptea, vor fi precipitații sub formã de ninsoare, iar în Banat și Crișana, precum și, izolat, în Moldova, trecãtor și sub formã de lapovițã și ploaie, favorizând producerea de polei. Pe arii restrânse, îndeosebi în zona montanã, cantitãțile de apã vor depãși local 20…25 l/mp. În celelalte regiuni, înnorãrile vor fi temporare și doar izolat va ninge slab. Vântul va avea intensificãri în zona de munte, unde va viscoli și spulbera zãpada, dar temporar și la cote mai reduse și în regiunile vestice, sud-vestice și centrale. Dimineața și noaptea, în sudul și sud-estul teritoriului vor fi condiții de ceațã.

Bucuresti

Vremea se va menține rece, deși valorile termice vor crește ușor. Cerul va fi temporar noros, iar vântul se va intensifica treptat. Temperatura maximã va fi în jurul a 4 grade, iar cea minimã de -3…-1 grad. Dimineața și noaptea vor fi condiții de ceațã.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *