Sore – Langa tine

Asculta online, Sore - Langa tine, muzica noua 2020
loading...

Asculta online Sore – Langa tine, muzica noua 2020

Sore incepe anul 2020 cu o piesa noua si un videoclip regizat chiar de artista, „Langa Tine”. Muziciana intra in mod „Prison Break” si traieste o poveste de gen „Orange Is the New Black”, filmata in alb-negru.

„Lângă Tine” este o piesă care asociază întemniţarea cu momentul când eşti prins într-o relaţie nefericită. Sore apare într-o închisoare murdară, veche şi puţin populată. Doar gardienii îi fac viaţa mai interesantă şi mai grea. Pe la mijlocul clipului lucrurile devin intense, iar Sore încearcă o evadare, făcând rost de o cheie. Se lasă cu lumini intermitente şi o atmosferă haotică, ca de thriller.

Până la ultimele acorduri Sore se îmbată deja cu aerul liberaţii. Mai rar un videoclip de o aşa factură regizat chiar de către cea care cântă pe track-ul muzical. La final libertatea apare ca o iluzie, iar Sore se confruntă cu cel mai mare temnicer al său: propria persoană. Tânăra a dorit să sublinieze captivitatea în relaţii toxice şi a continuat povestea redată tot sub semnătura sa regizorală în clipul „Cum să mă las”. Acesta a debutat în toamna lui 2019, având un mare succes în online.

Sore – Langa tine

Haine murdare, pătate de sânge, pereţi scrijeliţi şi mâini legate la spate compun noua captivitate. Despre inspiraţie Sore vorbeşte astfel: Am ales o închisoare ca decor principal pentru clip pentru a sugera încorsetarea în care ne ţinem singuri, o închisoare a minţii. Tot clipul este o metaforă, este o călătorie spirituală, de la tortură, la evadare, la regăsire. Finalul videoclipului explică, simplu şi curat, că noi suntem şi judecătorii, dar şi salvatorii noştri.

Ştim cu toţii cum e, toţi ne-am lovit de o astfel de stare la un moment dat, într-o formă sau alta, romantică sau profesională, iar în clip am dorit să subliniez faptul că doar noi suntem responsabili pentru puterea pe care o oferim altor oameni asupra noastră. Noi suntem singurii care putem opri un abuz, de orice natură, asupra noastră. Puterea este în noi şi trebuie să o conştientizăm, să învăţăm să ne iubim şi să ne preţuim.

O producţie MediaPro Music, piesa realizată de HaHaHa Production, „Lângă tine” are muzica semnată de Roland Kiss, Ionuţ Cozma (John), Şerban Cazan, versurile scrise de Miruna Iova şi Vlad Cireşan. În 2019 am mai putut asculta un proiect comun al lui Sore şi Smiley, piesa „Jumătate”, lansată în prag de Ziua Îndrăgostiţilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *