Moby - This Wild Darkness

Moby – This Wild Darkness

loading...

Moby – This Wild Darkness

Moby lansează piesa “This Wild Darkness”, un nou single de pe viitorul său album. Este o creaţie meditativă, contemplativă, marcată de vocea calmă a artistului. “This Wild Darkness” are porţiuni de muzică gospel, cu un cor care îi amplifică profunzimea. Pe un fundal de sintetizator şi o percuţie minimă, Moby îşi recită versurile, ca o predică despre trecut, viitor şi zen, despre ce e ascuns şi divin. În primele două single-uri de pe album, “Like a Motherless Child” şi “Mere Anarchy” artistul a abordat teme precum războiul şi distrugerea planetei prin poluare.

În noua piesă e vorba despre umanitate, despre căutarea luminii pe fondul întunericului care cuprinde lumea. Videoclipul include imagini din războaie de pe glob, fotografii din dronă şi o reprezentare SF a artistului înconjurat de câţiva surpravieţuitori pe o colonie spaţială a viitorului alternativ. Oameni cu măşti de gaze, câini, soldaţi şi vulturi sunt singurii rămaşi pe Pământul dezolant. În această notă post apocaliptică îl vedem pe Moby părăsind Terra pe o navă spre altă lume. Veteranul muzicii electronice lansa anul trecut un album colaborativ cu Void Pacific Choir, cunoscut drept “More Fast Songs About The Apocalypse”. Acum ne pregătim de sosirea unui nou disc, “Everything Was Beautiful” pe 2 martie.

Asculta  Moby – This Wild Darkness

Acesta include piese elecro-pop ca “Like a Motherless Child”, dar şi “Mere Anarchy”. Toate au avut videoclipuri regizate de Rob Gordon Glaver, care preferă temele apocaliptice şi sociale. Moby a anunţat în ultima săptămână ca 100% din profiturile obţinute din vânzările noului album vor fi donate organizaţiilor pentru drepturile animalelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *