Halsey – Clementine

Asculta online, Halsey - Clementine, single nou,
loading...

Asculta online Halsey – Clementine, single nou

Halsey isi sarbatoreste ziua de nastere prin lansarea unei piese si a unui clip, „Clementine”. Artista a implinit 25 de ani pe 29 septembrie si ne prezinta un dans interpretativ realizat la un acvariu.

„Clementine” este o piesă sensibilă, care prefaţează o nouă abordare, reflectată pe albumul „Manic”, pe care Halsey îl pregăteşte pentru debut în 2020. Noua piesă se bazează pe vocea artistei şi un sample repetitiv în fundal, alternat cu o percuţie minimă. E genul de piesă care se aude într-un moment de reflecţie al unui personaj dintr-un film. Pare o piesă bună de despărţire sau introspecţie.

Videoclipul a fost filmat la un acvariu, în care Halsey şi partenerul său de dans explorează sentimente manifestate prin dans expresiv. Avem forme de balet, coregrafii complexe şi adevărate dialoguri non verbale purtate prin mişcări ale corpului. Versurile ne arată că Halsey „nu are nevoie de nimeni”, este complet independentă şi liberă.

Halsey – Clementine

Clipul a fost realizat alături de fratele artistei, Sevian Frangipane. Piesa a fost compusă alături de producătorul Jon Cunningham, iar Dani Vitale a regizat clipul şi s-a ocupat şi de coregrafie. Suntem la al treilea single de pe discul „Manic”, care va sosi la anul. Până acum am putut asculta piesele „Without Me” şi „Graveyard”. Asta în vreme ce ne sună încă în minte ecourile colaborării cu Yungblud şi Travis Barker pe „11 Minutes”.

Halsey va începe anul 2020 direct cu lansarea albumului pe 17 ianuarie, urmată de un turneu ce debutează în februarie. Va fi un turneu global, iar datele nu au fost încă stabilite clar. Tânăra muziciană a cântat recent un cover după celebra melodie „Time After Time” a lui Cyndi Lauper în cadrul secţiunii In Memoriam de la premiile Emmy 2019.

Halsey are în discografie doar două albume până acum, „Badlands” din 2015 şi „Hopeless Fountain Kingdom” în 2017. Primul său mare hit a fost „Closer”, colaborarea cu The Chainsmokers, care a ajuns pe locul întâi în topurile din peste 10 ţări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *