Glass Animals - Agnes, single nou

Glass Animals – Agnes

loading...

Glass Animals – Agnes

Cu fix o săptămână înainte ca trupa Glass Animals să ne viziteze la Summer Well avem ocazia să ascultăm o nouă piesă a grupului. Se numeşte “Agnes” şi a primit un videoclip foarte personal şi experimental. Regia lui “Agnes” îi aparţine lui Eoin Glaister, iar personajul principal şi-a prezentat senzaţiile şi experienţa într-o centrifugă care se rotea. Piesa este extrasă de pe albumul “How To Be a Human Being”, care a fost nominalizat la premiul Mercury. Muzicienii au descris această creaţie drept “cea mai personală piesă scrisă vreodată de trupă”. Senzaţia de greutate asociată centrifugării are şi rol metaforic, simbolizând greutatea durerii. Trupa este activa din 2012 şi are 2 albume la activ.

Personajul central al clipului apare ţinând trandafiri în mână şi încercând să fredoneze piesa chiar când apăsarea gravitaţională devenea infernală. Sângele urca la cap şi totul se rotea în jur. În astfel de condiţii este imposibil să gândeşti rational şi să te concentrezi. Dave Bayley, liderul trupei Glass Animals a trăit pe pielea sa experienţa de centrifugă umană. A trebuit să stea într-o capsulă în formă de ou şi având mărimea unui cal. Aceasta era agăţată de o bară metalică de 15 metri. Totul a fost incomod, foarte fierbinte şi claustrofobic. Mecanismul se rotea precum elicea unui elicopter şi o făcea tot mai rapid până ce gândurile se diluau şi gravitaţia apăsa corpul lui Dave.

Asculta  Glass Animals – Agnes

Tot ce cântărea 5 kilograme înaintea ajungea să cântărească 50 după. Dacă nici asta nu e o metaforă pentru greutatea emoţiilor, nimic nu e. Regizorul a venit cu ideea de centrifugare după ce şi-a amintit că bunicul său făcea teste folosind un mecanism de genul. După ce ne vor vizita la Summer Well, cei de la Glass Animals fac o oprire şi la festivaluri de la Reading, Leeds, dar şi în Olanda.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *