Asculta live AMI – Tramvai, single nou si videoclip

AMI lanseaza piesa „Tramvai”, o piesa care vorbeste despre durerea care ramane in inima dupa o despartire. Videoclipul piesei are un aer nostalgic, iar AMI este o prezenta diafana cu o voce care exprima emotie, inca de la primele versuri: „Mi se rupe tare inima / Nu stiam ca doare chiar asa.”

AMI a lansat piesa „Tramvai”, ca o metaforă despre călătoria cu tramvaiul şi dorul de cel drag. Videoclipul este unul nostalgic, cu tramvaie de epocă şi un filtru vintage. „Tramvai” este o piesă catchy, cu refren uşor de reţinut şi cu acorduri orchestrale. Trompeta face senzaţie spre final, apărând cu un solo neaşteptat. AMI este eterna călătoare în videoclipul piesei, rătăcind printre tramvaie de epocă, în depouri şi în superbul oraş Timişoara. Tramvaiul este de altfel un simbol al oraşului, care a beneficiat de acest mijloc de transport încă de la finalul anilor 1800. A fost unul dintre primele oraşe din Europa cu tramvaie în anul 1899. Acest mijloc de transport a devenit o atracţie turistică, ba chiar şi restaurant pe roţi, pentru turişti şi amatorii de cine romantice. AMI ne duce în Piaţa Centrală a oraşului, la Catedrală şi printre clădiri istorice. „Tramvai” este o piesă despre durerea care îţi rămâne în suflet, după ce treci printr-o despărţire.

AMI – Tramvai

Despre noul single artista a declarat următoarele: „Tramvai” este piesa care mă aduce în staţia cu amintiri ale unei poveşti reale inspirate din viaţa mea, demult stinsă, dar niciodată uitată. Ştiu că toţi avem acel loc spre care ne întoarcem, acea staţie unde găsim emoţii, stări, amintiri, poveşti de dragoste demult apuse, dar care încă ne fac să zâmbim. Pentru mine de această dată, acel „loc”, a fost într-un tramvai, care m-a şi inspirat să compun această piesă şi să scriu despre trăirile mele!

Piesa a fost compusă de AMI şi Adi Colceru (David Deejay), iar călătoria cu tramvaiul a fost folosită ca metaforă pentru drumul prin viaţă. Iată cum vede AMI această paralelă: Călătoria cu tramvaiul este ca un drum prin viaţă: cu staţii si opriri, cu bucurii, dezamăgiri, oameni alături sau departe… Fiecare nouă staţie este o nouă poveste, o speranţă către viitor, către ceva mai bun. Doar că, unele staţii nu ne sunt mereu destinate, iar atunci alegem să ne îndreptăm spre o alta, luându-ne bilet spre fericire… Eu mi l-am luat deja 🙂 Mi-aş dori să vă luaţi şi voi!

AMI a devenit cunoscută publicului din România în ultimii ani prin piese ca „Playa En Costa Rica” şi „Te-aştept diseară”. Tânăra a studiat muzica în Baia Mare şi a terminat Conservatorul din Bucureşti.

AMI – Tramvai

Versuri 

Mi se rupe tare inima
Nu stiam ca doare chiar asa
Secunde se-aduna in ore tarzii
In statia-n care stiam c-ai sa vii
Mi-a ramas doar un singur bilet

Iau un tramvai
Azi fara tine
Mai am putin si uit de tine
Esti singura statie la care tot vreau sa ma-ntorc
Stau in tramvai
Si noaptea vine
Mai am putin si trec de tine
Esti singura statie la care tot vreau sa ma-ntorc

Mi se pare mie sau gresesc
Nu stiu cum sa nu ma mai gandesc
Te vad doar in pozele cu noi doi
Ce-a fost frumos a trecut peste noi
Stau scriu versuri te cant si apoi

Iau un tramvai
Azi fara tine
Mai am putin si uit de tine
Esti singura statie la care tot vreau sa ma-ntorc
Stau in tramvai
Si noaptea vine
Mai am putin si trec de tine
Esti singura statie la care tot vreau sa ma-ntorc

Iau un tramvai azi fara tine
Mi-am luat bilet spre fericire..

0
0
Kiss

Recent Posts

E-Type – I just wanna to be with you

I just wanna to be with you, un cântec de dragoste cu beat marcat, dar…

51 de minute ago

Cele mai frumoase melodii de dragoste vechi românești

Cele mai frumoase melodii de dragoste vechi românești – Votează și tu favorita ta! Descoperă…

2 zile ago

Body & Soul – Val de Plăcere

Body & Soul - Val de Plăcere Body & Soul lansează „Val de Plăcere” –…

o lună ago

JP Cooper – All this love

JP Cooper își  întreabă iubita ce va face cu toată dragostea – All this love…

2 luni ago

Madonna – Secret

Senzuala Madonna cântă bucuria de a descoperi secretul iubitului ei Ascultă la Radio Click Romania …

3 luni ago

ELENA – Piesa de la radio

ELENA - Piesa de la radio | Radio Click Romania Asculta si tu ELENA -…

3 luni ago