Stiri pe scurt 9 Septembrie 2017

loading...

Stiri pe scurt 9 Septembrie 2017

Radio Click Romania va ofera cele mai noi si cele mai importante Stiri pe scurt  9 Septembrie  din Romania si nu numai, ramaneti aproape.

Festivalul Oktoberfest din Braşov, ajuns la cea de-a noua ediţie, a pregătit pentru turişti şi braşoveni, timp de o săptămână, până în 17 septembrie, preparate tradiţionale bavareze, muzică live, multă bere, dar şi concursuri. Festivalul Oktoberfest se desfăşoară la Braşov în perioada 7-17 septembrie în zona fostului stadion municipal din cartierul Bartolomeu. Pe trei hectare, organizatorii au întins două corturi imense, în care turiştii pot bea bere, se pot înfrupta din preparate tradiţioanle bavareze, săseşti, ungureşti , dar şi româneşti, alături de muzică live asigurată în fiecare seară de formaţii invitate din Austria şi Germania, dar şi band-uri autohtone.

Cele două corturi au tematici diferite. Cortul ”Kronstadt” este o incursiune în istoria Braşovului şi este decorat ca atare. În plus, aici vizitatorii au parte de mâncăruri gourmee, pregătite de un chef celebru, Liviu Preda. Preparatul ”vedetă“ al acestuia este raţa pe varză bavareză roşie. Al doilea cort, pe nume ”Weisen”, este o copie a cortului Oktoberfest Munchen, are 3200 de metri pătraţi şi 6000 de locuri la mese, fiind cel mai mare cort întins vreodată la Braşov. Aici, gurmanzii vor putea să se bucure de mâncăruri tradiţionale, nu doar bavareze, ci şi româneşti, ungureşti sau săseşti. În permieră pentru acest an, la Oktoberfest a fost amenajat şi un parc de distracţii pentru copii.

O ambarcaţiune cu câteva zeci de migranţi a fost interceptată în zona 2 Mai. Numărul exact al persoanelor aflate la bordul navei nu este cunoscut, acţiunea Gărzii de Coastă fiind în desfăşurare. Ambarcaţiunea cu câteva zeci de migranţi a fost interceptată sâmbătă, în zona 2 Mai. Numărul exact al persoanelor aflate la bordul navei nu este cunoscut, acţiunea Gărzii de Coastă fiind în desfăşurare. Migranţii urmează să fie duşi în portul Mangalia, unde vor fi triaţi. Duminica trecută, poliţiştii de frontieră ai Gărzii de Coastă au interceptat în Marea Neagră un pescador la bordul căruia se aflau aproape 87 de persoane, între care 23 de copii.

Salvamontiştii şi jandarmii montani din Buşteni intervin pentru salvarea unei turiste . Şeful Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, a declarat, că o echipă de salvamontişti a plecat în acţiune după ce o turistă a căzut, pe Valea Spumoasă, într-o râpă adâncă de 30 de metri. Haiduc a adăugat turista era cu un grup de prieteni. La rândul său, purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Florin Chivu, a spus că turista este conştientă şi că este pregătit un echipaj de la SMURD să intervină în cazul în care este solicitat.

Datele din proiectul de lege privind rectificarea bugetară anunţată „pozitivă”, publicate cu întârziere pe site-ul Ministerului Finanţelor, arată în realitate un minus la venituri şi o creştere a deficitului. Potrivit proiectului de act normativ „bugetul de stat pe anul 2017 se diminuează la venituri cu suma de 1.326,5 milioane lei, la cheltuieli se diminuează cu suma de 347,7 milioane lei, iar deficitul se majorează cu suma de 978,8 milioane lei”.

Actul normativ relevă o estimare negativă în privinţa veniturilor fiscale ale statului, de nu mai puţin de 2,9 miliarde de lei. Scăderea este de 1,78 de miliarde de lei în cazul impozitului pe profit al agenţilor economici, în vreme ce de la bănci se aşteaptă un plus de 284 de milioane de lei. Şi veniturile estimate din TVA sunt cu minus, statul aşteptându-se la încasări mai mici cu 1,2 miliarde de lei. Finanţele se aşteaptă să încaseze 587 de milioane în plus din accize, alte 2 miliarde la capitolul venituri nefiscale, 74 de milioane din impozitul pe salarii şi 304 din cel pe dividende.

Proiectele postate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, în perioada ianuarie-august 2017, sunt finanţate din Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020 şi însumează 13,8 miliarde de lei fără TVA. Compania a mai scos la licitaţie proiectarea şi execuţia celor 4 loturi ale Drumului Expres Craiova-Piteşti, cu o lungime totală de 121 km.

Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila, pentru care a fost scos la licitaţie anul acesta contractul destinat proiectării şi execuţiei, reprezintă cel mai complex proiect de infrastructură lansat în ultimii 27 de ani în România. După ce va fi construit, Podul suspendat de la Brăila se va număra printre primele cinci poduri din Europa ca deschidere centrală (1.120 de metri).

A mai fost lansată în acest an şi licitaţia pentru proiectarea şi execuţia Pasajului de la Mogoşoaia. Pentru eliminarea punctelor de conflict rutier în cele mai importante zone ale Centurii de Sud a Bucureştiului, CNAIR SA menţionează că a lansat în licitaţie publică documentaţia pentru proiectarea şi execuţia pasajelor Berceni şi Olteniţa. Configurate ca sensuri giratorii suspendate, cele două pasaje vor îmbunătăţi desfăşurarea circulaţiei în aceste zone.

Un autocar care transporta 12 muncitori a luat foc în mers pe o stradă din Arad, pasagerii reuşind să se autoevacueze, astfel că nicio persoană nu a fost rănită. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, George Pleşca, a declarat că incendiul a izbucnit de la un scurt circuit, în partea din faţă a autobuzului.Autobuzul a ars în totalitate, însă nu au fost înregistrate victime, pentru că muncitorii s-au autoevacuat. Cinci pompieri au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă. Incendiul a fost stins în aproximativ 45 de minute.

Preşedintele UDMR Kelemen Hunor susţine că soluţia găsită în cazul Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş este temporară, iar procedura de reînfiinţare a şcolii va fi începută cât de repede va fi posibil. Preşedintele UDMR susţine că Biserica, Uniunea şi comitetul de părinţi nu au renunţat să susţină faptul că Liceul Romano Catolic ar trebui să funcţioneze ca entitate juridică independentă. În ce priveşte soluţia găsită în cazul Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş, preşedintele UDMR consideră că aceasta poate fi doar temporară.

De la 1 ianuarie şi până în prezent, au ieşit la pensie, la termen, un procent de 6,5% dintre angajaţii Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP). Toate cererile depuse de angajaţii SPP au fost soluţionate favorabil. Întrebaţi de numărul total al angajaţilor din sistem şi de numărul exact al celor care s-au pensionat, reprezentanţii SPP nu au făcut, până la ora transmiterii stirii, vreo precizare. Legislaţia de funcţionare a serviciului este stabilită prin Legea 191/1998, OG 103/2002 şi Legea 51/1991.

Mii de persoane participă, în acest weekend, la Festivalul Caşcavelei din Valea Doftanei, judeţul Prahova, eveniment ajuns la a 16-a ediţie, produsul tradiţional fiind marcă înregistrată. Autorităţile au dat stratul distracţiei la Valea Doftanei unde, timp de trei zile, are loc Festivalul Caşcavelei. Printre producătorii care au venit la festival să-şi vândă caşcaveaua am găsit-o pe Lidia Şelăr. Reţeta pentru acest produs, care este un alt fel de caşcaval, a moştenit-o de la străbunici.

Aceasta a mai adus la târg şi alte bunătăţi: dulceaţă de nuci verzi sau de ardei iute, pastramă de berbecuţ, ţuică sau zmeurată. Pe lângă caşcavea, miile de vizitatorii pot gusta şi alte produse pe care numai la Valea Doftanei le găsesc: caviar de păstrăv sau păstrăv afumat în cobză de brad. Caşcaveaua se vinde cu 30 de lei, kilogramul. Borcanul de zacuscă de păstrăv costă 25 de lei, în timp ce caviarul de păstrăv costă 50 de lei, 100 de grame. Caşcaveaua din Valea Doftanei a fost întegistrată la OSIM din 2006. Festivalul Caşcavelei se încheie duminică.

„Scrisoarea diavolului”, un manuscris ce ar fi fost întocmit în transă de o călugărită posedată, a fost descifrată de oamenii de ştiinţă din Sicilia, printr-un software de decodare de pe Dark Web, relatează The Times of Israel. Textul a fost scris de Maria Crocifissa della Concezione în 1676, care a susţinut că i-a fost dictată de diavol, iar vreme de 341 de ani a rămas un mister. Potrivit legendei, sora Maria Crocifissa della Concezione s-a dintr-un leşin şi a găsit mai multe scrisori misterioase, dar pe care ea le scrisese într-o combinaţie incomprehensibilă de scripturi antice. Atât sora Maria şi cât şi celelalte maici de la mănăstirea din Palma di Montechiaro au crezut că scrisorile erau o ispită a lui Lucifer pentru a le convinge să îşi piardă credinţa în Dumnezeu.

Traficul rutier va fi restricţionat, între orele 17.00 şi 22.30, în centrul Capitalei, pentru evenimentul „The Color Run Night”. Traficul rutier va fi restricţionat între orele 17.00 – 22.30, pe traseul parcarea Bibliotecii Naţionale – Bd. Mircea Vodă – Bd. Unirii – Piaţa Alba Iulia (fără afectarea traficului rutier din rond) şi retur pe Bd. Unirii până în dreptul podului Şerban Vodă (fără afectarea traficului rutier din intersecţia Bd. I.C. Brătianu – Bd. Unirii) – Bd. Unirii – Bd. Mircea Vodă – parcarea Bibliotecii Naţionale şi pe arterele care acced în acest traseu.

Poliţiştii recomandă ca rute ocolitoare: Calea 13 Septembrie – Bd. Tudor Vladimirescu – Piaţa George Coşbuc – Str. Regina Maria – Splaiul Unirii; Calea 13 Septembrie – Bd. Libertăţii – Bd. Naţiunile Unite – Spl. Independenţei – Bd. Corneliu Coposu; Bd. Basarabia – Calea Călăraşilor – Bd. Corneliu Coposu – Spl. Independenţei; Bd. Basarabia – Bd. Decebal – Piaţa Alba Iuliu – Bd. Burebista – Calea Dudeşti – Bd. Mărăşeşti.

Bulgarii cumpără, până la începutul lunii august, legume de la fermierii din Izbiceni, judeţul Olt, le procesează şi le exportă în Germania, Austria sau Turcia, dar când se termină sezonul şi nu mai vin vecinii de peste Dunăre, preţurile scad drastic. Gelu Voinea deţine o mică fermă de legume în comuna Izbiceni. El a declarat că a vândut ardei capia bulgarilor, preţul oferit de aceştia fiind mult peste cel al angrosiştilor români. Fermierul Gelu Voinea mărturiseşte, cu amărăciune, că legumele olteneşti sunt exportate în ţări precum Turcia, Germania şi Austria, după ce sunt sortate şi ambalate în fabricile bulgarilor. El este dezamăgit că fermierii olteni nu dispun de astfel de fabrici de procesare, pentru a putea intra mai uşor pe piaţa europeană.

Cei doi turişti rătăciţi în Masivul Ceahlău au fost găsiţi de salvamontiştii din Neamţ în apropierea unei cascade. Unul dintre ei nu se mai putea deplasa şi a fost coborât de salvamontişti. Femeia a trebuit transportată până în Staţiunea Durău, deoarece singură nu se putea deplasa. Temperatura în zona cascadei era, vineri seara, de 7 grade Celsius. Cele două persoane s-au rătăcit în zona cascadei Duruitoarea din Masivul Ceahlău şi prezentau semne de hipotermie.

Un bărbat a fost grav rănit, iar medicii încearcă să-i salveze viaţa, după ce a căzut,de pe o stâncă din Munţii Trascău, judeţul Alba. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, echipajele SMURD Aiud intervin în localitatea Colţeşti, din Munţii Trascău, la un accident montan. La faţa locului au ajuns şi echipaje ale Salvamont Alba şi poliţişti, care cercetează circumstanţele în care s-a produs accidentul montan. Munţii Trascău sunt o grupă a Munţilor Apuseni.

Aproape 130.000 de litri de vin, o instalaţie subterană, pompe şi alte produse pentru fabricarea alcoolului au fost confiscate de poliţiştii din Vrancea, în urma a 11 percheziţii domiciliare efectuate la firme şi persoane bănuite de operaţiuni ilegale cu alcool. Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea au făcut, joi, 11 percheziţii domiciliare, la societăţi comerciale şi puncte de lucru ale acestora, precum şi la locuinţele unor persoane fizice, din judeţele Vrancea şi Bacău.

În urma percheziţiilor, au fost indisponibilizaţi aproape 130.000 de litri de vin, 80 de litri de ţuică, 170 de kilograme de glucomin, 20 de litri de acid lactic, 25 de kilograme de glicerină, 20 de kilograme de zahăr, 128 de pachete de drojdie, 10 kilograme de acid citric, 15 kilograme de bentonită, 15 kilograme de sulfat de amoniu şi tiamină, ambalaje cu inscripţia zaharină, 2 pompe şi un filtru performant. De asemenea, în timpul activităţilor, la locuinţa unuia dintre administratorii societăţilor vizate a fost găsită o instalaţie subterană, de aproximativ 100 de metri lungime, prin care s-ar fi aprovizionat instalaţia de îmbuteliat, amplasată în crama societăţii.

În aceeaşi cauză, la data de 9 iunie a.c., poliţiştii au depistat, în trafic, un transport care aparţinea uneia dintre societăţile vizate, cu 3.600 de litri de vin, impropriu consumului uman. Cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activităţi infracţionale, sub aspectul comiterii infracţiunilor de deţinere în afara antrepozitului fiscal, peste limita prevăzută de lege, de produse accizabile supuse marcării şi contrafacere de băuturi alcoolice.

A treia ediţie a manifestării cu tema „Ziua Prematurului” va fi organizată, sâmbătă, de la ora 11.00, în Parcul Herăstrău, pe Insula Copiilor. La eveniment vor participa copiii născuţi prematur de-a lungul anilor la Spitalului Cantacuzino şi părinţii acestora, medicii şi asistentele din cadrul Secţiei de Neonatologie, Fundaţia Salvaţi Copiii şi Asociaţia „Unu şi Unu”. Primăria Municipiului Bucureşti, la propunerea şefului Secţiei de nou-născuţi din cadrul Spitalului Cantacuzino, doctorul Adrian Crăciun, sprijină proiectul de extindere a secţiei de Neonatologie, prin suplimentarea numărului de pături, dotarea cu echipamente medicale necesare îngrijirii nou-născuţilor precum şi suplimentarea personalului.

Un cutremur cu magnitudinea de 3.5 grade pe scara Richter s-a produs, vineri seara, în judeţul Vrancea, la adâncimea de 126.5 kilometri. Seismul cu magnitudinea de 3.5 grade pe scara Richter s-a produs, vineri seara, în judeţul Vrancea, la adâncimea de 126.5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Odobeşti (33km), Panciu (38km), Focşani (47km), Oneşti (47km) şi Râmnicu Sărat (50km).

La nivelul Ambasadei României la Ciudad de Mexico a fost înregistrată o solicitare de asistenţă consulară din partea familiei a doi turişti de cetăţenie română, aflaţi în zonă, aceştia fiind în acest moment în siguranţă. Celula de criză pentru coordonarea intervenţiilor misiunilor diplomatice din zona afectată de uraganul Irma gestionează şi situaţia generată de cutremurul produs în Mexic. MAE reaminteşte faptul că cetăţenii români afectaţi de seismul produs în Mexic pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Ciudad de Mexico: 00 52 55 5280 0447 şi 00 52 55 5280 1869, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă sau la numărul de urgenţă al misiunii diplomatice – 00 52 55 38 833 072.

Miniştrii de Externe ai Uniunii Europene au convenit, să înăsprească sancţiunile economice împotriva Coreei de Nord, ca răspuns la cel de-al şaselea şi cel mai mare test nuclear efectuat de regimul de la Phenian. Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Federica Mogherini, a declarat, după o întâlnire cu miniştrii de Externe ai UE la Tallinn, în Estonia, că a purtat o discuţie importantă cu privire la situaţia din Coreea de Nord. Miniştrii au decis să sprijine creşterea presiunii economice pentru a determina Coreea de Nord să îndeplinească denuclearizarea completă a Peninsulei Coreene şi să reia dialogul politic.

Sute de poliţişti greci, susţinuţi de colegi din alte departamente de stat, au declanşat, vineri, proteste în oraşul Salonic împotriva măsurilor de austeritate impuse de guvern în acord cu creditorii internaţionali. Poliţiştii au avut asupra lor baloane cu heliu de culoare neagră şi au ocupat centrul Salonicului, al doilea cel mai mare oraş din Grecia. Marşul reprezintă debutul a două zile de proteste împotriva reducerilor privind cheltuielile de stat, care au fost impuse în ultimii şapte ani pentru a răspunde cerinţelor creditorilor internaţionali. Reformele financiare au cauzat o creştere abruptă a nivelului sărăciei în Grecia.

Ministrul francez al Mediului, Nicolas Hulot, l-a criticat, pe preşedintele american Donald Trump pentru poziţia acestuia privind schimbările climatice şi a avertizat că fenomenele meteorologice extreme precum uraganul Irma pot deveni o normă. Nicolas Hulot a susţinut că Donald Trump – care a numit încălzirea globală o farsă – ignoră realitatea schimbărilor climatice provocate de om, alterări pe care cercetătorii cei mai importanţi ai lumii le consideră un fapt stabilit.

Arabia Saudită a suspendat orice dialog cu Qatarul, acuzând statul vecin de „distorsionarea faptelor”, imediat după o discuţie telefonică între liderii ambelor ţări în urma căreia era aşteptat un progres în disputa din Golf. Prinţul Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a vorbit cu emirul Qatarului, Sheikh Tamir bin Hamad al-Thani, potrivit presei de stat din ambele ţări, fiind primul contact între cei doi lideri de la începutul crizei.

Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egipt şi Bahrain au tăiat legăturile diplomatice şi comerciale cu Qatar la 5 iunie, suspendând rutele aeriene şi maritime către cel mai mare exportator de gaze naturale lichefiate din lume şi care găzduieşte cea mai mare bază militară americană din regiune. Aceste ţări susţin că regimul de la Doha destabilizează regiunea prin sprijinirea unor reţele teroriste precum Stat Islamic şi Al-Qaida şi printr-o relaţie apropiată cu Iranul. Qatar a respins aceste acuzaţii.

Republica Moldova speră că discuţiile despre reglementarea transnistreană în formatul 5+2 vor fi reluate în curând, a declarat vicepremierul moldovean Gheorghe Bălan, după o întâlnire cu ministrul de Externe al republicii separatiste proruse Transnistria, Vitali Ignatiev. Potrivit lui Gheorghe Bălan, discuţiile cu Tiraspolul au oferit posibilitatea unui compromis în trei domenii, cum ar fi comunicaţiile telefonice, accesul cetăţenilor Republicii Moldova la terenurile lor şi şcolile cu predare în limba moldovenească din Transnistria.

Statele Unite au cerut în mod oficial Consiliului de Securitate al ONU să organizeze în data de 11 septembrie un vot asupra unui proiect de rezoluţie care impune sancţiuni noi împotriva Coreei de Nord, ca răspuns la cel de-al şaselea test nuclear efectuat de către regimul de la Phenian. Misiunea americană la Organizaţia Naţiunilor Unite a lansat o declaraţie în acest sens. Potrivit proiectului de rezoluţie, Statele Unite vor să impună un embargo asupra exporturilor de produse petroliere şi textile către Coreea de Nord şi să interzică angajarea muncitorilor nord-coreeni în străinătate.

Ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, a precizat că un astfel de vot ar putea fi „puţin prematur” pentru 11 septembrie. China, principalul aliat economic al Coreei de Nord, a fost de acord ca ONU să ia măsuri suplimentare împotriva regimului de la Phenian, după ultimul test nuclear. Noul proiect de rezoluţie ar interzice exporturile de ţiţei, petrol condensat, produse petroliere rafinate şi gaze lichefiate către Coreea de Nord.

Barcelona, Madrid şi Londra se numără printre cele mai căutate destinaţii de toamnă pentru vacanţele scurte, care includ şi sfârşitul de săptămână. Însă agenţiile de turism au oferte şi la Disneyland pentru familiile cu copii, dar şi la Dublin. De exemplu, trei nopţi de cazare la un hotel de trei stele din Barcelona, cu mic dejun, în perioada 19-22 noiembrie şi bilet de avion inclus costă 179 de euro/persoană. Iar o minivacanţă la Amsterdam, la începutul lui decembrie, costă 229 de euro/persoană. În preţ sunt incluse trei nopţi de cazare la un hotel de trei stele, cu mic dejun şi biletul de avion. Agenţia Paralela 45 are o ofertă pentru Dublin. O excursie de trei nopţi, cazare la un hotel de trei stele cu mic dejun, bilet de avion şi tur de oraş cu ghid local costă de la 375 de euro/persoană.

Centrul Naţional pentru Uragane din SUA a emis o avertizare pentru un uragan numit Jose, care ar trebui să se apropie sâmbătă de Insulele Leeward, din nord-esul Mării Caraibelor. Jose aproape a atins categoria 5 şi se mişcă cu o viteză de 250 km/oră în timp ce se îndreaptă spre estul insulelelor Caraibe, ce au afost anterior afectate de uraganul Irma. A fost emisă o avertizare pentru insulele Barbuda, Anguilla, St. Martin şi St. Barthelemy. În Golful Mexicului, uraganul Katia a provocat alunercări de teren. Katia a fost un uragan de categoria , deplasându-se cu 120 km/oră. Multe dintre victimele uraganului Irma au părăsit insulele devastate înainte de sosirea lui uragaului Jose.

Oficialii germani au descoperit o listă cu 5.000 de persoane, inclusiv 100 de politicieni, ce ar fi urmat să fie vizaţi de atacuri, în urma unor raiduri de săptămâna trecută asupra caselor şi locurilor de muncă a doi suspecţi terorişti. Ziarul german citează surse ale forţelor de securitate care susţin că unul dintre suspecţi, un fost poliţist ce a fost între timp suspendat, este bănuit că ar fi folosit computerul de la locul de muncă pentru a cerceta adresele unor oponenţi politici.

Poliţia germană a întreprins un raid pe 28 august asupa caselor şi locului de muncă ale acestui poliţist şi unei alte persoane suspectate că ar fi plănuit să capturze şi să ucidă politicieni din cauza opiniei lor în privinţa imigranţilor. Suspecţii s-ar fi temut că politica în privinţ imigranţilor ar sărăci statul german şi ar fi început să facă provizii alimentare, muniţie şi să plănuiască atacurile. Nu există însă indicii că ar fi existat planuri concrete ale uciderii persoanelor politice aflate pe lista găsită.

Avioane japoneze de tip F-15 au condus sâmbătă exerciţii aeriene alături de bombardiere americane B1-B deasupra Mării Chinei de Est, conform Forţelor Aeriene de Auto-Apărare din Japonia. Coreea de Nord a anunţat, duminică, faptul că a testat cu succes o bombă cu hidrogen şi că aceasta poate fi instalată pe o rachetă balistică intercontinentală, reprezentând cel mai mare test nuclear efectuat vreodată de către regimul Kim Jong-Un. Propaganda nord-coreeană a transmis că testul nuclear a fost un „cadou” pentru fondatorul statului şi pentru Kim Jong-Il, tatăl actualului lider Kim Jong-Un, considerându-l drept „un eveniment naţional de bun augur care a dat mult curaj şi multă forţă armatei şi poporului nord-coreean”.

Autorităţile americane din statul Florida au emis ordine de evacuare pentru aproximativ 5,6 milioane de locuitori, pe fondul apropierii uraganului Irma, considerat unul dintre cele mai puternice din istorie. Uraganul Irma a ajuns deasupra arhipelagului Camaguey din Cuba la ora 03.00 GMT sâmbătă, cu rafale de peste 260 de kilometri pe oră. Deşi fusese retrogradat în categoria , uraganul a atins din nou nivelul 5, cel mai ridicat, în momentul în care a lovit Cuba. Referindu-se la Uraganul Andrew, care a distrus sudul Floridei în 1992, Brock Long, director al Agenţiei americane de gestionare a situaţiilor de urgenţă (FEMA), a explicat: „era un uragan de categoria 5 dar foarte, foarte mic, compact, în comparaţie cu ceea ce vedem că se întâmplă în cazul uraganului Irma”.

SPORT

Horia Tecău şi Juls Rojer sunt campioni la US Open 2017, după 6-4, 6-3 cu spaniolii Marc şi Feliciano Lopez. Este al doilea succes românesc din istoria Flushing Meadows, la dublu masculin. Turneul de Mare Şlem de la US Open este dotat cu premii în valoare de 20 de milioane de dolari. Este al treilea titlu de Mare Şlem din cariera lui Horia Tecău. Românul a mai câştigat, tot alături de Jean-Julien Rojer, titlul la Wimbledon, în 2015, după trei finale consecutive pierdute alături de suedezul Robert Lindstedt. Cei doi mai au în palmares un Turneu al Campionilor, câştigat tot în 2015, după o finală cu Florin Mergea şi Rohan Bopanna.

A fost o revenire excelentă în meciul din semifinale de ieri care le-a oferit lui Horia Tecău şi partenerului său Jean-Julien Rojer să dispute finala competiţiei de dublu masculin de la US Open. Cei doi au avut în faţă adversari cunoscuţi: Feliciano Lopez şi Marc Lopez. Cele două cupluri s-au mai întâlnit de două ori în trecut, împărţindu-şi victoriile – Rojer şi Tecău au câştigat în singurul meci din acest an, la Rotterdam. Pentru Tecău, finala a fost a cincea pe care a jucat-o într-un turneu de Mare Şlem, singurul său titlu de acest fel fiind reuşit la Wimbledon în 2015. Pentru a ajunge în finală românul şi partenerul său au trecut de perechea campioană en-titre şi de perechea cotată cap de serie numărul 1.

Pentru perechea româno-olandeză, duelul cu cei doi iberici a fost al treilea al carierei şi al doilea al sezonului. Cele două perechi s-au întâlnit prima dată în 2016, la Dubai, când Marc şi Feliciano s-au impus în minimum de seturi, 6-4, 6-4, iar revanşa a venit în sala din Rotterdam, în acest an, când Horia şi partenerul său au câştigat cu acelaşi scor. Finala de dublu de la US Open este al doilea meci foarte important în care Horia îl are ca adversar pe Marc Lopez. În 2016, în finala olimpică de la Rio, spaniolul de 35 de ani, locul 21 în ierarhia de dublu în acest moment, i-a învins, alături de Rafa Nadal, pe Tecău şi Florin Mergea, scor 6-2, 3-6, 6-4.

Directorul tehnic al Federaţiei Române de Fotbal, Mihai Stoichiţă, spune că se caută un selecţioner „român, cu echilibru, caracter şi o imagine extraordinară” şi crede că Gheorghe Hagi, actualul conducător al echipei FC Viitorul, este cel mai potrivit pentru preluarea funcţiei. Comisia Tehnică, a cărui preşedinte este Mihai Stoichiţă, va prezenta luni variantele de selecţioneri lui Răzvan Burleanu. Cei 19 membri vor vota fiecare selecţionerul preferat. Stoichiţă explică profilul pe care îl caută. Stoichiţă a adus în discuţie numele lui Gheorghe Hagi, pentru care şi-a expus şi argumentele, lăsând de înţeles că fostul mare internaţional este preferatul său, cu toate că acesta conduce un club în Liga 1 şi ar putea fi acuzat de conflict de interese.

Astra Giurgiu a câştigat, vineri, scor 3-1, meciul jucat în deplasare cu FC Botoşani, în etapa a noua din Liga 1, iar echipa antrenată de către Edi Iordănescu a obţinut primul succes pe teren străin în acest sezon. În urma acestui rezultat, Astra a acumulat 18 puncte şi a urcat, temporar, pe locul trei, în timp ce FC Botoşani rămâne pe locul cinci, cu 16 puncte.

Naţionala României a ratat o nouă campanie de calificare. Suporterii români vor fi nevoiţi să urmărească turneul final de anul viitor, din Rusia, din faţa televizoarelor. În condiţiile în care nu a reuşit să califice echipa la Campionatul Mondial, germanul Christoph Daum va pleca de pe banca primei reprezentative. Comitetul Executiv al FRF va decide luni, 11 septembrie, dacă despărţirea se va produce acum sau după ce se vor juca şi ultimele două partide rămase din actualele preliminarii.

Ionuţ Badea, unul dintre secunzii lui Christoph Daum, a încercat să explice de ce naţionala României a ratat calificarea la Campionatul Mondial din Rusia, de anul viitor. Badea afirmă că tehnicianului german ar fi trebuit să i se acorde mai mult timp pentru a putea implementa o ‘mentalitate de învingător’ şi că nimeni din actualul staff al echipei naţionale nu are o problemă de natură personală cu Denis Alibec. Atacantul celor de la FCSB a fost lăsat în afara lotului pentru ‘dubla’ cu Armenia şi Muntenegru, fapt ce a atras o mulţime de critici. Badea a precizat că Alibec este un fotbalist individualist care nu se sacrifică pentru echipă, motiv pentru care nu a fost convocat.

Nicolae Stanciu a contribuit decisiv la victoria celor de la Anderlecht din meciul cu Lokeren, scor 3-2. Românul a fost introdus după pauză şi a oferit pasa din care Teodorczyk a marcat golul victoriei din minutul 90. După meci, tehnicianul Rene Weiler şi-a lăudat jucătorii, în general, şi pe Stanciu, în mod special. În urma acestui succes, Anderlecht urcă pe locul 7 în clasament, cu 8 puncte după şase etape. Campioana en-titre a Belgiei este la doar a doua victorie a sezonului. Lokeren se află pe poziţia a zecea, cu 6 puncte.

În aşteptarea derby-urilor etapei a 2-a din Liga Naţională de handbal masculin, Potaissa Turda – HC Odorhei şi CSM Bucureşti – HC Dobrogea Sud Constanţa, Dinamo şi Steaua au câştigat la pas primele meciuri ale rundei. Într-un joc al orgoliilor în urmă cu 2-3 sezoane, Dinamo a învins la pas Minaur Baia Mare cu 36-25. Campionii au făcut practic un antrenament în faţa unei echipe care arată ”subţire” la revenirea în Liga Naţională. Pentru trupa lui Eliodor Voica a fost o penultimă ocazie de a testa în vederea abordării meciurilor din Luga Campionilor, motiv pentru care antrenorul a şi încercat mai multe formule de echipă, în special în linia de 9 metri unde concurenţa este foarte mare. Rusul Vitalij Komogorov pare să fi câştigat pentru moment lupta pentru titularizare cu Sajad Esteki şi Sajin, el având şi avantajul că este un om de bază în sistemul de apărare, în absenţa lui Andrei Savenco, accidentat. De altfel, primul ”7” al lui Dinamo pare că se conturează după cele 7 achiziţii efectuate în vară.

Marius Şumudică are de gestionat primul moment dificil în Turcia. Antrenorul român al lui Kayserispor ar fi fost criticat de fotbalişti din pricina sistemului de joc folosit în primele trei etape. Jucătorii nu s-ar simţi foarte bine în sistemul cu trei fundaşi implementat de Şumudică, astfel că fostul antrenor al Astrei va fi nevoit să schimbe şi să treacă de la 3-5-2, la un 4-2-3-1. După trei etape scurse din actuala stagiune, echipa lui Şumudică se află pe locul 11 în clasament, cu 4 puncte. O victorie, o remiză şi o înfrângere sunt rezultatele obţinute de tehnicianul român până acum. Kayserispor deschide etapa a patra cu meciul de pe terenul celor de la Sivass.

Costel Pantilimon şi Florin Andone au fost incluşi de Pepe Mel în lotul cu care Deportivo va aborda partida cu Real Sociedad de duminică, meci din cadrul etapei a treia a primei ligi spaniole ce se va disputa cu începere de la ora 13:00. Pantilimon a fost prezentat oficial în cursul acestei săptămâni, portarul român fiind împrumutat de Watford în La Liga pentru acest sezon. În ceea ce-l priveşte pe Andone, atacantul echipei naţionale este un obişnuit al primului ‘unsprezece’, el evoluând ca titular în primele două etape. Înaintea etapei a treia, Deportivo se află pe locul 15, cu un punct, în timp ce Real Sociedad este liderul campionatului cu maximum de puncte.

Jucătorii români din campionatul intern îşi schimbă echipa, în medie, după un an. Problemele financiare îi fac pe majoritatea să plece după ce „robinetul” se închide. Răbdarea e de asemenea mult prea preţioasă pentru conducătorii din Liga 1. Mulţi jucători sunt daţi afară sau excluşi din lot după o singură prestaţie mai slabă. Aşteptările sunt imense, dar condiţiile lasă de dorit. O situaţie similară întâlnim şi în anumite campionate externe. ProSport vă prezintă un prim 11 al jucătorilor români liberi de contract.

Cătălina Ponor, Marian Drăgulescu şi alţi şapte gimnaşti români au luat startul la World Challenge Cup de la Szombathely (Ungaria), o ultimă verificare înainte de Campionatele Mondiale de la Montreal, de luna viitoare (2-8 octombrie). Cătălina Ponor şi-a asigurat prezenţa în finalele de la bârnă (14.066) şi sol (13.400), cu primele note din concurs. Ambele note sunt mai mici decât ceel obţinute săptămâna anterioară la naţionalele de la Ploieşti, dar este foarte posibil ca la Ploieşti arbitrele să fi fost mai permisive. Tot la feminin, Maria Holbură a prins finala la bârnă de pe locul 8 (12.266), iar Laura Jurca a terminat tot pe locul 8 (12.866) la paralele. La masculin, Marian Drăgulescu va fi prezent în finalele sale favorite, la sol (14.166 / cea mai mare notă, la egalitate cu ucraineanul Yevgen Yudenkov) şi la sărituri (14.583 / a doua notă), Cristian Băţagă are şi el două finale, la inele (13.600) şi sărituri (14.183), iar Vlad Cotuna şi-a asigurat locul între primii opt la paralele (14.033).

Juventus Bucureşti – CSM Poli Iaşi, ora 18:00, este partida care deschide ziua de fotbal în Liga 1. Înaintea etapei a noua, gazdele se află într-o situaţie critică. Promovată fără emoţii din liga a doua, cei de la Juventus se află pe ultima poziţie a clasamentului în prima ligă, cu doar 2 puncte. Juventus nu a câştigat niciun meci până acum, reuşind doar două remize: cu FC Voluntari, scor 0-0, şi cu Concordia, scor 1-1. De partea cealaltă, CSM Poli Iaşi abordează meciul de pe locul 8, cu 9 puncte, însă şi cu mari probleme de lot. Stoican nu va conta în meciul de sâmbătă pe mai mulţi titulari. Tiago este suspendat, Bosoi şi Bădic nu au fost recuperaţi după accidentările suferite în meciurile precedente, iar Sin şi Spătaru sunt incerţi, având şanse minime să joace. De asemenea, Stoican nu a avut în pregătiri în perioada de întrerupere a campionatului alţi trei titulari, Chelaru, Kizito şi Platini fiind convocaţi la echipele naţionale. Stoican nu va sta pe bancă în meciul cu Juventus, fiind suspendat două etape după ce a fost eliminat în meciul cu Sepsi.

Arbitrul George Găman va conduce la centru meciul dintre FC Viitorul şi FCSB, programat sâmbătă, de la 20:30, pe stadionul „Central” din Ovidiu, în etapa a noua a Ligii 1. Găman (Craiova) va fi ajutat de Sebastian Gheorghe (Suceava) şi Daniel Mitruţi (Craiova), la cele două margini, şi de rezerva Marcel Bîrsan (Bucureşti. Observator de arbitri va fi Liviu Ciubotariu (Galaţi), iar observator de joc a fost desemnat Eduard Alexandru.

Românul Ronaldo Gavril a pierdut meciul pentru centura WBC la categoria supermijlocie într-o gală ce a avut loc sâmbătă, în Las Vegas. Doi arbitri au considerat că americanul David Benavidez a avut câştig de cauză şi doar unul l-a văzut pe Gavril drept câştigător: 116-111, 111-116, 117-111. Decizia arbitrilor a fost una destul de controversată dat fiind faptul că Gavril şi-a trimis adversarul la podea în runda a 12-a. Benavidez s-a ridicat însă şi a continuat lupta, iar în final a fost declarat învingător, la puncte.

Benavidez devine astfel cel mai tânăr campion mondial din boxul profesionist, la doar 20 de ani. Pugilistul american avea, până la meciul cu Gavril, 18 victorii, 17 dintre aceastea fiind obţinute prin K.O. Ronald Gavril, în vârstă de 31 de ani, înregistrase tot 18 victorii, 14 prin K.O, dar avea şi o înfrângere în palmares. Cei doi pugilişti s-au duelat pentru centura WBC la categoria supermijlocie după ce Badou Jack, deţinătorul titlului mondial, a trecut la o altă categorie.

David De Gea ar putea fi primul mare transfer al verii viitoare. Real Madrid va încerca să-l achiziţioneze pe internaţionalul spaniol de la Manchester United. Potrivit publicaţiei Diario Gol, madrilenii au început deja pregătirile pentru aducerea lui De Gea. Conform sursei citate, Florentino Perez, preşedintele Realului, ar fi discutat deja cu Keylor Navas, iar goalkeeper-ul din Costa Rica a fost informat că va fi cedat la finalul sezonului. De Gea a fost extrem de aproape de un transfer la Real Madrid în 2015, însă, conform informaţiilor prezentate în presa internaţională la acea dată, defecţiunea unui fax a făcut imposibilă oficializarea mutării înainte de închiderea ‘ferestrei’ de mercato.

PSG a câştigat fără emoţii meciul cu Metz din etapa a cincea a Ligue 1, scor 5-1. Mbappe a debutat pentru noua sa echipă şi a reuşit un gol şi o pasă de gol, aşa cum a izbutit şi Neymar în primul său meci pentru PSG. Cavani a deschis scorul pentru PSG în minutul 31, din pasa lui Neymar, iar Riviere a egalat şase minute mai târziu. După pauză, oaspeţii s-au dezlănţuit şi au înscris de patru ori. Mbappe a marcat în minutul 59, Neymar şi-a trecut şi el numele pe lista marcatorilor zece minute mai târziu, Cavani a reuşit ‘dubla’ în minutul 75, din pasa lui Mbappe, iar Lucas Moura a închis tabela în minutul 87. Cu cinci victorii din tot atâtea posibile, PSG este lider în Ligue 1. Monaco, ocupanta locului secund, va juca în această seară cu Nice, cu începere de la ora 18:00.

După pauza generată de meciurile echipei naţionale, CSM Poli Iaşi revine în campionat cu o deplasare facilă la prima vedere, pe terenul nou-promovatei Juventus Bucureşti, ultima în clasament după opt etape. Cum ieşenii s-au „fript” cu cealaltă nou-promovată în Copou, 0-2 cu Sepsi în runda trecută, antrenorul Flavius Stoican le-a cerut elevilor săi să trateze meciul cu maximă seriozitate, pentru a nu avea surprize în faţa unei echipe ce nu a câştigat încă niciun meci în Liga I. Stoican are mari probleme de lot înaintea meciului cu Juventus, dar chiar şi aşa vizează cele trei puncte, pentru a recupera ce a pierdut în Copou cu Sepsi.

PROGNOZA METEO
9 Septembrie 2017

Vremea va continua sã se încãlzeascã și va fi cãlduroasã în cea mai mare parte a teritoriului, astfel încât temperaturile maxime se vor încadra între 25 de grade pe litoral și 35 de grade în Lunca Dunãrii. În vestul, sud-vestul, centrul și nordul țãrii, precum și la munte, vor fi înnorãri temporar accentuate și se vor semnala averse, descãrcãri electrice și intensificãri de scurtã duratã ale vântului, pe arii extinse în Banat, Crișana și Maramureș și local în Oltenia și Transilvania. Vor fi condiții de grindinã și pe arii restrânse cantitãțile de apã vor fi mai însemnate. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar ploi de scurtã duratã se vor semnala cu totul izolat. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 10 grade în depresiuni și 20…22 de grade pe litoral. Dimineața și noaptea, mai ales în sud-est, vor fi condiții de ceațã.

Bucuresti

Vremea se va menține cãlduroasã, astfel încât temperatura maximã va fi de 33…34 de grade, iar cea minimã de 17…19 grade. Cerul va fi mai mult senin ziua și variabil noaptea, iar vântul va sufla slab pânã la moderat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *