Breaking News
loading...

Stiri pe scurt 9 Noiembrie 2016

Stiri pe scurt 9 Noiembrie 2016

Radio Click Romania va ofera cele mai noi si cele mai importante Stiri pe scurt  9 Noiembrie  din Romania si nu numai, ramaneti aproape.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 9 noiembrie. In anul 1938, Kristallnacht, eveniment considerat începutul Holocaustului. În toată Germania, au fost incendiate peste 200 de sinagogi, magazinelor evreieşti le-au fost sparte geamurile (ceea ce a dat numele de Kristallnacht, „noaptea sticlei sparte”), mulţi evrei au fost agresaţi fizic, peste 7.000 de oameni de afaceri evrei au fost atacaţi, cărţile religioase ale comunităţii evreieşti au fost arse în public, 91 de evrei au fost ucişi, iar peste 30.000 arestaţi şi trimişi în lagăre de concentrare.

Candidatul republican, Donald Trump, a câştigat scrutinul prezidenţial din Statele Unite, depăşind pragul de 270 de electori federali. Hillary Clinton şi-a recunoscut înfrângerea, telefonându-i contracandidatului său să-l felicite. Americanii au ales pe 8 noiembrie cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite, dar şi noii membri ai Camerei Reprezentanţilor şi o treime din Senat. Donald Trump a fost preferat de alegătorii albi fără studii superioare, iar Hillary Clinton, de nonalbi. Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, l-au invitat pe Donald Trump, într-o scrisoare de felicitare pentru câştigarea scrutinului prezidenţial, la un summit UE-SUA în Europa cât mai curând posibil.

Acţiunile europene au scăzut la debutul şedinţei de tranzacţionare de miercuri, după ce candidatul republican Donald Trump a câştigat alegerile din SUA, aducând incertitudine în pieţe. Indicele Stoxx Europe 600 a scăzut cu 1,1%. Sectoarele sensibile creşterii economice, precum auto, financiar şi de petrol au fost printre cele mai afectate. Pieţele au pariat pe o victorie a lui Hillary Clinton, care a fost văzută ca o opţiune de echilibru pentru pieţe. Este o incertitudine mare care gravitează în jurul alegerii lui Trump, în condiţiile în care pieţele sunt sceptice cu privire la politicile lui, precum cea comrcială.

Indicatorii iniţiali au sugerat scăderi de până la 4% la deschidere. Imediat după deschiderea burselor europene, Trump a ţinut discursul victoriei, în care a spus că va căuta să ajungă la un numitor comun cu partenerii, nu la ostilităţi, şi că va lucra împreună cu alte naţiuni. Indicele FTSE 100 al bursei din Londra a scăzut cu 0,18%, după ce la debutul şedinţei de tranzacţionare era pe scădere cu peste 2%. Indicele DAX al bursei din Frankfurt a scăzut cu 1,03%, în timp ce indicele CAC 40 al bursei din Paris a înregistrat un declin de 1,20%.

Guverne din Asia până în Europa au reacţionat cu scepticism la anunţul privind victoria lui Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, în timp ce populiştii au catalogat rezultatul ca fiind un triumf al oamenilor faţă de un sistem politic care a eşuat. Ministrul german al Apărării, Ursula von der Leyen, un aliat al cancelarului german Angela Merkel, a descris rezultatul ca fiind „un şoc imens” şi s-a întrebat dacă nu cumva acest lucru înseamnă sfârşitul „Pax Americana”, stare de pace relativă supravegheată de Washington, care a stat la baza relaţiilor internaţionale de la Al Doilea Război Mondial.

Ministrul francez de Externe, Jean-Marc Ayrault, a promis că va lucra cu Trump, dar a spus că personalitatea sa „ridică întrebări” şi a recunoscut că nu este sigur ce ar însemna o preşedinţie Trump pentru provocări majore de politică externă, de la schimbarea climatică şi acordul nuclear al Occidentului cu Iranul până la războiul din Siria. Între timp, populiştii de dreapta din Australia până în Franţa au salutat rezultatul, numindu-l o lovitură pentru sistemul politic.

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, a trimis un mesaj de felicitare lui Donald Trump pentru victoria obţinută în campania electorală din Statele Unite. Putin şi-a exprimat speranţa „de coopera pentru a dirija relaţiile ruso-americane din starea critică, de asemenea, de a aborda problemele cruciale de pe agenda internaţională şi a identifica răspunsuri eficiente la provocările la adresa securităţii globale”. Totodată, Putin şi-a exprimat convingerea în faţa unui „dialog constructiv dintre Moscova şi Washington, bazat pe principiul egalităţii, respectului mutual şi atitudinii realiste faţă de poziţiile fiecărui stat vizavi de interesele populaţiilor celor două ţări şi a întregii comunităţi din lume”.

Candidatul republican, Donald Trump, a câştigat scrutinul prezidenţial din Statele Unite, depăşind pragul de 270 de electori federali. Trump a susţinut discursul de învingător. Donald Trump promite unificarea Statelor Unite, mulţumindu-i lui Hillary Clinton. Candidatul republican, Donald Trump, promite unificarea naţiunii americane după campania electorală care a creat clivaje, mulţumindu-i adversarei democrate Hillary Clinton pentru serviciile în folosul Statelor Unite. Republicanul a subliniat că doreşte parteneriate, nu conflicte. Preşedintele-ales al Statelor Unite a dat asigurări că Administraţia de la Washington va avea politici amicale în relaţiile cu toate ţările care vor să aibă politici amicale cu Statele Unite.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a adresat o scrisoare de felicitare preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, în care a arătat că SUA poate conta pe sprijinul ferm al României în promovarea democraţiei, drepturilor omului şi statului de drept. Preşedintele României a mai transmis, în mesajul său, şi că „dimensiunea de securitate a Parteneriatului Strategic cu SUA, caracterizată de o cooperare continuă şi aprofundată, a înregistrat numeroase succese şi a permis României să acţioneze astăzi ca furnizor de securitate în regiune, în Europa şi nu numai.

România este pe deplin conştientă de responsabilităţile care provin din calitatea de aliat şi partener strategic al SUA”. Mesajul lui Iohannis mai arată că „România înţelege pe deplin să contribuie la eforturile comune menite să promoveze stabilitatea şi securitatea în regiune şi la nivel global” şi subliniază că‎ „România este pregătită şi capabilă să aprofundeze cooperarea bilaterală în domeniul securităţii”.

Politicianul republican Donald Trump a fost ales al 45-lea preşedinte al Statelor Unite, într-un rezultat surpriză după o campanie explozivă, antiinstituţională, marcată de accente populiste şi contra sistemului politic care a generat clivaje sociale puternice. Victoria lui Donald Trump, în vârstă de 70 de ani, un magnat imobiliar devenit star de televiziune, reprezintă o respingere puternică a forţelor sistemului politic clasic mobilizate împotriva lui, de la mediile de afaceri la membrii Administraţiei de la Washington; de asemenea, este vorba de o respingere a consensului actualelor forţe politice în toate domeniile, de la comerţ internaţional la imigraţie.

Rezultatul este o respingere, nu doar a lui Hillary Clinton, ci şi a preşedintelui Barack Obama, a cărui moştenire politică este brusc pusă în pericol. Şi este o demonstraţie determinantă de putere din partea unei coaliţii, în general ignorată, a alegătorilor din categoria mijlocie şi a angajaţilor, care au simţit că idealul american risca să le fie luat de zecile de ani de politici proglobalizare şi multiculturalism. În acelaşi timp, „zecile de combinaţii de afaceri ale domnului Trump, multe în străinătate, îl vor urmări în Biroul Oval, ridicând semne de întrebare privind potenţiale situaţii de conflict de interese. Refuzul său de a publica rapoartele fiscale şi recunoaşterea faptului că nu a plătit impozite la nivel federal ani întregi lasă poporului american lacune considerabile în înţelegerea tranzacţiilor financiare.

Indicele BET, care urmăreşte evoluţia celor mai lichizi 10 emitenţi din România, a deschis în această dimineaţă la 6.689 puncte, în scădere cu 1,8% faţă de şedinţa de aseară după rezultatul alegerilor din SUA, cea mai mare economie la nivel mondial, ceea ce a cântărit negativ pe radarele investitori. Pieţele bursiere reacţionează negativ la anunţul că Donald Trump a câştigat alegerile ca urmare a intenţiei acestuia de revizuire a politicilor privind tranzacţiile comerciale şi imigraţia, într-un sens în care ar avea repercusiuni negative asupra economiei. De altfel, BET a închis pe 4 noiembrie a patra săptămână consecutivă de creştere şi, cel puţin la nivel teoretic, are şanse mici să închidă anul cu o evoluţie pozitivă faţă de 30 decembrie 2015.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, că nu sunt motive de îngrijorarea cu privire la alegerea lui Donald Trump, afirmând că discursul acestuia după anunţarea rezultatelor este „consistent schimbat” şi pare a nu putea fi pus „sub control de sistem”. „Discursul lui Donald Trump după anunţarea victoriei este unul care este consistent schimbat faţă de discursul din campanie, a vorbit despre a face din nou din SUA o ţară prosperă, a vorbit despre menţinerea parteneriatelor SUA, despre dorinţa de a negocia cu toate ţările acolo unde sunt divergenţe. Cred că pe fond vor fi schimbări între discursul de campanie care s-a dovedit a fi discursul câştigător şi acţiunea prezidenţială”, a declarat fostul preşedinte Traian Băsescu, apreciind ca victoria lui Trump este „o surpriză”.

Donald Trump, preşedintele-ales al SUA, a evocat în campania electorală o serie de teme politice şi economice, pledând pentru măsuri dure în sensul combaterii imigraţiei şi a terorismului, precum şi pentru renegocierea unor tratate internaţionale. Donald Trump a semnalat în repetate rânduri că vrea deportarea a cinci milioane dintre cei 11 milioane de imigranţi aflaţi în ilegalitate pe teritoriul SUA. Trump a afişat o abordare dură în combaterea imigraţiei, promiţând că va construi un zid la frontiera Statelor Unite cu Mexicul.

Donald Trump a argumentat că accesul la arme de foc este un drept constituţional, pledând pentru menţinerea facilităţilor de achiziţionare. Donald Trump a denunţat „ineficienţa” Administraţiei Barack Obama în combaterea terorismului, criticând şi abordarea lui Hillary Clinton. EI a promis că va distruge organizaţia teroristă Stat Islamic. În privinţa conflictului din Siria, nici Donald Trump, nici Hillary Clinton nu au propus în mod clar înlăturarea de la putere a regimului Bashar al-Assad. Donald Trump a semnalat că nu crede în teoria încălzirii climei. Donald Trump a promis că va fi „preşedintele care va crea cele mai multe locuri de muncă”.

Sute de susţinători furioşi ai candidatei democrate Hillary Clinton protestează pe străzile statelor americane împotriva victoriei lui Donald Trump din cadrul alegerilor prezidenţiale americane. Studenţi ai universităţilor din statul american California au ieşit în stradă pentru a protesta împotriva victoriei lui Donald Trump, aceştia scandează: „Trump nu este preşedintele nostru!”. Sute de protestatari provoacă agitaţie în zona Bay Area, din oraşul San Francisco, spărgând geamuri, distrugând coşuri de gunoi, aruncând cu torţe. Alte sute de studenţi ai Universităţii Oregon din SUA au provocat daune campusului universitar în momentul în care Trump a fost declarat câştigător al alegerilor prezidenţiale.

John Podesta, şeful echipei de campanie democrate, le-a cerut susţinătorilor lui Hillary Clinton să meargă acasă. „Lupta nu s-a încheiat, dar trebuie să mergeţi spre case”, le-a transmis John Podesta susţinătorilor lui Hillary Clinton adunaţi în sediul de campanie din New York. Hillary Clinton nu va rosti niciun discurs în următoarele ore, a precizat John Podesta. La rândul său, Donald Trump urmează să rostească un discurs în scurt timp.

Mannequin Challenge reprezintă noua provocare devenită virală, în ultimele zile, pe reţelele de socializare, iar candidata democrată Hillary Clinton nu s-a dat în lături din a accepta să facă parte din noul trend. Mannequin Challenge este noua provocare de pe reţelele de socializare şi reprezintă mai multe persoane care stau într-o poziţie fixă, fără să se mişte, în timp ce cineva se plimbă şi filmează întreaga scenă.

Potrivit presei internaţionale, noul trend a fost lansat de câţiva elevi din Jacksonville, Florida, iar provocarea internaţională a devenit virală în scurt timp. Candidata democrată Hillary Clinton nu s-a lăsat mai prejos din a accepta provocarea, aceasta postând, marţi dimineaţă, un filmuleţ cu Mannequin Challenge prin care, evident, îndemna americanii să iasă la vot.

PNL va cere justiţiei să verifice dacă în şedinţa în care a fost adoptată OUG 20 privind majorările salariale s-a respectat cvorumul prevăzut în Regulament. PNL va sesiza şi legea pentru creşterea salariilor la CCR de îndată ce va fi semnată de preşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache. Liderul deputaţilor PNL a susţinut că majoritatea PSD-ALDE din Biroul Permanent a refuzat să ia în calcul „probele zdrobitoare” pe care liberalii le-au pus la dispoziţie pentru a proba cvorumul. Deputatul PNL a contestat şi supunerea la vot a solicitării de verificare a cvorumului prin apel nominal, afirmând că în Regulament nu se specifică că se supune la vot solicitarea unui lider de grup de a se verifica cvorumul prin apel nominal.

Un incendiu a izbucnit, la o hală situată pe şoseaua Ştefăneşti, flăcările cuprinzând o suprafaţă de 500 metri pătraţi. Patru persoane, trei bărbaţi şi o femeie, cu vârste cuprinse între 23 şi 37 de ani, au fost transportate la spitalele Pantelimon şi Floreasca, având arsuri la nivelul feţei şi la nivelul membrelor superioare. Urmează să se stabilească dacă sunt şi alte persoane surprinse de flăcări. Pompierii intervin pentru protejarea clădirilor vecine şi limitarea extinderii incendiului, în incinta halei explodând fiind înregistrate mici explozii.

DIICOT anunţă că va solicita CSM să analizeze dacă „publicarea masivă a unor documente şi informaţii” din dosar, care se află într-o fază nepublică, ar putea aduce atingere intereselor justiţiei, precizând că singurii care au deţinut copii ale actelor de la dosar sunt avocaţii lui Daniel Dragomir. Reacţia DIICOT vine după ce în spaţiul public a apărul declaraţia directorului Black Cube, Dan Zorella, care susţine că operaţiunea firmei a fost susţinută de şeful SRI şi de preşedinte, dar şi alte documente din dosar. Precizări au fost făcute, după apariţia actului, şi de Klaus Iohannis dar şi de SRI, cele două părţi explicând că nu au legătură cu această cauză.

Un om de afaceri în vârstă de 48 de ani din Timişoara a fost omorât, de concubina în vârstă de 18 ani, cu mai multe lovituri de cuţit, în locuinţa sa. Bărbatul de 48 de ani, patron al unei spălătorii auto din zona Bălcescu, şi concubina sa de 18 ani au început să se certe. La un moment dat, tânăra a luat trei cuţite din bucătărie şi l-a înjunghiat în spate de cinci ori pe bărbat. Tot tânăra a fost cea care a sunat la 112, iar medicii ajunşi la faţa locului nu au mai putut face altceva decât să constate decesul.

Preţul aurului a crescut spectaculos, în timp ce moneda naţională mexicană a intrat în picaj după ce Donald Trump a câştigat statul-cheie Carolina de Nord. Acţiunile futures americane au scăzut cu peste 4,5%, efectul alegerilor din SUA fiind similar cu cel resimţit după votul britanicilor de a părăsi Uniunea Europeană, când pieţele globale au înregistrat pierderi de mai multe trilioane de dolari. Moneda mexicană s-a prăbuşit cu peste 12% faţă de dolar, aceasta fiind cea mai radicală evoluţie pe o zi din ultimele două decenii. Doalrul a pierdut teren atât în faţa yenului japonez, cât şi în faţa monedei euro, scăzând cu 3,5%, respectiv 2,2%.

Peste 300 de foşti membri ai forţelor de securitate irakiene şi şeici au fost au fost răpiţi de extremiştii Stat Islamic în ultimele zile în apropiere de oraşul Mosul, a anunţat marţi Oficiul ONU pentru Drepturile Omului, relatează DPA. Presupusele răpiri au avut loc în contextul în care forţele irakiene şi miliţiile kurde peshmerga conduc o ofensivă pentru a recuceri oraşul Mosul, ultimul mare bastion al Stat Islamic din Irak.

Oficiul ONU pentru Drepturile Omului a primit informaţii că cel puţin 195 de foşti membri ai forţelor de securitate irakiene au fost răpiţi în regiunea Tel Afar, situată la vest de Mosul, a declarat purtătorul de cuvânt Ravina Shamdasani la o conferinţă de presă din Geneva. În afară de aceştia, cel puţin 100 de forţi membri ai forţelor de securitate au fost răpiţi în satul Mawaly, situat la 20 de kilometri vest de Mosul.

Prinţul Harry a confirmat faptul că în acest moment prietena sa este actriţa americană Meghan Markle. Declaraţia oficială emisă de Kensington Palace este însoţită de inventarul abuzurilor şi hărţuirilor mass-media. În intervenţia oficială se arată că o relaţie de câteva luni nu poate fi astfel tratată de către mass-media. Prinţul Harry reacţionează rareori oficial la astfel de story-uri de domeniul fantasticului, dar săptămâna trecută s-a întrecut măsura. În ultimele zile, primele pagini ale unor ziare au fost pline de comentarii rasiste, sexiste, iar internetul a înmulţit trollările la adresa actriţei de 35 de ani. Fotografii au năvălit în spaţiu privat şi s-a făcut apel la intervenţia poliţiei.

SPORT

Bogdan Stancu (29 de ani) e la un pas de despărţirea de Genclerbirligi, după trei ani petrecuţi la echipa turcă, atacantul echipei naţionale fiind dorit în Grecia, la PAOK Salonic. Grecii de la PAOK Salonic încearcă din răsputeri să pună mâna pe singurul marcator al României la EURO 2016, iar negocierile sunt unele de lungă durată. Concret, PAOK a insistat pentru Bogdan Stancu încă din vară, discuţiile purtându-se până în ultima zi de mercato, dar negocierile nu au ajuns la un punct comun. Acum, însă, grecii au revenit, iar sursa mai sus citată notează că transferul are mari şanse să se realizeze odată cu deschiderea perioadei de mercato din iarnă.

În vârstă de 29 de ani, „Motanul” şi-a făcut un nume în Turcia în urma evoluţiilor foarte bune de la Orduspor şi Genclerbirligi, după o perioadă grea la Galatasaray. Stancu a marcat de 35 de ori în 94 de meciuri pentru Genclerbirligi, care l-a cumpărat în 2013 de la Orduspor, pentru 1,5 milioane de euro. Din acest punct de vedere, turcii pot face o afacere foarte bună, atacantul român fiind cotat în acest moment la patru milioane de euro.

Abia a intrat în clubul jucătorilor cu prefix 2 la vârstă şi mintea-i invadată de mii de gânduri. Hagi i-a dat bilete de încredere. Daum i-a oferit permisul de intrare între cei 11. Cei mai buni 11 ai României. Iar el dă înapoi toată ştiinţa şi bucuria sa de a juca fotbal. Răzvan Marin nu e doar un fotbalist. E şi un personaj. Deja. Ca şi tatăl său. Tonic, entuziast, preocupat şi setat pe jocul şi cu dreptul, şi cu stângul, fiul lui Braveheart Petre Marin îşi arată deja inima mare. ProSport i-a descoperit-o în 10 minute, la două bătăi de inimă distanţă de el, la masa din cortul multicolor de la Mogoşoaia.

Internaţionalul român Ovidiu Hoban, de la formaţia Hapoel Be’er Sheva, crede că echipa naţională poate să învingă Polonia, în meciul care este programat vineri, de la 21:45, pe Arena Naţională, în preliminariile Campionatului Mondial din 2018. Înaintea partidei de pe Arena Naţională, România se află pe locul 3 în grupa E a preliminariilor, cu cinci puncte, în timp ce Polonia ocupă poziţia a doua, cu şapte puncte după trei meciuri. Dintre cele 33 de meciuri disputate cu Polonia, inclusiv cele amicale, România a câştigat 14 şi a pierdut patru, iar 15 partide s-au încheiat la egalitate.

România întâlneşte Polonia, vineri, de la 21:45, pe Arena Naţională, într-un meci din grupa de calificare la Campionatul Mondial din 2018, iar Kamil Bilinski şi Piotr Celeban, foşti fotbalişti în Liga, la Dinamo, respectiv FC Vaslui, au vorbit pentru presa din ţara natală despre meci. Kamil Bilinski, fostul atacant de la Dinamo, unde a stat un an şi jumătate, a vorbit pe un ton puţin mai moderat despre fotbalul românesc şi a recunoscut că polonezii vor trebui să fie atenţi la meciul de vineri. De cealaltă parte, fostul fotbalist de la FC Vaslui, Peter Celeban, jucător dorit şi de Steaua în trecut, a recunoscut că naţionala Poloniei nu ar trebui să-şi facă griji la Bucureşti.

Fostul preşedinte al Pandurilor, Narcis Răducan, are probleme cu legalitatea contractului pe care l-a avut cu echipa gorjeană, care, prin actuala conducere, vrea să recupereze banii pe care consideră că acesta i-a încasat ilegal. După ce USMO, unul dintre acţionarii clubului, a câştigat în instanţă procesul prin care contesta numirea preşedintelui fără acordul membrilor asociaţi, acum vicepreşedintele USMO, Marin Golea, actualmente administrator special la Pandurii, spune că se va încerca recuperarea banilor încasaţi de Răducan. Este posibil ca acesta să fie obligat să returneze salariul de 8.500 de euro primit lunar timp de un an şi jumătate, la fel şi primele şi bonusurile încasate ca preşedinte.

Răducan a încheiat un contract nu cu CS Pandurii, ci direct cu fostul manager privat al CEO, Laurenţiu Ciurel, fără ca pe acesta să îl fi mandatat vreun for de conducere al clubului în acest sens. Ciurel i-a acordat lui Răducan un salariu de 8500 de euro lunar, precum şi o serie de drepturi colaterale, printre care plata unei chirii lunare de 500 de euro, diurnă şi un autoturism de lux, dreptul de a încasa ca preşedinte 500 de euro la fiecare punct obţinut de Pandurii în clasament, dar şi zeci de mii de euro dacă echipa se califică în play-off şi în Europa League. În plus, fostul preşedinte de la Pandurii a avut posibilitatea prin contractul încheiat cu vicepreşedintele PSD Gorj, Laurenţiu Ciurel, să primească 5% din sumele încasate prin transferul unor jucători din lot.

Jaqueline Cristian (363 WTA) a acces miercuri în sferturile turneului de la Pune, dotat cu premii în valoare de 25.000 de dolari! Tânăra speranţă a tenisului românesc a trecut fără emoţii de Amina Anşba (750 WTA), una dintre puştoaicele de aur ale Rusiei, scor 6-4, 6-3. Jaqueline Cristian (18 ani) reuşeşte lucruri importante la turneul din India: după ce marţi a învins o jucătoare mai bine clasată cu 120 de locuri (6-3, 2-6, 6-4 cu Alexandrina Naydenova, locul 243 WTA), bucureşteanca nu i-a oferit nicio şansă, miercuri, rusoaicei de 17 ani Amina Anşba! Jaqueline a trecut într-o oră şi 30 de minute de Anşba, sportivă care se află pe locul 6 în clasamentul mondial al junioarelor, începându-şi de curând şi cariera profesionistă.

CSM Oradea a fost învinsă de echipa franceză Le Mans, scor 72-61, într-un meci contând pentru grupa B din Liga Campionilor la baschet! Formaţia antrenată de Cristian Achim a făcut un joc solid în primele trei sferturi, dar a cedat pe final, astfel că orădenii rămân cu o singură victorie după 4 runde disputate. Oradea era văzută ca victimă sigură înaintea confruntării cu Le Mans, însă românii i-au ţinut în şah pe francezi. Andrei Mandache şi Martin Zeno, ambii cu câte 12 puncte înscrise marţi seară, au menţinut flacăra speranţei aprinsă până spre final. Campioana României conducea cu 51-49 înaintea sfertului al 4-lea, însă echipa din Hexagon s-a dezlănţuit în ultimele minute, prin mai multe aruncări de 3 puncte, câştigând meciul cu 72-61.

MVP-ul partidei a fost declarat Giordan Watson, jucătorul care a marcat 24 de puncte, reuşind totodată 4 pase decisive şi o recuperare pentru Le Mans. CSM Oradea ocupă locul al 5-lea în grupă, cu o singură victorie izbutită etapa trecută, pe teren propriu, scor 96-85 în faţa ruşilor de la Saratov. În faza următoare a Ligii Campionilor, competiţie inaugurată de FIBA în acest sezon, vor merge mai departe primele patru clasate din grupă.

Gareth Bale, atacantul de la Real Madrid, a fost desemnat, cel mai bun fotbalist galez al anului, pentru a patra oară consecutiv şi a şasea oară în carieră. În vârstă de 27 de ani, Gareth Bale a adunat 62 de selecţii pentru naţionala din Ţara Galilor şi a marcat 24 de goluri. Atacantul de la Real Madrid se află la doar patru goluri de recordul all time deţinut de Ian Rush, care a înscris de 28 de ori. În vară, Bale a jucat în toate cele şase meciuri disputate de naţionala sa la Euro 2016, acolo unde Ţara Galilor a ajuns până în semifinale. Bale a înscris trei goluri, câte unul în cele trei meciuri din faza grupelor.

Marius Copil, locul 138 în clasamentul mondial, s-a calificat în optimile de finală ale turneului Challenger de la Bratislava, după ce l-a învins, marţi, scor 7-6, 6-3, pe slovacul Lukas Klein, numărul 1108 ATP şi va juca cu Alexander Kudryavtsev. Marius Copil (138 ATP) pleca cu prima şansă în faţa adversarului său, datorită diferenţei foarte mare de poziţii din clasamentul mondial, însă primul set a fost foarte echilibrat şi a fost nevoie de tiebreak, unde sportivul român s-a impus cu 7-3. Manşa secundă a fost mult mai facilă pentru Marius Copil, care a reuşit să se impună mult mai uşor pe serviciul advers şi să încheie setul în favoarea sa, scor 6-3. În optimile de finală ale turneului Challenger de la Bratislava, Marius Copil se va întâlni cu Alexander Kudryavtsev, numărul 173 în clasamentul mondial. În disputele directe, sportivul român conduce cu scorul de 2-1, ultima victorie fiind repurtată în februarie 2016, la Challengerul de la Kazan (Rusia).

Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Baschet a luat decizia ca echipele Universitatea Cluj şi CS Politehnica Naţional Iaşi să fie amendate cu 500 de euro, în urma scandărilor xenofobe la meciurile cu Sepsi Sfântu Gheorghe, din Liga Naţională de baschet feminin. Comisia de Disciplină a analizat evenimentele petrecute la meciurile dintre CS Politehnica Naţional Iaşi şi campioana ACS Sepsi Sfântu Gheorghe, din data de 6 noiembrie şi a decis amendarea clubului gazdă cu suma de 500 de euro, în urma scandărilor şi injuriilor xenofobe la adresa jucătoarelor din Sfântu Gheorghe. Aceeaşi decizie a fost luată de Comisia de Disciplină şi după partida dintre CS Universitatea Cluj Napoca şi ACS Sepsi Sfântu Gheorghe, disputată în 28 octombrie, la Cluj. Echipa gazdă a fost amendată cu 500 de euro. Universitatea Cluj ocupă locul 2 în clasament, la egalitatea cu liderul CS Municipal Târgovişte, în timp ce campioana Sepsi Sfântu Gheorghe este pe ultima treaptă a podiumului.

PROGNOZA METEO
9 Noiembrie 2016

Valorile termice vor continua sã scadã, vremea devenind rece pentru aceastã datã în majoritatea regiunilor, iar maximele termice se vor situa între 4 și 11 grade. Excepție va face Dobrogea și sud-estul Munteniei, unde temperaturile diurne se vor menține mai ridicate decât mediile multianuale ale perioadei, pânã la 17…18 grade pe litoral. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -1 și 9 grade. Pe parcursul zilei cerul va fi mai mult noros și va ploua în cea mai mare parte a țãrii, iar în zona montanã se vor semnala precipitații mixte. În sud ploile vor avea și caracter de aversã și se pot semnala descãrcãri electrice. Spre searã și în cursul nopții aria precipitațiilor se va restrânge cãtre jumãtatea de sud-est a teritoriului. Precipitațiile vor fi sub formã de ploaie în Oltenia, Muntenia și Dobrogea, mixte, trecãtor, în Transilvania și în Moldova și predominant ninsori la munte. În rest înnorãrile vor fi temporare, iar precipitațiile izolate. Pe întreg intervalul se vor acumula cantitãți de apã care în jumãtatea de sud a țãrii vor depãși local 20 l/mp și izolat, în special în Muntenia și Dobrogea, 40…50 l/mp . Vântul va avea intensificãri la munte și mai ales în zona înaltã rafalele vor fi de peste 70 km/h, viscolind trecãtor ninsoarea, dar și în Muntenia și în Dobrogea, unde pe arii restrânse, viteza la rafalã va depãși 50 …55 km/h.

Bucuresti

Valorile termice vor continua sã scadã, astfel cã vremea va deveni rece pentru aceastã perioadã, cu o maximã în jurul valorii de 10 grade. Cerul va fi noros și temporar va ploua, în general moderat cantitativ. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri în prima parte a zilei. Temperatura minimã va fi de 5…7 grade.

About Kiss

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*