Breaking News
loading...

Stiri pe scurt 5 August 2016

Stiri pe scurt 5 August  2016

Radio Click Romania va ofera cele mai noi si cele mai importante Stiri pe scurt  5 August  din Romania si nu numai, ramaneti aproape.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 5 august. In anul 2000, a murit, în Germania, Ştefan Berindei, interpret de jazz, realizator de rubrici în cadrul emisiunilor de divertisment ale TVR, dedicate popularizării jazz-ului; în 1975 s-a expatriat, stabilindu-se în Germania (n. 22 mai 1942).

Andrei Iliescu, elevul de la Liceul Internaţional de Informatică, care s-a clasat pe primul loc în lume la Olimpiada Internaţională de Chimie, luând prima medalie de aur a concursului. Andrei Iliescu s-a clasat primul la Olimpiada Internaţională de Chimie de anul acesta, unde a obţinut peste 97 de puncte din 100. Până în prezent, palmaresul său cuprinde şapte medalii de aur şi două de argint la olimpiadele internaţionale. A început să studieze chimia în clasa a VII-a, ca toţi elevii români, anterior având rezultate bune la matematică şi la fizică. Şi-a dat seama repede că îi este foarte uşor să înveţe chimia. A avut şi o profesoară care l-a învăţat cum să studieze această disciplină, „cel mai de preţ dar” pe care l-a primit în şcoală.

O femeie de 79 de ani din Ialomiţa a murit la scurt timp după ce a fost infectată cu virusul West Nile, care se transmite prin înţepătură de ţânţar. Femeia a fost internată în data de 28 iulie cu o patologie complexă şi a murit câteva zile mai târziu. Virusul West Nile se transmite prin înţepătura de ţânţar, însă aproximativ 90% din persoanele infectate nu prezintă niciun simptom. Virusul West Nile are trei efecte diferite asupra oamenilor: infecţia asimptomatică, sindromul de febră uşoară şi al treilea este meningita sau encefalita West Nile. Boala nu se trasmite de la om la om. Ultimele cazuri de infectare cu virului West Nile au fost semnalate în România în octombrie 2015, când două persoane, un bărbat şi o femeie din judeţul Buzău, au fost spitalizate cu forme moderate sau uşoare de boală.

Premierul Dacian Cioloş a declarat, vineri, că introducerea măsurilor de relaxare fiscală de la 1 ianuarie 2017, aşa cum sunt ele prevăzute în Codul Fiscal, trebuie discutată cu partidele, deoarece există riscul depăşirii deficitului bugetar la peste 3%. El a mai spus că decizia de depăşire a deficitului bugetar la peste 3% este una politică. Fondul Monetar Internaţional (FMI) a recomandat României, la începutul anului, să amâne măsurile de relaxare fiscală care ar trebui să intre în vigoare în 2017, astfel încât să ajungă la un deficit bugetar de 2% din PIB. TVA a scăzut de la 24% la 20%, iar pentru 2017 Codul Fiscal prevede o nouă reducere, la 19%. Tot anul viitor ar urma ca supracciza la carburanţi să fie eliminată.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de caniculă, valabilă pentru trei zile, în sudul şi sud-estul ţării, temperaturile urmând să ajungă până la 37 grade. În cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei şi Dobrogei şi în sudul Moldovei, în orele amiezilor, se vor înregistra local temperaturi maxime de 35, 36 de grade, izolat 37 de grade în Lunca Dunării. Disconfortul termic va fi accentuat îndeosebi în zonele de câmpie (cu precădere în Câmpia Română), iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi, posibil, va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

Preşedintele Republicii Moldova Nicolae Timofti a decretat ziua de 13 august doliu naţional „în semn de profundă durere” la moartea Reginei Ana. In această zi, în toate localităţile republicii, precum şi în misiunile diplomatice şi consulare ale Republicii Moldova de peste hotare vor fi arborate în bernă drapelele de stat. De asemenea, la ora 10.00 se va ţine un moment de reculegere. În context, autorităţilor publice, întreprinderilor şi organizaţiilor li se recomandă să renunţe la desfăşurarea acţiunilor distractive de masă, iar instituţiilor mass-media să ţină cont de specificul zilei de 13 august la editarea publicaţiilor şi la formarea programelor. Cabinetul Cioloş a aprobat în şedinţa de miercuri Hotărârea de Guvern privind declararea zilei în care va fi înmormântată Regina Ana, 13 august, zi de doliu naţional pe teritoriul României.

Umanitatea va consuma luni, 8 august 2016, toate resursele pe care planeta le-ar fi putut oferi până la sfârşitul acestui an. Avertismentul a fost dat de Global Footprint Network, ONG recunoscut pentru faptul că anunţă în fiecare an ,,ziua în care Pământul va fi depăşit” (,,Earth ovsershoot day”). Specialiştii spun că, după data de 8 august, ,,vom trăi pe datorie”. Ei au ajuns la această concluzie după ce au realizat o serie de calcule, în care au luat în considerare amprenta de carbon, resursele de pescuit, totalitatea animalelor domestice crescute în gospodării, culturile agricole, evoluţia pieţei construcţiilor, dar şi utilizarea apei.

În anul 2015, termenul limită a fost 13 august, zi considerată de specialişti ca fiind recordul absolut de la realizarea primei estimări, în 1970, şi până acum. Atunci, data-scadentă a fost stabilită ca fiind 23 decembrie. De atunci, acest termen nu a fost depăşit: în 1980 a fost 3 noiembrie, în 1990 a fost 13 octombrie, în 2000 a fost 4 octombrie, în 2005 a fost 3 septembrie, iar în 2010 a fost 28 august. Emisiile de dioxid de carbon sunt considerate ca fiind principalele elemente responsabile pentru accelerarea procesului de epuizare a resurselor Terrei. Cercetătorii estimează că, în cazul în care emisiile mondiale de dioxid de carbon nu vor fi diminuate până în 2030, termenul-limită în care resursele mondiale pentru un an se vor epuiza va fi data de 28 iunie.

Trei bărbaţi aflaţi pe o ambarcaţiune de agrement care plutea în derivă pe Marea Neagră, după ce motorul bărcii se defectase, au fost salvaţi de poliţiştii de frontieră constănţeni. Apelul de urgenţă la 112 a fost primit după ce ambarcaţiunea de mici dimensiuni cu care trei bărbaţi care ieşiseră să se plimbe pe mare a rămas fără propulsie, stricând-i-se motorul. Barca plutea în derivă la aproximativ două mile marine, pe direcţia staţiunii Eforie Nord. Imediat, poliţiştii de frontieră au intervenit cu o ambarcaţiune din cadrul Grupului de Nave Constanţa şi au găsit barca de agrement ce plutea în derivă.

Raluca Prună susţine că îl va acţiona în instanţă pe Victor Ponta dacă o va mai calomnia, ministrul Justiţiei anunţându-şi intenţia pe pagina de Facebook, după ce fostul premier a avut o postare în care ar fi făcut referiri la Raluca Prună ca fiind „stalinistă”. Reacţia ministrului Justiţiei a venit după ce Victor Ponta postase anterior pe Facebook un mesaj de felicitări, destinat Primarului General al Capitalei, în finalul căruia făcea referiri la Raluca Prună şi Monica Macovei.

În ultimii ani, grupările specializate în fraude informatice au descoperit metode noi prin care să scoată bani din ATM-uri, fără a folosi carduri clonate, utilizând tehnici de virusare prin care reuşesc să determine eliberarea de sume mari de bani, astfel de atacuri intensificându-se şi în România.Tehnicile de virusare poartă numele „Jackpotting” şi „Black Box Attack” şi sunt cunoscute încă din anul 2014, fiind utilizate mai des în ultimul an. În România, în primele şapte luni ale acestui an, au fost destructurate două astfel de reţele. În luna ianuarie nouă persoane au fost arestate pentru fraude de tip „Jackpotting” iar în iulie doi cetăţeni ruşi au fost arestaţi pentru fraude de tip „Black Box”.

Pentru astfel de atacuri sunt vizate, în special, modelele mai vechi de bancomate, care nu sunt actualizate cu ultimele sisteme de siguranţă. Noutatea acestui tip de fraudă este că hackerul nu are nevoie de un card, parola virusului fiindu-i suficientă pentru a extrage numerarul. La tehnica „Black Box Attack”, după „ce se decupează un segment din partea frontală a ATM-ului model NCR, dispenserul de bancomate este deconectat de la sistemul bancomatului şi un dispozitiv extern(„Black Box”) este conectat la dispenser. Dispozitivul lansează comenzi către dispenser, având ca rezultat eliberarea neautorizată a banilor din ATM”, se notează în dosarul în care procurorii DIICOT au obţinut, în luna iulie, arestarea celor doi cetăţeni ruşi.

În dosar se arată că aceştia au reuşit să extragă astfel aproape 250.000 de lei, într-o singură noapte, de la două bancomate din Capitală ce aparţin a două bănci diferite. Ulterior, au plecat la Moscova însă au revenit la sfârşitul lunii iulie pentru noi spargeri, se arată în dosar. Erau vizaţi deja de anchetatori, astfel că după ce s-au întors în România procurorii au făcut percheziţii într-un hotel din Ploieşti în care cei doi erau cazaţi. Au găsit acolo laptop-urile şi telefoanele folosite pentru virusarea ATM-urilor, dispozitive de conectare la sistem informatic şi chiar hainele purtate în noaptea atacului.

Bicicliştii care vor să pedaleze în Capitală se confruntă de ani buni cu probleme legate de lipsa pistelor, iar unde există, fie sunt blocate de maşini parcate, fie se termină brusc; primăria anunţă că din primăvarăse ar putea exista mai multe piste şi centre de închiriat biciclete. Vicepreşedintele Federaţiei Bicicliştilor din România spune că în urmă cu câteva săptămâni a existat o decizie a Poliţiei Rutiere prin ca s-a dispus demontarea tuturor indicatoarelor pentru biciclete din zona Pantelimon, pentru că acele indicatoare obligau bicicliştii să circule pe pistă, care nu era recepţionată, nu avea semaforizare şi nu se putea circula în siguranţă.

Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, răspunde liderului PNL Gorj, Dan Vâlceanu, care îi ceruse demisia, spunând că solicitarea politicianului gorjean a venit într-un moment în care companiile sunt întărite, iar primii care pierd sunt „politicienii conectaţi la ţeava de bani”. Liderii politici din Gorj descoperă cu uimire că CEO e într-o situaţie financiară grea. Liderul PNL Gorj, Dan Vâlceanu, i-a cerut demisia ministrului Energiei, pe motiv că Victor Grigorescu s-ar afla pe statul de plată de la Complexul Energetic Oltenia, primind aproximativ 3.000 de lei lunar, aspect pe care liberalul l-a catalogat ca fiind imoral.

Ghidul pentru linia de finanţare Solidar, prin care întreprinderile de economie socială pot beneficia de finanţare europeană între 50.000 şi 100.000 de euro, prin Programul Operaţional Capital Uman, va fi publicat după 15 august. Companiile care prin activitatea lor contribuie la rezolvarea unor probleme sociale sau ale unei comunităţi – respectiv întreprinderile sociale – pot primi un sprijin financiar între 50.000 şi 100.000 euro din fonduri europene, prin linia de finanţare denumită „Solidar“.

Inspectoratele Teritoriale de Muncă derulează până în luna noiembrie acţiuni de control la producătorii şi distribuitorii de energie, dar şi la firmele care au ca obiect de activitate recuperarea, reciclarea deşeurilor, precum şi la cele care produc energie din surse regenerabile.Campania de verificare a firmelor respective a fost declanşată la nivel naţional, scopul acesteia fiind acela de a creşte gradul de conştientizare al angajaţilor şi al angajatorilor în privinţa respectării prevederilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă pentru promovarea stării de bine la locul de muncă, cu toate consecinţele ce decurg din acestea.

Premierul Dacian Cioloş a declarat, după o întâlnire cu fermierii, că vrea să găsească ”toate mijloacele” pentru a introduce un cadru mai restrictiv pentru vânzarea de terenuri agricole, astfel încât să fie favorizate comunităţile locale. El a mai spus că există şi alte state UE care, respectând regulamentele europene, introduc reguli prin care să se asigure că de această resursă beneficiază în primul rând comunităţii locale şi în primul rând fermele familiale.

O echipă de cercetători INSEMEX a ajuns la Iaşi, pentru a cerceta cauzele care au condus la explozia soldată cu doi morţi, primele verificări conducând la necesitatea decopertării străzii după ce a fost găsită o ţeavă de gaz fisurată. Echipa de cercetători de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă Petroşani a analizat, locul exploziei, urmând ca în zilele următoare să facă alte verificări. Experţii de la Petroşani vor continua analizele şi vor verifica toate ipotezele, putându-se chiar decoperta o parte din stradă.

Pompierii au identificat o serie de probleme la instalaţiile electrice din staţiile Metrorex, o parte dintre ele învechite, recomandarea fiind de schimbare a lor. Pompierii bucureşteni au terminat, săptămâna trecută, procedura de recunoaştere la staţiile de metrou, o activitate care a durat cinci luni de zile, a anunţat, vineri, şeful IGSU, Ovidiu Vasilică. Potrivit acestuia, planul a fost pentru a îmbunătăţi calitatea unor eventuale intervenţii ale pompierilor. Printre neregulile depistate, probleme sunt în special la instalaţiile electrice de la nivelul staţiilor.

Primăria Sectorului 1 va investi în modernizarea Spitalului de Arşi, împreună cu Ministerul Sănătăţii, proiectul urmând să fie elaborat în următoarele săptămâni. Curtea de Conturi a desfăşurat o acţiune de audit financiar în perioada 18.04 – 23.05.2016 la Administraţia Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar şi a Unităţilor Sanitare Publice Sector 1, în scopul de a înregistra în contabilitate bunurile aflate în evidenţa acestor instituţii. Dan Tudorache a declarat, în urmă cu două săptămâni, că primăria va acorda 250.000 de euro pentru renovarea secţiei de Antestezie Terapie Intentivă a Spitalului de Arşi, care a fost închisă de Ministerul Sănătăţii pentru a fi renovată. Măsura a fost luată după ce au fost demarate două anchete penale.

DSPJ Constanţa a început o anchetă epidemiologică după ce nouă copii au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecţie alimentară, după ce au mâncat la un complex turistic din Năvodari, unde sunt cazaţi. Debutul bolii a fost brusc, nouă copii, cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, având dureri abdominale, vărsături, greaţă, cefalee şi scaune diareice. Şapte dintre ei au fost internaţi în sectorul spitalizare de zi la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa, iar ceilalţi doi au primit tratament ambulatoriu.

Peste 70% din maşinile de intervenţie operate de SMURD şi serviciile judeţene de ambulanţă sunt vechi de aproape opt ani, costurile lor de rulaj devenind foarte mari, a declarat secretarul de stat Raed Arafat, care susţine că anul acesta se va demara procedura de achiziţie pentru noi dotări. La nivelul Ministerului Afacerilor Interne a fost constituită o comisie care lucrează, pe partea medicală de urgenţă, la un plan de achiziţie de noi ambulanţe pentru SMURD şi serviciile judeţene. Procedura urmează să fie derulată, anul acesta, pe fonduri europene. Ultima procedură de achiziţie, prin acord-cadru, de ambulanţe noi destinate reînnoirii parcului auto a fost finalizată de Ministerul Sănătăţii, în 2011. Instituţia anunţa atunci că programul urma să se deruleze pe parcursul a patru ani.

În weekend-ul ăsta sunt trei dintre cele patru zile de festival Untold:Parov Stelar cântă electro-vintage jazz,Armin van Buuren mixează pe ritmul alert al inimii festivalierilor.În Bucureşti şi Comana, va fi Festivalul „Gellu Naum”.În perioada 5-6 august 2016, Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, împreună cu Fundaţia „Gellu Naum” şi în parteneriat cu Green Hours jazz-café, organizează prima ediţie a Festivalului Gellu Naum, care se va desfăşura pe parcursul a două zile, la Bucureşti şi Comana, şi va reuni multe dintre cele mai importante nume de poeţi români contemporani, apropiaţi într-un fel sau altul de Gellu Naum şi de scrierile sale.

Festival Untold 2016 se va desfăşura în perioada 4 – 7 august la Cluj-Napoca. După o primă ediţie de succes, Untold intenţionează să aducă artiştii doriţi de public, potrivit unui top realizat de fani în perioada de pre-înregistrare. Cele 4 zile de festival vor aduce 5 headlineri EDM, 5 dintre cei mai doriţi artişti de către publicul din România şi în special, de către publicul Untold. Faithless, Parov Stelar, Scooter, Chase&Status Dj, Sasha, Clean Bandit, James Arthur, RudimentalDj, Lost Frequencies, Dub Fx, Kwabs, Netsky Dj, PendulumDj, Dannic, Dubfire, Sharam, Nahko, Route 94, Jamie Jones, The Asteroids Galaxy Tour, Ella Eyre, Y akoto, Jeru The Damaja si Mazde sunt doar câţiva dintre artiştii care vor crea o atmosferă unică şi vor face în această vară fanii să vibreze la Untold Festival.

Actorul american David Huddleston, cunoscut pentru rolul personajului Marele Lebowski din filmul cult din anul 1998,regizat de fraţii Coen şi pentru rolul lui Moş Crăciun din filmul din 1985 „Santa Claus: The Movie,”a murit la vârsta de 85 de ani, în Santa Fe, New Mexico. Potrivit soţiei lui Huddleston, Sarah C. Koeppe, actorul s-a stins din viaţă, în urma unor probleme cardiace şi renale, în Santa Fe, New Mexico. Huddleston s-a născut în 1930 în Virginia. Acesta a lucrat ca mecanic de motoare de aeronave pentru Forţele Aeriene SUA şi a urmat cursurile Academiei Militare Fork Union înainte de a se apuca de studiul actoriei în New York. Şi-a început cariera în teatre, jucând în turnee naţionale în spectacole precum „Music Man,” ”Mame” şi „A Funny Thing Happened on the Way to the Forum.”

Deşi a crescut ducând „la dolce vita” în Casa Albă, acest aspect nu a oprit-o pe Sasha Obama să aibă un job de vară destul de normal. Tânăra de 15 ani lucrează la un restaurant ce serveşte fructe de mare, în Martha’s Vineyard, o insulă în Massachusetts. Sasha lucrează în tura de dimineaţă la restaurantul Nancy’s, un restaurant popular cu specific pescăresc, din Martha’s Vineyard. În timp ce slujba pe care o are este super tipică pentru un adolescent normal, în timpul verii, pentru fiica preşedintelui vine la pachet şi cu câteva „beneficii” de la Serviciul Secret. Sasha, care îşi foloseşte numele întreg la serviciu (Natasha), este în permanenţă acompaniată de 6 agenţi în timpul orelor de lucru. Aparent, nu toată lumea o recunoaşte imediat pe mezina familiei.

Arlie a cuibărit cu succes şi în 2016 în ţară, deşi a fost puţin deranjată de tăietorii de lemne. Aceasta este concluzia expediţiei de verificare a cuiburilor de acvilă ţipătoare mică (Aquila pomarina) pe care biologul Sebastian Bugariu a întreprins-o alături de Jan van Diermen în câteva dintre teritoriile din situl Piemontul Făgăraş. Anul acesta, pasărea cu transmiţător a fost observată lângă cuib de bilogul Ciprian Fântână la sfârşitul lunii iunie.

Cu ocazia verificării din iulie, specialiştii nu au mai reuşit să o vadă pe Arlie, dar au investigat cuibul şi au confirmat faptul că puiul este în stare bună, în stare avansată de dezvoltare. În această perioadă, însă, mama acvilă stă mai departe de cuib, pentru că a început să se hrănească, nu mai cloceşte oul, nu mai este nevoie să supravegheze în permanenţă puii mici. La acvilele ţipătoare mici, în prima parte a perioadei de creştere a puilor apare fenomenul denumit cainism – puiul mai mare îl ucide pe cel mai mic, fiind ulterior singurul care beneficiază de hrana adusă de părinţi.

Un vaccin universal împotriva cancerului este la orizont după ce oamenii de ştiinţă au descoperit cum să programeze celulele imune pentru a lupta împotriva oricărui tip de boală. Această posibilă nouă terapie presupune injectarea unor mici particule de cod genetic în organism, care călătoresc spre celulele imune şi apoi le învaţă cum să recunoască anumite tipuri de cancer. Deşi, în trecut, oamenii de ştiinţă au demonstrat că este posibilă ingineria celulelor sistemului imunitar în afara organismului, astfel încât acestea să poată identifica cancerul, este prima dată când s-a întâmplat în interiorul celulelor.

Şi pentru că acest cod genetic ar putea fi programat pentru orice tip de cancer, înseamnă că tehnica ar putea fi universală. Medicii ar avea nevoie de profilul genetic al tumorii pentru a face un vaccin personalizat care, pe lângă faptul că ar lupta împotriva bolii, ar şi preveni recidiva. Testat pe şoareci, vaccinul a declanşat un răspuns imun puternic, în timp ce testele clinile făcute în cazul a trei pacienţi cu cancer de piele au demonstrat că tratamentul poate fi tolerat. Echipa s-a concentrat pe o clasa de celule ale sistemului imunitar, numite celulele dendritice, care sunt în mod constant în alertă în cazul invadatorilor străini în organism. Odată ce o celulă dendritică detectează o celulă străină precum cancerul, capturează moleculele de la suprafaţa acesteia şi le prezintă celulelor T (criminale pentru cancer) instruindu-le astfel pentru începerea luptei împotriva bolii.

Chinezii care trăiesc în Hong Kong folosesc pretextul „vânătorii” de pokemoni pentru a organiza manifestaţii publice pro democraţie. Protestele sunt interzise în Hong Kong fără avizul autorităţilor. Autoritaţile din fosta colonie britanică Hong Kong, care este acum deţinută şi controlată de oficialii de la Beijing, sunt îngrijorate: o mişcare pro democratică se petrece în oraşul chinez şi manifestaţia este disimulată de un motiv insolit: o vânătoare de pokemoni.

Conducătorii unui grup protestar denumit „People’s Wall News” a călăuzit membrii prin intermediul reţelelor de socializare să mintă poliţiştii din Hong Kong. Deşi ei aveau o întâlnire cu carater politic, au fost instruiţi să spună forţelor de ordine că s-au strâns în număr mare ca să „vâneze” pokemoni. Jocul a fost lansat în Hong Kong săptămâna trecută. Protestatarii au fost inspiraţi să organizeze întâlniri „camuflate”: pavăza lor, Pokemon Go.

Ministrul turc pentru Afaceri Europene, Omer Celik, s-a declarat tulburat de similitudinea dintre declaraţia cancelarului austriac privind negocierile de aderare a ţării sale la UE şi poziţia extremei drepte. Cancelarul austriac, Christian Kern, a făcut apel la Uniunea Europeană să încheie negocierile de aderare a Turciei la Blocul comunitar, în contextul în care autorităţile de la Ankara adoptă o serie de măsuri dure în urma tentativei de lovitură de stat. Procesul de aderare a Turciei la Uniunea Europeană înregistrase deja probleme de când preşedintele Recep Tayyip Erdogan a sugerat că ar putea restabili pedeapsa cu moartea.

Un dispozitiv explozibil a fost lansat în direcţia clădirii parlamentului din Pristina, însă nu au existat victime în urma acestui incident. Presa din Kosovo scrie că două persoane aflate pe o motocicletă au tras cu un lansator de grenade în direcţia clădirii, însă informaţiile vehiculate în presă nu au fost confirmate de poliţie. Clădirea se află în centrul capitalei kosovare Pristina, în apropierea clădirii guvernului. În urma acestui incident, o unitate specială a poliţiei a sigilat zona din jurul clădirii.

Micul stat balcanic se confruntă cu puternice tensiuni pe scena politică, după ce guvernul a cerut legislativului kosovar să ratifice un acord de frontieră cu Muntenegru, act contestat de partidele din opoziţie, care spun că, prin acest acord, statul Kosovo ar ceda aproximativ 8.000 de hectare. Un partid major de opoziţie şi-a chemat susţinătorii să protesteze împotriva acordului de frontieră, însă manifestaţia a fost rapid dispersată de forţele de ordine.

Barack Obama a declarat că, probabil, reţeaua teroristă Stat Islamic va continua să reprezinte o ameninţare pentru SUA, chiar şi după ce va fi înlăturată din Irak şi Siria şi a avertizat asupra pericolului reprezentat de reacţiile exagerate în ceea ce priveşte terorismul. Reţeaua teroristă Stat Islamic continuă să aibă capacitatea de a inspira teroriştii de tipul „lup siguratic” să comită atentate, acestea fiind mult mai greu de detectat şi prevenit, a declarat preşedintele american Barack Obama în cadrul unei conferinţe de presă după o întâlnire cu oficialii americani care se ocupă de securitatea naţională.

Un individ care s-a prezentat ca fiind diplomat rus a împuşcat mortal un brazilian care a încercat să îl jefuiască în Rio de Janeiro. Consulatul Rusiei a dezminţit informaţiile potrivit cărora acesta ar fi angajat al vreunei misiuni diplomatice ruse în străinătate. Incidentul a avut loc pe artera Avenida das Americas, care face legătura între Parcul Olimpic şi centrul oraşului, imediat după ce flacăra olimpică a trecut prin apropiere de strada respectivă, în drumul spre Stadionul Olimpic. Agenţia braziliană de stat Agencia Brasil anunţa iniţial că un diplomat rus a intrat în conflict cu un hoţ în timpul unei tentative de jaf, înainte de a lua arma atacatorului şi de a-l împuşca.

Un bărbat a decedat din cauza rănilor suferite în timpul atentatului de la Nisa, după trei săptămâni de spitalizare, aducând bilanţul atacului terorist la 85 de morţi. Soţia bărbatului şi fiul acestuia, în vârstă de 14 ani, au decedat în urma atacului, în timp ce fiica lui este încă în spital, relatează cotidianul Nisa Matin. Atentatul de la Nisa a fost comis de Mohamed Lahouaiej-Bouhlel, un francez de origine tunisiană în vârstă de 31 de ani împuşcat mortal de poliţie după ce a lovit intenţionat cu un camion sute de persoane. Reţeaua teroristă Stat Islamic a transmis un mesaj prin care salută masacrul din oraşul francez Nisa, precizând că a fost comis de „un soldat” al organizaţiei fundamentaliste sunnite, cel mai probabil un simpatizant al acesteia.

Clericul musulman Fethullah Gulen, aflat în exil auto-impus în Statele Unite de mai mulţi ani, a denunţat mandatul de arestare pe numele său, emis de autorităţile turce care îl acuză că ar fi orchestrat tentativa de lovitură de stat din Turcia. Mandatul de arestare a fost emis de Tribunalul din oraşul Istanbul. Fehtullah Gulen a fost inculpat oficial pentru „comandarea tentativei de lovitură de stat din 15 iulie”. Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a cerut Statelor Unite să îl extrădeze pe Fethullah Gulen. Între timp, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat de la Washington a anunţat că autorităţile americane studiază documentele furnizate de partea turcă în ceea ce priveşte cererea de extrădare a clericului musulman Fethullah Gulen.

Preşedintele american, Barack Obama, a criticat puternic Rusia pentru acţiunile sale militare în Siria în sprijinul regimului şi a îndemnat Moscova să coopereze cu Washingtonul în găsirea unei soluţii pentru ieşirea din criză. Barack Obama a condamnat „brutalitatea” regimului sirian împotriva poporului. „Regimul continuă să comită atacuri împotriva civililor, să blocheze transportul produselor alimentare destinate familiilor înfometate. Este lamentabil”, a subliniat preşedintele Statelor Unite.

Un avion cargo a ieşit de pe pista de aterizare a aeroportului Bergamo din Italia, însă nu au fost raportate victime. Avionul de tip Boeing 737-400, care aparţinea companiei de transport DHL, a decolat de pe aeroportul Charles de Gaulle din Franţa cu destinaţia Bergamo, localitate situată în nordul Italiei. La aterizare, avionul nu a putut frâna corespunzător şi a fost nevoit să iasă de pe pista de aterizare, ajungând pe un drum din apropiere (A591). Niciun vehicul nu circula în acel moment pe şosea. Cu toate acestea, circulaţia a fost întreruptă. Aeroportul, închis temporar, şi-a reluat activitatea. Potrivit Corriere della Sera, condiţiile meteorologice ar fi putut juca un rol în acest incident.

SPORT

Jocurile Olimpice de vară de la Rio de Janeiro au debutat deja, prin competiţiile de fotbal, însă ceremonia de deschidere va avea loc sâmbătă, la 02:00, ora României. Comitetul de Organizare a Jocurilor Olimpice de la Rio promite o noapte de neuitat. La deschiderea competiţiei vor fi prezenţi doi dintre cei mai faimoşi cântăreţi din Brazilia, Gilberto Gil şi Caetano Veloso, precum şi un cântăreţ de muzică rap în vârstă de 12 ani. De asemenea vor fi prezenţi dansatori proveniţi din 12 şcoli de samba din Rio. Aproximativ 11.000 de sportivi din 2016 ţări vor concura pentru 4.924 de medalii, la 42 de sporturi, de la atletism până la golf sau taekwondo. România este reprezentată la ediţia din acest an a Jocurilor Olimpice de o delegaţie formată din 96 de sportivi şi şapte rezerve, la 15 sporturi.

Ghinion teribil pentru Steaua. Vicecampioana României va întâlni cel mai dificil adversar din play-off, pe Manchester City. Turul play-off-ului Ligii Campionilor va fi pe 16-17 august, iar manşa secundă se va disputa pe 23-24 august. Şi Astra a avut ghinion. Campioana României va juca împotriva lui West Ham United, echipă pe care a eliminat-o anul trecut din Europa League. Trupa lui Slaven Bilic este însă mult mai puternică în acest sezon. Turul se va disputa pe 18 augustu, returul – peste o săptămână

Vicecampioana României sărbătoreşte calificarea în playoff-ul Ligii Campionilor, însă cei din conducerea administrativă a echipei au de furcă din pricina comportamentul unora dintre fanii prezenţi la meciul cu Sparta Praga de pe Naţional Arena. Comisia de Disciplină a UEFA va judeca Steaua Bucureşti după ce observatorul partidei cu cehii a notat faptul că fotbaliştii Spartei au fost incomodaţi în repetare rânduri de lumina laserelor folosite de fanii români.

Txiki Begiristain, directorul sportiv al formaţiei Manchester City, viitoarea adversară a Stelei în play-off-ul Ligii Campionilor, crede că formaţia pregătită de Josep Guardiola va avea parte de o dublă manşă dificilă împotriva viecampioanei României. „Va fi o dublă dificilă, deoarece Steaua a revenit se află din nou la cel mai înalt nivel din Europa şi are o mulţime de jucători talentaţi”, a spus Begiristain. Primul meci dintre Steaua şi Manchester City se va disputa pe 16 sau 17 august, iar manşa secundă va avea loc pe 23-24 august.

Marius Şumudică susţine că Astra are şanse foarte mici să se califice în grupele Europa League, deoarece West Ham este un adversar mult mai puternic faţă de sezonul trecut. Astra şi Steaua, singurele noastre reprezentante în cupele europene, au avut mult ghinion la tragerea la sorţi. Steaua va juca împotriva lui City în play-off-ul Ligii Campionilor, în timp ce Astra se va duela cu West Ham. Este pentru a doua oară consecutiv când cele două echipe se întâlnesc în Europa League. Anul trecut, Astra a produs marea surpriză şi a trecut de West Ham, însă Şumudică spune că Bilic are acum la dispoziţie o echipă mult mai puternică. În schimb, Astra este mai slabă.

Laurenţiu Reghecampf a fost dezamăgit de tragerea la sorţi pentru play-off-ul Ligii Campionilor. Antrenorul Stelei spune că nu şi-ar fi dorit să întâlnească Manchester City, însă spune că-şi va juca şansa. Ghinion pentru Steaua la tragerea la sorţi. Vicecampioana României va juca împotriva lui Manchester City, cel mai puternic adversar pe care-l putea întâlni în play-off. Laurenţiu Reghecampf spune că Steaua îşi va juca şansa, dar şansele la calificare sunt extrem de mici.

Preşedintele de imagine al echipei Steaua Bucureşti, Helmuth Duckadam a declarat că nu se teme de forţa echipei antrenate de Pep Guardiola şi speră ca jucătorii lui Laurenţiu Reghecampf să producă o nouă surpriză, aşa cum s-a întâmplat în 2013, în dubla cu Ajax. Nici lotul de 561,5 milioane de euro al echipei Manchester City şi nici noul antrenor al britanicilor nu-l sperie pe Helmuth Duckadam.

Presa engleză scrie astăzi despre interesul lui Chelsea pentru cel mai bun jucător din Liga 1, Nicuşor Stanciu. Gigi Becali a dezvăluit că mijlocaşul de 23 de ani a fost monitorizat la returul cu Sparta de un reprezentant al lui Chelsea. Nicuşor Stanciu a avut un salt incredibil în ultimul an, lucru care a atras atenţia mai multor cluburi din străinătate. Gigi Becali a declarat că la returul cu Sparta, în care Stanciu a înscris două goluri, jucătorul Stelei a fost urmărit de un reprezentant al lui Chelsea. Informaţia a fost confirmată de presa din Anglia.

Tragerea la sorţi a meciurilor de tenis din cadrul Jocurilor Olimpice de la Rio a avut loc şi a fost una cu noroc pentru reprezentanţii României. Cu excepţia echipei Monica Niculescu/Irina Begu, care în manşa inaugurală se duelează cu favoritele 3, toţi ceilalţi români au şanse reale la calificarea în turul doi al competiţiei care începe sâmbătă. Cele două jucătoare din România care vor intra pe hardul brazilian la simplu, Irina Begu (31 WTA) şi Monica Niculescu (51 WTA), ar trebui să-şi câştige fără prea mari emoţii meciurile din turul I.

Irina se duelează sâmbătă cu Nao Hibino (Japonia, 84 WTA), într-o reeditare a sfertului de finală disputat chiar în această săptămână la turneul de la Florianopolis, câştigat fără probleme de Begu, scor 6-2, 6-4! În turul doi însă, pe Irina ar putea să o aştepte un meci de gală contra Garbinei Muguruza (4 WTA), dacă spanioloaica trece de sârboaica Jelena Jankovic (29 WTA). Monica va juca duminică împotriva Veronicăi Cepede din Paraguay, locul 124 WTA! Niculescu, sportivă care s-a aflat pe punctul de a abandona de la Rio, din cauza unei accidentări, nu a mai întânit-o pe Cepede până acum. Dacă trece mai departe, Niculescu va juca în turul al doilea contra câştigătoarei meciului dintre Svetlana Kuzneţova (Rusia, 10 WTA) şi Qiang Wang (China, 66 WTA).

La dublu, duminică, Niculescu şi Begu se vor lupta cu o echipă redutabilă în primul tur: Hao Chan/Yung Chan (Taipei)! Asiaticele sunt favorite trei şi evoluează constant împreună în circuitul WTA, fiind duble finaliste în turneele de Grand Slam (Australian Open 2007 şi US Open 2007). Românii cotaţi cu şanse la medalii, Florin Mergea şi Horia Tecău, întâlnesc sâmbătă o pereche accesibilă în turul inaugural. Capi de serie numărul 5, Horia şi Florin se vor duela cu argentinienii Federico Delbonis şi Guillermo Duran. La dublu feminin vom putea urmări şi un duel România – Ungaria! Cuplul Raluca Olaru/Andreea Mitu îşi va măsura forţele sâmbătă cu o altă echipă slab cotată, formată din Timea Babos şi Reka-Luca Jani.

Clubul Napoli l-a transferat pe mijlocaşul polonez Piotr Zielinski, în vârstă de 22 de ani, de la Udinese, în schimbul sumei de 14 milioane de euro. Zielinski a semnat un contract valabil până în 2021 cu Napoli şi a devenit astfel cel de-al patrulea transfer realizat în această vară de formaţia de pe San Paolo, după Arkadiusz Milik, adus de la Ajax Amsterdam în schimbul sumei de 32 de milioane de euro, Lorenzo Tonelli, de la Empoli, pentru 10 milioane de euro, Emanuele Giaccherini, de la Sunderland, în schimbul sumei de 1,5 milioane de euro.

Cristian Pustai, viitorul adversar al lui Hagi, din campionat, prevesteşte vremuri apocaliptice pentru fotbalul românesc, în cupele europene. Tehnicianul spune că doar spectatorii pot influenţa investiţiile în fotbal. Doar o minune ar face ca Viitorul şi Pandurii să nu-şi joace astăzi ultima partidă în Europa League. Cristi Pustai, tehnicianul celor de la Gaz Metan, spune că eşecul din cupele europene va fi şi mai mare pe viitor. Medieşenii vor întâlni echipa lui Hagi, în campionat. “Poate e mai bine pentru ei că au mai multe jocuri oficiale şi poate îşi intră mai repede în formă. Vrem, nu vrem, Europa oglindeşte valoarea fotbalului nostru. Chiar dacă ne supărăm, trebuie să spunem adevărul că, în Europa, suntem destul de slab reprezentaţi. Trebuie să ne bucurăm pentru Steaua.

Simona Halep, în vârstă de 24 de ani, aflată pe locul 3 în clasamentul mondial, a fost desemnată cea mai bună jucătoare de tenis a lunii iulie, într-un sondaj desfăşurat pe site-ul oficial al WTA. Halep a obţinut 84 la sută dintre voturi, americancele Venus Williams şi Madison Keys au obţinut 9, respectiv 2 la sută, iar britanica Johanna Konta, 5 la sută. Simona Halep a câştigat două turnee WTA în iulie: BRD Bucharest Open şi Rogers Cup. La Bucureşti, pe zgură, după ce a eliminat patru jucătoare în rundele precedente, a reuşit o victorie impresionantă în finală, scor 6-0, 6-0, împotriva jucătoarei Anastasia Sevastova (Letonia, locul 55 WTA). La Rogers Cup, turneu disputat pe hard la Montreal, Simona Halep le-a învins, printre altele, pe Karolina Pliskova, Svetlana Kuzneţova, Angelique Kerber, iar în ultimul act al competiţiei a trecut de Madison Keys, scor 7-6, 6-3.

Atacantul echipei FC Barcelona, Lionel Messi, în vârstă de 29 de ani, face parte din planurile noului selecţioner al Argentinei, Edgardo Bauza, pentru meciurile cu Uruguay şi Venezuela, şi va reveni asupra deciziei de a se retrage de la echipa naţională, informează cotidianul argentinian Ole. Aceeaşi sursă notează că Egardo Bauza se va deplasa săptămâna viitoare la Barcelona pentru a îl convinge pe Lionel Messi să revină la prima reprezentativă a Argentinei.

Tehnicianul formaţiei Pandurii Târgu Jiu, Petre Grigoraş, a recunoscut superioritatea adversarilor de la Maccabi Tel Aviv, după eliminarea, scor 2-5 la general, în turul 3 al Europa League. La o săptămână după eşecul suferit cu scorul de 3-1 la Turnu-Severin, Pandurii a fost învinsă şi în a doua manşă a confruntării cu Maccabi Tel Aviv, scor 1-2 în Israel. Golul formaţiei gorjene a fost marcat de Marian Pleaşcă, în minutul 57, în timp ce pentru vicecampioana en-titre din Israel au înscris Nosa Igiebor, în minutul 24, şi Ezequiel Scarione, cu 10 minute înainte de final.

Selecţionata Portugaliei a învins, echipa similară din Argentina, scor 2-0, într-un meci disputat în grupa D, din cadrul competiţiei de fotbal a Jocurilor Olimpice. Fără Cristiano Ronaldo în lot, Portugalia a câştigat prin golurile marcate de Goncalo Paciencia, în vârstă de 22 de ani, în minutul 66, şi Pite, 21 de ani, în minutul 84. Paciencia, care activează la FC Porto, a primit o pasă de la Bruno Fernandes, la aproximativ 20 de metri de poarta adversă, şi a înscris cu un şut puternic plasat în stânga portarului. Reuşita lui Pite a venit tot din afara careului, însă după o eroare a portarului argentinian Geronimo Rulli, unul dintre cei doi jucători trecuţi de 23 de ani aflaţi în lotul vicecampioanei mondiale en-titre, care a scăpat mingea printre picioare.

PROGNOZA METEO
5 August 2016

Vremea va continua sã se încãlzeascã ușor și va fi cãlduroasã în cea mai mare parte a țãrii, izolat canicularã dupã-amiaza în Lunca Dunãrii. Va crește și disconfortul termic, iar în sudul țãrii, pe arii restrânse, indicele temperaturã-umezealã (ITU) va atinge pragul critic de 80. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 și 35 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 24 de grade pe litoral. Cerul va fi variabil spre mai mult senin, dar cu unele înnorãri dupã-amiaza, în Carpații Occidentali și în Dobrogea, unde, cu totul izolat vor fi posibile ploi de scurtã duratã. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri în sudul Banatului și pe crestele montane.

Bucuresti

Vremea va fi cãlduroasã, iar dupã-amiaza indicele temperaturã-umezealã (ITU) va putea atinge pragul critic de 80. Temperatura maximã va fi de 33…34 de grade, iar minima se va situa în jurul valorii de 19 grade. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineața și noaptea. Vântul va sufla slab și moderat.

About Kiss

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*