Breaking News
loading...

Stiri pe scurt 4 August 2015

Stiri pe scurt 4 August 2015

Radio Click Romania va ofera cele mai noi si cele mai importante Stiri pe scurt  4 August  din Romania si nu numai, ramaneti aproape.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 4 august. In anul 1916,a fost semnat, la Bucureşti, Tratatul de alianţă dintre România, pe de o parte, şi Franţa, Marea Britanie, Rusia şi Italia, pe de altă parte, care prevedea, printre condiţiile intrării României în război de partea Antantei, şi satisfacerea dezideratului unirii cu ţara a teritoriilor româneşti anexate de Austro-Ungaria.

Seceta a afectat grav culturile agricole din acest an şi a determinat producătorilor pierderi de peste 2 miliarde de euro, reprezentând investiţii nerecuperabile, şi va majora preţurile produselor româneşti, în perioada următoare.Porumbul este cea mai afectată cultură, însă seceta a adus prejudicii şi altor culturi precum cele de soia, grâu, rapiţă, de floarea-soarelui, dar şi legumelor.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) recomandă României să tempereze amploarea şi viteza de implementare a măsurilor de politică fiscală, precum şi noile planuri de cheltuieli pentru a reuşi să reducă treptat datoria publică, să relaxeze povara fiscală şi să finanţeze proiecte noi.

Omul de afaceri turc Abdullah Atas, arestat preventiv pentru tentativă de omor, avea o alcoolemie de 1,65 la mie când a intrat cu maşina în poliţistul de la Brigada Rutieră, care a fost târât aproximativ 350 de metri, apoi aruncat pe şosea.

Elena Udrea a declarat, la ICCJ, că a cerut ridicarea controlului judiciar în dosarul „Gala Bute” pentru că vrea să ducă o viaţă normală, să nu mai fie urmărită şi fotografiată de presă şi paparazzi, spunând că, în România, orice om care are un telefon mobil devine un paparazzo.

Consiliul de Administraţie (CA) al Băncii Naţionale a României a decis , pentru a doua şedinţă consecutiv, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 1,75% pe an, precum şi a ratelor rezevelor minime obligatorii (RMO) pentru pasivele băncilor, la 8% pentru lei şi 14% pentru valută.

Prim-vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu spune că liberalii vor cere PSD să amâne aplicarea unor măsuri fiscale, el menţionând că la consultările pe care le-a solicitat, PNL ar urma să vină cu calcule şi să pună în discuţie ce măsuri pot intra în vigoare de la 1 ianuarie şi care ar trebui amânate.

Bobbi Kristina Brown a fost înmormântată alături de mama ei, Whitney Houston, într-o ceremonie funerară ce a marcat sfârşitul vieţii scurte şi tragice a unicului copil pe care l-a avut legendara cântăreaţă americană.Ţinând în mâini fotografii cu Bobbi Kristina şi Whitney Houston, care s-a născut în New Jersey, fanii au umplut până la refuz spaţiile libere din faţa baricadelor de securitate instalate de poliţie, în timp ce furgonul funerar în care se afla sicriul auriu al fiicei artistei americane a intrat pe poarta cimitirului în care Whitney Houston a fost înmormântată în urmă cu trei ani.

Producătorii de medicamente din România cer realizarea unui audit independent asupra datelor folosite de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru calculul taxei clawback, despre care afirmă că a fost menţinută la un nivel nejustificat de mare în trimestrul al doilea.

Pentru a doua extragere ocazională a Loteriei bonurilor fiscale, organizată pe 28 iunie, au fost depuse 508 cereri de revendicare a premiilor, aferente bonurilor cu valori între 135,00 lei şi 135,99 lei, emise pe 23 mai.Incepând de la extragerea din iunie vor fi desemnaţi maximum 100 de câştigători, cu un premiu de 10.000 lei fiecare, printr-o nouă extragere, data acesteia urmând să fie comunicată de Ministerul Finanţelor.

Acţiunile marilor bănci elene au scăzut marţi pe bursa de la Atena cu 29%, după ce luni au coborât cu 30% în contextul redeschiderii pieţei de capital elene după o pauză de cinci săptămâni.Indicele Ftatbnk, compus din cele mai mari patru instituţii de credit, înregistra un declin de 29,2% aproape de ora 12:00, după ce luni a atins limita maximă permisă, cu o scădere de 30%.

Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a avansat în luna iunie cu 7,9% (ca serie brută) comparativ cu aceeaşi lună din anul precedent, creşterea fiind ajutată de alimente, băuturi şi tutun, unde vânzările s-au majorat cu 22% şi vânzările de produse nealimentare (plus 1%) şi de creşterea comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule (plus 1,3%), arată datele Institutului Naţional de Statistică.

Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a crescut în primele şase luni cu 4,8% ca serie brută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul avansului vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun cu 11,5%.

Joe Jackson, considerat „patriarhul” familiei Jackson, a părăsit,spitalul Albert Einstein din oraşul brazilian Sao Paolo în care a fost internat la sfârşitul lunii iulie, după ce a suferit un accident vascular cerebral.Medicii de la spitalul Albert Einstein au spus că „patriarhul” familiei Jackson a fost diagnosticat şi cu aritmie cardiacă.

Procurorul şef Daniel Horodniceanu spune, că la DIICOT sunt încă în soluţionare cauze din 2007-2008, cea mai veche, din 2004, fiind trimisă recent instanţei, ritmicitatea în toate dosarele fiind extraordinar de greu de înfăptuit din cauza numărului mare de anchete.

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Marius Dunca, face verificări pe litoral, în cazul mai multor turişti care nu au putut fi cazaţi în hoteluri din Eforie Nord şi Jupiter, deşi au plătit cazarea cu câteva luni înainte.

Lungmetrajul „Aferim!”, de Radu Jude, este propunerea României pentru o nominalizare la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza” a premiilor Oscar 2016.Filmul „Aferim!” a fost ales să reprezinte România la premiile Oscar 2016 cu majoritatea voturilor membrilor juriului.

„Aferim!” – pentru care Radu Jude a primit trofeul Ursul de Argint pentru cea mai bună regie la Festivalul de la Berlin 2015 – este un film istoric a cărui acţiune are loc în Ţara Românească a începutului de secol XIX. Un zapciu, interpretat de actorul Teodor Corban, însoţit de fiul său (Mihai Comănoiu), caută un rob fugar (Cuzin Toma). Din distribuţie mai fac parte Alexandru Dabija, Luminiţa Gheorghiu, Victor Rebengiuc şi Alexandru Bindea.

Roverul Curiosity, care a asolizat pe Marte în 2012, transmite spre Pământ la sfârşitul fiecărei zile marţiene datele pe care le-a adunat în ultimele 24 de ore şi 39 de minute (durata unei zile marţiene). Printre aceste date se numără şi fotografii de înaltă rezoluţie, realizate cu ajutorul camerei Mastcam.

Cel puţin doi spectatori au murit, iar mai mulţi alţii au fost răniţi după ce un cort de circ s-a surpat luni după-amiaza la Lancaster, în statul New Hampshire (nord-est), în timpul unei furtuni.Aproximativ 100 de persoane se aflau în cort la momentul surpării, în timpul numărului de la ora locală 17.30 (marţi, 0.30, ora României) al Circului fraţilor Walker, a declarat comandantul pompierilor de la nivelul statului.

Un lider evreu extremist, Meir Ettinger, este primul individ arestat luni, după incendiul criminal în care a ars de viu un bebeluş palestinian în Cisiordania, vineri, au anunţat luni serviciile de securitate israeliene.Meïr Ettinger a fost arestat la Safed (în nordul Israelului), din cauza activităţilor sale în cadrul unei organizaţii evreieşti extremiste.

Partidul de extremă dreapta Jobbik dă în judecată Fidesz (dreapta, la putere) pentru afirmaţii „defăimătoare” prin care formaţiunea premierului populist Viktor Orban a făcut o legătură între Jobbik şi traficul de imigranţi ilegali.Partidul aflat la putere a subliniat că este necesar să se răspundă la întrebarea câţi bani face Jobbik de pe urma legăturilor sale cu grupări criminale.

Reţeaua de metrou din Londra urmează să fie închisă săptămâna aceasta, pentru a doua oară în ultimele două luni, după ce negocierile au eşuat din cauza unui conflict cu privire la turele de noapte, au anunţat sindicatele.Noua grevă intervine la mai puţin de o lună de la o grevă de 24 de ore, în iulie, când întreaga reţea a fost închisă pentru prima dată din 2002. Protestul va afecta în mod inevitabil milioane de navetişti şi turişti din capitală.

Forţe proguvernamentale yemenite au anunţat marţi că au preluat controlul asupra Al-Anad, o bază militară-cheie, în sudul ţării, care adăpostea odinioară operţiuni americane în domeniul informaţiilor.Ministerul yemenit al Apărării a anunţat din Arabia Saudită, unde s-a refugiat Guvernul yemenit în exil, a anunţat „eliberarea bazei militare Al-Anad” şi a mulţumit coaliţiei conduse de saudiţi care vizează rebelii huthi într-o campanie aeriană începând din martie încoace.

Militari unguri au început să construiască, de luni, o nouă porţiune a gardului de la frontiera cu Serbia, prin care Budapesta vrea să oprească imigranţii clandestini să pătrundă în ţară.Armata a început să pună stâlpi de oţel în pământ, într-o zonă în care terenul a fost nivelat săptămâna trecută. Noua porţiune de gard va fi ridicată cu o tehnologie similară „secţiunii eşantion” construită deja, după un standard NATO.

Fostul preşedinte iranian Mahmoud Ahmadinejad a lansat o campanie politică înaintea alegerilor parlamentare din februarie, în ceea ce s-ar putea dovedi o provocare la adresa moderaţilor din spatele acordului istoric în dosarul nuclear încheiat luna trecută.

Gruparea teroristă Stat Islamic a rămas la fel de puternică, în ciuda raidurilor aeriene efectuate în ultimele luni de o coaliţie internaţională coordonată de Statele Unite.

Puerto Rico, un teritoriu neîncorporat al Statelor Unite cu statut de commonwealth, a intrat în default pentru prima dată în istoria sa, după ce a plătit doar 628.000 de dolari dintr-o datorie în valoare de 58 de milioane către Corporaţia Finanţelor Publice scadentă.

Judecătorii de instrucţie au insistat asupra „imperativului transparenţei” datorat familiilor victimelor zborului MH370, într-o reuniune organizată după descoperirea unor fragmente care ar putea proveni din aeronava Malaysia Airlines.

Barack Obama a lansat luni primul plan al Statelor Unite de limitare a emisiilor de carbon produse de centralele electrice, într-un efort fără precedent împotriva modificărilor climatice, provocând proteste din partea industriei miniere şi Congresului.

Grecia şi creditorii săi, care negociază al treilea plan de salvare, în valoare de câteva zeci de miliarde de euro, au convenit luni ca reforma pensiilor să vizeze doar persoanele care au ieşit la pensie începând de la sfârşitul lunii iunie.

SPORT

Mircea Rednic a anunţat că Dinamo va transfera un atacant pentru a întări ofensiva câinilor. Alesul pare a fi Marcel Essombe, un vârf camerunez de 27 de ani, care a evoluat la Chateauroux şi Creteil, în liga a doua franceză. Variantă de rezervă, în cazul în care negocierile cu Essombe pică, este un alt camerunez, care a evoluat în Elveţia.

Preşedintele CA al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat, la Aeroportul Henri Coandă, că echipa pregătită de Mirel Rădoi va aborda partida retur cu Partizan, din turul III preliminar al Ligii Campionilor, astfel încât să o câştige, considerând că aceasta e soluţia pentru calificare.

Înotătorul sud-african Cameron van der Burgh a stabilit un record mondial în seriile probei de 50 de metri bras din cadrul Campionatelor Mondiale de nataţie de la Kazan.Deţinătorul titlului mondial a încheiat proba cu timpul de 26 de secunde şi 62 de sutimi. Precedentul record, care îi aparţinea, era de 26 se secunde şi 67 de sutimi, fiind stabilit la Campionatele Mondiale de la Roma, din 2009.În vârstă de 27 de ani, Van der Burgh este medaliat olimpic cu aur la Londra în 2012, în proba de 100 de metri bras, cu timp de record mondial, 59.49.

În ianuarie, Cristiano Ronaldo şi-a postat pe pagina sa de Facebook un videoclip în care surprindea trecătorii din Madrid cu schemele sale. Până aici, nimic special. Doar că portughezul era machiat perfect şi îmbrăcat precum un homeless, astfel că atunci când şi-a arătat adevărata faţă, lumea s-a bulucit pentru a-l vedea mai îndeaproape.

Preşedintele de imagine al FC Steaua, Helmuth Duckadam, a declarat, la Aeroportul Henri Coandă, că pătimaşii suporteri sârbi pot constitui un avantaj pentru echipa pregătită de Mirel Rădoi, punând presiune pe adversar, Partizan Belgrad, în manşa secundă a turului III preliminar al LC.

Rareş Mandu (15 ani), unul dintre cei mai talentaţi juniori români şi campion naţional de dublu în 2014, a fost, pe 29 mai, protagonistul unui episod care pare de neimaginat. Rareş s-a izbit de lacunele sistemului educaţional românesc, fiind picat chiar la proba de aptitudini pentru tenis, din cadrul concursului de admitere în clasa a IX-a a liceului cu program sportiv “Mircea Eliade” din Bucureşti. Bizar este faptul că ceilalţi 5 sportivi care au trecut probele de aptitudini sunt mult mai slab cotaţi decât Mandu, unii chiar fără vreun meci de tenis profesionist în picioare.

Gnohere a marcat golul victoriei pentru Dinamo în partida cu ACS Poli Timişoara, scor 2-1, şi a oferit primele declaraţii imediat după meci. Acesta a ţinut să le răspundă celor care nu au vut încredere în calităţile lui de fotbalist şi care l-au criticat pentru faptul că este prea gras pentru un jucător.După meciul cu Viitorul, Basarab Panduru a comentat dur greutatea atacantului şi i-a criticat pe cei de la Dinamo pentru transferul francezului.

Manny Pacquiao ar putea reveni în ring în martie sau aprilie 2016. Pugilistul filipinez a fost operat la umăr, după o accidentare suferită înainte de meciul cu Floyd Mayweather. Următorul adversar al lui PacMan ar putea fi britanicul.Pacquiao a boxat accidentat în meciul cu Mayweather, cea mai scumpă partidă jucată vreodată. Boxerul filipinez a avut o problemă la umăr, pe care a ascuns-o însă, din dorinţa a de a pune mâna pe bursa de 120 de milioane de dolari. Boxerul în vârstă 36 de ani s-a oprat la umăr imediat după meci şi medicii au preconizat că va fi apt spre finalul lui 2015.

Cele 1.100 de bilete rezervate suporterilor români la meciul echipei naţionale din deplasare cu Ungaria, din preliminariile Euro-2016, s-au epuizat în trei zile de la începerea comercializării.Preţul unui bilet a fost de 55 de lei, iar datele personale ale cumpărătorilor vor fi transmise către Federaţia Maghiară de Fotbal. Tichetele urmează să fie livrate după 25 august.

Lukasz Szukala are o ofertă concretă de la Legia Gdnansk, susţine presa arabă. Fundaşul în vârstă de 31 de ani nu mai este dorit la Al Ittihad, situaţie în care se află şi Lucian Sânmărtean.Szukala şi Sânmărtean nu mai sunt doriţi de conducerea lui Al Ittihad şi cei doi au plecat deja din cantonamentul din Italia, susţine mojazeg.com. Sursa citată susţine că fundaşul de 31 de ani a primit deja o ofertă concretă, din ţara natală, de la Legia Gdansk. Reamintim că obiectivul lui Szukala este să prindă EURO 2016 cu naţionala Poloniei, situaţie în care trebuie să semneze cu un club la care joacă în mod constant.

Perechea Florin Mergea/Rohan Bopanna (România/India), CAP de serie numărul 3, a învins, cu scorul de 2-6, 6-1, 10-3, cuplul Andy Murray/Daniel Nestor (Marea Britanie CANADA), în primul tur al turneului de la Washington, cu premii totale de 1,75 milioane de dolari.Murray, locul 3 ATP la simplu, este favoritul principal al competiţiei individuale, din categoria turneelor de 500 de puncte.

La Belgrad, atmosfera din jurul meciului Partizan-Steaua, de miercuri ora 21:30 (în direct la PRO TV), este una incediară. Meciul se va disputa, foarte probabil cu casa închisă. Biletele sunt ieftine, între 5 şi 15 euro, iar la meci sunt aşteptaţi 30.000 de suporteri.

PROGNOZA METEO
    4 August 2015

Vremea va continua sã se încãlzeascã, devenind izolat canicularã în vest și în sud. Cerul va fi variabil la parțial noros în sud-estul țãrii, în extremitatea de vest, dar și la munte și mai mult senin în celelalte zone. Vântul va fi în general moderat în sud și sud-est și va sufla slab în restul țãrii. Temperaturile MAXIME se vor încadra între 29 și 35 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 9…10 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 22…24 de grade în Dealurile de Vest și pe litoral.

Bucuresti

Vremea va fi cãlduroasã, iar dupã-amiaza se va atinge starea de caniculã, cu o maximã termicã de 34…35 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla moderat. Temperatura minimã va fi de 20…21 de grade, ușor mai scãzutã în zona preorãșeneascã.

About Kiss

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*