Breaking News
loading...

Stiri pe scurt 30 Iunie 2016

Stiri pe scurt 30 Iunie  2016

Radio Click Romania va ofera cele mai noi si cele mai importante Stiri pe scurt  30  Iunie  din Romania si nu numai, ramaneti aproape.

Semnificaţii istorice pentru data de 30 iunie. In anul 1995, Semnarea la Bruxelles a Protocolului adiţional la Acordul de Asociere a României la UE, prin care este consfinţit cadrul juridic de participare a ţării noastre la programele comunitare de cooperare economică, tehnico-ştiinţifică şi culturală. Tot in anul 1995, Parlamentul Germaniei aprobă propunerea adoptată de guvernul de la Bonn, privind trimiterea de avioane şi militari, pentru a sprijini forţele ONU de menţinere a păcii în Bosnia. A fost pentru prima dată, de la cel de-al doilea război mondial, când Germania trimite trupe în afara graniţelor ţării.

Câţiva părinţi, alături de copii, s-au strâns la Ministerul Educaţiei, nemulţumiţi de punctul 6, subiectul I, de la proba la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale, despre care spun ei că a fost unul neclar şi a încurcat elevii. Cei strânşi în faţa Ministerului Educaţiei cer ca elevii să nu fie depunctaţi, tocmai din cauza neclarităţii subiectului. Protestatarii au fost primiţi la discuţii de un secretar de stat din cadrul ministerului, asta chiar dacă, încă de miercuri, instituţia şi-a anunţat punctul de vedere legat de controversele de la examenul de matemtică din cadrul Evaluării Naţionale.

În opinia ministerului, punctul care a dus la discuţii „este complet formulat, enunţul este clar, fără ambiguităţi şi permite un singur răspuns corect”. Ministerul mai precizează că „itemul conţine legenda referitoare la reprezentarea numărului elevilor, legendă care este echivalentă cu identificarea prin axele de coordonate. În esenţă, acesta se referă la prezentarea unei dependenţe funcţionale (între notă şi numărul elevilor din clasă care au obţinut această notă), iar în cazul unei dependenţe funcţionale variabila se reprezintă pe axa orizontală (a absciselor)”.

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) recomandă Ministerului Educaţiei retragerea titlului de doctor lui Victor Ponta, lucrarea nu respectă standardele de etică. Comisia Tehnică din cadrul instituţiei, alcătuită din trei profesori universitari au analizat lucrarea de doctorat „Curtea Penală Internaţională” a lui Victor Ponta şi a stabilit că „nu respectă standardele de etică şi propune retragerea titlului de doctor”, invocând articolul 170 din Legea Educaţiei Naţionale.

În intervalul 1–7 iulie, la Mănăstirea Tismana, în judeţul Gorj, se va desfăşura prima ediţie a taberei „Matrice culturală şi spirituală românească”, organizată în parteneriat cu Mitropolia Olteniei. Deschiderea taberei va avea loc vineri, 1 iulie, ora 18.00, la Mănăstirea Tismana, în prezenţa ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, şi a preşedintelui Institutului Cultural Român, domnul Radu Boroianu, care vor susţine o conferinţă de presă, în cadrul căreia se va semna şi parteneriatului între Institutul Cultural Român şi Mitropolia Olteniei.

În această vară, în cele două serii ale taberei organizată la Mănăstirea Tismana (1.07–7.07; 27.08–2.09), peste 100 de tineri din comunităţile istorice din vecinătatea României vor avea prilejul de a se familiariza cu personalităţile marcante ale culturii române. Tabăra îşi propune pregătirea culturală şi dezvoltarea personală a tinerilor români aflaţi dincolo de hotarele ţării prin prezentarea unor modele româneşti, prin susţinerea unor activităţi privind limba, istoria şi prezentarea unor aspecte legate de etnologie, folclor, management cultural, precum şi prin desfăşurarea unor activităţi artistice.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc a anunţat, numele a doi torţionari din perioada regimului comunist, pe numele cărora a depus sesizări penale la Parchetul General. Este vorba despre „Marian Petrescu fost comandant al unor colonii de muncă şi penitenciare în timpul regimului comunist, responsabil de aplicarea unui regim de detenţie care a dus la decesul a 104 de deţinuţi politic” şi „despre Gheorge Boştină fost locţiitor politic, responsabil de decesul a 100 de deţinuţi politic”, locţiitorul Penitenciarului Galaţi şi coloniei de muncă de la Ostrov. Pe numele acestora, IICCMER a depus sesizări penale, joi, la Parchetul General.

Deputatul PNL Daniel Zamfir propune abrogarea prevederilor din Statutul Băncii Naţionale a României (BNR) care exonerează de răspundere civilă şi penală membrii Consiliului de Administraţie al Băncii şi personalul acesteia însărcinat să exercite atribuţii de supraveghere prudenţială. El precizează că acest tip de imunitate a fost sancţionat prin cererea de reexaminare a preşedintelui înaintată Parlamentului asupra Legii privind supravegherea macroprudenţială a sistemului financiar naţional care conţine o prevedere similară cu cea din Statutul BNR.

Regizorul Cristian Mungiu a fost invitat să fie membru al Academiei Americane de Film, organizaţie care acordă anual premiile Oscar, alături de cineastul român fiind invitaţi să facă parte din Academie cineaşti faimoşti,printre care turcul Nuri Bilge Ceylan şi thailandezul Apichatpong Weerasethakul. Alături de cineastul român au fost invitaţi să facă parte din Academia Americană de Film şi alţi regizori faimoşi, printre care turcul Nuri Bilge Ceylan, thailandezul Apichatpong Weerasethakul., chinezul Hou Hsiao-Hsien, iranianul Abbas Kiarostami şi correanul Park Chan-wook, a anunţat criticul român de film Mihai Fulger pe pagina sa de Facebook, citând un articol de pe The Hollywood Reporter.

Mark Zuckerberg a fost suprins într-o imagine cu camera web a laptopului acoperită cu o bandă, această măsură de securitate fiind una susţinută şi de fostul consultant NSA Edward Snowden, iar un procent mare dintre utilizatorii de computere fac acelaşi lucru. Astfel, pentru a-şi proteja viaţa privată, unul din cinci utilizatori (20%) de internet recunoaşte că îşi acoperă camera web. Cercetarea companiei arată şi că peste un sfert dintre utilizatorii de Internet (28%) îşi păstrează datele „sensibile” pe dispozitive care nu au acces la Internet, iar 18% dintre cei chestionaţi spun că încearcă să evite să folosească site-urile populare, precum Google sau Facebook, din cauza informaţiilor personale pe care le colectează.

Privind la toate jocurile de alianţe care se refac astăzi pe continent şi nu numai, România nu poate sta impasibilă, fără nicio iniţiativă, la refacerea structurilor de forţă din cadrul Noii Uniuni Europene (NUE), după ieşirea Marii Britanii. Oricât am fi de neînsemnaţi din punctul de vedere al Produsului Intern Brut (PIB), 160 mld. euro în 2015 faţă de 2.500 mld. de euro PIB-ul Angliei şi de şapte ori mai mult PIB-ul UE, trebuie să luăm aminte la cum Ungaria şi Polonia ştiu să joace cărţile cu foarte mare abilitate. Asta în pofida faptului că România ar trebui să aibă în realitate, numai dacă privim din punctul de vedere al suprafeţei, 240.000 km pătraţi, exact cât Marea Britanie şi al populaţiei, un cuvânt greu de spus în Uniunea Europeană.

Nu se poate ca Ungaria, cu o populaţie la jumătate din a României şi un PIB de doar 100 mld. euro, să fie atât de vizibilă pe radarele negocierilor de la Bruxelles, iar România să nu aibă niciun punct de vedere şi o direcţie de urmat, interese proprii pe care să le pună la vedere. Este o perioadă în care absolut toate cărţile se pun pe masă şi se refac. Toate alianţele şi înţelegerile anterioare au căzut, iar cum negociem acum ne va aranja drumul în UE şi chiar în lume în următoarele decenii. Este un moment zero, un moment istoric, aşa cum numai colapsul Uniunii Sovietice şi destrămarea CAER (Comunitatea de Ajutor Reciproc a fostelor ţări din Europa de Est) au mai fost.

Doi români au lansat pe cont propriu o campanie online prin care doresc să îi atragă pe antreprenorii britanici la Cluj-Napoca, un oraş care s-a afirmat în ultimii ani ca un important centru pentru startup-urile din domeniul tehnologic. Cei doi, Adrian Doncea şi Elena Hurjui, au construit, într-un weekend, site-ul „Transylvania Beyond”, pe care îl promovează pe Facebook cu bani din propriile buzunare. Site-ul a fost construit de Adrian şi Elena într-un weekend. Campania de promovare a lui s-a dovedit mult mai populară decât s-ar fi aşteptat cei doi, iar succesul este, într-un fel, la fel de suprinzător ca victoria taberei Leave la referendumul privind Brexit.

Prima bibliotecă din România amplasată în incinta unui aeroport, Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj, a fost inaugurată, aceasta având posibilitatea să găzduiască peste 20 de persoane care au la dispoziţie zeci de cărţi pe care le pot citi gratuit, în mai multe limbi. Florin Moroşanu, directorul Asociaţiei Cluj-Napoca 2021, Capitală Culturală Europeană, iniţiatorul proiectului, a declarat,într-o conferinţă de presă, că noul spaţiu recreaţional experimental se află în zona publică din corpul de legătură dintre cele două terminale, de plecări şi sosiri, ale aeroportului. Spaţiul actual are şi rol de punct de informare turistică şi ar putea fi extins în luna septembrie, în cazul în care proiectul se va bucura de succes în rândul pasagerilor români sau străini.

Numărul investitorilor care au început să se uite tot mai atent la aur şi argint a crescut în ultimele zile, metalele preţioase fiind socotite investiţii fezabile pe termen lung. După creşterea iniţială, preţul aurului s-a stabilizat într-un interval care variază cu plus sau minus 30 de dolari săptămâna aceasta, arată o analiză a băncii de investiţii Saxo Bank, care evidenţiază că panica iniţială care a urmat votului privind Brexit s-a diminuat pe pieţe, dar că nervozitatea încă persistă. Acţiunile rămân cu o valoare redusă, mai ales în zona euro, în vreme ce cererea de titluri guvernamentale creşte, odată cu numărul de titluri suverane tranzacţionate sub sau la valoarea zero.

După votul asupra Brexit şi discursul moderat al Rezervei Federale de săptămâna trecută, piaţa a renunţat la orice speranţă de a vedea dobânda crescută în SUA în 2016. De fapt, o scădere este privită acum mai favorabil decât o creştere, asta cel puţin până în februarie 2017. Argintul nu mai e atât de ieftin cum a fost, dar va continua să performeze bine, dacă va persista şi curentul bull pe pieţe, apreciază banca de investiţii. Cea mai mare ameninţare asupra aurului şi argintului acum este propriul succes. Cochetând cu 1.305 dolari/uncie, aurul încă testează niveluri ca 1.292 dolari/uncie sau chiar 1.250 dolari/uncie. Investitorii aşteaptă pregătiţi o nouă corecţie, adică o nouă oportunitate de a cumpăra

Statul are 877 de reprezentanţi în consiliile de administraţie, de conducere, de coordonare, de supraveghere sau de decizie ale companiilor publice cu capital integral sau majoritar de stat, iar aceştia primesc indemnizaţii lunare sau de şedinţă cuprinse între 1.500 şi 137.585 lei brut. Cea mai mare indemnizaţie o are Traian Sorin Halalai, respectiv 137.585 lei lunar brut, reprezentant al Ministerului Finanţelor în Consiliul de administraţie al Băncii de Export-Import a României-Eximbank.

Tot la Eximbank, statul mai are un reprezentant care primeşte 72.598 lei lunar şi alţi trei reprezentanţi cu indemnizaţii de 22.650 lei lunar. La CEC, Radu Gheţea primeşte 121.424 lei pe lună brut, iar ceilalţi reprezentanţi ai statului sunt remuneraţi cu 83.823 lei lunar şi 62.075 lei lunar câte o persoană şi 24.285 lei lunar, trei persoane. La Fondul Român de Contragarantare, preşedintele Consiliului de supraveghere, Ioan Hidecuti, are o indemnizaţie de 15.000 lei lunar, iar membrii consiliului, 10.000 lei lunar, sume identice primind şi reprezentanţii statului în CA al Fondului de garantare pentru IMM-uri.

Indemnizaţii consistente situate în jurul a 4.000 de lei lunar primesc şi reprezentanţii statului la CNADNR, Transgaz, Transelectrica, ROMATSA, Antibiotice Iaşi, CFR, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, Compania Naţională Porturi Maritime Constanţa, Romgaz şi Electrocentrale Grup. Cele mai numeroase indemnizaţii cu care sunt remuneraţi reprezentanţii statului în companii se situează între 1.500 şi 3.000 de lei lunar, aici întâlnind companii cum ar fi Romarm, Romfilatelia, Electrocentrale Bucureşti, Electrocentrale Constanţa, Nuclearelectrica, Oil terminal, Termoelectrica, Apele Române, Plafar etc.

Studiul de fezabilitate pentru Autostrada Piteşti-Sibiu ar trebui terminat până la finele acestui an. Obiectivul guvernanţilor este ca până la sfârşitul anului să fie terminat un studiu de fezabilitate „bun şi consistent”, care „să permită apoi un proiect tehnic” şi construcţia autostrăzii astfel încât calendarul existent în Master Planul de transport să poată fi menţinut. Proiectul de autostradă va fi şi parte Legii Centenarului, care va vea o componentă de infrastructură prioritară pentru România.

Procurorii de la Parchetul Capitalei susţin că medicul de pe ambulanţă nu i-a efectuat manevre de resuscitare lui Patrick Ekeng, acest lucru anulând orice şansă de supravieţuire a fotbalistului, fiind una dintre cauzele decesului. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti au început urmărirea penală pe numele Mihaelei Duţă, medic specialist medicină de urgenţă pe ambulanţa Puls ce se afla la stadionul Dinamo, în momentul în care Patrick Ekeng a căzut pe teren, se arată în comunicatul parchetului.

Reprezentanţii instituţiei notează că la dosarul morţii lui Ekeng au fost strânse probe care indică că medicul se face responsabil de ucidere de culpă, pentru că „fără a evalua complet starea pacientului, nu a iniţiat şi nu a dispus iniţierea niciunei manevre de resuscitare”. Medicul nu a respectat protocoalele în cazul intervenţiei medicale de urgenţă nici pe parcusul transportului la spital. Acţiunile ei ar fi anulat orice şansă de supravieţuire a lui Patrick Ekeng, subliniază reprezentanţii parchetului. Raportul întocmit de specialiştii din cadrul I.N.M.L. „Mina Minovici” arată că moartea lui Patrick Ekeng „s-a datorat unei fibrilaţii ventriculare apărută pe fondul unei patologii cardiace preexistente, asociată cu anomalii coronariene, favorizată de şi precipitată de un efort fizic. ”

Medicul Gabriel Adrian Ilie, de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „ Dr.Carol Davila” din Bucureşti, a fost reţinut pentru 24 de ore de către procurorii anticorupţie după ce a luat mită 1.000 de euro pentru operaţii de înfrumuseţare a nasului. În perioada aprilie – 29 iunie 2016, inculpatul Ilie Adrian Gabriel, medic militar la spitalul de urgenţă menţionat, a pretins 1.500 de euro de la trei persoane şi a primit suma totală de 1.000 euro de la două dintre acestea, în legătură cu intervenţii chirurgicale efectuate asupra acestora. În două dintre cele trei operaţii era vorba de intervenţii chirurgicale de înfrumuseţare a nasului (rinoplastii).

Un drum judeţean din Timiş este blocat de ape, iar în timpul nopţii de miercuri spre joi zeci de case din mai multe localităţi aflate pe malul Bârzavei au fost inundate. Drumul judeţean 592B, în apropierea pasajului de cale ferată dintre localităţile Chevereş şi Vucova, este blocat, fiind inundat. Suprafaţa totală inundată în acea zonă este de aproximativ 4 hectare, apa având o adâncime de circa 40-50 cm. În zona afectată au fost trimişi trei subofiţeri cu o autospecială şi două motopompe, care acţionează pentru evacuare apei.

Un bărbat a fost arestat în nordul Londrei pentru că ar fi postat mesaje cu caracter extremist, antisemit şi anti-islam pe reţelele sociale, a anunţat poliţia metropolitană. Un purtător de cuvânt al poliţiei a mai spus că detectivii au efectuat şi percheziţii la două adrese din nordul Londrei, operaţiuni desfăşurate în legătură cu acest caz. Infracţiunile motivate de ură şi alte acte de intoleranţă au devenit tot mai frecvente după ce britanicii au votat în favoarea părăsirii Uniunii Europene.

Lady Gaga are ordin de restricţie în China, în urma unei întâlniri cu Dalai Lama. Întâlnirea dintre cei doi, care a fost transmisă în direct pe Facebook, a avut loc în cadrul Conferinţei anuale a primarilor din Statele Unite ale Americii şi a fost vizionată de aproape 3,5 milioane de ori. Au discutat despre sanatate mentală, yoga, meditaţie şi lume, în general, într-un clip lung de aproximativ 20 de minute, disponibil pe pagina de Facebook a artistei. Interdicţia a venit la scurt timp după întâlnire. Aceasta a fost pusă în aplicare imediat.

Cel puţin 27 de persoane au murit, iar alte 40 au fost rănite la Kabul, în urma unui atac sinucigaş care a vizat mai multe autobuze ce transportau cadeţi de poliţie. La atentat au participat doi atacatori sinucigaşi, care au vizat trei autobuze în apropierea capitalei Kabul. Zabihullah Mujahid, purtătorul de cuvânt al talibanilor, a declarat că primul atacator a vizat un autobuz care transporta cadeţi de poliţie, iar al doilea atacator sinucigaş a detonat vehiculul-capcană în momentul în care echipajele de salvare au ajuns la locul incidentului.

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, şi premierul Spaniei, Mariano Rajoy, se opun organizării de negocieri pentru admiterea Scoţiei în Uniunea Europeană. Francois Hollande a insistat că Uniunea Europeană nu trebuie să accelereze ajungerea la vreun acord cu Scoţia. Premierul Scoţiei, Nicola Sturgeon, se află la Bruxelles, pentru a negocia aderarea la UE după eventuala obţinere a independenţei. Liderii Uniunii Europene s-au arătat deschişi discuţiilor privind eventualitatea rămânerii Scoţiei în Blocul comunitar.

Ministrul de Interne al Marii Britanii, Theresa May, a promis că ea şi partidul său se vor pune în slujba oamenilor în cadrul unei misiuni de a transforma ţara într-una care să funcţioneze pentru toată lumea, lansându-şi candidatura la funcţia de premier, într-o scrisoare publicată de The Times. Ea a mai anunţat că vrea să lanseze „un program radical de reforme sociale” pentru a transforma Marea Britanie într-o ţară care să fie în serviciul tuturor.

Serviciile de informaţii britanice şi cele americane îşi vor menţine relaţia apropiată în pofida deciziei Marii Britanii de a părăsi Blocul comunitar. Votul alegătorilor britanici pentru o ieşire din UE a aruncat urme de îndoială asupra viitorului „relaţiei speciale” dintre Washington şi Londra, o Mare Britanie în afara UE fiind un partener cu mult mai puţin interesant pentru Statele Unite, potrivit unor experţi. Însă în ceea ce priveşte spionajul, parneteriatul strâns dintre cele două state „nu va fi afectat în lunile şi anii care vor veni”, a declarat John Brennan la Washington, în cadrul unei conferinţe.

CIA a plătit României „milioane de dolari” pentru a găzdui închisori secrete, a afirmat un avocat la CEDO, unde are loc un proces în care ţara noastră este acuzată că a permis agenţiei să tortureze persoane suspectate de terorism în cadrul programului de extrădări în timpul preşedinţiei lui Bush. Nu este clar de unde a obţinut avocatul fostului suspect de terorism aceste informaţii. Amrit Singh a declarat, în prima zi a audierilor de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), că închisori ale Agenţiei Centrale americane de Informaţii (CIA) au funcţionat în România în perioada 2003-2005 cu „consimţământul şi complicitatea” Guvernului, fapt pe care autorităţile române le-au negat.

Reprezentanta Guvernului român Catrinel Brumar a replicat că este nevoie de mai mult decât „indicii şi speculaţii pentru a stabili responsabilităţile statului”. Aceasta a adăugat că o anchetă este în curs. Presupusa existenţă a închisorilor secrete CIA în România rămâne un subiect sensibil în ţară, un aliat puternic al Statelor Unite care la acel moment dorea susţinerea Washingtonului pentru a se alătura NATO, ceea ce a făcut în anul 2004. Singh a declarat telefonic pentru The Associated Press că România este „derutată şi refuză să recunoască vina”.

Preşedintele Barack Obama avertizează că evoluţia pe termen lung a economiei globale ar putea avea de suferit ca urmare a deciziei Marii Britanii de a părăsi UE. Prezent la Ottawa, pentru un summit cu liderii din Mexic şi Canada, preşedintele american a făcut mai multe declaraţii despre efectele referendumului din Marea Britanie. Obama, care înainte de referendum, s-a pronunţat împotriva ieşirii Marii Britanii din UE, a declarat că liderii G20, care vor participa anul acesta la o reuniune în China, vor trebui să găsească modalităţi să consolideze economia globală. Preşedintele american a mai afirmat că legătura specială dintre Marea Britanie şi Statele Unite va rezista acestui eveniment, însă absenţa Regatului Unit din UE va „face mai dificilă rezolvarea altor provocări care trebuie soluţionate”.

SPORT

Gloria Buzău a fost implicată în Mafia Pariurilor. Asta susţine Dorin Burlacu, jucătorul echipei din Crâng care a primit o suspendare de 6 luni şi o penalitate sportivă de 15.000 lei din partea Comisiei de Disciplină şi Etică a Federaţiei Române de Fotbal pentru implicare în meciuri trucate. Atacantul de 23 de ani a hotărât să rupă tăcerea şi a acordat declaraţii. Dorin Burlacu susţine că este şantajat şi ameninţat de apropiaţi ai clubului Gloria Buzău după ce s-a aflat că a mers în urmă cu trei săptămâni, din proprie iniţiativă, la Casa Fotbalului, unde a oferit amănunte despre meciurile trucate.

Acesta ar fi, motivul pentru care este ameninţat de către Sorin Bodoc, finul unuia dintre antrenorii secunzi ai Gloriei Buzău, Romică Bunică, şi fiul proprietarului autoturismului avariat de Burlacu în urmă cu două luni. La acea vreme, conform unui articol publicat de cotidianul local Opinia, jucătorul Gloriei a produs un accident în Râmnicu Sărat în timp ce conducea băut o maşină pe care o furase de la un prieten, faptă pentru care poliţiştii au şi deschis un dosar penal pe numele atacantului.

Burlacu nu a reuşit să plătească nici până astăzi reparaţiile celor două autoturisme. Pentru cel al lui Bodoc, jucătorul trebuie să achite suma de 4.000 de lei, însă i s-ar fi sugerat de către fiul celui păgubit să-şi retragă declaraţia de la FRF, din dosarul „Mafia pariurilor”, şi atunci nu va mai avea nicio pretenţie financiară, ba, mai mult, se va ocupa tot el şi de plata reparaţiilor pentru cealaltă maşină, însumată la 5.000 de euro.

După două zile în care ploaia a dat peste cap programul de la Wimbledon, sunt şanse mari să-i vedem la lucru pe toţi cei trei reprezentanţi ai României rămaşi pe tabloul de simplu. Simona Halep (5 WTA) este singura care intră în turul doi, contra Francescăi Schiavone (111 WTA), într-o partidă care trebuia să se dispute miercuri, fiind mutată ulterior din cauza vremii nefavorabile. Simona şi Francesca au fost programate pe Terenul 2, imediat după încheierea meciului dintre Daniel Evans şi Aleksandr Dolgopolov, suspendat la scorul de 6-6 în primul set.

Monica Niculescu (47 WTA) şi Aleksandra Krunic (Serbia, 120 WTA) vor juca abia în turul inaugural, pe Terenul 15, meciul lor fiind programat de la ora 13:00. Va fi o adevărată încercare pentru Monica, având în vedere că sportiva în vârstă de 28 de ani a suferit de o hernie toracală în ultima vreme. Din această cauză, Niculescu nu a mai disputat niciun meci în circuit din 24 mai (turul I la Roland Garros), în timp ce Krunic s-a acomodat pe iarbă, jucând nu mai puţin de 10 meciuri în acest sezon pe respectiva suprafaţă.

Marius Copil (174 ATP), singura speranţă a României pe tabloul masculin, reia duelul cu Lucas Pouille (Franţa, 30 ATP). Chiar dacă întâlneşte un cap de serie, finalist la Bucureşti în acest an, meciul întrerupt la scorul de 4-6, 6-4, 0-1 pentru francez rămâne deschis oricărui rezultat. Pouille are carenţe în jocul pe iarbă, iar Copil vine după 3 meciuri câştigate în minimum de seturi la Wimbledon, în cadrul calificărilor.

Adrian Mutu, fostul component al echipei naţionale de fotbal a României, a declarat, că Mircea Rednic este soluţia cea mai bună pentru postul de selecţioner al primei reprezentative. Totodată, cel mai bun marcator din istoria „tricolorilor” crede că Ladislau Boloni nu este o variantă viabilă.

James Rodriguez a intrat în oficial în vacanţă după Copa America, acolo unde a ajutat-o pe Columbia să ocupe locul trei. După terminarea competiţiei, mijlocaşul Realului a rămas în SUA, pentru o scurt sejur la Miami, petrecut alături de familie. Mijlocaşul de 24 de ani pare decis să lase în urmă trecutul, după ce a intrat în dizgraţie la Real Madrid şi şi-a schimbat şi look-ului înainte de foarte probabilul transfer în Premier League. Jucătorul pentru care galacticii plăteau 80 de milioane de euro în 2014 s-a vopsit blond şi pare extrem de binedispus în imaginile în care apare pe o plajă din Florida, alături de soţia sa, Daniela Ospina.

Dinamo este pe punctul de a realiza un nou transfer în această vară, după ce argentinianul Maximiliano Oliva a ajuns în România pentru a efectua vizita medicală. Fost internaţional U20, Oliva are 26 de ani, şi este la bază fundaş stânga, dar poate evolua la nevoie şi în centrul defensivei. Oliva s-a format la River Plate, club cu care s-a aflat sub contract până în 2012. În sezonul 2012-2013 Maxi Oliva a jucat în Euopa, în Cipru, la Aris Limassol, însă ulterior a revenit în ţara natală. Ultima dată a fost legitimat la Crucero del Norte, în liga secundă, iar în ultimele şase luni a fost liber de contract. Acesta este şi motivul pentru care Oliva a fost chemat iniţial doar în probe şi i se va oferi un contract doar dacă Ioan Andone va fi convins de calităţile acestuia, în cantonamentul din Slovenia.

Selecţionata Angliei a suferit una din cele mai ruşinoase înfrângeri din istorie în optimile Euro 2016, în faţa Islandei, cea mai mică naţiune prezentă vreodată la un Campionat European. Starurile din Premier League au fost învinse de mult mai puţin cunoscuţii Gunnarsson, Halldórsson sau Arnason, iar imediat reţelele de socializare au fost „inundate” de ironii la adresa britanicilor.

Fostul internaţional român Jean Vlădoiu a dezvăluit o întâmplare care l-a „surprins neplăcut”, petrecută la ultimul antrenament efectuat de jucătorii României înainte de înfrângerea cu Albania, scor 0-1, care a echivalat şi cu eliminarea tricolorilor de la Euro 2016. Vlădoiu a povestit cum atacantul Denis Alibec a avut trei situaţii în care a rămas singur cu portarul, dar a ratat de fiecare dată încercând artificii tehnice. Atacantul Astrei a încercat să lovească balonul cu călcâiul „de fiecare dată” fără să fie apostrofat în vreun fel de colegii săi sau de staff-ul tehnic. O situaţie de neconceput în viziunea fostului atacant al Generaţiei de Aur, care a precizat că în perioada în care Gică Hagi şi Gheorghe Popescu erau liderii naţionalei acest lucru nu s-ar fi putut întâmpla fără consecinţe.

Pep Guardiola este foarte aproape să realizeze al doilea transfer important la City, după aducerea lui Ilkay Gundogan, de la Borussia Dortmund. Spaniolul Nolito, de la Celta Vigo, a fost surprins miercuri seară în Manchester, unde a ajuns pentru a efectua vizita medicală şi urmează să semneze un contract pe trei sezoane, anunţă Daily Mail. City va plăti aproximativ 17 milioane de euro pentru internaţionalul spaniol de 29 de ani, adică clauza de reziliere a contractului cu Celta Vigo.

Cristiano Ronaldo, căpitanul echipei naţionale de fotbal a Portugaliei, mai are nevoie de un singur gol la Euro 2016 pentru a deveni golgheterul din toate timpurile al Campionatelor Europenelor, la egalitate cu Michel Platini. Cristiano Ronaldo a înscris două goluri până acum la Euro. Atacantul lui Real Madrid este pe locul 2 în clasamentul principalilor marcatori din istoria Campionatelor Europene, cu 8 reuşite, una mai puţin decât liderul Michel Platini, care are 9. În acest moment, Gareth Bale (Ţara Galilor) şi Alvaro Morata (Spania) sunt golgheterii Euro 2016, cu câte trei goluri marcate. Cristiano Ronaldo, împreună cu alţi şase jucători, printre care şi „tricolorul” Bogdan Stancu, au câte două goluri marcate.

„Mă uit la Islanda şi-mi dau seama cât de penibili am fost noi la acest Euro”, e concluzia seacă şi tristă trasă de Adrian Mutu, după cele trei partide jucate de România la Campionatul European din Franţa. Tricolorii au încheiat Grupa A pe ultimul loc, cu un singur punct, fiind eliminaţi după înfrângerea cu Albania, scor 0-1. Mutu consideră că marea problemă a naţionalei pleacă de la antrenor, în condiţiile în care jucătorii români au demonstrat de-a lungul timpului că stau bine din punct de vedere tehnic, în comparaţie cu alţi fotbalişti din Europa. „Nu avem mentalitatea necesară”, spune Mutu, care recunoaşte că nici generaţia care ne-a reprezentat la Euro 2008 nu avea „o idee de joc pe faza ofensivă”.

Adrian Mutu (37 de ani) a vorbit despre traseul naţionalei la Euro, dar şi despre episodul în care Denis Alibec a fumat în vestiar, ştire publicată de Gazeta Sporturilor. „M-am incalzit la pauza, normal, si apoi m-am dus la vestiar ca sa schimb ghetele. M-am intors si totul a fost ok. Nu m-am certat cu nimeni, nu se pune problema de asa ceva. Nu stiu cine ar arunca astfel de informatii, doar ca sa imi faca rau. Eu ma pregatesc cat se poate de serios”, a fost reacţia lui Alibec pentru GSP după ştirea potrivit căreia ar fi fumat la pauza meciului cu Franţa (1-2).

Înotătorul american Michael Phelps s-a calificat, la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, după ce a câştigat concursul naţional la 200 de metri fluture, notează BBC. Este a cincea calificare în carieră pentru Phelps la Jocurile Olimpice, fiind sportivul cel mai titrat din istoria olimpică. Phelps s-a impus în finala concursului de la Omaha (Nebraska) cu timpul de 1 minut, 54de secunde şi 84 de sutimi. El l-a devansat cu 97 de sutimi pe următorul clasat, Tom Shields, poziţia a treia fiind ocupată de Jack Conger, cronometrat cu timpul de 1 minut, 56de secunde şi 45 de sutimi. Este primul înotător american care reuşeşte să ia parte la cinci ediţii ale Jocurile Olimpice.

Mircea Lucescu are parte de un stat de mandat plin de evenimente la Zenit, cel puţin în ceea ce priveşte transferurile de jucători. La scurt timp după numirea tehnicianului român, brazilianul Hulk a fost cedat în China, la Shanghai SIPG, pentru 56 de milioane de euro, iar alţi doi jucători de bază ar putea părăsi gruparea din Rusia în perioada imediat următoare.

Pandurii Târgu Jiu a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul amical disputat în companiei formaţiei croate Osijek, în cadrul cantonamentului de la Maribor (Slovenia). A fost primul meci pe banca tehnică a Pandurilor pentru Petre Grigoraş, de la revenirea la formaţia gorjeană. Pandurii au început meciul în următoarea formulă: Stanca – Bunoza, Piţian, Unguruşan, Acsinte – Mrzljak, Muntean, Nistor, Voiculeţ – Hora, Trifu. Rezerve: Lazar, Vasiljevic, Buleică, Pleaşcă, Grecu, Răuţă, Bărbuţ, Negrilă, David, Trocan, Şendroiu, Dodoi, Dănăricu, Pîrcălabu, Predescu, Amir, Erdei, Mărgărit.

Aflat în plină pregătire pentru următorul său meci din circuitul Superkombat, pe 30 iulie, la Mamaia, cel mai popular luptător român al momentului, Cătălin Moroşanu, împlineşte azi 32 de ani. Tot astăzi, Mike Tyson celebrează jumătate de secol de viaţă, iar puţină lume ştie cum i-a influenţat legendarul boxer cariera ieşeanului venit din rugby.

Leicester City se pregăteşte de Champions League, după un sezon magic în Anglia încheiat cu câştigarea titlului, iar oficialii „albaştrilor” caută soluţii pentru întărirea echipei. Presa din Anglia scrie despre interesul lui Leicester pentru atacantul ivorian Wilfried Bony, de la Manchester City. Transferat în 2015 pentru aproximativ 30 de milioane de euro, de la Swansea, Bony nu a reuşit să se impună pe Etihad, şi foarte probabil noul antrenor Pep Guardiola nu se va baza pe el. Astfel, City încearcă să recupereze măcar o parte din investiţie, iar Bony a fost scos la vânzare pentru aproximativ 20 de milioane de euro.

Nani, mijlocaşul portughez care a înregistrat recent meciul cu numărul 100 la echipa naţională, a declarat, că Cristiano Ronaldo acceptă faptul că este în centrul atenţiei la Euro 2016. Portugalia va juca, împotriva Poloniei, în sferturile de finală ale Campionatului European din Franţa. Întâlnirea dintre Polonia şi Portugalia, care va deschide faza sferturilor de finală de la Euro 2016, se va disputa azi, de la 22:00, pe noul stadion din Marsilia.

PROGNOZA METEO
30 Iunie 2016

Vremea va fi în general frumoasã și va deveni cãlduroasã în cea mai mare parte a țãrii. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare dupã-amiaza și seara la munte, dar și în Oltenia și Muntenia, în special în zona deluroasã, unde, pe arii restrânse vor fi ploi de scurtã duratã și descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificãri temporare ziua în regiunile estice, dar trecãtor și în rest, în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 27 și 33 de grade, iar cele minime între 12 și 22 de grade, mai scãzute în depresiuni spre 9 grade.

Bucuresti

Vremea va deveni cãlduroasã, astfel cã temperatura maximã va fi de 31…32 de grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri dupã-amiaza, dar condițiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Minima termicã va fi de 19…20 de grade, mai scãzutã în zona preorãșeneascã spre 17 grade.

About Kiss

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*