Breaking News
loading...

Stiri pe scurt 27 Noiembrie 2015

Stiri pe scurt  27 Noiembrie  2015

Radio Click Romania va ofera cele mai noi si cele mai importante Stiri pe scurt  27  Noiembrie   din Romania si nu numai, ramaneti aproape.

Semnificatii istorice pentru 27 noiembrie. In anul 1885,s-a nascut prozatorul Liviu Rebreanu, considerat de criticul George Calinescu drept „creator al romanului românesc modern”; a fost director al Teatrului National din Bucuresti, presedinte al Societatii Scriitorilor Români, membru al Academiei Române (romanele „Ion”, Rascoala”, „Padurea Spânzuratilor”) (m. 1 septembrie 1944).

Directia Nationala Anticoruptie cere aviz de la Camera Deputatilor pentru arestarea preventiva a parlamentarilor Ioan Oltean si Catalin Teodorescu, în dosarul în care sunt urmariti penal pentru fapte de coruptie privind despagubiri ilegale de aproape 109 milioane lei date de ANRP lui Mihai Rotaru.DNA a precizat ca cererile pentru avizarea arestarii preventive a celor doi deputatilor au fost transmise împreuna cu referatele procurorilor care efectueaza cercetari în cauza, împreuna cu dosarul cauzei.

Mediafax Monitorizare, liderul pietei de monitorizare din România, a încheiat în luna noiembrie un parteneriat cu Talkwalker, una din cele mai mari platforme de social data intelligence din lume, partener oficial Twitter din 2014.În urma semnarii parteneriatului, Mediafax Monitorizare a implementat solutia de monitorizare web si social-media a partenerului pentru a oferi clientilor sai cel mai complet serviciu de pe piata. Astfel, Mediafax Monitorizare are în prezent cea mai mare acoperire în online atât în România (130.000 de surse monitorizate, inclusiv Facebook, Twitter, Instagram, Youtube, Tumblr, Flickr), cât si pe plan extern, având în vedere ca Talkwalker, ca partener oficial al Twitter, monitorizeaza tweet-urile din întreaga lume, precum si site-uri, bloguri si alte retele sociale.

Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost operat la plamâni,de medicii de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, unde a fost internat dupa ce a primit acordul instantei, edilul fiind judecat în arest la domiciliu, în dosarul în care este acuzat de fapte de coruptie.Doctorul Irina Strâmbu, a declarat ca evolutia postoperatorie este buna, precizând ca nu poate da alte informatii despre starea pacientului.

Mai multe hoteluri si pensiuni din statiunile de pe Valea Prahovei au oferte speciale pentru minivacanta de Sfântul Andrei si 1 Decembrie, însa unele unitati de cazare au majorat preturile pentru aceasta perioada. În Predeal si Poiana Brasov, turistii sunt asteptati cu petreceri si drumetii.Unele hoteluri si pensiuni din statiunile de pe Valea Prahovei au scos la vânzare pachete turistice speciale pentru minivacanta de Sfântul Andrei si 1 Decembrie. La preturi care pornesc de la 80 de lei si ajung la peste 200 de euro, turistii primesc cazare, masa festiva în seara de 30 noiembrie, vin fiert sau acces la zona „de rasfat” a unitatilor de cazare. Daca unii hotelieri au pastrat tarifele practicate în mod normal în aceasta perioada si au ales sa ofere turistilor masa festiva pe care au inclus-o în oferta, altii au majorat tarifele pentru zilele de luni si marti.

Antoaneta Ralian, una dintre cele mai apreciate traducatoare de limba engleza, a murit la vârsta de 91.Antoaneta Ralian fusese internata în spital în ultima perioada.Pe de alta parte, Denisa Comanescu, directorul general al Humanitas Fiction, a declarat, ca Antoaneta Ralian era grav bolnava si a fost internata la Spitalul Elias din Bucuresti din 17 noiembrie.Potrivit acesteia, Antoaneta Ralian a murit joi, la 23.30.Antoaneta Ralian va fi înmormântata duminica, la Cimitirul Evreiesc din Bucuresti.

Angajatii unei banci din municipiul Sibiu au fost evacuati, dupa ce în fata unitatii a fost semnalata prezenta unui geamantan suspect, traficul în zona fiind restrictionat, iar mai multe echipaje ale fortelor de ordine intervin la fata locului. Surse oficiale au afirmat ca pe numarul de urgenta 112 s-a anuntat, de catre un angajat al unei banci din municipiu, ca în fata sediului este un geamantan suspect.Angajatii unitatii bancare au fost evacuati, iar traficul în zona a fost restrictionat.

Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de ploi si ninsori valabil pentru aproape toate regiunile, inclusiv Capitala, între 27 noiembrie, ora 18 si 28 noiembrie, ora 12. În intervalul mentionat în Oltenia, în cea mai mare parte a Munteniei si a Dobrogei si în sudul Moldovei vor fi precipitatii mai ales sub forma de ploaie, iar cantitatile de apa vor depasi 20…25 l/mp si izolat 40…50 l/mp.

Victor Spirache, unul dintre cei mai îndragiti realizatori de emisiuni de la Radio România,la vârsta de 55 de ani. Dupa ce a fost redactor acreditat al postului public de radio la Senatul României, la începutul anilor ’90, Victor Spirache s-a consacrat realizarii de emisiuni.Victor Spirache a realizat, de-a lungul carierei sale emisiuni precum „Matinal”, „Post Meridian”, sau, mai recent, „Asculta noaptea” si „Suta la suta country”.

Cea mai mare chirie solicitata în România pentru o vila este de 27.000 de euro, cladirea situata în zona Aviatorilor din Capitala având o suprafata utila de 1.470 de metri patrati, dispusa pe sapte niveluri.La subsol si demisol, vila dispune de parcare subterana. Imobilul a fost construit în perioada interbelica, dar a fost renovat, consolidat si modernizat în anul 2013.În zona Piata Romana, o vila-monument istoric poate fi închiriata cu 25.000 de euro pe luna. Imobilul are 29 de camere, o suprafata utila de 1.125 de metri patrati si un teren de 1.000 de metri patrati. Construita în anul 1865, proprietatea a fost complet renovata si consolidata în anul 2009.

Turistii care vor sa îsi petreaca minivacanta de 1 Decembrie în judetul Sibiu au la dispozitie pârtii de schi la Paltinis, oferte speciale la cazare la Bâlea Lac, mâncaruri traditionale daca aleg pensiunile si cabanele din Marginimea Sibiului si pot vizita Târgul de Craciun din municipiul Sibiu.Operatorii turistici din judetul Sibiu au pregatit oferte speciale pentru minivacanta de 1 Decembrie si propun pârtii de schi – cei din zona montana, mâncaruri traditionale – cei din Marginimea Sibiului si Târgul de Craciun – cei din municipiul Sibiu.

Odata cu sosirea zapezii, cele mai interesante zone turistice din judetul Sibiu sunt statiunea Paltinis si Bâlea Lac, unde exista deja un strat consistent de zapada.La Bâlea Lac, stratul de zapada masoara 29 de centimetri, iar meteorologii anunta în continuare ninsori în zona. În aceasta zona, situata la peste 2.000 de metri altitudine, se ajunge, în aceasta perioada a anului, cu telecabina, iar turistii au posibilitatea de a admira astfel toata Caldarea Bâlii si Creasta Fagarasului.La cea de-a doua unitate de cazare de la Bâlea Lac, gradul de rezervare este de 80 la suta.La Bâlea Lac, imediat dupa minivacanta de 1 Decembrie, vor începe lucrarile la Hotelul de Gheata. Constructia din acest an va avea tema „Europa” si va avea 14 camere care vor fi denumite dupa capitale ale tarilor din Uniunea Europeana.

La Paltinis, sunt zeci de unitati de cazare, de la hoteluri de patru stele cu SPA, parcare si locuri de joaca pentru copii, pâna la unitati mici în care se pot caza doua sau trei familii. Pe site-urile proprii, unitatile de cazare mari, de trei si patru stele, anunta ca nu mai au locuri disponibile pentru minivacanta de 1 Decembrie.In statiunea Paltinis preturile la cazare variaza între 60 de lei pe noapte pentru o camera dubla, la o cabana cu o capacitate totala de 18 locuri care ofera încalzire centrala, apa calda, antena Tv, satelit si posibilitate de gratar în curte, si 200 de lei pe noapte în camera dubla, cu mic dejun inclus, la o pensiune de patru margarete care dispune de teren de fotbal si tenis, sauna si masa de tenis.

Miscarea Populara îi cere premierului Dacian Ciolos ca în prima sedinta a Guvernului sa se adopte o Hotarâre prin care MECS sa fie obligat sa publice lista tuturor titlurilor doctorale validate de minister în ultimii 25 de ani, dar si sa dispuna schimbarea componentei Consiliului National de Etica.În solicitarea adresata premierului, MP îi aminteste lui Dacian Ciolos ca una dintre primele masuri anuntate atunci când a venit la guvernare a fost „transparenta totala a actului administrativ”.Reprezentantii Miscarii Populare mai spun ca, fara aceste prime masuri decisive, nu vor avea „dovada ca premierul României are vointa si determinarea de a trece de la vorba la fapte, si toate bunele intentii afisate vor sfârsi într-o deziluzie lamentabila”.

Un incendiu a izbucnit, în baia unei camere a Hotelului Unirea din Focsani, mai multe persoane fiind evacuate, fara a se înregistra raniti, iar focul a fost stins în scurt timp de pompieri si angajatii unitatii de cazare.Incendiul a fost anuntat la 112, iar la Hotelul Unirea au fost trimise sase autospeciale: trei de stins incendii, de la SMURD, descarcerarea si autoscara mecanica.Când au ajuns în zona, pompierii i-au gasit pe angajatii hotelului intervenind pentru stingerea focului. Tot angajatii hotelului au dispus evacuarea a sapte persoane care locuiau în camere situate în jurul celei în care s-a produs incendiul.Focul a fost stins rapid de pompieri, ajutati de angajatii unitatii, care au intervenit cu extinctoarele din dotare.

Circulatia pe DN 1 Ploiesti-Brasov este blocata pe un sens,în dreptul orasului Câmpina, dupa ce soferul unui autoturism a pierdut controlul volanului si a intrat cu masina în parapetul de pe marginea drumului, o persoana fiind ranita în urma accidentului. Sensul de mers Ploiesti-Brasov este blocat, dupa ce un autoturism care cobora dinspre munte a derapat si s-a izbit de parapetul de pe marginea drumului, în urma accidentului o persoana fiind ranita.Imediat dupa accident, DN 1 a fost complet blocat timp de aproximativ un sfert de ora, iar la ora transmiterii acestei stiri circulatia se desfasoara pe sensul de mers Brasov- Ploiesti, fiind dirijata de politisti.

Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolit al Ardealului, IPS Laurentiu Streza, filologul Ion Pop, fizicianul Nicolae-Victor Zamfir si istoricul Dorina-Elena Rusu se numara printre cei 20 de noi membri ai Academiei Române, care au fost alesi, de Adunarea generala a forului.Membrii Academiei Române s-au reunit, joi, în Adunare generala, pentru alegerea unui nou vicepresedinte, precum si pentru alegerea de noi membri titulari, corespondenti si de onoare.Astfel, în postul de vicepresedinte a fost ales, prin vot secret, academicianul Victor Spinei.

„Poveste de dragoste”, un film despre iubirea dintre doi tineri artisti din zilele noastre, a cucerit publicul la premiera de gala, care a avut loc, la Grand Cinema and More din Bucuresti, interpretarea actorilor fiind primita cu mare entuziasm de personalitatile prezente la eveniment.Regizoarea Cristina Iacob, actorii Dragos Bucur, Raluca Aprodu si Alexandru Darie, Vlad Zamfirescu, Mimi Branescu, Ionut Bora si Alina Chivulescu si producatorul Misu Predescu s-au numarat printre membrii echipei filmului „Poveste de dragoste” care au fost prezenti la premiera de gala a lungmetrajului.Acestora li s-au alaturat Smiley si echipa HaHaHa Production, care au realizat muzica filmului „Poveste de dragoste”, dar si invitati precum cântareata si actrita Oana Sârbu, actorul George Pistereanu si creatoarea de moda Doina Levintza.

José Carreras a sustinut, ultimul sau concert la Bucuresti, iar publicul român nu s-a sfiit sa-si arate admiratia fata de celebrul tenor, unul dintre momentele cu mare încarcatura emotionala ale serii fiind interpretarea piesei „Ave Maria”, pe care artistul a dedicat-o victimelor din Colectiv.Concertul, intitulat „A life in Music”, a avut loc, în Pavilionul Central al complexului Romexpo din Bucuresti, si a fost dirijat de David Gimenéz, nepotul celebrului interpret. Legendarul tenor a fost acompaniat de Orchestra Filarmonicii „George Enescu” si alaturi de el a urcat pe scena soprana Nataliya Kovalova. Acest concert a fost parte din turneul de adio al lui José Carreras.

Membrii trupei americane Eagles of Death Metal, care au sustinut un concert în sala Bataclan din Paris pe 13 noiembrie, când au avut loc atentatele teroriste, spun ca vor sa fie primii artisti care vor cânta în spatiul de spectacole, dupa redeschiderea acestuia.Rockerii americani se aflau pe scena salii Bataclan atunci când teroristii au deschis focul asupra spectatorilor. Dupa ce au reusit sa scape din acel carnagiu si sa ajunga cu bine în Statele Unite, rockerii californieni din trupa Eagles of Death Metal au acceptat, pentru prima data, sa vorbeasca despre acele momente îngrozitoare, în fata camerelor de filmat. Solistul principal, Jesse Hughes, alaturi de colegul sau Joshua Homme, care nu a participat la concertul din Paris, i-au dezvaluit, saptamâna trecuta, fondatorului revistei Vice, cu voci tremurânde, ca mai multe victime ale atacului terorist s-au ascuns în cabina trupei, înainte de a fi împuscate mortal.

Mai multi români, între care astrofizicianul Aurora Simionescu si antreprenorul Radu Georgescu, se regasesc pe lista celor 100 de lideri ai inovatiei din Europa Centrala si de Est, elaborata de mai multe companii, între care si Google, ca parte a unei campanii ce are ca scop promovarea inovatiei.Proiectul NE100 este organizat de Res Publica, împreuna cu Visegrad Fund, Google si Financial Times si în cooperare cu importante institutii din aceasta regiune a Europei.Domeniile în care s-au remarcat reprezentantii României sunt variate: de la educatie si creatori de continut la dezvoltare de aplicatii, astrofizica si robotica.

Diferentele de supravietuire în cancer între tarile cu posibilitati maxime si fostele stat socialiste oscileaza între 10 si 20 la suta, spune seful Sectii de oncologie pediatrica din Institutul Oncologic Bucuresti, Monica Dragomir.Leucemiile, limfoamele si tumorile cerebrale reprezinta 60% din toate cancerele, a preciat ea, aratând ca, în cazul leucemiilor, diferenta este de 6 – 7 la suta, în timp ce în cazul limfoamelor si tumorilor cerebrale nu exista diferente.

Presedintele turc Recep Tayyip Erdogan a respins acuzatii ruse potrivit carora tara sa achizitioneaza petrol de la gruparea terorista Statul Islamic (SI) si i-a provocat pe acuzatori sa-si dovedeasca acuzatiile. Presedintele turc a spus, într-un discurs pe care l-a sustinut în fata unui grup de oficiali la Ankara, ca Turcia adopta masuri în vederea stoparii traficului cu petrol la frontiere – o sursa-cheie de venit pentru gruparea jihadista.El i-a provocat pe cei care sustin contrariul „sa o dovedeasca”, subliniind ca sunt nisste „calomniatori”.

Capitolul 17 de negocieri pentru aderarea Turciei la Uniunea Europeana (UE) urmeaza sa fie deschis la „jumatatea lui decembrie”, a anuntat presedintele turc Recep Tayyip Erdogan, cu trei zile înainte de un summit la Bruxelles pe tema crizei migrantilor. „Vom deschide, cu voia lui Allah, acest capitol pe 14 sau 15 decembrie, la Bruxelles”, a dat asigurari anterior, joi, ministrul turc pentru Afaceri Europene Volkan Bozkir, într-o conferinta de presa la Ankara.Capitolul 17 vizeaza politicile economica si monetara.

Un barbat a sarit gradul si a intrat pe peluza Casei Albe , în timp ce presedintele american Barack Obama sarbatorea Ziua Recunostintei împreuna cu familia.Secret Service l-a identificat pe barbat ca fiind Joseph Caputo. El a escaladat gardul în partea de nord a complexului, la ora locala 14.45 (21.45, ora României), si a fost retinut imediat, a declarat Robert Hoback.Acuzatii de natura penala au fost formulate împotriva intrusului. Unitatea de elita a politiei a închis temporar resedinta prezidentiala, a mai anuntat Hoback.

Un palestinian a fost împuscat mortal, în Cisiordania, de un civil, dupa ce a intrat cu masina într-un grup de militari israelieni.Atacatorul a fost împuscat mortal de un civil.În confruntarile izbucnite de la 1 octombrie între palestinieni si israelieni au murit peste 100 de persoane. Dintre cei 92 de palestinieni care au murit în aceste confruntari, cei mai multi erau adolescenti, care au lansat atacuri individuale sau în grup împotriva fortelor israeliene sau rezidentilor israelieni, din rândul carora s-au înregistrat 19 decese.

Autoritatile franceze au adoptat, dupa atentatele din 13 noimbrie, masuri speciale de securitate pentru Conferinta ONU pe tema climei (COP21), care va începe luni la Paris, în prezenta a 150 de sefi de stat si de guvern.Prima zi a conferintei reprezinta o provocare majora pentru autoritatile franceze, care trebuie sa garanteze securitatea presedintilor din SUA si China, Barack Obama si Xi Jinping, sau cea a secretarului general ONU, Ban Ki-moon.Reuniunea de 12 zile se va desfasura în cursul starii de urgenta decretata de presedintele François Hollande imediat dupa atentatele soldate cu 130 de morti.

Politia moldoveana a retinut 13 presupusi membri ai unei grupari paramilitare care ar fi avut intentia sa comita atacuri în capitala si într-un oras din nordul tarii cu populatie majoritar prorusa, cu scopul de a crea o noua „republica” separatista ca cele din estul Ucrainei.Inspectoratul General de Politie a anuntat ca gruparea voia sa ia cu asalt institutii ale statului la Chisinau si Balti, un oras situat la aproximativ 120 de kilometri distanta de capitala, si sa preia controlul asupra acestei localitati din nordul tarii.Opt au fost acuzati,ca fac parte din cadrul gruparii. Potrivit politiei, presupusul lider al gruparii este originar din estul Ucrainei si are cazier penal.

Mii de pensionari au participat la un mars la Atena, a doua mobilizare împotriva austeritatii luna aceasta, în contextul în care Guvernul lui Alexis Tsipras se pregateste sa trimita spre adoptare o reforma a sistemului de pensionare.Numerosi greci se simt tradati de premierul Tsipras, care a promis ca pensiile nu vor fi taiate.Însa Guvernul a adoptat un pachet legislativ care urmeaza sa conduca la cresterea vârstei de pensionare, cresterea valorii contributiilor la sistemul de sanatate si renuntarea la unele prestatii în cazul pensionarii anticipate.

François Hollande si Vladimir Putin au anuntat joi seara la Moscova ca doresc sa intensifice schimbul de informatii în vederea unei eficientizari a atacurilor aeriene ale celor doua tari împotriva gruparii Statul Islamic (SI) în Siria.Presedintii rus si francez au convenit, la o cina de lucru, sa lupte împotriva SI si sa protejeze gruparile armate locale care lupta împotriva gruparii jihadiste. Pâna de curând Occidentul acuza Moscova ca ataca rebeli ostili presedintelui sirian Bashar al-Assad.

Armata rusa a mobilizat sistemul antiaerian S-400 la o baza militara în Siria.Moscova anunta ca va mobiliza acest sistem avansat de rachete de tip sol-aer dupa ce Turcia a doborât marti, pe 24 noiembrie, un avion de razboi rusesc la frontiera cu Siria.Sistemul S-400 a fost instalat în provincia siriana Latakia, la aproximativ 50 de kilometri de frontiera cu Turcia. El este capabil sa loveasca cu precizie tinte situate pe o raza de pâna 400 de kilometri.Un purtator de cuvânt al Ambasadei Statelor Unite la Moscova a avertizat ca mobilizarea sistemului S-400 „va complica si mai mult o situatie si asa complicata în spatiul aerian al Siriei”.

Turcia nu datoreaza Rusiei nicio scuza pentru doborârea saptamâna aceasta a avionului rus de razboi, i-a replicat joi presedintele turc Recep Tayyip Erdogan presedintelui rus Vladimir Putin, care a reprosat Ankarei acest lucru.Ankara afirma ca avionul rusesc i-a traversat spatiul aerian în pofida unor avertismente repetate, timp de cinci minute, în timp ce Moscova insista ca bombardierul s-a aflat în spatiul aerian sirian tot timpul.Un pilot rus a fost ucis, se pare într-un tir de mitraliera al unor rebeli sirieni, iar altul a aterizat în siguranta si a fost salvat de catre forte speciale ruse si siriene.

Cei doi presupusi islamisti arestati de Politia din Berlin nu planuiau un atac în capitala germana, însa anchetatorii au actionat în urma unui pont despre un posibil atac la Dortmund.Investigatiile continuau , dupa arestarea celor doi,un sirian si un tunisian, care ar fi influentati de ideologia Statului Islamic (SI).Anterior, Politia din Berlin a anuntat ca actiona în baza unui pont din alta jurisdictie, însa a refuzat sa comenteze cu privire la situatia securitatii în alte landuri.Ancheta a condus la vehiculul celor doi barbati, în vârsta de 28 si 46 de ani, însa autoritatile au anuntat ca nu au gasit explozibili.Însa îngrijorari cu privire la ceea ce se afla în vehicul au determinat autoritatile sa evacueze 120 de locuitori din 16 cladiri din zona, în cartierul Britz. Cei doi barbati au fost retinuti în timpul descinderii la Moscheea din cartierul Charlottenburg.

SPORT

Steaua traverseaza un moment extrem de dificil.Fara identitate si fara un stadion propriu, echipa patronata de Gigi Becali a fost nevoita sa se mute la Pitesti pentru a disputa meciurile de pe teren propriu. Campioana a suferit deja patru înfrângeri în aceasta editie de campionat, iar pentru echipa lui Radoi urmeaza meciul cu liderul Astra.Într-o interventie telefonica , Helmuth Duckadam, presedintele de onoare al Stelei, le-a raspuns vehement fanilor care contesta mutarea echipei în Pitesti. Stelistii anuntasera ca se muta la Pitesti, dupa ce au ramas fara Ghencea si fara National Arena. Chiar înaintea partidei cu Astra, „ros-albastrii” au avut parte de o surprza neplacuta.

Daca cineva crede ca Simona Halep (2 WTA) este afectata în aceste momente de vocile care spun ca nu îsi merita locul din clasament, se însala amarnic. Cel putin atunci când te lauda Martina Hingis, contestatarii din mediul online nu mai pot fi luati în seama nici în cadrul unei discutii purtate în Poiana Brasov, la o portie de papanasi alaturi de antrenorul Darren Cahill. Martina Hingis. câstigatoare a 5 turnee de Grand Slam la simplu si 15 la dublu, a acordat un interviu amplu site-ului sportstarlive.com, în care comenteaza într-un mod pozitiv situatia Simonei Halep.

Elvetianca a vorbit despre viitorul tenisului mondial, incluzând-o pe pe Simona în galeria potentialelor câstigatoare de Grand Slam ale circuitului feminin. Discutia a pornit de la o comparatie pe care Hingis a facut-o între Justine Henin (Belgia), fost lider mondial, Simona Halep si Agnieszka Radwanska (Polonia).”Dupa retragerea mea a venit Justine Henin, care a fost o mare jucatoare, capabila sa învinga sportivele de forta precum Serena Williams. Acum, jucatoarele asemanatoare cu ea sunt Simona Halep si Agnieszka Radwanska. Simona este numarul 2 mondial, un lucru extraordinar pentru ea. Aceste doua fete au toate sansele sa câstige un turneu de Grand Slam în 2016. Vom vedea ce se întâmpla anul viitor”.

Corneliu Octavian, antrenorul echipei de rugby a juniorilor Stelei, a fost invitatul editiei de astazi a ProSport LIVE si a abordat mai multe subiecte. A vorbi despre cazul pustiului Gheorghe Teodor, un copil care practica sport de performanta desi are un handicap important, dar si despre situatia prin care trece clubul CSA împreuna cu echipa de fotbal, patronata de Gigi Becali.

Gruparile Astra Giurgiu, ASA Târgu Mures si CFR Cluj sunt investigate de Comisia de Disciplina si Etica a FRF, deoarece au încalcat prevederile Regulamentului national de licentiere a cluburilor si de fair play financiar, urmând a fi depunctate.Potrivit FRF, sanctiunile regulamentare sunt deducerea punctelor din clasamentul sezonului competitional 2015-2016, în functie de situatia prezentata de fiecare club, conform Anexei II din Regulamentul national de licentiere a cluburilor si de fair play financiar, editia 2014.Un club care încalca fair-play-ul financiar poate fi sanctionat cu maximum sase puncte, trei pentru datoriile catre alte grupari si trei pentru cele catre angajati.

CS Universitatea Craiova joaca sâmbata, de la ora 20.30, în deplasare, la Ovidiu, meciul din etapa a 19-a a Ligii I, împotriva echipei de pe locul secund, Viitorul. Alb-albastrii abordeaza partida fara patru jucatori: Nuno Rocha, Vatajelu, Popov – suspendati, si Acka – accidentat. Emil Sandoi a anuntat ca si celalalt capverdian, Kay, a avut probleme de sanatate saptamâna aceasta, abia înaintea plecarii spre Constanta efectuând primul antrenament alaturi de coechipieri.Tehnicianul Craiovei a reamintit problemele de lot pentru disputa cu echipa lui Gica Hagi si spune ca în ciuda acestora, Universitatea va încerca sa obtina toate punctele.

Chiriches a deschis scorul în minutul 41 în meciul cu Brugge, reusita de pe terenul belgienilor fiind si primul gol izbutit de fundasul român în tricoul italienilor. Vlad Chiriches a trimis mingea în poarta în urma unui corner, iar fundasul român i-a cucerit pe jurnalistii din peninsula.Fostul fundas de la Steaua si Tottenham a jucat toate cele 90 de minute în partida în care a reusit sa înscrie primul sau gol pentru formatia din Serie A. Napoli e calificata în faza urmatoare si se situeaza pe prima pozitie în grupa, cu 15 puncte, la noua lungimi de ocupanta locului secund, Midtjylland, 6 puncte. Pe trei se afla Legia (4), iar ultima pozitie e ocupata de FC Brugge (4). În celalalt meci al grupei, Legia a învins pe teren propriu, scor 1-0, pe Midtjylland.

Mundo Deportivo anunta ca Real Madrid nu va mai putea realiza transferuri timp de doua perioade de mercato. Potrivit sursei citate, FIFA a descoperit o serie de nereguli în cazul madrilenilor si a luat decizia de a le interzice si „galacticilor” sa mai faca transferuri.Cealalta mare echipa a Spaniei, FC Barcelona, a primit în aprilie 2014 o astfel de sanctiune. Forul mondial a pedepsit clubul catalan ca urmare a faptului ca nu a respectat regulile privitoare la transferurile jucatorilor ce nu au împlinit 18 ani.

Ajuns la 35 de ani si plecat de la Liverpool dupa 28 de ani petrecuti la clubul de pe Anfield (17 la prima echipa), Steven Gerrard vorbeste în noua sa carte, „Steven Gerrard: My Story” (trad. Steven Gerrard: Povestea mea), despre cei mai buni jucatori alaturi de care a evoluat la echipa de club sau în nationala Angliei.Dintre toate vedetele care au stat la un moment dat pe teren lânga legendarul capitan al lui Liverpool, acesta a selectat patru, cu o mentiune speciala pentru unul dintre cei mai iubiti jucatori ai lui Liverpool din ultimul deceniu: Luis Suarez. Celelalte nume evidentiate de Gerrard sunt Fernando Torres, Xabi Alonso si Wayne Rooney.

La Hunedoara, au debutat Campionatele Nationale de înot în bazin scurt (25 metri), pentru seniori, tineret si juniori. Au fost consemnate opt noi recorduri nationale, dar si unul egalat, informeaza siteul federatiei de profil.La 100 metri liber, proba regina, în finala, Marius Radu a egalat recordul detinut de Norbert Trandafir din 2012, când acesta a înotat distanta respectiva în 48.26 secunde. În sesiunea de dimineata, primele recorduri stabilite au fost cele ale lui George Ratiu, la 50 metri fluture. El a oprit cronometrele la 25.70 secunde, echivalentul unor noi recorduri la categoriile de vârsta de 15 si 16 ani.

La 200 metri spate, Daniel Martin a bifat si el o performanta similara, timpul de 2.00.47 minute fiind creditat ca nou record national la 15 si 16 ani. În seriile de la 100 metri liber, recordul national a fost corectat de doua ori, la categoria de vârsta 15 ani. Mai întâi Daniel Martin a înotat 51.78 secunde, dupa care George Ratiu, cu 51.56 secunde, a stabilit un record national la juniorii de 15 ani.Sesiunea de dupa-amiaza a debutat tare cu un record pe tabela feminina, care îi apartine Florinei Ilie, la proba de 50 metri bras. Timpul ei a fost de 32.18 secunde. În fine, dar nu în ultimul rând, seara s-a încheiat cu performanta lui Sabin Bonea, care la 200 metri mixt a realizat un nou record national pentru juniorii de 16 ani, cu timpul de 2.07.67 minute.Pâna în prezent doar Robert Glinta a obtinut calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio din luna august a anului viitor.

Nationala feminina a României a învins, la Tel Aviv, scor 78-77, puternica nationala a Israelului, în Grupa H a preliminariilor pentru Campionatul European din 2017.”Personal, cred ca apararea din primele doua sferturi ne-a facut sa suferim mult. Am primit 42 puncte pâna la pauza si cred ca este aproape imposibil sa câstigi un meci în acest fel. În urmatoarele doua sferturi am început sa fim mai dure în aparare si acest lucru s-a vazut în joc si ne-a adus victoria!”, a declarat cea mai buna jucatoare a României, Claudia Pop.

Acuzata de dopaj la nivel organizat, Federatia Rusa de Atletism nu va face apel la suspendarea sa, desi regulamentul IAAF îi permitea acest lucru.Sedinta prezidata în urma cu o saptamâna de Sebastian Coe, presedintele IAAF, a decis cu 22 de voturi pentru si unul împotriva suspendarea Rusiei din toate întrecerile atletice, inclusiv cele din cadrul Jocurilor Olimpice. Rusia a devenit astfel prima natiune suspendata pe motive de dopaj. Decizia vine dupa ce marti, laboratorului anti-doping din Moscova i-a fost ridicata licenta de functionare. Rusia este acuzata ca a distrus 1.417 teste antidoping, probele atletilor pe care îi proteja. Potrivit declaratiei presedintelui Coe, suspendarea provizorie este valabila „pâna când se face dovada ca sportivii sunt curati si s-au luat masurile necesare de eliminare a sistemului. Acesta a fost un semnal de trezire extrem de rusinos. Dar mesajul nu putea fi mai clar de atât”.

PROGNOZA METEO
27 Noiembrie 2015

Vremea va fi în general închisã. În cursul zilei, pe arii restrânse vor fi lapovițe și ninsori în Moldova și ploi în Dobrogea, dar mai ales seara și noaptea, aria precipitațiilor se va extinde dinspre sud și va cuprinde cea mai mare parte a țãrii. În Muntenia și Dobrogea va ploua, iar în celelalte regiuni vor fi ploi, lapovițe și ninsori. În zonele montane vor predomina ninsorile și se va depune un nou strat consistent de zãpadã. În jumãtatea de sud a teritoriului, cu precãdere la deal și la munte, cantitãțile de apã vor depãși local 25 l/mp și izolat 40…50 l/mp. Vântul, slab și moderat pe parcursul zilei, se va intensifica în a doua parte a intervalului în regiunile sudice și pe crestele montane. Temperaturile maxime, în limitele normelor climatologice caracteristice acestei perioade, vor fi cuprinse între 0 și 8 grade, mai ridicate în Dobrogea, pânã la 11 grade pe litoral, iar cele minime între -3 și 9 grade.

Bucuresti

Vremea se va menține închisã și temporar, în special seara și în cursul nopții, va ploua moderat cantitativ. Vântul se va intensifica treptat în a doua parte a intervalului. Temperatura maximã va fi de 4…5 grade, iar cea minimã se va situa în jurul valorii de 3 grade.

About Kiss

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*