Breaking News
loading...

Stiri pe scurt 27 Mai 2016

Stiri pe scurt 27 Mai  2016

Radio Click Romania va ofera cele mai noi si cele mai importante Stiri pe scurt  27  Mai  din Romania si nu numai, ramaneti aproape.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 27 mai. In anul 1984, a avut loc inaugurarea oficială a Canalului Dunăre-Marea Neagră, considerat, la vremea respectivă, al treilea canal de navigaţie, ca importanţă, după Suez şi Canalul Panama. Lucrările de construcţie au durat 11 ani.

Ziua Eroilor va fi marcată pe 9 iunie şi va avea statut de „sărbătoare naţională”. Guvernul a adoptat o hotărâre prin care a stabilit şi programul evenimentelor prilejuite de această zi. Programul manifestărilor cuprinde măsuri administrativ-organizatorice, manifestări comemorative în Capitală, în ţară şi pe plan extern, însă această zi nu are statut de zi liberă pentru angajaţi. Ministerul Apărării Naţionale, prin unităţile, instituţiile de învăţâmânt, cercurile şi bibliotecile militare, va organiza simpozioane, întâlniri cu istorici şi veterani de război, comemorări la cimitire, mausolee şi monumente comemorative de război, expoziţii de carte. Ministerul Educaţiei Naţionale are în vedere desfăşurarea, în instituţiile de învăţâmânt, a unor programe dedicate acestei zile: întâlniri cu veteranii de război, spectacole omagiale.

Studenţii români care studiază în Franţa vor putea beneficia de bursa anuală ”Ierunca-Lovinescu”, din anul universitar 2016-2017, a decis Guvernul, bursă care va fi acordată de Ministerul Afacerilor Externe, pe o durată de 10 luni, iar cuantumul acesteia nu poate depăşi 500 euro/lună. Studenţii beneficiari ai acestei burse vor fi cazaţi în locuinţa care a aparţinut soţilor Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca, situată în Paris, strada François Pinton nr. 8, Republica Franceză.

Procedura de selecţie, acordare şi monitorizare a utilizării bursei ”Ierunca-Lovinescu” va fi elaborată de Ministerul Afacerilor Externe, pe baza unui regulament aprobat prin ordin al ministrului afacerilor externe, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii de guvern adoptate astăzi. Anual se acordă o singură bursă, finanţată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerul Afacerilor Externe, iar cuantumul ei va fi stabilit prin ordin de ministru.

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare cod galben de inundaţii pentru mai multe bazine hidrografice din şapte judeţe ale ţării. Codul galben de inundaţii a fost instituit pe râurile din bazinele hidrografice: Olt (sector aval confluenţă R. Negru – Sebeş Olt), R. Negru şi afluenţii mici ai Oltului din judeţele Covasna, Braşov şi Sibiu, Prahova – bazin superior, Teleajen – bazin superior (judeţul Prahova), Trotuş – bazin superior şi afluenţi (judeţele Harghita, Neamţ şi Bacău). Potrivit INHGA, „fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele Braşov şi Bacău”.

Programul de lucru al serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor din Municipiul Bucureşti va fi extins pentru eliberarea actelor de identitate ale persoanelor cu drept de vot, ale căror acte au termen de valabilitate expirat. Persoanele care doresc eliberarea cărţilor de identitate trebuie să prezinte o cerere scrisă, însoţită de documentele care fac dovada numelui, a stării civile, cetăţeniei române şi a domiciliului. Costul eliberări cărţilor de identitate va fi de 7 lei şi se va achita la ghişeele de evidenţă a persoanelor din sectoarele 1, 3 şi 6, unităţile CEC Bank în sectorul 5, la oficiile poştale în sectoarele 2 şi 4 sau ghişeele direcţiilor de impozite şi taxe locale pentru sectorul 4.

Şedinţa CSAT în care se discută mandatul României la summitul NATO de la Varşovia, activitatea SRI, situaţia din sănătate şi infecţiile intraspitaliceşti a început, la Palatul Cotroceni, fiind urmată de o declaraţie de presă din partea preşedintelui. La şedinţă participă premierul Dacian Cioloş, şefii serviciilor secrete, ministrul apărării, ministrul de externe, ministrul justiţiei, ministrul economiei, ministrul finanţelor şi şeful Statului Major, membri ai CSAT.

Preşedintele Klaus Iohannis a inclus pe agenda şedinţei situaţia din sănătate şi infecţiile intraspitaliceşti, ca urmare a scandalului Hexi Pharma. Discuţiile pe această temă au loc în condiţiile în care, în răspunsul trimis Comisiei parlamentare de control a activităţii SRI, la solicitarea membrilor acestui for, Serviciul Român de Informaţii a precizat că dosarul Hexi Pharma nu a fost calificat drept „caz de securitate naţională”.

Reprezentanţii Guvernului în Consiliul Economic şi Social (CES) vor fi retraşi din această instituţie tripartită, pentru a fi înlocuiţi cu reprezentanţi ai societăţii civile. Reprezentanţii societăţii civile vor fi propuşi, conform modelului Comitetului Economic şi Social European, din organizaţii ale drepturilor omului, inclusiv ale drepturilor femeilor, tineretului şi copiilor, organizaţii din domeniul sănătăţii şi ale persoanelor cu dizabilităţi, organizaţii pentru servicii sociale şi eradicarea sărăciei, organizaţii pentru mediu şi probleme legate de mediul rural, asociaţii academice, profesionale, pentru protecţia consumatorului, organizaţii ale economicie sociale, organizaţii cooperatiste ale profesiunilor liberale, ale agricultorilor, ale pensionarilor, ale comunităţilor locale, alte organizaţii neguvernamentale cu activităţi în domeniile de competenţă ale CES.

Colectarea fondurilor pentru achiziţionarea operei lui Constantin Brâncuşi ”Cuminţenia Pământului” se va putea face şi prin SMS, servicii tip ”Teledon”, donaţii online, licitaţii publice, cutii virtuale de donaţie şi evenimente special organizate în acest scop. Guvernul a extins astăzi, prin ordonanţă de urgenţă, mecanismele de colectare şi posibilităţile de colaborare cu persoanele juridice interesate pentru atragerea sumei care va completa fondurile alocate de la bugetul de stat pentru achiziţionarea operei lui Constantin Brâncuşi ”Cuminţenia Pământului” şi expunerea acesteia în colecţii publice.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au început urmărirea penală in rem pentru fapte de abuz în serviciu în cazul sesizării Corpului de Control pentru nefuncţionalitatea Secţiei de Arşi de la Spitalul Floreasca. Anchetatorii au dispus ca la unitatea de parchet să fie trimise, la cerere, în perioada imediat următoare, mai multe documente de la Spitalul Floreasca, de la firma privată implicată în amenajarea Secţiei, dar şi de la Corpul de Control. Sursele citate susţin că de la Spitalul Floreasca s-au solicitat acte financiar-contabile, contractele încheiate, iar după analizarea acestor documente se va stabili care sunt persoanele ce vor fi audiate.

Utilizatorii de calculatoare din România folosesc software nelicenţiat la cote alarmante, în ciuda faptului că a fost demonstrată o strânsă legătură între software-ul nelicenţiat şi atacurile informatice. Studiul evidenţiază faptul că în România nivelul de programe software instalate pe computere fără licenţe corespunzătoare se ridică la 60%, în scădere cu două procente comparativ cu 2013, cifră indicată de studiul BSA anterior.

Ordonanţa de urgenţă referitoare la corecţiile salariale din sistemul bugetar va fi aprobată în cel mult două săptămâni, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, care a explicat că dacă sindicatele din educaţie ar privi procesul în ansamblu, nu punctual, OUG s-ar putea aproba marţi. Afirmaţiile au fost făcute de Suciu vineri, la finalul şedinţei de Guvern, în contextul în care jurnaliştii l-au întrebat care este stadiul negocierilor în cazul OUG şi când urmează ca documentul să fie aprobat.

Una dintre cele mai mari dileme ale managerilor de valute este cum să se protejeze împotriva scăderilor dacă Marea Britanie iese din UE fără să piardă bai în cazul în care votează să rămână în spaţiul comunitar. Volatilitatea lirei în raport cu dolarul a atins maximul ultimelor şase ani, iar traderii se uită la soluţii, având în vedere că Referendumul din 23 iunie se apropie rapid. Unii investitori, precum Unigestion sau Aberdeen Asset Management, au găsit ca soluţie să cumpere opţiuni pe francul elveţian şi Coroana suedeză sau folosind euro ca proxy pentru liră.

Ministrul Justiţiei susţine, într-o postare pe pagina de Facebook, că a intenţionat să circule cu metroul însă nu şi-a putut cumpăra cartelă întrucât casieria avea program până la ora 22.00, cerând astfel Metrorex să explice de ce funcţionează metroul după această oră daca nu se pot cumpăra cartele.

Mai multe instituţii ale statului au fost date în judecată de o companie producătoare de apă îmbuteliată, daunele solicitate fiind în valoare de un milion de euro. Societatea a acţionat în instanţă mai multe instituţii precum: Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Nord-Vest şi Regiunea Sud-Muntenia, precum şi Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, cerând repararea prejudiciilor cauzate prin afectarea imaginii publice, pierderea clientelei şi rezilierea contractelor de furnizare încheiate cu lanţurile de supermarket-uri.

Un incendiu puternic a izbucnit, la un hotel de patru stele din Predeal, 120 de turişti fiind evacuaţi, incendiul pornind dintr-un vestiar de la demisol. ISU a intervenit cu patru echipaje SMURD şi patru autospeciale cu apă şi spumă pentru stingerea incendiului care a fost lichidat. Două turiste au avut nevoie de îngrijiri medicale. Una în vârstă de 68 de ani din Germania, care a fost intoxicată uşor cu fum şi alta din Olanda, în vârstă de 70 de ani, care a suferit un atac de panică. Victimele nu au fost transportate la spital şi sunt în afara oricărui pericol. S-a intervenit prompt şi s-a lichidat incendiul astfel încât focul nu s-a extins la camerele hotelului.

„6,9 pe scara Richter”, de Nae Caranfil, deschide festivalul. Hitchcock spunea „Nu există teroare în sunetul BANG!, ci doar în anticiparea lui!”. La TIFF rulează documentarul Hitchcock/ Truffaut. Sophia Loren vine pentru prima dată în România. E invitat special la Festivalului Internaţional de Film Transilvania. Sex simbol al anilor ’50 – ’70, cu o popularitate internaţională neegalată de nicio altă actriţă italiană, Sophia Loren va primi Premiul pentru întreaga carieră la gala de închidere a celei de-a 15-a ediţii, pe 4 iunie, la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca.

Editura Nemira sărbătoreşte anul acesta 25 de ani de la înfiinţare, cu evenimente speciale la Salonul de carte Bookfest (1-5 iunie) şi cu surprize pentru cititori în toate librăriile din ţară pe parcursul lunilor iunie şi iulie. Toate evenimentele aniversare vor avea loc sub umbrela campaniei Super cititorii Nemira, în cadrul căreia editura îi invită pe toţi iubitorii de carte la un maraton aniversar ce cuprinde o călătorie înapoi în timp prin arhiva şi istoria editurii Nemira cu testimoniale, concursuri, quizuri şi multe cadouri pe Pagina de Facebook pentru a sărbători un sfert de secol de plăcerea lecturii.

Profesorul Aziz Sancar a sesizat că grafica de pe bancnota de 5 lire din Turcia este greşită din punct de vedere ştiinţific. Anul trecut, biochimistul turc-american Aziz Sancar a câştigat Premiul Nobel în Chimie pentru lucrarea sa de cartografiere a procesului de reparaţie a ADN-ului. Profesorul Sancar a ţinut recent o serie de discursuri la şcolile de lângă Istanbul, unde a subliniat că ADN-ul de pe bancnota de 5 lire turceşti „prezintă o spirală a Z- ADN-ului de la stânga la dreapta, când, de fapt, ar trebui să fie invers”. Pe lângă această greşeală de neiertat, profesorul a vorbit şi despre diverse caracteristici ale simbolurilor atomice, planetare, dar şi despre istoricul savant turc Adnan Sayili.

După 20 de ani de excavări, arheologii au descoperit mormântul lui Aristotel din Grecia, cripta veche de 2.400 de ani fiind localizată chiar în oraşul naşterii filosofului grec, Stagira, în apropiere de agora, piaţa publică a străvechiului oraş şi nu Chalcis, cum se credea până acum. Deşi se credea iniţial că filosoful a fost îngropat în altă parte, în prezent arhologii sunt de părere că rămăşiţele sale au fost mutate. Iniţial arheologii au fost de părere că Aristotel a murit în Chalcis în anul 322 Î.Hr.- la 62 de ani de la naşterea sa din 384 Î.Hr.- însă aceştia sunt de părere în prezent că oamenii din Stagira i-au mutat rămăşiţele în locul în care s-a născut. Cu ocazia Congresului Mondial Aristotel 2.400 de Ani, arheologii au catalogat descoperirea drept cea mai importantă din excavările ultimilor 20 de ani.

Preşedintele SUA, Barack Obama, se va muta cu familia sa, la finalul mandatului, în comunitatea Kalorama, situată în districtul de nord-vest al capitalei Statelor Unite. Familia Obama va închiria o vilă de lux din zona Belmont Road (Kalorama), care are o suprafaţă utilă de 760 de metri pătraţi şi cel puţin nouă camere. Până acum, în această vilă a locuit Joe Lockhart, purtător de cuvânt al fostului preşedinte Bill Clinton. Soţii Barack şi Michelle Obama au două fete – Sasha, în vârstă de 14 ani, şi Malia, care are 17 ani. Luna trecută, Casa Albă a anunţat că Malia Obama a fost admisă la Universitatea Harvard, dar va începe cursurile abia în 2017.

Trei turişti au murit şi un altul este dat dispărut, după ce vaporul de mare viteză în care se aflau a naufragiat joi în apropierea insulei Samui, sudul Thailandei, pe fondul condiţiilor meteorologice nefavorabile. La bordul vasului Ang Thong Explorer se aflau 32 de pasageri şi patru membri ai echipajului. Trei femei din Germania, Marea Britanie şi China au murit în urma naufragiului. Un alt bărbat de origine britanică este dat dispărut, a precizat Boonsriroj, adăugând că o persoană a fost acuzată ca fiind responabilă de decesul celor trei persoane. Thailanda este una dintre destinaţiile de top ale turiştilor în ciuda gradului scăzut de siguranţă maritimă şi a mijloacelor de transport precare.

Comunitatea internaţională trebuie să ia poziţie în faţa crizei migraţiei şi să asigure o mai bună gestionare a acesteia, a declarat Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, cu ocazia primei zile a summitului G7. Tusk le-a solicitat liderilor marilor puteri ale lumii care fac parte din G7 (Franţa, Germania, Marea Britanie, Italia şi Japonia, Canada, Statele Unite) să ofere mai multă asistenţă publică refugiaţilor şi ţărilor care găzduiesc comunităţi de refugiaţi.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a spus, citat de cotidianul grec Kathimerini, că nu există probleme irezolvabile în relaţiile UE-Rusia. Rusia face apel la dialog, în spiritul parteneriatului cu UE, asupra unui spectru larg de probleme, de la relaxarea reglementărilor privind eliberarea vizelor până la domeniul energiei, însă nu observă vreun semn de disponibilitate din partea opusă.

Un cutremur cu magnitudinea de 6,4 grade s-a produs în largul arhipelagului Tonga din Pacificul de Sud. Cutremurul a avut loc sub suprafaţa exterioară a pământului, hipocentrul său situându-se la 340 de kilometri vest de statul insular Tonga. Adâncimea la care s-a produs cutremurul a fost măsurată la 572 de kilometri. Nu a fost emisă alertă de tsunami.

Barack Obama a ajuns în Hiroshima, fiind primul preşedinte american care vizitează oraşul japonez în timpul mandatului său, după bombardamentele nucleare din 1945 în care au murit 140.000 de persoane. Obama a ajuns la baza americană din Iwakuni din apropiere, după ce a părăsit summitul G7. El a declarat că vizita sa în Hiroshima este „o mărturie despre cum şi cele mai dureroase fracturi pot fi reunite”, dar a precizat că nu intenţionează să-şi prezinte scuzele în faţa poporului japonez pentru bombardamentele efectuate de americani în 1945. Cel puţin 140.000 de persoane au murit în atacul nuclear de la Hiroshima de pe 6 august 1945 când a fost lansată prima bombă nucleară din lume. O a doua bombă nucleară a fost lansată două zile mai târziu în Nagasaki, ucigând încă 74.000 de persoane.

SPORT

Simona Halep s-a calificat în optimile de finală de la Roland Garros, după o victorie deloc simplă cu japoneza Naomi Osaka, scor 4-6, 6-2, 6-3. Presiunea îşi face simţită prezenţa în jocul japonezei, iar Simona Halep realizează break-ul: 5-3. Româna serveşte pentru calificarea în optimi.

Avem set decisiv şi în partida Begu – Beck. Germanca a avut un final de set doi irezistibil, scor 6-2, Rămâne de văzut dacă Irina mai are forţă pentru încă un set. Într-un moment în care Halep îşi domina adversara, Naomi Osaka găseşte resurse nebănuite. Simona a fost pusă în dificultate pe propriul serviciu, mai slab în game-ul cinci al „decisivului”, dar rămâne în avantaj, 3-2.

De Amorim este oficial cetăţean român! Jucătorul brazilian a primit în această dimineaţă cetăţenia română, alături de familia sa. Guvernul României a hotărât vineri, 27 mai, în cadrul unei şedinţe de Guvern ca fotbalistul în vârstă de 24 de ani să devină ceţăţean român cu acte în regulă. Şi luptătorul Orlov Yevhenii (Ucraina) a primit cetăţenia română şi ar putea fi folosit de Federaţia Română de Lupte la Jocurile Olimpice de la Rio din această vară.

Sportivul român, Lucian Bute a fost pus la zid de către oficialii din box-ul profesionist, după anunţarea veştii conform căreia ar fi luptat dopat cu ostarină în meciul pentru titlul mondial WBC, disputat la Washington, împotriva suedezului Badou Jack. După ce oficialii WBC au anunţat că românul Lucian Butea fost găsit dopat cu ostarină, şeful Mayweather Promotions, Leonard Ellerbe, companie care-l impresariază pe Badu Jack, a declanşat un atac dur la adresa sportivului român. Ellerbe spune că a simţit că ceva nu este în regulă încă din timpul meciului, când Bute dădea impresia că nu simte şocul loviturilor încasate. Fostul campion mondial, Floyd Mayweather a fost foarte nervos la finalul meciului dintre Bute şi Badou Jack şi a dat vina pe arbitrii partidei pentru că au decis ca meciul să se termine la egalitate.

Primul rezultat final al românilor la Roland Garros a fost unul favorabil. Florin Mergea, alături de partenerul său, indianul Rohan Bopanna, s-au calificat în turul al treilea în competiţia de dublu masculin. Cei doi au dispus de perechea franceză formată din Gregoire Barrere şi Quentin Halys , scor 6-3, 6-4, în 70 de minute. Mergea şi Bopanna au trecut în primul tur tot de o pereche 100% franceză, formată din Stephane Robert (36 de ani) şi Alexandre Sidorenko (28 de ani), tot în minimum de seturi.

Rezultatele înregistrate în penultima etapă a play-out-ului i-au forţat pe cei de la Liga Profesionistă de Fotbal să programeze toate meciurile ultimei runde la aceeaşi oră. În fiecare dintre cele patru partide evoluează câte o echipă care are şansa de a prinde ultimul loc ce duce în Europa League. Astfel, toate partidele ultimei etape se vor desfăşura duminică, 29 mai, cu începere de la ora 17:00. CSMS Iaşi are 36 de puncte şi joacă în ultima etapă cu ACS Poli Timişoara, formaţie deja retrogradată. În eventualitatea unui succes, moldovenii se vor califica în Europa League.

Control inopinat al UEFA în cantonamentul naţionalei. În această dimineaţă, reprezentaţi ai forului european s-au prezentat în cantonamentul României din Italia şi au supus 10 jucători un test antidoping. Oficialii UEFA au chemat la teste 10 fotbalişti din lotul lui Anghel Iordănescu. Hoban şi Dragoş Grigore au fost primii care au fost testaţi. Au urmat apoi Raţ, Sânmărtean, Maxim, Stancu, Moţi, Torje, Keşeru şi Prepeliţă. In cursul zilei de astăzi, în cantanomentul naţionalei, este aşteptat şi Pierluigi Colina. Fostul mare arbitru italian, actualmente membru în Comisia de Arbitraj a UEFA, va da verdictul în cazul lui Alibec. Colina va preciza dacă, din punct de vedere al arbitrilor, fotbalistul Astrei va putea evolua la turneul final cu acel bandaj pe mână.

Aventura lui Costel Gâlcă s-a încheiat. Espanyol a anunţat pe site-ul oficail că românului nu i s-a prelungit contractul la finalul unui sezon în care a reuşit să salveze echipa de la retrogradare. RCD Espanyol informează că antrenorului Costel Gâlcă şi secunzilor Dumitru Uzunea şi Julián Jiménez nu li se vor prelungi contractele scadente la data de 30 iunie. Decizia înseamnă că antrenorul român şi secunzii săi nu vor continua la echipă şi din sezonul următor.

Clubul mulţumeşte antrenorului român pentru profesionalismul de care a dat dovadă şi pentru că s-a dăruit pentru realizarea obiectivului. RCD Espanyol îi urează mult succes lui Constantin Gâlcă în cariera sa profesională”, este comunicatul postat pe site-ul oficial al clubului. Potrivit publicaţiei El Periodico de Aragon, tehnicianul român ar putea să o preia pe Zaragoza din sezonul următor. Cu trei etape înainte de finalul sezonului, Zaragoza ocupă locul 5 în liga secundă, cu şanse importante de a promova în prima ligă. Poziţia ocupată acum asigură prezenţa în barajul de promovare.

Mourinho a semnat oficial contractul cu Manchester United, anunţul fiind făcut în această dimineaţă de clubul englez prin intermediul site-ului oficial. „The Special One” a parafat o înţelegere valabilă pe trei sezoane, cu opţiune de prelungire. La scurt timp după anunţul oficial al clubului, Mourinho şi-a deschis cont de Instagram, iar prima sa postare pe reţeaua de socializare este o fotografie a… contractului cu United.

La doar două zile după ce a semnat contractul cu Zenit Sankt-Petersburg, Mircea Lucescu a revenit în ţară. Antrenorul român în vârstă de 70 de ani s-a întors în România joi seară şi a vorbit despre noua sa echipă, precum şi despre eventualitate unui transfer al lui Stanciu în Rusia. „Il Luce” exclude posibilitatea ca fotbalistul Stelei, Nicolae Stanciu, să ajungă curând la Zenit.

Lovitură grea pentru Lucian Bute, după ce Comisia de Box şi Lupte din DC a notificat WBC că pugilistul român a fost depistat pozitiv pentru „Ostarine”, substanţă interzisă, se arată într-un comunicat al forului mondial. Leonard Doroftei este de părere că Bute nu a luat conştient substanţe interzise, motivând că Lucian este un sportiv desăvârşit care se antrena exemplar şi nu avea nevoie de substanţe de dopaj pentru a putea rezista în ring. Ajuns la 36 de ani, Bute riscă acum o suspendare de doi ani, dar Doroftei consideră că sportivul din Pechea poate reveni după acest episod şi îşi poate continua cariera până la 40 de ani.

Trecerea lui Răzvan Marin de la Viitorul la Steaua este unul dintre cele mai discutate transferuri ale Ligii 1 după finalul playoff-ului. Mijlocaşul echipei lui Hagi s-a remarcat în prima parte a campionatului, lucru care a atras atenţia Stelei. Prin vocea finanţatorului Gigi Becali, vicecampioana s-a arătat interesantă de un potenţial transfer, iar discuţiile decisive urmează să fie purtate la finalul acestei săptămâni, după ce Hagi se va întoarce în ţară de la finala Cupei Turciei dintre Galatasaray şi Fenerbahce.

Antrenorul român, Ted Dumitru, fost selecţioner al naţionalei de fotbal a statului Africa de Sud, a murit la Cape Town după ce a suferit un atac de cord într-un centru comercial. În vârstă de 76 de ani, antrenorul român Ted Dumitru s-a prăbuşit în centrul comercial Eastgate Mall, din capitala Africii de Sud, Cape Town. Echipele medicale ajunse la faţa locului au încercat minute bune să-l resusciteze pe Dumitru, însă nu au mai putut face nimic. Surse medicale au spus că tehnicianul român a suferit un atac de cord.

HC Vaslui şi Minaur Baia Mare au încheiat la egalitate de puncte la sfârşitul sezonului play-out al Ligii Naţionale de handbal masculin, iar una dintre formaţii a fost nevoită să ia calea Braşovului pentru a susţine un turneu de baraj cu Ştiinţa Bacău şi CNOT Braşov, în vederea supravieţuirii în primul eşalon. În primă fază, FRH a anunţat că Minaur va participa la acest turneu, după ce s-au luat în considerare numai rezultatele directe din play-out. Comisia de Competiţii a omologat însă o zi mai târziu clasamentul şi cu rezultatele din sezonul regular, iar situaţia s-a schimbat cu 180 de grade. HC Vaslui a fost trimisă la turneul de baraj. Situaţia fără precedent tranşată la FRH a stârnit o serie întreagă de reacţii controversate, chiar şi demisia unui membru al CA, Alin Cârligeanu.

Comisia de Competiţii a omologat clasamentul final cu HCM Rm. Vâlcea pe locul 9, după ce a învins „U” Cluj cu 29-26 pe teren propriu şi a pierdut cu 28-27 jocul din deplasare. Dacă s-ar fi ţinut cont şi de rezultatele din sezonul regular, atunci „U” Cluj ar fi trebuit să fie pe locul 9, în condiţiile în care a obţinut 4 din cele 6 puncte în meciurile directe, 29-27, respectiv 26-26. Ambele echipe au scăpat de retrogradare, dar diferenţierea s-a făcut atunci când s-au încasat banii din drepturile TV, în funcţie de clasamentul final: HCM Rm. Vâlcea a fost răsplătită cu 12.000 de lei, iar „U” Cluj cu 9.000 de lei.

Argentinianul Gonzalo Cabrera este unul dintre cei mai valoroşi jucători din fotbalul românesc. Asta susţine Leo Grozavu, antrenorul echipei FC Botoşani. Tehnicianul consideră că mijlocaşul este “cel mai bun număr 10 din România” şi că este pregătit să facă pasul către o echipă din vestul Europei. Gonzalo Cabrera a venit în vara anului trecut la FC Botoşani şi încă din primele meciuri şi-a arătat calităţile. Ulterior, în mandatul lui Cristi Pustai, argentinianul nu a mai strălucit, deoacere actualul antrenor de la Gaz Metan Mediaş nu considera că este un jucător util echipei. Odată cu revenirea lui Leo Grozavu la echipă, evoluţiile lui Cabrera au fost din ce în ce mai bune de la joc la joc, iar pe adresa clubului au început să vină ofertele.

Joi au intrat în concurs seniorii la Campionatele Europene de gimnastică de la Berna. România a atacat calificările cu cinci gimnaşti, niciunul nefăcând însă toate cele şase aparate. În urma calificărilor, echipa tricoloră, în formula Cristian Băţagă (4 aparate), Marius Berbecar (2 aparate), Vlad Cotuna (5 aparate), Marian Drăgulescu (2 aparate) şi Andrei Muntean (5 aparate), s-a clasat pe locul 10, ratând astfel calificarea în finală. Totalul echipei României a fost de 250.019, punctele nevralgice fiind ca de fiecare dată calul cu mânere, total de 38.400 (al 21-lea rezultat) şi bara fixă, total de 36.799 (locul 27).

Cea mai bună evoluţie a fost cea de la sol, cu 43.366 (locul 5). Tricolorii au fost devansaţi de: 1. Rusia, 2. Marea Britanie, 3. Elveţia, 4. Ucraina, 5. Franţa, 6. Germania, 7. Spania, 8. Italia, 9. Belgia. În urma evoluţiilor, tricolorii şi-au asigurat patru prezenţe în finale, astfel: Drăgulescu – sol (locul 3 cu 15.033) şi sărituri (locul 8, cu o medie de 14.745 medie / 14.558 şi 14.933), Marius Berbecar – paralele (locul 2 cu 15.766) şi Andrei Muntean – paralele (locul 8 cu 15.400).

Barajul de promovare / menţinere în Liga Naţională de handbal masculin a debutat, în Sala Sporturilor ”D.P Colibaşi” din Braşov, cu partidele dintre echipele care au evoluat în cele două serii ale Diviziei A la sfârşitul sezonului. În Grupa I, Ştiinţa Municipal Bacău (locul 2 în Seria I, Divizia A) a debutat cu un succes clar în faţa Centrului Naţional Olimpic Braşov (locul 8, Seria a II-a, Divizia A), scor 31-22. În Grupa 2, lucrurile au fost la fel de clare, CSU Suceava (locul 3, Seria I, Divizia A) câştigând cu 35-27 partida cu CSM Satu Mare (locul 2, Divizia A, Seria a II-a). Adevăratele meciuri pentru Liga Naţională se vor desfăşura însă vineri şi sâmbătă. Fără îndoială că partida zilei va fi cea dintre Ştiinţa Bacău şi HC Vaslui (ora 17:00), care se va desfăşura într-un context special. Două ore mai târziu va avea loc disputa între CSM Satu Mare şi CSM Focşani.

PROGNOZA METEO
27 Mai 2016

Vremea va continua sã se încãlzeascã, dar va fi în general instabilã în jumãtatea de est a țãrii și la munte unde, îndeosebi dupã-amiaza și seara, vor fi înnorãri temporar accentuate, local averse, descãrcãri electrice și intensificãri de scurtã duratã ale vântului. Vor fi condiții de grindinã și, pe arii restrânse, se vor mai cumula cantitãți de apã de peste 15 l/mp. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala izolat. Temperaturile maxime vor fi de la 19…20 de grade pe litoral și în depresiuni, pânã în jurul a 28 de grade în Câmpia de Vest; minimele termice se vor încadra între 8 și 17 grade, ușor mai scãzute în depresiunile intramontane. Spre dimineațã vor fi condiții de ceațã.

Bucuresti

Vremea se va încãlzi ușor. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate dupã-amiaza și seara când vor fi averse și descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar cea minimã va fi de 13…14 grade, mai scãzutã în zona preorãșeneascã.

About Kiss

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*