Breaking News
loading...

Stiri pe scurt 27 Aprilie 2016

Stiri pe scur 27 Aprilie  2016

Radio Click Romania va ofera cele mai noi si cele mai importante Stiri pe scurt  27  Aprilie   din Romania si nu numai, ramaneti aproape.

Semnificaţii istorice pentru data de 27 aprilie. In anul 1941, la solicitarea lui Iuliu Maniu, ca reprezentant al „opoziţiei unite” a PNŢ-PNL, a avut loc o întrevedere cu reprezentanţii guvernelor englez şi american, prilej cu care s-au stabilit mijloace de legătură şi comunicare în situaţia întreruperii relaţiilor diplomatice. Iuliu Maniu a cerut, între altele, să se garanteze anularea dictatului de la Viena şi graniţele României din 1938 şi să recunoască „opoziţia unită” drept reprezentant legitim al României. În răspunsul lor, cele două guverne se eschivau să garanteze frontierele româno-sovietică şi româno-bulgară dinainte de 1940.

Parlamentari, primari în exerciţiu, suspendaţi sau demisionari, urmăriţi penal în dosare de corupţie, un fost eurodeputat condamnat pentru corupţie, foşti jurnalişti, o franţuzoaică şi un fost ambasador al Republicii Moldova s-au înscris în cursa electorală din Bucureşti. Dintre partidele recent înfiinţate M10, formaţiunea creată şi condusă de europarlamentarul Monica Macovei, este singura care nu a reuşit să strângă numărul necesar de semnături pentru lista de consilieri generali şi a rămas şi fără candidat la Primăria Capitalei. Sorin Oprescu, aflat şi el sub control judiciar într-un dosar de corupţie, a renunţat să mai candideze pentru un nou mandat de primar general.

PRO TV a trimis o scrisoare deschisă către EBU pentru a convinge membrii Uniunii Europene de Radio şi Televiziune să-i dea lui Ovidiu Anton dreptul de a participa la Eurovision. În plus, PRO TV a ofertat EBU pentru a obţine drepturile de difuzare a concursului muzical. EBU a refuzat oferta. De asemenea PRO TV lansează o petiţie online prin care roagă românii „să îşi exprime solidaritatea faţă de Ovidiu şi să îl sprijine în parcursul către Eurovision 2016.” În urma retragerii TVR de la serviciile EBU, România a pierdut dreptul de a participa la competiţia Eurovision din acest an.

Candidatura lui Cristian Popescu Piedone la Primăria Sectorului 4 a fost contestată din nou la instanţa, Judecătoria Sectorului 4 urmând să pronunţe o sentinţă, decizia nefiind definitivă. Fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu Piedone şi-a depus sâmbătă candidatura pentru Primăria sectorului 4 cu 5.600 de semnături din partea Partidului Puterii Umaniste. Noile semnături au fost strânse după ce judecătorii de la Tribunalul Bucureşti i-au respins candidatura, precizând că au fost îndeplinite condiţiile legale pentru un număr de doar 2.550 de semnături din totalul de 5.076 pe care Piedone le-a prezentat.

Noul Cod Vamal al UE, care va fi aplicat şi în România de la 1 mai, va aduce o serie de schimbări majore pentru firmele locale, fiind un pas important în modernizarea legislaţiei vamale la nivelul tuturor celor 28 de state membre. În noul Cod vamal, regimurile vamale vor fi reorganizate într-o nouă structură. Unele dispar, iar altele vor continua sub o altă denumire. Astfel, după 1 mai 2016 va fi necesară şi o corelare a prevederilor din Codul fiscal cu noile regimuri speciale prevăzute de Codul Vamal al Uniunii Europene. De asemenea, noua definiţie a exportatorului din legislaţia vamală trebuie corelată cu legislaţia privind TVA, întrucât operatorii din afara UE nestabiliţi nu vor mai putea realiza operaţiuni de export.

Preşedintele Klaus Iohannis a fost externat de la Spitalul Universitar de urgenţă Carol Davila, unde a fost supus unei operaţii la umărul drept, şeful statului urmând să îşi reia activitatea la Palatul Cotroceni. Preşedintele Klaus Iohannis a fost internat marţi la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” şi operat la nivelul umărului drept, potrivit Administraţiei Prezidenţiale. Intervenţia chirurgicală a decurs în condiţii optime, cu respectarea tuturor procedurilor.

Procurorii DIICOT au făcut,patru percheziţii, atât la domiciliul omului de afaceri Cristian Burci, cât şi la sediul unui ziar pe care îl controlează, acesta urmând să fie dus la sediul DIICOT Olt pentru audieri. Din actele de urmărire penală efectuate până la această dată a rezultat faptul că membrii grupului de criminalitate organizată, prin activitatea desfăşurată în perioada 2006 şi până în prezent, au creat un prejudiciu unei firme prin abuz în serviciu şi delapidare în valoare de 7.099.000 euro şi 3.811.756 lei.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de numire a lui Cristian Ghinea în funcţia de ministru al Fondurilor Europene. Ceremonia de depunere a jurământului de către noul ministru al Fondurilor Europene va avea loc, la Palatul Cotroceni. Ghinea era consilier de stat pentru afaceri europene, la cancelaria pemierului. Este licenţiat al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti şi masterand al universităţii London School of Economics, iar printre domeniile sale de expertiză se numără structura instituţională a UE, democratizarea, studiile media, transoparenţa decizională

Planul roşu de intervenţie a fost activat în judeţul Timiş, după ce un autocar în care se aflau 29 de persoane a fost lovit de un autoturism, lângă localitatea Sânandrei, şase pesoane fiind rănite. Din cauza numărului mare de posibile victime la faţa locului s-au deplasat 25 subofiţeri şi 2 ofiţeri cu 2 ambulanţe SMURD, 2 autospeciale de transport personal şi victime multiple, o autospecială de intervenţie la accidente colective, două autospeciale pentru descarcerare, 2 autospeciale de lucru cu apă si spumă şi o ambulanţă de la SAJ. La sediul ISU a fost activată grupa operativă.

Reţete medicale în valoare de 3.551.000 de lei au fost eliberate de către medici fără specializarea necesară. CNAS a validat eliberarea de medicamente în valoare de 63.000 de lei, pentru pacienţi care erau decedaţi la data eliberării din farmacii a respectivelor medicamente. În acelaşi document se arată şi faptul că unităţile sanitare au achiziţionat materiale sanitare şi medicamente peste stocurile necesare şi că preţurile de achiziţie au fost diferite de la o unitate la alta, deşi produsele proveneau de la acelaşi furnizor.

Raportul Curţii de Conturi menţionează şi lipsa de implicare a Ministerului Sănătăţii în ceea ce priveşte controlul implementării Programelor Naţionale de Sănătate pentru diabet şi boli rare, deşi aceasta este una dintre principalele atribuţii ale sale. În total, cheltuielile nejustificate se ridică la 9.424.000 de lei. Medici care nu beneficiază de specializarea necesară prescrierii de reţete pentru afecţiuni diabetice au eliberat reţete în valoare de aproximativ 3.551.000 de lei.

Deficitul de specialişti din industria IT, accentuat de migraţia IT-ştilor buni în Vest, limitează potenţialul foarte mare pe care îl are România la exportul de servicii informatice şi s-a ajuns în situaţia în care din 10 joburi deschise se acoperă 4-6. Criza de personal din sectorul IT este accentuată de numărul limitat de absolvenţi, în condiţiile în care facultăţile livrează circa 7.000 de absolvenţi de IT pe an, iar necesarul din piaţă este cel puţin dublu. Efectul este creşterea semnificativă a salariilor oferite angajaţilor.

Giganţii din industria petrolului BP, Nabors Industries şi Pioneer Natural Resources, au anunţat că o creştere a preţurilor la peste 50 de dolari barilul va încuraja o producţie mai mare şi va impulsiona bilanţurile companiilor. Preţul petrolului s-a apropiat de 45 de dolari barilul, iar industria care a trebuit să facă restructurări masive simte nevoia pentru un semn de stabilitate, în condiţiile în care preţurile sunt la jumătate faţă de nivelul mediu din 2014. La un preţ mediu de tranzacţionare de 53 de dolari per baril, ar însemna că cele mai mari 50 de companii listate din industrie ar putea opri pierderile.

Lungul şir de 51 de creşteri trimestriale consecutive ale Apple a luat sfârşit şi este posibil ca expansiunea să revină abia înspre finalul anului. O creştere în cererea de smartphone-uri, playere muzicale şi alte dispozitive electronice a propulsat venitul anual al Apple la 227 de miliarde de dolari, în cei 13 ani de la ultima scădere trimestrială, rezultând într-o creştere astronomică a acţiunilor, ceea ce a făcut Apple cea mai valoroasă companie din lume.

Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) a demarat, sesiunea de finanţare nerambursabilă III/2016 destinată proiectelor editoriale, perioada de înscriere a acestora desfăşurându-se între 26 aprilie-25 mai 2016. În urma consultărilor avute cu operatorii culturali şi în acord cu priorităţile afirmate de Ministrul Culturii, Consiliul AFCN a decis lansarea unei noi secţiuni destinată Ediţiilor Critice, menită să stimuleze publicarea proiectelor ce propun puncte de vedere originale, şi continuarea secţiunii Ediţia de Poezie, lansată anul trecut.

Zeci de candidaţi s-au înscris în cursa pentru funcţiile de primari în reşedinţele de judeţ din regiunea Oltenia, printre aceştia fiind politicieni vechi, dar şi medici sau foşti jurnalişti. Singura femeie care şi-a depus candidatura este Lia-Olguţa Vasilescu, primarul în funcţie al Craiovei, aceasta candidând din partea Partidului Social Democrat (PSD), partid al cărui vicepreşedinte este. Olguţa Vasilescu este cercetată, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în libertate pentru luare de mită, folosirea autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, spălare de bani.

Primarul Craiovei a petrecut o noapte în arestul Poliţiei Capitalei, apoi a fost plasat în arest la domiciliu, pentru ca, în cele din urmă, Curtea de Apel Bucureşti să dispună, definitiv, cercetarea Olguţei Vasilescu în libertate. Pentru PSD Craiova şi Lia Olguţa Vasilescu au semnat, pe listele de susţinere a candidaturilor, liste comune PSD- UNPR, aproximativ 40.000 de craioveni.

Premierul Dacian Cioloş a spus că îşi va petrece Sărbătorile Pascale acasă şi a explicat jurnaliştilor că „acasă” pentru el este în Ardeal, nu în Bucureşti, iar alţi membri ai Cabinetului rămân în Capitală sau vizitează peşteri din Apuseni. Dacian Cioloş a spus că pe doi dintre artizani îi cunoaşte din perioada în care era comisar european, pentru că i-a dus la Bruxelles pentru a-şi expune lucrările. La rândul lor, membrii Cabinetului s-au interesat de tehnicile folosite, s-au interesat dacă pot achiziţiona ouă încondeiate, obiecte ceramice, sculpuri din lemn şi ţesături, iar ministrul Justiţiei, Raluca Prună, chiar a dorit să încerce să încondeieze un ou.

Christian Heinzmann, care a ocupat poziţia de CEO privat la Tarom din 2012 şi care a fost revocat din funcţie, în martie anul acesta, în urma unei decizii a board-ului, a dat în judecată compania. Şi Tiberiu Şiclea, care a fost revocat din funcţia de membru în CA în acelaşi timp cu Heinzmann, a dat în judecată compania, potrivit datelor de pe site-ul portal.just. Din 22 martie, conducerea interimară a companiei a fost preluată de Gabriel Stoe, care ocupa de un an poziţia de director financiar la Tarom (plătit cu 5.400 de euro pe lună) şi din 2013 pe cea de consilier al directorului general (Sorinel Ciobanu) în cadrul Companiei Naţionale de Aeroporturi Bucureîti.

În cadrul Festivalului Serile Filmului Românesc (SRF) 2016 de la Iaşi va avea loc proiecţia filmului premiat anul acesta la Oscar, „Fiul lui Saul/ Son of Saul „, în care joacă actorul român Levente Molnár şi care va fi prezent la evenimentul programat la Palas Mall pentru joi, 5 mai, la ora 19:00. Serile Filmului Românesc (SRF 2016), ediţia a VII-a, are loc la Iaşi, în perioada 4 – 8 mai. Proiecţia filmului va avea loc în incinta sălii Rossini din cadrul Complexului Palas Mall din Iaşi, iar intrarea se va face pe bază de invitaţie.

Iuliana Marciuc, producătorul Selecţiei Naţionale Eurovision în 2016, a declarat că speră ca situaţia excluderii României de la Eurovision să se deblocheze: „TVR este în continuare membru EBU. Ar fi păcat să nu participăm şi TVR să nu transmită concursul. „Declaraţia Iulianei Marciuc, producătorul Selecţiei Naţionale Eurovision în 2016 este o reacţie la decizia televiziunii comerciale PRO TV de a oferta EBU (Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune) pentru transmisiunea în direct a concursului Eurovision de anul acesta. EBU a refuzat oferta televiziunii PRO TV. În plus, PRO TV a trimis o scrisoare deschisă în care cere Asociaţiei EBU să-şi reconsidere hotărârea de a retrage dreptul României de a participa în competiţia Eurovision.

Revista „Time” a realizat lista celor mai influente 100 de persoane din lume în 2016, iar jurnaliştii americani au stabilit ca anul acesta rubrica să nu fie realizată sub forma unui clasament, ci a unui amestec de personalităţi de renume internaţional cu oameni mai puţin cunoscuţi. Pe listă apar nume precum cel al directorului Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, al preşedintelui francez François Hollande, dar şi al actorului american Leonardo DiCaprio, al fondatorului Facebook, Mark Zuckerberg sau al vedetei TV Caitlyn Jenner.

Noile reclame adoptate de Google vor purta numele de „bumper ads” şi vor fi livrate sub forma unor clipuri de şase secunde înainte de începerea conţinutului dorit, peste care nu se va putea trece. Reclamele de pe YouTube nu sunt tocmai cele mai populare elemente ale site-ului de video sharing, însă au devenit un element obişnuit. Acestea vin în mai multe forme, iar Google doreşte să ofere mai multă flexibilitate celor care doresc să îşi promoveze serviciile şi produsele pe această platformă.

Potrivit unor surse apropiate companiei americane, Facebook dezvoltă o alternativă pentru aplicaţia nativă oferită de producătorii telefoanelor cu Android şi iOS pentru gestionarea camerei foto. Aflată la stadiul de prototip timpuriu, aplicaţia inspirată de celebra Snapchat include funcţii pentru crearea şi distribuirea de poze, respectiv iniţierea de sesiuni live video în reţeaua Facebook.

Aparent, proiectul vine ca un remediu pentru lipsa de iniţiativă a utilizatorilor Facebook care, deşi vizitează frecvent paginile reţelei în căutare de informaţii interesante, au devenit pasivi în ce priveşte postarea de conţinut propriu. Noul produs pus în locul aplicaţiei pentru camera foto a telefonului are rolul de motiva utilizatorii în a crea poze şi conţinut video care să fie distribuit în paginile reţelei de socializare.

Mangnatul Donald Trump a câştigat cu uşurinţă alegerile primare republicane în cinci state din SUA în urma votului de marţi, în timp ce Hillary Clinton a obţinut victorie în alegerile primare democrate în patru state. Printre statele în care Hillary Clinton a câştigat, la rândul său, alegerile primare democrate, se numără Maryland, Delaware şi Pennsylvania, în timp ce Bernie Sanders a obţinut victoria în Rhode Island.

Negocierile de pace din Siria ar urma să se reia pe 10 mai. In declaraţia sa, oficialul rus făcea referire la anunţul în acest sens al lui Staffan de Mistura, emisarul Naţiunilor Unite pentru Siria. Reprezentanţii guvernului sirian au declarat, marţi, că au luat parte la o ultimă şedintă cu oficialul ONU, caracterizând discuţia ca fiind una „utilă şi productivă”. Saptămâna trecută, opoziţia din Siria a suspendat participarea la negocierile de pace de la Geneva, în aşteptarea unor răspunsuri clare din partea Administraţiei Bashar al-Assad privind tranziţia politică.

Guvernul australian a selectat compania de stat franceză DCNS pentru a participa la proiectul de dezvoltare şi producerea a noilor submarine ale flotei australiene. Oferta companie de stat din Franţa a fost desemnată câştigătoarea proiectului de aproape 40 de miliarde de dolari, fiind considerată mai avantajoasă decât ofertele depuse de un consorţiu de firme din Japonia şi de compania ThyssenKrupp Marine Systems din Germania. Cele 12 submarine urmează să fie „proiectate în parteneriat cu DCNS” şi fabricate la „Osbourne, Australia de sud”.

Aproximativ 800 milioane dolari, deţinute de SI într-un depozit din Mosul, au fost distruse ca rezultat al unor atacurie aeriene asupra organizaţiei teroriste. Informaţia a fost confirmată de către generalul Peter Gersten, din cadrul armatei SUA, care a declarat că armata americană a vizat în mai multe rânduri astfel de locaţii unde gruparea îşi depozitează lichidităţile. Ca urmare a ultimului atac aerian ce a vizat un depozit din Mosul, Irak, ajutorul financiar al SI a scăzut cu 90%, afirmă generalul. În 2014, Trezoreria Statelor Unite a numit Stat Islamic ca fiind cea bine finanţată organizaţie teroristă din toate timpurile.

Turcia, un stat cu o populaţie preponderent musulmană, are nevoie nevoie de o constituţie religioasă, iar principiul secularismului ar trebui exclus din noua constituţie a ţării. Kahraman a mai menţionat că actuala constituţie are deja un caracter religios, întrucât declară sărbătorile islamice ca fiind sărbători publice. Partidul de guvernământ AK, cu rădăcini islamice, urmăreşte să înlocuiască constituţia actuală, care dateză din perioada loviturii de stat din anul 1980.

Imigranţii care locuiesc ilegal în Norvegia vor primi indemnizaţii de circa 3.200 de euro dacă aleg să părăsească ţara. Direcţia pentru Imigraţie din Norvegia (UDI) a anunţat că va oferi un bonus de 10.000 de coroane (1.070 de euro) primilor 500 de imigranţi care vor accepta repatrierea. Suma se adaugă indemnizaţiei de 20.000 de coroane (2.140 de euro) oferită oricum imigranţilor din Norvegia care acceptă repatrierea.

Salah Abdeslam, suspectul-cheie al atentatelor care au avut loc în noiembrie la Paris şi care s-au soldat cu moartea a 130 de persoane, a fost extrădat în Franţa din Belgia. Salah Abdeslam, în vârstă de 26 de ani, a fost arestat pe data de 18 martie la Bruxelles, după ce a fost urmărit timp de patru luni. Anchetatorii au susţinut că teroristul le-a spus că plănuise din punct de vedere logistic atentatele din noiembrie de la Paris şi că intenţiona să se arunce în aer, însă s-a răzgândit în ultimul moment.

SPORT

În pofida faptului că a căzut pe locul 7 în clasamentul WTA, Simona Halep rămâne în prima linie a jucătoarelor favorite la câştigarea următorului Grand Slam din calendar, Roland Garros (22 mai – 5 iunie). Bookmakerii o cotează pe Simona Halep cu a treia şansă la adjudecarea titlului, românca fiind depăşită doar de Serena Williams (SUA, 1 WTA) şi Viktoria Azarenka (Belarus, 5 WTA).

Simonei i-a fost acordată o cotă de 8,00 la casele de pariuri, în timp ce primele două favorite, Serena şi Vika, au o cotă de 3,50, respectiv 5,50 pentru câştigarea trofeului. Simona i-a luat faţa în clasamentul întocmit de bookmakeri unei sportive aflate în mare formă, Angelique Kerber (Germania, 3 WTA), campioană la Australian Open 2016 şi Stuttgart 2016. „Angie” a primit o cotă de 15,00, nemţoaica fiind devansată şi de Garbine Muguruza (Spania, 4 WTA), cu o cotă de 13,00. Ocupanta locului secund din WTA, Agnieszka Radwanska (Polonia), se poziţionează abia pe locul 14 în topul respectiv (cota 51,00).

Disputa dintre Clubul Sportiv Steaua şi echipa finanţată de Gigi Becali şi-a consumat astăzi un nou episod. Omul de afaceri s-a prezentat miercuri, 27 aprilie, la Tribunalul Bucureşti acolo unde se derulează procesul la finalul căruia Clubul Sportiv speră să obţină interdicţia clubului de fotbal de a folosi „Steaua” în titulatură. Gigi Becali a declarat că acest lucru este imposibil de realizat. Becali a mai afirmat că va demonstra faptul că nu a prejudiciat clubul, ci dimpotrivă a ţinut echipa la un nivel de performanţă.

Victor Hănescu a oferit mai multe declaraţii despre tenismena Simona Halep. Hănescu a sfătuit-o pe Halep să-şi formeze un staff puternic care să o ajute să revină în top şi să depăşească momentele dificile din carieră. Este mult mai dificil să te menţii în top decât să ajungi acolo. Trebuie să ai lângă tine specialişti care te ghidează şi te ajută să iei decizii bune, să îţi formezi o echipă de profesionişti. Cred că Simona nu a avut aceşti oameni lângă ea. A făcut tot felul de schimbări, dar poate nu ştie de ce le-a făcut sau dacă are idee despre ce oameni trebuie să aibă lângă ea. Este tânără şi nu are experienţă. Familia se implică, dar nu văd acei specialişti care o pot ghida, care o pot ajuta pe lovitura de seviciu sau îi pot oferi suport psihologic pentru a câştiga meciurile grele. Are nevoie de un fizioterapeut de excepţie pentru a putea evita accidentările.

Fiorentina se află pe locul 5 în Serie A, cu 59 de puncte cu trei etape înainte de final, iar gruparea din Firenze nu este 100% sigură de prezenţa în Europa League sezonul viitorul. AC Milan este la 6 puncte în spate şi teoretic poate ajunge pe locul 5. Conducerea clubului „viola” pregăteşte o serie de transferuri importante în vară, astfel că mai mulţi fotbalişti din actualul lot sunt în pericol. Cum Fiorentina a reuşit să iasă de pe teren fără gol primit într-un singur meci din ultimele 13, Ciprian Tătăruşanu se află şi el pe lista jucătorilor care ar putea la finalul sezonului.

Turul Franţei se apropie, iar ediţia din 2016 se va desfăşura pe o distanţă de 3.519 kilometri ce vor fi parcurşi în 21 de etape. Cursa se anunţă mai echilibrată decât cea precedentă, startul fiind dat pe 2 iulie la Mont-Saint-Michel, cu destinaţia Paris, 24 iulie. Britanicul Chris Froome e câştigătorul de anul trecut. ProSport vă prezintă povestea emoţionantă şi tragică a ciclistului britanic Tom Simpson, poreclit “Major” pentru pasiunea faţă de sport şi pentru dorinţa de a ajunge acolo unde simţea că îi este locul: pe culmile gloriei. Cu o tehnică nemaîntâlnită, Tom Simpson (1937-1967), unul dintre cei mai de succes ciclişti britanici ai tuturor timpurilor, şi-a pus amprenta în sportul anilor ’60. În etapa a 13-a a Turului Franţei, ediţia 1967, liderul incontestabil al echipei britanice s-a prăbuşit şi a murit în încercarea de a escalada Muntele Ventoux.

Fondatorul circuitului Local Kombat, actual Superkombat, Eduard Irimia, a dezvăluit că românii au fost la un pas de a se bucura de un meci de gală. Irimia a declarat că şi-a propus să organizeze un meci între Cătălin Moroşanu şi celebrul kickboxer olandezo-marocan Badr Hari. Surprinzător sau nu, Badr Hari a fost cel care a dat înapoi. Hari a refuzat meciul contra românului motivând că nu este în cea mai bună formă fizică.

Presa din Anglia a dezvăluit miercuri că internaţionalul francez, Mamadou Sakho a decis să nu ceară proba B în scandalul de dopaj izbucnit la sfârşitul săptămânii trecute. Mâine este ultima zi în care Sakho poate cere prelevarea si unei a doua probe. Apărătorul lui Liverpool a fost lăsat în afara lotulu de către antrenorul Jurgen Klopp pentru meciul de sâmbăta trecută cu Newcastle, după ce UEFA i-a atenţionat pe britnici ca Mamadou Sakho a fost testat pozitiv la controlul de după meciul retur cu Manchester United din Europa League.

Federaţia Română de Handbal a stabilit miercuri, prin tragere la sorţi, cele două grupe ale turnmeului de baraj pentru menţinere / promovare în Liga Naţională de handbal feminin. Măgura Cisnădie, echipa clasată pe locul 12 la sfârşitul sezonului în LN, va evolua într-o grupă cu CS HM Buzău şi CSM Slatina. În cealaltă grupă vor juca Unirea Slobozia (locul 11 în LN), Cetate Deva şi Ştiinţa Bucureşti. Cu siguranţă, partida Slobozia – Deva va fi cea mai disputată în cadrul turneului de baraj. Câştigătoarele vor juca în sezonul 2016-2017 în Liga Naţională. Celelalte echipe vor disputa meciuri de clasament, iar în cazul unei retrageri din LN prima clasată va obţine automat dreptul de a participa în prima ligă.

Corona Braşov – CSM Bucureşti (miercuri, ora 21:00) este derby-ul optimilor de finală ale Cupei României la handbal feminin. Meciul este extrem de important pentru ambele formaţii, dincolo de miza prezenţei la turneul Final 4, programat în 19-20 mai, teoretic în Baia Mare. Braşovul încearcă să mai rămână în competiţii oficiale, altfel se vede în situaţia de a intra în vacanţă chiar după acest meci, în timp ce formaţia campioană are un ultim test veritabil înaintea participării la turneul Final 4 al Ligii Campionilor din 7-8 mai.

Primul gând al lui Kim Rasmussen fuge către partida de la Braşov, dar antrenorul danez a început să pregătească deja şi participarea de la Budapesta, având în vedere că va fi o premieră atât pentru el, dar şi pentru majoritatea handbalistelor. Până la abordarea întrecerii de la Budapesta au mai rămas câteva zile, iar clubul este deja pus în mişcare pentru această acţiune la care va participa în premieră. CSM Bucureşti va pleca la Budapesta cu două zile mai devreme înaintea meciului din semifinale cu Vardar Skopje. Pentru a facilita prezenţa suporterilor în capitaola Ungariei, CSMB s-a organizat şi în acest sens.

Alibec este unul dintre cei mai în forma atacanţi români, dar nu este 100% sigur de locul său în lotul pentru Campionatul European. Dumitru Dragomir, preşedintele de onoare al celor de la FC Voluntari, a anunţat mai în glumă, mai în serios, că va schimba numele stadionului dacă vârful Astrei nu va merge la EURO. FC Voluntari şi-a inaugurat luni noul stadion, la meciul cu Craiova, arenă ce poartă numele selecţionerului Anghel Iordănescu.

Mircea Lucescu mai are doar câteva săptămâni pe banca lui Şahtior. Tehnicianul român se află la gruparea din Ucraina din 2004, dar nu va mai continua la „mineri” după ce a anunţat că nu îşi va prelungi înţelegerea. Hurriyet notează că Galatasaray este cel mai aproape de a obţine semnătura românului. Conform sursei citate, Galata i-a oferit lui Lucescu un salariu între 2,5 şi 3 milioane de euro pe primul sezon şi un buget de transferuri de 65 de milioane de euro. Lucescu i-a informat pe oficialii clubului turc că se va prezenta la negocieri după 15 mai, dată la care se încheie campionatul din Ucraina.

SCMU Craiova este noua campioană la volei masculin, după ce a obţinut şi a treia victorie în finala cu ACS VM Zalău. Într-o partidă desfăşurată miercuri seara, trupa din Bănie a câştigat cu 3:1 la Zalău (25-23, 16-25, 25-20, 26-24) şi a intrat în posesia titlului cu acelaşi scor la „general”. SCMU Craiova a câştigat primul titlu de campioană din istoria voleiului masculin, întrerupând o supremaţie a echipelor din Zalău şi Constanţa, care au câştigat ultimele 6 titluri. Titlul de la volei masculin este şi primul pentru Craiova după o pauză de 23 de ani. Ultimul mare succes fusese obţinut de echipa de handbal masculin, care a câştigat Liga Naţională în 1993.

Fostul lider din tenisul mondial, Rafael Nadal, a cerut permisiunea Federaţiei Internaţionale de Tenis să îşi publice testele anti-doping, după acuzaţiile care i-au fost aduse de către Roselyne Bachelot, fost ministru al Sanătăţii şi Sportului în Franţa. Rafael Nadal duce la un alt nivel confruntarea cu Roselyne Bachelot.

În martie, fostul ministru al Sănătăţii şi Sportului din Franţa a declarat că Nadal a stat 7 luni departe de terenul de joc din cauză că s-a dopat. Cu 14 trofee de Grand Slam în palmares, Rafael Nadal a anunţat că îşi va publica toate testele anti-doping. Pentru acest lucru, el a cerut permisiunea Federaţiei Internaţionale de Tenis. Conducătorii acestui for i-au refuzat cererea, însă au declarat că jucătorul este liber să îşi facă publice toate testele.

Atacantul echipei Bayern Munchen, Robert Lewandowski, a declarat că Premier League sau Primera Division ar putea fi următoarele sale destinaţii în cazul în care se va despărţi de gruparea din Bavaria. Fotbalistul polonez joacă în Bundesliga din 2010. Atacantul echipei Bayern Munchen, Robert Lewandowski, a declarat că într-o zi şi-ar dori să joace în Premier League sau Primera Division. Fost jucător la Lech Poznan, internaţionalul polonez şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei în Bundesliga. În 2010, Lewandowski a semnat cu Borussia Dortmund, iar patru ani mai târziu a trecut la rivala acesteia, Bayern Munchen.

Steaua a câştigat cu 79-77 partida cu Dinamo în meciul patru al seriei din sferturile de finală ale Ligii Naţionale de baschet masculin şi s-a calificat în penultimul act competiţiei. Echipa lui Claudiu Fometescu a transpirat însă serios pentru acesată victorie, deşi la un moment dat avea un avans liniştitor.

După primele două sferturi, Steaua avea un avans confortabil, scor 48-31, după ce a condus şi la o diferenţă de 20 de puncte. Dinamo a făcut însă un sfert trei extraordinar, pe care l-a câştigat cu 25-11. Finalul de meci a fost astfel relansat şi s-a jucat până în ultima secundă. Formaţia din Ştefan cel Mare a condus cu 77-76 cu 39 de secunde înainte de final, Malesevic a egalat cu o aruncare liberă. În ultimele secunde, Dinamo a comis o greşeală tehnică, acelaşi Malesevic a înscris un coş de 2 puncte, iar Steaua s-a calificat în semifinale: 3-1.

CSM CSU Oradea s-a calificat după ce a câştigat cu 3-1 seria cu Phoenix Galaţi. În ultimul meci, bihorenii s-au impus cu 81-62. A treia echipă care a acces deja în semifinale este BC Mureş, după 3-0 cu SCM Craiova. Ultima necunoscută va fi aflată din disputa U BT Cluj – Atlassib Sibiu, deţinătoarea Cupei României având 2-1 la general.

PROGNOZA METEO
27 Aprilie 2016

Vremea va fi predominant frumoasã și se va încãlzi fațã de intervalul precedent. Cerul va fi mai mult senin, exceptând regiunile vestice, unde se va înnora în cursul nopții și vor fi averse slabe, posibil însoțite de descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificãri în vestul țãrii și la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 și 21 de grade, iar cele minime între 2 și 10 grade, mai scãzute spre -3 grade în depresiunile din estul Transilvaniei, unde se va mai produce brumã.

Bucuresti

Vremea va fi frumoasã și se va încãlzi, astfel încât temperatura maximã va fi de 18…19 grade, iar cea minimã de 6…8 grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab.

About Kiss

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*