Stiri pe scurt 21 Octombrie 2016

loading...

Stiri pe scurt 21 Octombrie 2016

Radio Click Romania va ofera cele mai noi si cele mai importante Stiri pe scurt  21 Octombrie  din Romania si nu numai, ramaneti aproape.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 21 octombrie. In anul 2011, a încetat din viaţă cântăreţul şi percuţionistul de rumba Edmundo Ros, a popularizat muzica latino-americană, cu orchestra sa de rumba, în anii din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi după; hitul său „The Wedding Samba” (1949) s-a vândut în trei milioane de exemplare, iar albumul său „Rhythms of The South” (1958) – într-un milion de unităţi (n. 7 decembrie 1910).

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat la Bruxelles că România a ajuns la o înţelegere rezonabilă cu Canada privind eliminarea vizelor de la 1 decembrie 2017, astfel că ţara noastră nu mai are obiecţii faţă de Acordul economic UE-Canada (CETA). Potrivit acordului, de la 1 mai 2017 nu mai au nevoie de vize cei care au mai călătorit în Canada, iar de la 1 decembrie 2017 se elimina total vizele pentru români. Canada ar putea reveni asupra deciziei dacă numărul de imigranţi ilegali este foarte mare, dar doar în primii trei ani de la ridicarea vizelor.

Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi a depus, o plângere penală la Parchet, pentru şantaj, incitare la ură sau discriminare împotriva a 4 părinţi care şi-ar fi instigat copiii să protesteze faţă de elevul cu ADHD. Mădălina Turza consideră că începând cu data de 17.10.2016, Ionuţ, un copil din clasa a VII-a din Piteşti, diagnosticat cu deficienţă de tip somatic (simptome fizice inexplicabile din punct de vedere medical, boli ale corpului de origine psihologică), a venit la şcoală să înveţe despre ură.

Scenariul s-a repetat în următoarele două zile, până când s-a decis unilateral într-o şedinţă a autorităţilor locale: Prefectura, Inspectoratul Şcolar Judeţean, DGASPC, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, Şcoala“ I.L. Caragiale” (directorul, psihologul şcolii, medicul şcolii), şi medicul de familie al elevul ca acesta să fie evaluat medical pentru a se stabili ce formă de învăţământ îi este potrivită. Chiar dacă certificatul de orientare şcolară emis în 2015 îl direcţionează pe elev către învăţământul de masă. În acest context, CEDCD îşi exprimă încrederea că părinţii instigatori, care au realizat şi o pagină de socializare împotriva copilului cu probleme, vor fi cercetaţi penal.

Trei dascăli predau unui elev de clasa a 8-a, acesta fiind singurul care a mai rămas în ciclul gimnazial la Şcoala din comuna Râmeţ, judeţul Alba, o instituţie de învăţământ la care mai învaţă alţi opt copii în ciclul primar. Elevul parcurge opt kilometri până la şcoală, iar profesoarele 15. Şcoala Gimnazială Râmeţ, o clădire impozantă construită din piatră, cu internat la subsol, este frecventată în acest an şcolar de doar nouă elevi.

Alin, un elev care se pregăteşte pentru Evaluarea Naţională, nu ştie cum este să înveţi într-o clasă plină, dar nici emoţiile inerente că va fi scos la tablă şi prins cu lecţia neînvăţată, deoarece este singurul şcolar de gimnaziu din Râmeţ. O profesoară îl învaţă matematică, fizică şi chimie, învăţătoarea îi predă noţiuni de muzică şi desen, iar profesoara de română are catedră „mozaic”, pe lângă limba maternă desluşindu-i elevului şi din tainele disciplinelor de cultură generală. Alin stă la opt kilometri de şcoală şi este adus, în fiecare zi, de tatăl lui, care îi ia din drum şi pe o parte din ceilalţi elevi.

În cadrul festivalului Les Films de Cannes à Bucarest vor rula „Două lozuri”, de Paul Negoescu şi „6,9 pe scara Richter” al maestrului Caranfil. Avem şi un film hollywoodian despre un Mare Uriaş prietenos, amabil şi gentil, în regia lui Spielberg. Regizorul faimoaselor filme „Filantropica” şi „Restul e tăcere” revine cu „6,9 pe scara Richter”, o comedie burlescă, ţesută cu elemente de musical, despre criza vârstei de mijloc, dragoste, depresie şi frica obsesivă de cutremure.

Şapte autovehicule, printre care un TIR şi un autocar cu 19 persoane, au fost implicate, într-un accident rutier, pe Valea Oltului, în zona viaductului Cârligul Mic, două persoane fiind rănite iar autorităţile activând Codul Roşu de intervenţie. Reprezentanţii IPJ Vâlcea au declarat că evenimentul rutier s-a petrecut pe DN 7 – Călimăneşti, la km 199 + 700 m, în apropierea Viaductului Cârligul Mic. Două persoane au fost rănite, în urma accidentului, conducătorul auto al TIR-ului şi un pasager din autocar, care au fost preluate şi transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Reprezentanţii lui Bob Dylan au publicat un scurt text pe site-ul său oficial referitor la Premiul Nobel, într-un pasaj descriptiv ce promovează o carte în care sunt strânse mai multe dintre versurile cântecelor sale. După ce a devenit primul muzician care câştigă Premiul Nobel pentru Literatură, Bob Dylan a publicat un scurt text într-o descriere a cărţii de versuri din cântecele sale pe care o promovează: „Câştigător al Premiului Nobel pentru Literatură”.

Magistraţii Tribunalul Bucureşti au dispus, ca procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să reia ancheta sub acuzaţia de abuz in serviciu adusă fostului primar al Capitalei, Adriean Videanu, decizia fiind definitivă. Judecătoria Sectorului 5 a admis, în 4 septembrie 2014, plângerea formulată de SC Ruxandra Trading SRL, în contradictoriu cu Adriean Videanu, şi a desfiinţat o ordonanţă de clasare din 20 martie a Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, menţinută în 6 mai, de un procuror ierarhic superior. Instanţa a dispus trimiterea dosarului la Parchet, „în vederea completării urmăririi penale sub aspectul săvârşirii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave faţă de suspectul Videanu Adriean”.

Potrivit unui studiu realizat de London School of Economics şi producătorul de anvelope Goodyear, vehiculele fără şofer sunt victime sigure pentru şoferii agresivi în trafic, care sunt tentaţi să exploateze modul în care sistemele computerizate sunt setate pentru condus cât mai prudent. Cu toţii ştim ce se întâmplă cu şoferii începători care conduc mai încet şi prudent în traficul urban. Uşor identificaţi după semnul (!) montat pe parbriz, aceştia sunt deseori claxonaţi, înghesuiţi în trafic şi depăşiţi agresiv, sau ignoraţi când vine vorba de acordarea priorităţii.

Aparent, acelaşi tratament este aplicat şi vehiculelor autonome, percepute de ceilalţi participanţi la trafic drept oponentul care cedează primul în faţa manevrelor agresive. Vestea bună este că acest val de „agresiuni” la adresa vehiculelor autonome probabil nu va dura prea mult, fiind doar o chestiune de timp până ce avantajele vehiculelor fără şofer privind siguranţa şi confortul în trafic, vor determina autorităţile să descurajeze şi în cele din urmă să interzică şofatul tradiţional.

Sindicatul Omnia din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a depus, la Parchetul General un denunţ împotriva ministrului Justiţiei, Raluca Prună, pentru fals în declaraţii în formă continuată, după ce aceasta a recunoscut că a minţit la CEDO privind bugetul pentru penitenciare. Sindicaliştii transmit că faptele ministrului Justiţiei intră sub incidenţa articolelor 236 şi 328 din Codul Penal privind falsul în declaraţii şi, respectiv, infracţiuni de fals comise în legătură cu o organizaţie internaţională.

Un joc online pentru copii cu vârste cuprinse între 7 şi 12 ani, prin care aceştia învaţă cum să reacţioneze în cazul unor situaţii de urgenţă, precum incendii, accidente casnice, inundaţii, furtuni sau cutremure, a fost lansat, joi, la Cluj, în premieră naţională. Preşedintele Biroului Federal de Protecţie Civilă şi de Asistenţă la Dezastre (BBK) (Germania), Cristoph Unger, a declarat că jocul are scopul de a îmbunătăţi competenţele de auto-protecţie în situaţiile zilnice de risc, “prin asigurarea unei pregătiri eficiente în cadrul sistemului educaţional preuniversitar din statele partenere”.

Deputatul Elena Udrea a ajuns, la sediul DNA, pentru a fi audiată în dosarul în care deputaţii au încuviinţat urmărirea penală pentru acuzaţia de instigare la luare de mită privind finanţarea campaniei electorale prezidenţiale din 2009. Fostul ministru al Turismului a precizat că se aşteaptă ca şi alţi lideri politici să fie anchetaţi pentru maniera în care au fost sponsorizate campaniile electorale. Elena Udrea a refuzat să facă declaraţii la intrarea în sediul DNA. Fostul ministru Elena Udrea poate fi urmărită penal, a decis marţi Camera Deputaţilor prin vot secret cu bile, înregistrându-se 147 de voturi pentru şi 97 împotrivă.

Trei persoane au fost transportate de urgenţă la spital, dintre care două în stare gravă, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren fără călători la bord şi târâtă 200 de metri, joi dimineaţa, în apropiere de Timişoara. Accidentul feroviar a avut loc la trecerea la nivel cu calea ferată din comuna Giroc, judeţul Timiş. Soferul unei maşini în care se mai aflau două persoane nu a respectat semnalele acustice şi luminoase şi a încercat să traverseze şinele, moment în care a fost lovit de trenul IR9608 care circula pe ruta Timişoara – Buziaş, fără călători la bord. În urma impactului, maşina a fost târâtă 200 de metri pe linia de tren. Toate cele trei persoane aflate în maşina lovită de tren au fost rănite, fiind transportate de urgenţă la spital, două dintre ele fiind în stare gravă.

Foşti Preşedinţi–Directori Generali ai Societăţilor Române de Radio şi Televiziune au semnat o scrisoare deschisă în care susţin că iniţiativa parlamentară de a desfiinţa taxa radio-tv „este deosebit de periculoasă pentru democraţia României” şi, adoptată, va duce la abuzuri politice de neoprit. Foştii PDG sunt de părere că desfiinţarea taxei radio – tv şi finanţarea Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR) şi a Societăţii Române de Televiziune (SRTv) de la bugetul statului „reprezintă un atentat la însăşi democraţia românească”, având în vedere că „radioul public şi televiziunea publică din ţările europene.

De asemenea, aceştia amintesc faptul că „părinţii fondatori ai radioului public, în anul 1928, au propus Parlamentului Romaniei, Regelui şi societăţii româneşti introducerea abonamentului radio”, abonament ce a fost menţinut de toate regimurile politice de până acum, adăugându-se din 1956 şi abonamentul tv. Aceştia subliniază faptul că, deşi reprezintă „tendinţe politice, etnice, religioase şi culturale diferite”, au meserii diferite şi există multe lucruri care „îi despart”, îi uneşte, totuşi, un singur lucru: „Preocuparea ca Serviciul Public de Radio şi Serviciul Public de Televiziune să rămână Servicii Publice şi să nu devină instituţii guvernamentale supuse ingerinţelor politice”.

Rusia a anunţat că armistiţiul umanitar instituit la Alep a fost prelungit cu 24 de ore, însă potrivit relatărilor, unele coridoare de evacuare a populaţiei ar fi fost vizate de focuri de armă, părţile combatante acuzându-se reciproc. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că militanţii „împiedică evacuarea populaţiei”. Forţele ruse şi cele ale Guvernului de la Damasc au suspendat marţi raidurile aeriene pentru a pregăti terenul instituirii armistiţiului care are drept scop să le permită locuitorilor şi rebelilor să părăsească zonele asediate prin intermediul a opt coridoare de evacuare.

Un puternic cutremur de suprafaţă cu o magnitudine preliminară de 6,6 grade s-a produs în vestul Japoniei, unde a provocat pagube moderate, însă nu a generat valuri tsunami. Cutremurul s-a produs la 8,5 kilometri de oraşul Kurayoshi din prefectura Tottori în vestul Japoniei, aflată la aproximativ 700 de kilometri de Tokyo şi a avut epicentrul la adâncimea de 10 kilometri. Imaginile transmise de televiziuni arătau acoperişurile unor clădiri care au fost afectate, iar produsele de pe rafturile unor magazine au cazut pe jos. O persoană care se afla în bucataria unui restaurant a fost spitalizată după ce a fost stropită cu ulei încins în timpul cutremurului. Seismul a provocat întreruperea temprorară a alimentării cu energie electrică a aproximativ 32.000 de locuinţe.

Belgia va spori controalele forţelor de Poliţie în vestul statului, înainte de închiderea taberei de refugiaţi din Calais, din cauza unui potenţial aflux al imigranţilor ce ar încerca să ajungă în porturile belgiene pentru a se îmbarca spre Marea Britanie. Se estimează că aproximativ 5.000 de imigranţi trăiesc în tabăra de refugiaţi situată în portul francez Calais. Aceştia doresc să ajungă în Marea Britanie, traversând Canalul Mânecii. Din portul belgian Zeebrugge pleacă în mod regulat curse de feribot. Ministrul de Interne al Franţei, Bernard Cazeneuve, a declarat că operaţiunea de închidere a taberei de refugiaţi din Calais este inevitabilă.

Rusia urmăreşte slăbirea Uniunii Europene, afirmă liderii europeni, care au indicat o paletă largă de acţiuni ostile ale Moscovei, de la încălcări repetate ale spaţiului aerian, la atacuri cibernetice şi ingerinţe în procesele politice. Liderii Uniunii Europene au căzut de acord să ia în calcul toate opţiunile în caz că forţele militare ale Rusiei continuă să comită atrocităţi în Siria, alături de forţele loiale regimului de la Damasc. Cu toate acestea, liderii europeni nu au formulat explicit că printre opţiuni s-ar număra introducerea de noi sancţiuni, aşa cum era prevăzut în forma iniţială a concluziilor summitului.

Uniunea Europeană ar putea lua noi măsuri împotriva Rusiei în cazul în care raidurile aeriene ruse asupra oraşului sirian Alep rămân la fel de intense ca înainte de armistiţiul umanitar decretat de Moscova. Merkel a precizat că liderii UE au discutat la summitul de la Bruxelles doar despre „ce măsuri ar trebui luate în caz că este necesar”. Cancelarul german a mai afirmat că „există un larg consens cu privire la oportunităţile strategice oferite de Rusia,” adăugând că „există o dorinţă de a păstra relaţii normale pentru că suntem parte a aşa numitei platforme europene. Pe de altă parte, vedem că Rusia nu urmăreşte un parteneriat, ci expansiunea sferei sale de influenţă.”

Premierul Italiei, Matteo Renzi, a forţat retragerea, în cadrul reuniunii Consiliului European, a unui proiect elaborat de Germania, Franţa şi Marea Britanie ce prevedea noi sancţiuni ale Uniunii Europene împotriva Rusiei pentru bombardamentele efectuate în oraşul sirian Alep. În cele nouă ore de discuţii la summitul UE aflat în curs la Bruxelles, Matteo Renzi a reuşit să elimine propunerea impunerii de noi sancţiuni împotriva Rusiei lansată de Berlin, Paris şi Londra. Matteo Renzi a declarat, la finalul dezbaterii, că îi este greu să vadă cum noile sancţiuni impuse Rusiei ar contribui la soluţionarea conflictului din Siria.

Acordul de parteneriat comercial UE-Canada continuă să fie blocat de Guvernul regiunii belgiene Wallonia, iar reuniunea extraordinară desfăşurată la nivel de ambasadori ai celor 28 de state UE nu a reuşit depăşirea impasului, discuţiile continuând cu Ottawa. Guvernul din Wallonia a respins propunerile Uniunii Europene, ceea ce împiedică Guvernul federal belgian să semneze Acordul CETA. Regiunea Wallonia vrea un document interpretativ al Acordului CETA care să includă garanţii speciale privind protecţia datelor private, amendamente la drepturile pe piaţa muncii, la serviciile generale, la licitaţiile publice, în domeniul asigurărilor sociale şi generale. Premierul regiunii Wallonia, Paul Magnette, a declarat că schimbările propuse joi seară nu sunt suficiente, precizând că va discuta direct cu Guvernul de la Ottawa. Guvernul federal al Belgiei are nevoie de aprobarea tuturor entităţilor regionale belgiene pentru a putea semna acordul CETA.

SPORT

Încă un pas greşit făcut de Steaua în grupele Europa League, după 1-1, cu FC Zurich, pe teren propriu. Bilanţul echipei antrenate de Reghecampf arată sumbru: o înfrângere şi două remize, iar vicecampionii ocupă ultimul loc al grupei L, din care mai fac parte Osmanlispor, Villarreal şi FC Zurich. Pe tot parcursul meciului de la Bucureşti, elveţienii nu au arătat că au stofă de echipă de liga a doua. Fanii veniţi de la Zurich au făcut spectacol în peluză unde au sărbătorit cu torţe şi fumigene. Fani Stelei, ceva mai ponderaţi, au făcut cu greu faţă cântecelor elveţienilor. Pe teren, ocaziile au fost împărţite între cele două echipe, iar MVP-urile lui Reghecampf au fost Niţă, Adi Popa şi Bojan Golubovic, acest din urmă şi marcatorul echipei gazdă.

Denis Alibec a făcut un nou meci mare pentru Astra, chiar dacă săptămâna trecută atacantul de 25 de ani a devenit în acte jucătorul Stelei, după ce Gigi Becali s-a înţeles cu gruparea din Giurgiu în privinţa sumei de transfer. Dacă situaţia vârfului nu era şi aşa destul de complicată, în condiţiile în care mai are de jucat destul în tricoul campioanei până când va schimba vestiarul, în perioada de transferuri din iarnă, Alibec poate ajunge în situaţia de a pune umărul la o calificare în primăvara europeană (cu Astra), dar să privească meciurile din următoarea fază a competiţiei din faţa televizorului, dacă Steaua nu reuşeşte o performanţă similară.

Astra s-a impus în partida jucată în deplasare cu Viktoria Plzen, scor 2-1, iar acum speră cu şanse reale la o calificare în primăvara Europa League, dar situaţia la echipa din Giurgiu pare încă departe de a se fi clarificat. Tehnicianul Marius Şumudică a lăsat să se înţeleagă că ia încă foarte serios în calcul să părăsească echipa, iar răspunsurile date în momentul în care în discuţie a venit un eventual mesaj de felicitare din partea patronului Ioan Niculae au trădat starea de tensiune existentă în acest moment între cei doi. Şumudică a recunoscut că nici el şi jucătorii săi nu-şi pot explica de ce există restanţe salariale, în condiţiile în care clubul şi-a asigurat în ultimii ani „peste 10 milioane de euro” din drepturi TV, vânzări de jucători şi bonusuri primite de la UEFA.

Simona Halep, sportivă care joacă pentru al treilea an consecutiv la Singapore, îşi va afla astăzi adversarele din grupă! Halep are statut de cap de serie numărul 3, şi prin urmare va fi extrasă din urna a doua, din care mai face parte şi Karolina Pliskova (Cehia). Astfel, cehoaica este singura jucătoare pe care Simona ştie sigur că nu o va înfrunta în grupe. Un alt lucru cert este acela că Halep va juca ori împotriva Agnieszkăi Radwanska (favorită 2) ori împotriva Angelikăi Kerber (favorită 1), neputând să le întâlnească pe amândouă în faza grupelor. Trebuie menţionat că Halep s-a aflat în aceeaşi grupă cu Radwanska şi anul trecut, poloneza trimiţând-o acasă pe constănţeancă după ultimul meci, încheiat cu 7-6, 6-1.

Steaua a obţinut doar o remiză în confruntarea cu FC Zurich (1-1), dar păstrează şanse la calificarea în primăvara Europa League după ce şi în cealaltă partidă a grupei, Osmanlispor – Villarreal s-a consemnat tot o remiză, scor 2-2. Gigi Becali s-a declarat mulţumit de faptul că Steaua a dominat partida şi se declară convins că echipa sa îşi va arăta adevărata faţă abia din iarnă, când va veni şi Denis Alibec, iar Pintilii, Tănase, Boldrin şi De Amorim vor fi în cea mai bună formă fizică. Primii doi se refac după accidentări de lungă durată, în timp ce fotbaliştii veniţi în vară de la Astra nu sunt bine pregătiţi fizic, spune Becali.

CFR Cluj este performera ultimelor etape în Liga I, cu 13 puncte în ultimele 5 partide şi este neînvinsă de 10 partide, în campionat. Asta în ciuda depunctării de la începutul sezonului, a stării de insolvenţă sau a titularilor Petrucci, Cristian Lopez şi Jakolis, care au părăsit echipa. În tot acest context, CFR se apropie însă de cel mai bun traseu din ultimii ani. Clujenii n-au mai avut 10 partide consecutive fără eşec, în Liga I, din 2012, anului în care ardelenii au câştigat ultimul titlu. Cu Ioan Andone pe bancă, CFR a avut atunci 8 victorii şi 4 egaluri, pe decursul a două sezoane, din luna aprilie şi până în august. Tot de atunci datează şi seria de invicibiltate pe parcursul unui sezon, clujenii legând 11 meciuri consecutive fără eşec între noiembrie 2011 şi aprilie 2012, cu lusitanul Jorge Costa antrenor.

Gheorghe Hagi, managerul tehnic al clubului Viitorul Constanţa, îl consideră pe Josep Guardiola, de la Manchester City, cel mai bun antrenor din lume, însă susţine că nu îi este inferior cu nimic acestuia şi nici lui Carlo Ancelotti şi crede că va ajunge să rivalizeze cu cei doi. Hagi şi-a început cariera de antrenor pe banca primei reprezentative a României şi speră ca în viitor să devină din nou selecţionerul unei naţionalei, alături de care să îl întâlnească pe Josep Guardiola. Fostul internaţional a vorbit despre fiul său Ianis, care va împlini sâmbătă, 22 octombrie, 18 ani. Hagi va pleca după meciul cu CFR Cluj să îşi viziteze fiul în Italia şi spune că Ianis este foarte apreciat la Fiorentina.

Trupa lui Reghe rămâne ultima în grupă şi după a treia etapă din faza grupelor, însă oficialii vicecampioanei nu fac o dramă din rezultatul obţinut în faţa elveţienilor. Preşedintele de imagine al clubului, Helmuth Duckadam, a precizat că jocul Stelei e sub aşteptări şi din cauza marilor probleme de lot din ultima perioadă precizând că o simplă privire spre banca de rezerve la meciul de joi seară arată de ce rezultatul nu trebuie privit ca o contraperformanţă. Tudorie, Vîşceanu, Simion, Dan Popescu, Aganovic, Jakolis şi Stăncioiu sunt jucătorii care au lăsat pe banca de rezerve a Stelei la meciul cu Zurich.

Naţionala masculină se va reuni la sfârşitul săptămânii viitoare pentru primele două jocuri din grupa preliminară de calificare la Campionatul European, partidele cu Belarus (2 noiembrie, Minsk) şi Polonia (6 noiembrie, Cluj). Xavier Pascual, antrenorul echipei FC Barcelona care îşi va face cu această ocazie debutul pe banca tehnică a României, a reţinut 19 jucători. Pe lângă jucătorii consacraţi, tehnicianul spaniol a pregătit şi câteva suprize.

Marius Copil (198 ATP) speră să acceadă vineri în prima semifinală a carierei în circuitul ATP, dar pentru a-şi atinge visul trebuie să treacă de un adversar de clasă mondială! Marius îl întâlneşte pe David Goffin (Belgia, 12 ATP), după ora 21:30, în sferturile turneului ATP 250 de la Anvers. Copil se luptă cu Goffin pentru un loc în semifinale. Copil a reuşit deja un parcurs formidabil la Anvers, turneu care poate deveni memorabil dacă arădeanul trece şi de favoritul principal Goffin. Românul face parte din aceeaşi generaţie cu David, ambii au 26 de ani, însă diferenţa e că belgianul joacă de câţiva ani la cel mai înalt nivel. Mai mult, Goffin traversează o formă extraordinară, în urmă cu două săptămâni atingând finala de la Tokyo, pierdută greu la Nick Kyrgios (Australia), scor 6-4, 3-6, 5-7.

Internaţionalul român Nicolae Stanciu, în vârstă de 23 de ani, a jucat 60 de minute în egalul echipei sale, Anderlecht, scor 1-1, în deplasare la Mainz, în etapa a treia a grupelor Ligii Europa. Golurile partidei au fost marcate de Yunus Malli, în minutul 10, respectiv Lukasz Teodorczyk, în minutul 65. Fostul jucător al Stelei a început partida ca titular, însă a fost schimbat de către antrenorul Rene Weiler în minutul 60, cu Diego Capel. În urma acestui rezultat, Anderlecht, Saint Etienne şi Mainz sunt la egalitate de puncte, cinci, pe primul loc al grupei C, despărţite doar de golaveraj.

Denis Alibec (25 de ani) a sclipit din nou în tricoul Astrei. La primul meci jucat pentru giurgiuveni de la transferul la Steaua, atacantul a marcat un gol în meciul cu Viktoria Plzen şi a contribuit decisiv şi la reuşita de 2-0. Momentele de după meci l-au găsit pe atacant vorbind despre cel mai bun meci al sezonului, despre mesajul transmis de Şumudică în săptămâna premergătoare partidei din Cehia, despre parteneriatul cu Budescu şi şansele la calificare, dar şi despre posibilitatea de a deveni titular în sistemul imaginat de Christoph Daum la naţionala României.

După ce variantele cu Enache şi Jakolis nu au dat randament pentru Steaua în poziţia de fundaş dreapta, iar Tamaş a trebuit mutat înapoi în centru din cauza problemelor de lot, Laurenţiu Reghecampf a inovat cu Ovidiu Popescu pe acest post. Fostul jucător de la Poli Timişoara nu a avut prea mult de lucru, deoarece atacurile elveţienilor au fost preponderente în partea stângă şi pe centru. Mijlocaşul de 22 de ani a fost depăşit în două rânduri, prima data în minutul 24 rezultând o mare ocazie, dar Niţă s-a opus. A doua oară, în min. 42, dar elveţienii au trimis pe lângă poartă.

Simona Halep este una dintre cele mai în formă, dar în acelaşi timp şi cele mai constante jucătoare din circuitul WTA! Eleva lui Darren Cahill a menţinut un nivel extraordinar în ultimii trei ani, cu care nu au putut ţine pasul, din diverse motive, nici măcar Serena Williams sau Maria Şarapova. Turneul Campioanelor, competiţia la care sunt invitate cele mai bune opt jucătoare ale sezonului, reprezintă o oportunitate ideală pentru fanii tenisului de stabili o ierarhie a adevărului. În acest an, vor putea fi luate în calcul doar două tenismene care s-au remarcat şi la turneul din 2014: Simona Halep, finalistă la respectiva ediţie (3-6, 0-6 cu Serena Williams) şi Agnieszka Radwanska (2-6, 2-6 în semifinale cu Simona Halep).

Fundaşul francez Patrice Evra, în vârstă de 35 de ani, l-a felicitat pe Luis Suarez, după ce atacantul Barcelonei a primit, joi, a doua sa Gheată de Aur din carieră pentru cele 40 de goluri înscrise în sezonul trecut din La Liga, deşi cei doi jucători au fost certaţi. Evra a distribuit pe Instagram o fotografie a lui Luis Suarez, de la ceremonia de joi care a avut loc la Barcelona, alături de un mesaj de susţinere. Între cei doi fotbalişti a izbucnit un conflict în timpul unui meci Liverpool – Manchester United, din 2011. Uruguayanul i-a adresat lui Evra jigniri rasiste, gest ce nu a fost trecut cu vederea de federaţia engleză, care l-a suspendat opt etape pe atacantul lui Liverpool, de la acea vreme.

Dublul format din Monica Niculescu şi Patricia Ţig (foto) s-a calificat, joi, în semifinalele turneului de la Luxemburg, disputat în sală, după ce a trecut în sferturi de perechea americană Ashley Weinhold/Caitlin Whoriskey, scor 6-1, 6-4. Partida a durat o oră şi zece minute. Monica Niculescu şi Patricia Ţig au salvat 11 dintre cele 13 şanse de break oferite adversarelor şi au reuşit 5 game-uri pe serviciul dublului Ashley Weinhold/Caitlin Whoriskey.

În penultimul act de la Luxemburg, dublul Monica Niculescu/Patricia Ţig va juca împotriva britanicelor Jocelyn Rae şi Anna Smith. Niculescu (locul 18 în clasamentul mondial la dublu) şi Ţig (poziţia 263 WTA la dublu) şi-au asigurat 110 puncte WTA şi un cec în valoare de 2.770 de euro pentru parcursul de la Luxemburg. Monica Niculescu s-a calificat şi în semifinalele probei de simplu a turneului WTA de la Luxemburg, după retragerea sportivei daneze Caroline Wozniacki (poziţia 17 WTA), care trebuia să fie adversa româncei în sferturi.

Denis Alibec a făcut un nou meci mare pentru Astra, chiar dacă săptămâna trecută atacantul de 25 de ani a devenit în acte jucătorul Stelei, după ce Gigi Becali s-a înţeles cu gruparea din Giurgiu în privinţa sumei de transfer. Dacă situaţia vârfului nu era şi aşa destul de complicată, în condiţiile în care mai are de jucat destul în tricoul campioanei până când va schimba vestiarul, în perioada de transferuri din iarnă, Alibec poate ajunge în situaţia de a pune umărul la o calificare în primăvara europeană (cu Astra), dar să privească meciurile din următoarea fază a competiţiei din faţa televizorului, dacă Steaua nu reuşeşte o performanţă similară.

PROGNOZA METEO
21 Octombrie 2016

Vremea va fi în general închisã, însã valorile termice ce urmeazã a se înregistra se vor situa în general în jurul mediilor climatologic specifice acestei date din an. Cerul va fi mai mult noros și, mai ales pe parcursul zilei, va ploua în regiunile vestice, nordice și centrale și pe arii restrânse în rest. Pe crestele montane cele mai înalte, trecãtor, precipitațiile pot fi și sub formã de lapovițã. Cantitãțile de apã vor depãși local 10…15 l/mp și izolat, în special în zona montanã, 20…25 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri în prima parte a intervalului îndeosebi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 și 18 grade, iar cele minime între 3 și 12 grade, cele mai ridicate valori urmând a se înregistra în zona litoralului.

Bucuresti

Valorile termice diurne se vor situa ușor sub cele climatologic specifice acestei date din an. Cerul va fi noros și vor fi condiții de ploaie slabã. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul a 13 grade, iar cea minimã va fi de 8…9 grade.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *