Breaking News
loading...

Stiri pe scurt 20 Aprilie 2016

Stiri pe scurt 20 Aprilie  2016

Radio Click Romania va ofera cele mai noi si cele mai importante Stiri pe scurt  20  Aprilie   din Romania si nu numai, ramaneti aproape.

Semnificatii istorice pentru ziua de 20 aprilie. În 1943, intr–o scrisoare adresată mareşalului Ion Antonescu, Constantin Brătianu şi Iuliu Maniu, preşedinţii principalelor partide politice din opoziţie, protestează împotriva intenţiei de a angaja România într-un razboi direct contra marilor democraţii occidentale.

Bancilor din România (ARB) i-a cerut presedintelui Klaus Iohannis sa atace la CCR legea darii în plata, sustinând ca la baza acestui demers stau numeroase argumente în sensul ca actul normativ aduce atingeri drepturilor constitutionale ale tuturor institutiilor de credit membre ale ARB. Potrivit semnatarilor, la baza acestui demers stau numeroase argumente în sensul ca legea în forma adoptata aduce atingeri drepturilor constitutionale ale tuturor institutiilor de credit membre ale ARB.

Metrorex a anuntat ca prelungeste cu doua ore programul, în aceasta seara, ca urmare a meciului dintre Steaua si Dinamo. Ultimele trenuri de metrou vor pleca de la statiile capat de magistrala la ora 01:00 pe liniile M1, M2 si M3, respectiv la ora 01:45 pe linia M4. Intervalul de circulatie va fi de aproximativ 10-12 minute. La meciul de diseara sunt asteptati între 25.000 si 30.000 de fani.

Ministrul Vlad Alexandrescu a anuntat rezolvarea starii conflictuale de la Opera Româna. Cu toate acestea, la mai putin de o ora s-a anuntat un protest de amploare în fata Operei Române. „Arta nu este pentru lasi, pentru ticalosi si business”, este îndemnul sopranei Irina Iordachescu.

ANSVSA a închis temporar sau definitiv 40 de firme de produse lactate, ca urmare a verificarilor facute la nivel national, fiind gasite nereguli privind depozitarea, întretinerea echipamentelor de lucru si igiena privind întretinerea adaposturilor de animale. Ca urmare a neregulilor constatate în timpul controalelor desfasurate în acest interval, „au fost aplicate un numar de 197 de sanctiuni contraventionale dintre acestea 138 avertismente si 59 amenzi în valoare de 131.040 de lei, precum si 22 ordonante de suspendare a activitatii si 18 ordonante de interzicere a activitatii”.

Candidatul PSD, Gabriela Firea, si-a depus candidatura la Biroul Electoral Municipal, cu aproape 30.000 de semnaturi, ea declarând dupa depunerea candidaturii ca are buletin de Bucuresti de 20 de ani si ca nu s-a casatorit pentru buletin. Firea a spus ca aceasta campanie trebuie sa fie despre tineri si în mandatul sau de primar se va ocupa de reducerea traficului si a poluarii în Bucuresti si ca programul sau va fi disponibil în curând.

„#Selfie69”, sequel-ul fimului regizoarei Cristina Iacob, „#Selfie”, o comedie inedita despre iubire si prietenie va avea premiera în cinematografe în vara, scenariul fiind semnat de Cristina Iacob, Maria Spirache si Tudor Potra, în rolurile principale regasindu-se actori tineri si nume consacrate. Moda #Selfie a devenit atât de virala încât toata lumea adopta stilul si tine pasul cu viata virtuala.Vara asta, publicul are 69 de motive sa se îndragosteasca. De la Antonia la Virgil Iantu, de la Maia Morgenstern la Alex Bogdan, febra #Selfie devine cel mai tare pariu pentru toate generatiile.

Copresedintii PNL Alina Gorghiu si Vasile Blaga au solicitat CNSAS, în numele PNL, verificarea lui Marian Munteanu, candidatul propus de partid pentru Primaria Capitalei. Cererea vine în contextul în care Marian Munteanu nu a semnat declaratia de integritate, la fel ca liberalii care candideaza la sectoare, iar în PNL se poarta discutii privind retragerea lui. El a admis în fata celor din PNL ca are un dosar la CNSAS, dar a sustinut ca nu stie ce contine, asupra lui planând suspiciuni ca ar fi semnat un angajament cu Securitatea.

Omul de afaceri Tiberiu Urdareanu este denuntatorul din dosarul lui Ludovic Orban, au declarat surse judiciare, acesta înregistrând discutia în care liberalul îi cerea bani ca sa îsi plateasca aparitiile televizate. Aceleasi surse au precizat ca Urdareanu a purtat tehnica la una dintre întâlnirile pe care le-a avut cu Ludovic Orban, înregistrându-l pe acesta când îi cerea 50.000 de euro, bani care urmau sa ajunga la doi patroni de televiziune, Sorin Oancea, directorul B1 Tv, si Cozmin Gusa, actionarul postului Realitatea Tv, pentru a îsi asigura aparitiile televizate în timpul campaniei electorale. Sursele citate au precizat ca Ludovic Orban ar fi încercat sa negocieze promovarea si cu o alta televiziune, însa costurile erau prea mari.

Fostul presedinte Traian Basescu este cercetat într-un dosar penal, instrumentat de Parchetul General, pentru spalare de bani, în legatura cu achizitionarea unui teren din zona Baneasa. Este vorba despre o tranzactie din anul 2000, în urma careia Traian Basescu a achizitionat un teren la un pret sub nivelul pietei, pe care ulterior l-ar fi vândut catre cumnata omului de afaceri Costel Casuneanu. Terenul, situat pe Aleea Privighetorilor din zona Baneasa, a avut, potrivit surselor, doi cumparatori. Unul a fost Traian Basescu, iar cel de-al doilea, omul de afaceri Costel Casuneanu, diferenta de pret fiind însa mare între cele doua tranzactii. Mai precis, Traian Basescu a platit un pret de circa patru ori mai mic decât Casuneanu.

Hezy Ovadia, fostul presedinte al Tuborg România, a fost numit presedinte al Nobel, o multinationala cu prezenta în telecom si în pietele financiare. Originar din Israel, Hezy Ovadia, a venit sa lucreze în România în 2010, când a preluat conducerea Tuborg România. El a parasit compania la sfârsitul anului 2015, reusind pâna la finalul mandatului sa readuca compania pe crestere. În 2015, NOBEL a avut o cifra de afaceri de 250 de milioane de dolari, cu peste 350 de angajati în 5 tari.

Persoanele care doresc sa caseze un autovehicul mai vechi de opt ani, si sa achizitioneze un altul electric, vor beneficia de tichete de casare în valoare de 6.500 de lei, de un tichet de 20.000 de lei si de eco-bonusuri, ajungând la aproximativ 6.000 de euro. Ministrul Mediului, Cristina Pasca Palmer, a facut aceste afirmatii, la finalul sedintei de Guvern, când a anuntat lansarea programului Rabla 2016 cu o varianta destinata masinilor electrice intitulata Rabla Plus. Cristina Pasca Palmer a mai precizat ca daca sunt respectate ambele criterii, un cetatean beneficiaza de ambele eco-bonusuri si costul masinii noi va scadea cu aproximativ 9.000 de lei, bani decontati din bugetul de Mediu.

Utilizatorii români care au ales planurile tarifare de baza pentru serviciile de roaming (Eurotarifele) vor comunica de la 30 aprilie în Tarile UE la aceleasi costuri ca în România. La aceste costuri operatorii pot adauga o taxa suplimentara de maxim 5 eurocenti/minut pentru apelurile efectuate catre statele membre UE si maxim 1,14 eurocenti/minut pentru apelurile primite. Un mesaj text va fi taxat suplimentar cu cel mult 2 eurocenti, în timp ce accesul la internet cu maximum 5 eurocenti/MB (toate fara TVA). La 30 aprilie 2016 intra în vigoare ultima etapa intermediara reglementata de Comisia Europeana înainte de eliminarea completa a tarifelor de roaming în interiorul Uniunii Europene de la 15 iunie 2017.

Peste 500 de padurari din Federatia pentru Apararea Padurilor (FAP) protesteaza, miercuri, în Piata Victoriei din Bucuresti, fiind nemultumiti de situatia actuala a padurilor. Acestia au venit cu pancarte si bannere pe care scrie: ” Salariu padurar, 1.400 de lei (300 de euro)”, ” 400 de concedieri la r.n.p.”, ” demisia ministrului Mediului si a Apelor si Padurilor”. Principala nemultumire a padurarilor este legata de situatia padurilor din România. Totodata, acestia acuza, ca Ministerul Mediului, prin departamentul Padurilor, „nu ia masuri pentru protejarea padurilor statului”.

Coregraful Johan Kobborg a scris, pe pagina sa de Facebook un mesaj în care îsi exprima aprecierea fata de solutionarea conflictului de la ONB, mesajul venind la putin timp dupa anuntul facut de Ministrul Culturii care anuntase ca s-a ajuns la o solutie agreata de toate partile implicate. Dreptatea a prevalat, si nu numai asta, mult mai mult decât asta! Este începutul reformei, iar ONB ar putea deveni în curând punctul de pornire al reformei altor institutii culturale

Vocalista duoului suedez Roxette, Marie Fredriksson, a declarat ca „zilele sale de turneu s-au terminat”, iar concertele programate pentru vara anului curent au fost anulate, din cauza starii de sanatate precare a acesteia. Fredriksson a fost diagnosticata cu o tumoare pe creier în 2002, de-a lungul timpului fiind supusa unor interventii chirurgicale si mai multor sesiuni de chimioterapie. În 2005, artista declara ca este sanatoasa si nu se mai afla sub tratament.

În 2009, duoul danez s-a reunit si a reînceput sa sustina concerte live, dar a anuntat de curând ca show-ul din Cape Town, Africa de Sud, sustinut în februarie (2016) a fost ultimul lor concert, deoarece Marie a fost sfatuita de medici sa nu mai concerteze. În iunie, 2016, duoul suedez împlineste 30 de ani de la lansare.

Principala durere legata de Netflix a cinefililor români, oferta restrânsa la lansarea în România, se va rezolva în viitorul apropiat, a lasat sa se înteleaga Reed Hastings, Chief Executive Officerul companiei, la întâlnirea cu ziaristii de la evenimentul „See What’s Next”. Netflix a fost lansat pe 6 ianuarie în România cu aproximativ 500 de lung-metraje, de 10 ori mai putine decât oferta din tara-mama, SUA. Explicatia acestui fapt se leaga de contractele de distributie pe care le-a întocmit în trecut Netflix, valabile numai în anumite arii geografice.

Regiunea Înaltimile Golan „nu este parte a Israelului, considera Departamentul de Stat american, o pozitie ce releva tensiunile dintre Administratia Barack Obama si Guvernul Benjamin Netanyahu. Israelul a anexat Podisul Golan, care apartinea Siriei, în anul 1981, dupa ocuparea zonei în Razboiul de Sase Zile din 1967.

O explozie puternica a avut loc, într-un imobil din orasul francez Béthune, pompierii spunând ca ar putea fi vorba despre o tentativa de suicid cu gaz. Cladirea de opt etaje a fost evacuata complet, deflagratia având loc la etajul al cincilea. Potrivit primelor constatari, o persoana a suferit arsuri grave.

Ministrii Apararii din România, Bulgaria si Grecia au convenit ca statele lor sa ia masuri concrete pentru a spori cooperarea în acest domeniu, în urma unei întâlniri care a avut loc la Luxemburg. În timpul reuniunii, care a avut loc în cadrul Consiliului pentru Afaceri Externe ale UE, ministrii Apararii din cele trei state au convenit asupra nevoii de intensificare a cooperarii si a comunicarii la toate nivelurile, a informat biroul de presa al Ministerului bulgar al Apararii. Ei au discutat chestiuni privind criza migratiei si probleme din cadrul structurii de securitate. Acestia au mai convenit asupra nevoii unor actiuni comune în fata fluxului de refugiati.

Moscova adopta toate masurile militare ca reactie la suplimentarea capacitatilor Aliantei Nord-Atlantice în apropierea frontierelor vestice ale Rusiei, afirma adjunctul ministrului rus al Apararii, Anatoli Antonov, oferind ca exemple sistemele antibalistice din România si Polonia. Oficialul rus a facut aceste declaratii în ziua în care la Bruxelles se desfasoara prima reuniune a Consiliului NATO-Rusia din ultimii doi ani.

Atacurile aeriene conduse de Statele Unite, precum si de câstigurile teritoriale ale Rusiei si Iranului împotriva ISIS, au taiat bugetul lunar al Statului Islamic cu aproximativ 30% în ultimul an. Grupul terorist, care îsi câstiga aproximativ jumatate din venit din taxare si confiscare, a pierdut 22% din teritoriul sau din Irak si Siria în ultimele 15 luni. Aceasta a afectat puternic capacitatea grupului de a recruta noi soldati, de a-si plati sustinatorii existenti si de a furniza servicii de baza în zonele pe care le controleaza.

Fondul Public de Investitii al Arabiei Saudite cauta bancheri seniori de top, pentru a ajuta regatul sa conduca catre ceea ce ar putea fi cel mai mare fond suveran din lume. Fondul, care detine active de 100 de miliarde de dolari în companiile locale, va lucra cu firma americana Korn Ferry International pentru a angaja executivi în cadrul companiei, inclusiv pe partea de risk management, private equity, real estate. Arabia Saudita cauta cei mai experimentati candidati internationali.

Arabia Saudita se pregateste pentru sfârsitul epocii petrolului prin extinderea PIF (Fondul Public de Investitii), care ar urma, într-un final, sa controleze 2.000 de miliarde de dolari. Arabia Saudita va vinde actiuni de la Aramco, pe care le va transfera fondului care ar urma sa faca investitii în modalitati de finantare a guvernului, diferite de petrol.

Donald Trump si Hillary Clinton au obtinut victorii importante în alegerile din New York, consolidându-si pozitiile din fruntea clasamentului în tabara republicana,respectiv cea democrata, fiind tot mai aproape de a obtine nominalizarea din partea partidelor pentru alegerile prezidentiale americane. În urma victoriei înregistrate de Clinton în New York, contracandidatului Bernie Sanders, din tabara democrata, îi va fi practic imposibil sa se plaseze în fruntea clasamentului. Trump a obtinut 60% din voturi, învingându-l pe John Kasich, guvernatorul din Ohio, si pe Ted Cruz, senator în Texas, care au obtinut 25%, respectiv 15% din voturi, dupa numararea a 95% dintre acestea.

Bilantul celor doua seisme de 6,5 grade si 7,3 grade care au lovit sudul Japoniei saptamâna trecuta a ajuns la 47 de morti,existând posibilitatea sa creasca în conditiile în care ploile intense îngreuneaza accesul autoritatilor la supravietuitori si seismele au fost însotite de peste 680 de replici. Noi alunecari de teren ar putea fi produse în insula Kyushu, care a fost lovita de cele doua cutremure la mai putin de 27 de ore diferenta, pe fondul intensificarii ploilor torentiale. Sute de persoane si-au petrecut noaptea de marti spre miercuri în masini în orasul Kumamoto, cel mai afectat de pe insula Kyushu, fiindu-le teama sa se întoarca în locuintele lor. Cele mai multe dintre victime au murit dupa ce s-a întors în locuinte dupa producerea primului cutremur.

Guvernul francez propune prelungirea cu doua luni a starii de ugenta decretata în urma atentatelor teroriste din Paris soldate cu 130 de morti. Propunerea vine pe fondul desfasurarii campionatului de fotbal Euro 2016, care debuteaza pe 10 iunie, fiind organizat de Franta. Circa 2,5 milioane de persoane sunt asteptate pe zece stadioane pentru desfasurarea a 51 de meciuri, la care participa 24 de echipe în cadrul campionatului.

Un cutremur cu magnitudinea de 6,2 grade pe scara Richter s-a produs în largul coastei Ecuadorului, la câteva zile dupa ce un alt cutremur care a avut loc în acesta tara s-a slodat cu peste 400 de morti. Cutremurul a avut loc la 70 de kilometri vest sau sud-vest de orasul Esmeraldas si la o adâncime de 10 kilometri.

O revista britanica organizeaza un concurs de insulte la adresa presedintelui turc Recep Tayyip Erdogan în semn de protest fata de urmarirea penala a comediantului german Jan Boehmermann, aprobata de Germania la solicitarea Turciei, dupa ce a citit un poem satiric adresat liderului turc. Publicatia saptamânala conservatoare The Spectator ofera un premiu în valoare de 1.000 de lire sterline (suma donata de un abonat) persoanei care trimite cel mai insultator poem la adresa lui Erdogan ca reactie fata de cazul lui Boehmermann, a carui solicitare de anchetare penala lansata de Turcia a fost aprobata vinerea trecuta de Germania.

Consiliul NATO – Rusia se reuneste, pentru prima oara dupa o pauza de doi ani, în încercarea de a detensiona situatia în zona Marii Baltice si în estul Ucrainei. Relatiile s-au înrautatit semnificativ în perioada scursa de la ultima reuniune, iar în ultima luna, fortele NATO si cele apartinâd Rusiei au fost implicate în doua incidente în Marea Baltica. La începutul lunii, mai multe avioane ruse au survolat la mica înaltime un distrugator american în Marea Baltica, iar Statele Unite au catalogat aceste manevre drept „simulari ale unui atac”.

Bilatul victimelor atentatului care a avut loc in capitala afgana Kabul a ajuns la 64 de morti si peste 300 de raniti. Atacul cu masina-capcana, revendicat de talibani, a vizat sediul fortelor de securitate din centrul capitalei afgane Kabul. Abdul Rahman Rahimi, „un atacator a parcat un camion încarcat cu explozibil în apropierea cladirii” si l-a detonat. Explozia a fost urmata de un schimb de focuri de 30 de minute, potrivit unor martori Reuters de la fata locului.

Actrita americana de origine mexicana l-a mustrat online pe aspirantul la presedintia SUA Donald Trump, dupa ce, în timpul unui discurs, acesta a încurcat data atentatului terorist din 11 septembrie (9/11) cu 11 iulie (7/11). Trump nu si-a corectat greseala, iar managerul campaniei a atribuit-o neatentiei. Totusi, actrita Salma Hayek este consternata ca un om cu statutul lui Trump poate face o asemenea greseala.

SPORT

Steaua şi Dinamo se vor întâlni în acestă seară, de la 21:30, pentru a şasea şi ultima oară în acest sezon şi pentru a 164-a oară în istorie, într-un meci contând pentru returul semifinalelor Cupei României. În tur, cele două formaţii au remizat, scor 0-0.Fără victorie în faţa rivalilor în primele cinci întâlniri ale sezonului, trupa lui Reghe vede în meciul de diseară şansa revanşei în faţa fanilor, după ce şansele la titlu s-au năruit în urmă cu doar patru zile, după înfrângerea cu Astra (0-2). Reghecampf aşteaptă o reacţie de orgoliu din partea jucătorilor săi, prin care să şteargă impresia lăsată în ultimul meci.

Acesta este şi motivul pentru care în primul 11 nu vor apărea schimbări majore faţă de partida cu Astra. Enache va juca din primul minut în flancul drept al defensivei, iar Toşca va reveni foarte probabil pe postul de bază (fundaş stânga), urmând ca axul central al defensivei să fie format din Varela şi Tamaş. În atac va apărea foarte probabil Marica, după ce vârful a fost introdus abia la pauză în ultima dispută.

Agentia de pariuri sportive Unibet transmite online meciul Steaua – Dinamo, programat in Cupa Romaniei. Este returul de semifinala, un meci de „totul sau nimic” pentru Steaua si Dinamo, doua echipe ce au nevoie de o victorie nu doar pentru orgoliu si palmares, ci pentru a-si indeplini un obiectiv – castigarea trofeului Cupei Romaniei.

Este ultimul pas pentru a merge in finala competitiei, un pas dificil tinand cont de rivalitatea enorma. Steaua si Dinamo s-au intalnit recent si in Liga I (1-1), iar scorul din meciul tur din Cupa Romaniei a avut rezultat egal de asemenea – 0-0. Vor fi asadar goluri pe Arena Nationala, stadionul care va gazdui aceasta confruntare de top din fotbalul romanesc.

Anghel Iordănescu a vorbit într-un interviu acordat cotidianului Libertatea despre planurile sale pentru Euro 2016 şi a dezvăluit că în acest moment are în vedere 30 de jucători pentru formarea lotului de 23 ce va fi deplasat la turneul final. Selecţionerul a precizat care sunt principalele criterii pe care se va ghida când va alege lotul final şi a dezvăluit că în acest moment se află în situaţia de a chema mai mulţi jucători care nu au jucat în preliminarii, deci nu au ajutat echipa să se califice, dar care au demonstrat în ultimele luni că merite să reprezinte naţionala în Franţa. Este un tipar cu care „Tata Puiu” a obişnuit şi în primul său mandat la echipa naţională (1993-1998), când a condus România la trei turnee finale (CM 1994, Euro 1996 şi CM 1998).

Andreea Răducan, una dintre cele mai puternice şi autorizate voci din sportul românesc, şi-a expus pe pagina sa de facebook toate sentimentele care au cuprins-o după ce fetele din echipa de gimnastică au ratat prezenţa la JO de la Rio. Campioană olimpică, doctor în sport, jurnalist şi un om-orchestră atunci când vine vorba despre promovarea oricărei discipline sportive, fosta mare gimnastă propune o serie de argumente solide în susţinerea textului său, oferă exemple din trecut într-un prezent cenuşiu şi trage un semnal de alarmă în anul în care se împlinesc 40 de ani de la primul 10 din gumnastică.

Paul Gascogne (48 de ani) este considerat unul dintre cei mai talentaţi jucători de fotbal din istorie, dar părerea unanimă e că acesta nu şi-a atins niciodată potenţialul maxim din cauza problemelor din viaţa extresportivă. Fostul mijlocaş al naţionalei Angliei s-a luptat cu dependenţa de alcool încă din timpul carierei, însă în ultimii ani aceasta s-a agravat şi au fost momente în care acesta i-a făcut pe fanii săi să se teamă de ce e mai rău.

La finalul anului trecut, Gascoigne era aproape de un sfârşit tragic, fiind găsit inconştient şi plin de sânge în camera unui hotel, iar în urmă cu nici o lună (pe 26 martie) a fost fotografiat englezi aproape desfigurat, cu tăieturi pe faţă, cu o cutie de bere în mână şi însoţit de un ofiţer de poliţie. Imediat Gazza a postat un mesaj prin care anunţa că va încerca din nou să scape de dependenţa de alcool, iar acum a ieşit să spună lumii că acel moment l-a făcut să fie şi mai determinat în lupta cu „demonii săi”.

Simona Halep, Horia Tecău şi Florin Mergea sunt decişi să reprezinze cu succes România la Jocurile Olimpice de la Rio şi speră să aducă ţării noastre trei medalii cât mai strălucitoare în probele de feminin simplu, dublu masculun şi dublu-mixt. Florin Mergea şi Horia Tecău fac echipă la BRD Năstase Ţiriac Trophy şi au început să se pregătească împreună pentru a fi în formă maximă la JO 2016.

Edward Iordănescu şi-a expus punctul de vedere cu privire la o posibilă preluare a Stelei, într-o postare pe contul personal de Facebook. Deşi spune că „nu există loc pentru speculaţii”, tehnicianul Pandurilor spune că va reveni „acasă” la un moment dat. Antrenorul de 36 de ani a precizat din nou că îşi doreşte să aibă continuitate la Pandurii, dacă clubul gorjean îi va putea garanta stabilitatea financiară şi în sezonul următor, în caz contrar urmând să ia în calcul eventuale oferte din străinătate.

Lumea sportului în general şi mai ales lumea sportului de contact au fost debusolate de un anunţ neaşteptat. Probabil cel mai în vogă luptător al momentului, Conor McGregor, irlandezul de 27 de ani ce deţine centura la categoria “pană”, a “deturnat” main-eventul de la UFC 200, în care era programat să desfăşoare revanşa cu Nate Diaz, declarând pe Twitter că se retrage.

Deşi reacţiile sunt împărţite şi mulţi internauţi consideră că această postare este o farsă, preşedintele UFC Dana White a confirmat că McGregor nu va fi prezent la UFC 200, iar gala din Las Vegas de pe 9 iulie a rămas fără meciul de închidere. White a precizat că McGregor a fost nemulţumit de faptul că s-a dorit o promovare intensă a evenimentului, iar acesta nu a dorit să se implice foarte mult în această campanie de promovare worldwide.

Antrenorul portughez va ajunge pe Old Trafford pe 5 iunie, pentru a antrena o selecţionată a Angliei formată din foşti jucători şi vedete la meciul cu o selecţionată a lumii, partidă organizată în scopuri caritabile de cântăreţul Robbie Williams. Selecţionata lumii va fi condusă de pe bancă de antrenorul italian Claudio Ranieri.

Marius Şumudică se apropie de un titlu istoric câştigat cu Astra, care ar reprezenta primul trofeu din cariera tehnicianului de 45 de ani şi primul campionat cucerit de formaţia giurgiuveană. Deşi spune că lupta nu s-a încheiat şi îşi avertizează jucătorii să rămână concentraţi pentru ultimele trei partide ale sezonului, Şumi a început deja să-şi facă planuri pentru preliminariile Champions League şi are în vedere câteva transferuri pentru perioada de mercato din vară.

Bernie Ecclestone, directorul executiv al Formula One Group, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că femeile pilot din Formula 1 nu ar fi luate în serios şi este de părere că femeile nu sunt capabile din punct de vedere fizic să piloteze monoposturi foarte rapide. Bernie Ecclestone a participat la o conferinţă despre advertising, alături de Sir Martin Sorrell, om de afaceri, director în cadrul Formula One.

ASA Târgu Mureş speră să dea uitării evoluţiile slabe din play-off şi să încheie sezonul aşa cum l-a început: cu câştigarea unui trofeu. În vară, mureşenii au cucerit Supercupa României în faţa Stelei, iar acum îşi doresc să câştige şi Cupa României, după o finală cu Dinamo. Directorul sportiv al ardelenilor, Daniel Stanciu, spune că meciul din campionat cu Dinamo, câştigat de roş-albi cu 1-0, după un gol marcat de Rotariu, i-a lăsat un gust amar şi vrea ca echipa sa să aibă şansa revanşei în ultmul act al Cupei României.

Turcii dau ca sigură revenirea lui Mircea Lucescu la Galatasaray din această vară, după ce acesta ar fi bătut palma cu preşedintele Dursun Ozbek. Cotidianul turcesc Fanatik susţine că între tehnicianul român şi başkanul Galatei au fost purtate negocieri „secrete”, iar cele două părţi au ajuns la un acord. „Lucescu va pleca din Ucraina, iar noul club va e în proporţie de 85% Galatasaray”.

Un incident incredibil a avut loc în această săptămână, în calificările unui turneu ITF disputat în Turcia! Iranianul Majid Abedini a fost descalificat la scorul de 6-0, 2-0 pentru Imran Aswat (Marea Britanie), după ce a fost la un pas să-l bată pe arbitrul întâlnirii.

Majid Abedini, în vârstă de 29 de ani, a fost nemulţumit de o decizie pe care arbitrul a luat-o la scorul de 6-0 şi 2-0 pentru Imran Aswat. Sportivul a ales să îşi verse furia acumulată din cauza celor 8 game-uri pierdute chiar pe oficial. Arbitrul a demonstrat însă că are o condiţie fizică mai bună decât Abedini, care nu şi-a atins obiectivul. Arbitrul a reuşit să iasă de pe teren, apărându-se cu poarta de loviturile de rachetă ale iranianului care urla ca din gură de şarpe.

Gigi Becali a ţinut să infirme zvonurile care îl dădeau pe Edi Iordănescu pe banca Stelei chiar de la începutul sezonului viitor. Deşi recunoaşte că tehnicianul Pandurilor a demonstrat în acest an că are pregătirea necesară pentru a conduce trupa roş-albastră, patronul Stelei i-a oferit un vot de încredere lui Laurenţiu Reghecampf, despre care spune că va fi pe banca echipei şi în sezonul viitor. Totuşi, Becali spune că Iordănescu va primi o şansă la un moment dat, în viitor.

Un arbitru de tenis din Croaţia care a oficiat la US Open în ciuda faptul că avea o interdicţie în acest sens, pentru implicarea în pariuri sportive, a fost suspendat 10 ani de către Federaţia Internaţională de Tenis (ITF). Denis Pitner a fost iniţiat suspendat timp de un an, în august 2015, pentru că a transmis detalii despre condiţia fizică a unui tenismen şi pentru că a accesat un cont online de pariuri sportive.

Camelia Potec, preşedintele Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, va reprezenta România şi municipiul Bucureşti la aprinderea flăcării olimpice, pe 21 aprilie, în oraşul Olympia din Grecia Antică, pentru Jocurile care vor avea loc la Rio de Janeiro, Brazilia, în perioada 5-21 august.

Flacăra Olimpica va fi aprinsă pe 21 aprilie, în oraşul Olympia, după care va face un tur prin Vechea Eladă, iar apoi va fi predată autorităţilor de la Rio de Janeiro, unde în vara acestui an, în luna august, vor avea loc Jocurile Olimpice de vară. Camelia Potec a câştigat în anul 2004 medalia de aur la înot în cadrul Jocurilor Olimpice de la Atena, la proba de 200 metri liber.

Espanyol Barcelona, echipa antrenată de românul Constantin Gâlcă, a remizat, marţi, pe teren propriu, scor 1-1, cu Celta Vigo, în etapa a 34-a din campionatul Spaniei şi este la opt puncte de Sporting Gijon, care ocupă primul loc retrogradabil. Espanyol nu a mai câştigat un meci în Primera Division de patru etape şi poate fi egalată la puncte de Rayo Vallecano. Echipa lui Răzvan Raţ joacă în această seară cu Malaga.

Încet-încet, Sorana Cîrstea (138 WTA) redevine superjucătoarea care a fost în urmă cu trei ani. Sorana a reuşit, în primul tur la Istanbul, cea mai importantă victorie din 2016, învingând o jucătoare mai bine clasată cu 95 de locuri decât ea, pe Lesia Ţurenko (Ucraina, 43 WTA), scor 6-3, 6-4. Cîrstea trece în optimile de finală la Istanbul, turneu WTA dotat cu premii în valoare de 250.000 de dolari, după un succes răsunător atât prin prisma scorului, cât şi a numelui jucătoarei eliminate. Ţurenko era campioana din 2015 a competiţiei, atunci când s-a impus în finala cu Urszula Radwanska (Polonia, 128 WTA), scor 7-5, 6-1.

Portarul de la Real Madrid, Keylor Navas, nu a mai primit gol la Madrid de pe data de 5 martie 2016, de la jocul cu Celta Vigo, scor 7-1. Iago Aspas este ultimul fotbalist care a reuşit să îl învingă pe portarul de la Real Madrid. Portarul Keylor Navas este invincibil la meciurile jucate pe arena Santiago Bernabeu de echipa antrenată de Zinedine Zidane. Navas nu a mai primit gol acasă de 300 de minute, de la meciul cu Celta Vigo, partidă disputată pe 5 martie 2016. Atunci, Real Madrid a câştigat cu 7-1, iar Navas a primit gol de la atacantul Iago Aspas.

Ploaia din Capitală de peste cap programul turneului. Meciurile au fost reprogramate , însă nu este exclus ca acesta să fie amânate din nou, dacă starea vremii va rămâne neschimbată. Florin Mergea şi Horia Tecău vor debuta la dublu, miercuri, în optimile de finală al turneului de tenis BRD Năstase Ţiriac Trophy, de la Bucureşti, disputat pe zgură şi dotat cu premii totale în valoare de 520.070 de euro, au anunţat organizatorii competiţiei.

PROGNOZA METEO
20 Aprilie 2016

Vremea va continua sã se rãceascã, mai accentuat în jumãtatea de sud-est a teritoriului, unde va deveni rãcoroasã. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 12 și 19 grade, iar cele minime se vor situa între 0 și 9 grade, cu valori mai scãzute în depresiunile Carpaților Orientali, pânã în jurul valorii de -3 grade. În cursul zilei, vor fi înnorãri temporar accentuate și va ploua în Muntenia unde cantitãțile de apã vor depãși, pe arii restrânse, 25…30 l/mp, dar moderat cantitativ (cantitãți în jur de 15 l/mp) și în estul Olteniei, sud-estul Transilvaniei, sudul Moldovei și în Dobrogea, iar în restul regiunilor, doar pe arii restrânse. Ploile vor fi și sub formã de aversã și trecãtor se vor semnala descãrcãri electrice. La munte vor fi precipitații mixte. Seara și noaptea, cerul va deveni variabil în cea mai mare parte a țãrii, iar ploile se vor restrânge și treptat vor înceta, însã spre dimineațã, local în depresiunile intramontane, în Subcarpații Getici și izolat în rest, se va produce brumã. Vântul va prezenta intensificãri în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în prima parte a intervalului, când îndeosebi în sud-vestul țãrii va depãși la rafalã 60…65 km/h, iar pe creste va sufla tare cu peste 80 km/h.

Bucuresti

Vremea va continua sã se rãceascã fațã de intervalul anterior, devenind rãcoroasã. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 14 grade, iar cea minimã va fi de 5…7 grade. Mai ales în cursul zilei și în primele ore ale nopții, vor fi înnorãri, temporar va ploua, iar cantitãțile de apã pot depãși 15 l/mp, apoi cerul va deveni treptat variabil. Vântul va sufla slab și moderat.

About Kiss

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*