Stiri pe scurt 2 Iunie 2016

Stiri pe scurt 2 Iunie  2016

Radio Click Romania va ofera cele mai noi si cele mai importante Stiri pe scurt  2 Iunie  din Romania si nu numai, ramaneti aproape.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 2 iunie. In anul 1882, s-a născut mareşalul Ion Antonescu. A fost militar şi politician român, prim ministru al României şi „Conducătorul Statului” în perioada celui de-al Doilea Război Mondial – septembrie 1940 – august 1944. Antonescu a decis intrarea României în cel de al doilea război mondial de partea puterilor Axei. (d. 1946).

Anul universitar 2016-2017 va avea o cifră de şcolarizare la învăţământul universitar de master de 35.600 granturi, 74 domenii cu 2657 programe de studii în cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat şi 39 domenii cu 335 programe de studii în instituţiile de învăţământ privat. Guvernul a aprobat, domeniile şi programele de studii universitare de masterat organizate în cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat şi particular acreditate, locaţiile geografice de desfăşurare a acestora, forma de învăţământ, limba de predare, numărul de credite de studii transferabile, precum şi numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2016-2017,

Flori Dinu, directorul Hexi Pharma, Uliana Ochinciuc, soţia lui Dan Condrea şi Miron Panaitescu, fost director al companiei Hexi Med sunt audiaţi la sediul DNA. Soţia lui Dan Condrea, Uliana Ochinciuc, a ajuns, la sediul DNA pentru a fi audiată în dosarul în care mai sunt audiaţi şi directorul Hexi Pharma Flori Dinu şi fostul director Hexi Med Miron Panaitescu. Uliana Ochinciuc a ajuns la sediul DNA însoţită de avocat pentru a fi audiată de procuri. Aceasta nu a făcut nicio declaraţie în faţa jurnaliştilor la momentul sosirii la sediul DNA.

Suma medie solicitată pentru apartamentele disponibile spre vânzare pe plan naţional (noi şi vechi) a scăzut cu 1,4% în mai, până la 1.002 euro pe metru pătrat util, faţă de 1.016 euro pe metru pătrat la finele lui aprilie. Nivelul actual se situează cu 8% peste cel din perioada similară a anului trecut (928 de euro pe metru pătrat). Dintre marile oraşe analizate, cea mai mare marjă de ajustare a preţurilor a fost consemnată în Braşov, în timp ce, în Bucureşti şi Cluj-Napoca, piaţa nu a reacţionat încă la recenta intrare în vigoare a legii dării în plată.

Şefa ATI, Laura Constantinescu, şi asistenta şefă de la Spitalul „Sf. Pantelimon” au fost suspendate din funcţie, de conducerea spitalului. Decizia conducerii spitalului de a suspenda cele două cadre medicale vine în urma publicării unei investigaţii în Gazeta Sporturilor (GSP). Jurnaliştii Cătălin Tolontan, Mirela Neag, Răzvan Luţac şi Marius Mărgărit au făcut publică o discuţie care a avut loc în spital, luni, 30 mai, în care şefa ATI de la Spitalul „Sf. Pantelimon” din Bucureşti, Laura Constantinescu, le explică medicilor pe cine să salveze, în condiţiile în care medicamentele nu ar fi suficiente şi, „dacă dăm la toţi, nu mai avem medicaţie pentru ăia care merită.

Preafericitul Părinte Daniel îndeamnă preoţii să fie alături de elevi în perioada examenelor şcolare şi să îi susţină prin „rugăciune, încurajare şi orice alt sprijin folositor”, primele teste la evaluarea naţională şi examenul de bacalaureat urmând să aibă loc la finalul lunii iunie. Acesta mai spune că „examenul trebuie înţeles ca fiind o şansă de evaluare şi o confirmare a efortului studiului şi a cultivării talentelor, având speranţa îmbogăţirii culturale şi a promovării în societate”.

Noile descoperiri arată că unul din obiectele găsite alături de rămăşiţele mumificate ale tânărului faraon Tutankhamon provine din spaţiu, fiind fabricat din fier extras dintr-un meteorit. Analizele asupra pumnalului, care are decoraţii complicate şi este învelit într-o teacă de aur, au dezvăluit că lama a fost făcută din fier ce provine de la un meteorit. Cercetătorii de la Muzeul Egiptean din Cairo, Politehnica din Milano şi Universitatea din Pisa, au folosit scanarea cu raze X pentru a examina compoziţia metalului.

Aceştia au descoperit că lama conservată remarcabil de bine, care a suferit minore eroziuni cât timp a fost îngropată, conţine nivele ridicate de Nichel şi urme de Cobalt şi Fosfor. Oamenii de ştiinţă au putut demonstra compatibilitatea compoziţiei chimice a pumnalului cu un meteorit numit Kharga, ce a fost descoperit în anul 2000 pe platoul Maras Matruh, în Egipt, la 150 de mile (aprox. 240 de km) spre vest faţă de Alexandria.

Zilele Filmului Românesc, secţiunea care adună anul acesta 29 de producţii româneşti, dintre care şase aduse în premieră mondială, începe pe 2 iunie, la Festivalul Internaţional de Film Transilvania care a debutat pe 27 mai şi se va desfăşura până pe 5 iunie, la Cluj. Proiecţiile „Câini” (r. Bogdan Mirică), singurul film românesc prezentat şi în Competiţia Oficială, şi „Sieranevada”, în regia lui Cristi Puiu, de pe 2 iunie, sunt deja sold-out la Cluj.

România ar putea avea din nou un premier tehnocrat dacă după alegerile din toamnă niciun partid nu va câştiga majoritatea necesară pentru a forma un guvern. Fosta coaliţie de guvernare, condusă de PSD, are şanse să obţină un scor bun la alegerile legislative, dar este puţin probabil să câştige suficient sprijin pentru a forma un guvern. PSD şi PNL, cele mai mari două partide din Romania, vor obţine aproximativ 32-35 la sută din voturi la alegerile legislative, fapt ce nu le va asigura majoritatea necesară pentru a propune un premier.

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare cod portocaliu de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Buzău, Neamţ, Bacău, Vrancea, Iaşi, Vaslui şi Galaţi, valabilă de joi de la ora 16.00 până sâmbătă la ora 12.00.I NHGA a instituit cod portocaliu de inundaţii pe râurile din bazinele hidrografice: Olt superior şi afluenţii săi din judeţele Harghita, Covasna şi Braşov, Buzău bazin superior (judeţele Braşov, Covasna şi Buzău), Trotuş (judeţele Harghita, Neamţ şi Bacău), Putna (judeţul Vrancea), Rm. Sărat (judeţele Buzău şi Vrancea), Bârlad superior şi afluenţii săi din judeţele Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea şi Galaţi, Bahlui – bazin superior – judeţul Iaşi, afluenţii mici aferenţi cursului inferior al Siretului şi cursului mijlociu şi inferior al Prutului (judeţele Vrancea, Galaţi şi Vaslui).

Un diamant verde a fost vândut, la o licitaţie a casei Christie’s, în Hong Kong, stabilind două recorduri mondiale: recordul pentru cel mai scump diamant verde, 16,8 milioane de dolari şi un preţ record per carat. Cu o valoare de 5.03 carate, diamantul tăiat în formă rectangulară denumit „Aurora Green” a fost evaluat între 16-20 de milioane de dolari. Deşi nu a fost vândut la preţul maxim estimat, licitaţia a stabilit „un record mondial în domeniul licitaţiilor pentru un diamant verde şi un preţ record per carat pentru un diamant verde.

Un incendiu a izbucnit, la o groapă de colectare a deşeurilor aflată la intrarea în Piteşti, în apropierea combinatului Arpechim, acolo unde a ars şi săptămâna trecută, pompierii intervenind cu şase autospeciale. La faţa locului s-au deplasat patru echipaje cu apă şi spumă, un echipaj SMURD şi autospecială CBRN. Incendiul de săptămâna trecută a fost cauzat de o reacţie chimică la un bazin încărcat cu şlamuri petroliere. Atunci, pentru nerespectarea normelor de prevenire şi stingere a incendiilor, ISU a aplicat două amenzi în valoare totală de 20 000 de lei.

Copilul de un an şi şapte luni din Hunedoara, care a dispărut în urmă cu 15 zile în timp ce se juca împreună cu sora lui în apropierea râului Strei, a fost găsit mort, în zona barajului de la Bucium-Orlea. Trupul copilului de un an şi şapte luni a fost scos din apele râului Strei de pompieri. De la data dispariţiei, 19 mai, şi până în prezent echipele de intervenţie formate din poliţişti, jandarmi şi pompieri l-au căutat zilnic pe copil, acesta fiind dat inclusiv în urmărire naţională şi consemn la frontieră.

Copilul a dispărut de pe malul Streiului, unde se juca împreună cu sora lui, în vârstă de 6 ani. Poliţiştii au deschis un dosar de ucidere din culpă în cadrul căruia cercetările se efectuează in rem, iar Direcţia pentru Protecţia Copilului Hunedoara a efectuat o anchetă socială la părinţii copilului, stabilind că fraţii acestuia pot rămâne în grija familiei.

O asociaţie de tineret a lansat,la Cluj-Napoca, o campanie pentru mersul pe bicicletă spre serviciu, măcar o zi pe săptămână, susţinând că un astfel de transport alternativ este ecologic, sănătos şi va duce la fluidizarea traficului rutier în municipiu, la Cluj-Napoca, o campanie pentru mersul pe bicicletă spre serviciu, măcar o zi pe săptămână, susţinând că un astfel de transport alternativ este ecologic, sănătos şi va duce la fluidizarea traficului rutier în municipiu. Bicicliştii membri ai asociaţiei JCI Cluj s-au adunat, în mai multe locuri din Cluj-Napoca având pancarte cu mesajul „Bike to work” şi au încercat să convingă trecătorii să folosească bicicleta pentru transportul spre serviciu.

Mai multe percheziţii au loc, în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Constanţa, Călăraşi, Bacău şi Iaşi într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani cu materiale de construcţii, prejudiciul fiind estimat la un milion de lei. Din datele administrat în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că în cursul anului 2012, reprezentanţii a trei societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti au conceput şi implementat un mecanism de sustragere de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prin intermediul mai multor societăţi comerciale cu comportament tip „fantomă” pe lanţurile de tranzacţionare a mărfurilor (materiale de construcţii)achiziţionate intracomunitar.

Poliţiştii efectuează 20 de percheziţii în judeţele Timiş, Bihor, Mehedinţi şi Dolj pentru destructurarea unei grupări specializate în evaziune fiscală, condusă de omul de afaceri arab Waari Ghesan, prejudiciul ridicându-se la circa patru milioane de euro. Liderul grupării ar fi omul de afaceri Waari Ghesan, a cărui locuinţă din Timişoara este percheziţionată la ora transmiterii acestei ştiri. Acesta, împreună cu alţi suspecţi, ar fi organizat o grupare de evaziune fiscală care intrase în diverse domenii, de la tranzacţii fictive cu materiale de construcţii, până la vânzarea de zahăr cumpărat de pe piaţa neagră sau prestări de servicii fictive către alte firme.

Vernisajul expoziţiei de fotografii „Regele Mihai. O copilărie fericită” va avea loc, marţi, 7 iunie, la ora 18.00, la TNB, în foaierul Sălii Media, unde vor fi expuse 40 de panouri fotografice cu imagini din timpul copilăriei Regelui Mihai. Expoziţia de fotografii „Regele Mihai. O copilărie fericită” prezintă fotografii ce provin din colecţia Familiei Regale a României, colecţia Academiei Române şi colecţia „Luiza Berman”. Expoziţia este itinerată în ţară şi străinătate. La vernisaj vor lua cuvântul directorul TNB, Ion Caramitru, istoricul dr. Georgeta Filitti, Preşedintele ICR, dr. Radu Boroianu, jurnalista Adina Ştefan. La eveniment va participa şi ASR Principesa Maria.

Săptămâna asta, la Iaşi, în cinematograful pe care autorităţile locale vor să-l transforme în cazino, rulează filmul „Bacalaureat”, de Cristian Mungiu. Se joacă piesă după texte de Truman Capote. E şi târgul „Şotron”, de cărţi, jocuri şi distracţii. Filozoful Wunenburger ţine o conferinţă despre artă. Săptămâna aceasta, Iaşul e în altă parte. Cu un ochi priveşte spre TIFF-ul clujean, cu celălalt spre Bookfest-ul capitalei. După ce Mungiu şi-a dat Bacalaureatul summa cum laude la Cannes, Iaşul cultural freamătă cinematografic.

Proiecţia de gală a avut loc sâmbătă în marele cinematograf Victoria, care aminteşte de comunism nu doar prin nume, ci şi prin praf ori sonorizare. Un cinematograf pe care autorităţile locale vor să-l transforme în casino, idee faţă de care chiar Cristian Mungiu a luat poziţie publică. Filmul rulează în această săptămână, cu casa închisă, şi în noul templu al filmelor de mall, Cinema City. Cât despre cărţi, editurile îşi cară producţiile spre marele salon de carte bucureştean, pregătind cărţi noi, invitaţi vizibili şi difuzoare cât mai puternice.

În perioada 3 – 5 iunie, în curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti, Str. Monetăriei nr. 3, se va desfăşura un „Târg cu meşteri şi produse tradiţionale”. Pentru trei zile, curtea muzeului găzduieşte meşteri veniţi din diferite zone ale ţării, iubitori de frumos şi continuatori ai tradiţiilor româneşti. Aceştia vor expune icoane, măşti populare, ii şi cătrinţe, chimire şi sumane, vase din ceramică, obiecte din lemn pentru gospodărie, mobilier crestat şi pictat, ouă încondeiate, podoabe tradiţionale.

Producătorii vin la târg cu brânzeturi proaspete din lapte de capră sau de oaie, produse din carne de porc Mangaliţa sau de vânat, afumate în afumătoare tradiţională cu foc din rumeguş de lemn de fag, pâine frământată cu maia naturală şi coaptă pe vatră, fructe şi legume de sezon, miere şi ţuică de prune, turtă dulce de Covasna, cozonaci bucovineni, poale’n brâu, prăjituri de casă, plăcinte boiereşti, dulceţuri şi sucuri naturale. În curtea interioară anticarii aşteaptă vizitatorii cu roţi de tors, pluguri, lăzi de zestre, blidare, ciubere, pristolnice, lingurare, costume populare autentice şi mobilier ţărănesc.

DJ-ul şi cântăreţul scoţian de muzică pop, Calvin Harris, s-a despărţit săptămâna trecută de cântăreaţa americană de country pop, Taylor Swift, după 15 luni de relaţie, Harris fiind cel care a pus capăt relaţiei. Taylor şi Adam nu au avut vreo ceartă răsunătoare, dar romantismul nu mai era prezent în relaţia lor. Adam a fost cel care a încheiat relaţia într-un mod foarte matur. Taylor este destul de supărată, dar cei doi comunică încă. Taylor i-a fost alături lui Adam după accidentul suferit de acesta şi l-a sprijinit.

În curând, Play Store, magazinul virtual al Google, le va indica utilizatorilor care sunt aplicaţiile pe care nu le folosesc deloc sau foarte rar, astfel încât să le dezinstaleze şi să recupereze spaţiu. Pe smartphone-urile din categoriile entry-level şi mid-range, care au capacitate de stocare internă de 8 GB sau 16 GB, utilizatorii se confruntă destul de des cu o problemă: rămân fără spaţiu pentru a descărca noi aplicaţii. Faptul că aceste terminale dispun de slot pentru card micro-SD nu ajută întotdeauna, deoarece multe aplicaţii, precum Facebook sau Play Music, nu pot fi mutate din memoria internă a dispozitivului. Aplicaţia Play Store va primi o funcţie Uninstall Manager cu ajutorul căreia utilizatorii de Android vor putea elimina aplicaţiile pe care nu le folosesc fără a mai merge în setările telefonului.

Statele Unite şi Rusia analizează posibilitatea unor operaţiuni militare comune împotriva Frontului al-Nusra, filiala siriană a reţelei teroriste Al-Qaida. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, şi secretarul de Stat american, John Kerry, au evocat, prin telefon, necesitatea unor acţiuni decisive comune contra Frontului Al-Nusra. Rusia a propus Statelor Unite, la jumătatea lunii mai, efectuarea de raiduri aeriene comune în Siria, dar Washingtonul a respins iniţiativa.

Un cutremur cu magnitudinea de 6,5 grade s-a produs joi dimineaţa în Indonezia, în apropierea insulei Sumatra. Cutremurul s-a resimţit puternic în portul Padang, unde, pentru scurt timp, a provocat panică în rândul populaţiei, însă nu s-au semnalat pagube semnificative sau persoane rănite. Cutremurul s-a produs la o adâncime de aproximativ 50 de kilometri, având epicentrul la 150 de kilometri sud de Padang, oraş aflat pe coasta de vest a insulei Sumatra, iar magnitudinea iniţială a cutremurului a fost evaluată de USGS la 6,2 grade. Centrul de Avertizare pentru tsunami din Pacific nu a emis nici o avertizare după cutremur, iar agenţia meteorologică indoneziană BMK a anunţat că nu a existat o ameninţare cu privire la declanşarea unui tsunami.

Un suedez în vârstă de 20 de ani a fost condamnat la cinci ani de închisoare, fiindcă plănuia să construiască o maşină-capcană pentru a comite un atac terorist sinucigaş. Bărbatul a adunat informaţii despre construirea unei bombe de pe Internet şi a descărcat propaganda online a reţelei Stat Islamic. Bărbatul, pe numele său de Aydin Sevigin, a fost găsit vinovat de cumpărarea unor materiale necesare comiterii unui astfel de act terorist.

O sursă apropiată anchetei cu privire la cauzele prăbuşirii avonului EgyptAir în Marea Mediterană a negat, joi, informaţia difuzată anterior de presa franceză, potrivit căreia o serie de alerte ar fi fost emise de către aeronavă cu 24 de ore înainte de dispariţia sa. Ministrul francez al Transporturilor, Alain Vidalies, a declarat că va fi nevoie de aproximativ opt zile pană când cutiile negre să poată fi recuperate.

Autorităţile din Franţa solicită restanţe fiscale în valoare de 356 de milioane de euro din partea companiei de rezervări turistice Booking.com, parte a Grupului Priceline (PCLN.O). Autorităţile franceze au stabilit că Booking.com a avut un sediu permanent în Franţa, astfel că încearcă să recupereze impozite pe venit şi TVA neplătite. Compania Booking.com este supusă verificărilor şi în Italia, riscând să fie nevoită să achite restanţe fiscale.

Banca Angliei vrea să emită noua bancnotă de 5 lire, care va avea imaginea lui Winston Churchill, chiar la Blenheim Palace, locul de naştere al lui acestuia. Anunţul Băncii vine chiar înainte de referendumul din 23 iunie şi cel mai probabil va aduce dezbateri aprinse în media. Guvernatorul Mark Carney i-a înfuriat pe cei care susţin ieşirea Marii Britanii din UE prin creşterea treptată a susţinerii pentru rămânerea în Uniunea Europeană. Luna trecută acesta chiar a avertizat că o ieşire din UE ar putea reaprinde recesiunea în Marea Britanie.

Uber a primit o investiţie de 3,5 miliarde dolari, cea mai mare de până acum, de la Fondul de Investiţii Publice din Arabia Saudită. Investiţia a evaluat Uber la 62,5 miliarde dolari, cât era estimat anterior. În urma investiţiei, Yasir Al Rumayyan, directorul executiv al fondului saudit, va avea un loc în board-ul uber. Arabia Saudită a căutat moduri în care îşi poate diversifica investiţiile în afara industriei petrolului. Lyft, a doua cea mai mare companie de transport de persoane din SUA, a primit 100 de milioane de dolari de la miliardarul saudit Prinţul Alwaleed Bin Talal.

Cancelarul german, Angela Merkel, susţine că nu există niciun motiv pentru care UE să renunţe la sancţiunile impuse Rusiei pe fondul anexării peninsulei Crimeea, fostă provincie ucraineană, în 2014. Ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, a subliniat marţi că anumite state membre UE sunt sceptice în privinţa prelungirii sancţiunilor impuse Rusiei pe fondul crizei teritoriale cu Ucraina în chestiunea anexării Crimeei şi nu se ştie exact dacă cele 28 de state membre ale blocului european vor decide să le prelungească.

Administraţia de la Beijing va exercita presiuni asupra Statelor Unite pe teme „maritime” cu ocazia unei reuniuni programate la Beijing săptămâna viitoare, pe fondul tensiunilor din Marea Chinei de Sud. China revendică suprafeţe mari din Marea Chinei de Sud, având dispute de ordin teritorial cu Filipine, Vietnam, Malaysia, Taiwan şi Brunei. Recent, Beijingul a cerut încetarea activităţilor aeriene şi navale americane în Marea Chinei de Sud.

Avionul EgyptAir, care s-a prăbuşit pe data de 19 mai, a trebuit să aterizeze de urgenţă de cel puţin trei ori în cele 24 de ore înainte de accident. Aceste noi descoperiri sunt importante pentru anchetatori. Nu putem presupune că ştim cu exactitate ce s-a întâmplat la bord, însă nu este în totalitate normal ca un avion să se întoarcă de mai multe ori din drum, după un incident tehnic, fără a găsi nimic în neregulă. Sistemele de avertizare numite ACARS ar fi semnalat o anomalie la bord, la scurt timp după decolarea de pe trei aeroporturi unde avionul a aterizat. Aceste avertizări au fost investigate de fiecare dată de tehnicienii de la sol, care nu au fost gasit nimic în neregulă, iar avionul a primit aprobarea să decoleze şi să-şi continue zborul.

Cel puţin 20 de persoane au fost murit în urma unui atac terorist efectuat de militanţii al-Shabaab şi care a vizat un hotel din Mogadiscio. Un vehicul-capcană a fost detonat la intrarea în hotelul Ambassador, aflat în centrul capitalei Somaliei, care este frecventat de oficiali guvernamentali şi oameni de afaceri. Explozia a distrus intrarea în clădire clădirii şi a avariat mai multe magazine din apropiere. Ulterior, mai mulţi militanţi înarmaţi ai Al-Shabaab au luat cu asalt hotelul. Printre victime se numără doi militanţi şi doi parlamentari somalezi.

SPORT

Steaua continuă să caute jucători pentru viitorul sezon, iar Gigi Becali anunţă că e gata să întărească şi defensiva, dacă fundaşul Fernando Varela va fi vândut în această vară. Patronul Stelei aşteaptă astăzi o ofertă pentru căpitanul echipei, dar spune că nu îl va vinde pe acesta dacă nu i se vor oferi măcar trei milioane de euro. Becali spune că are deja două variante de înlocuire pentru Varela, fiind gata să-i aducă pe Ante Puljic (ultima dată la Dinamo) sau Gordan Bunoza (Pandurii Târgu Jiu). Transferul lui Puljic ar reprezenta o dublă lovitură dată de Steaua, în condiţiile în care fundaşul a fost om de bază pentru rivala Dinamo în sezonul recent încheiat, iar oficialii din Ştefan cel Mare au anunţat deja că vor face tot posibilul să-şi asigure şi pentru noul campionat serviciile fundaşului care aparţine de formaţia belgiană Gent.

FIFA a publicat, noul clasament mondial, în care echipa naţională a României a coborât 3 locuri, până pe locul 22 mondial. Argentina rămâne lider, urmată de Belgia, Columbia, Germania şi Chile.Regresul naţionalei în ierarhia FIFA este rezultatul performanţelor slabe obţinute de tricolori în meciurile amicale cu Congo (1-1) şi Ucraina (3-4). În raport cu adversarele de la Campionatul European, România a avut cea mai mare cădere faţă de luna mai. Franţa a urcat 4 poziţii pănă pe locul 17 în ierarhia mondială, cu opt zile înaintea meciului de deschidere de la turneul final. Reprezentativa Elveţiei este cea mai bine clasată dintre adversarele României de la Campionatul european, pe locul 15, după ce a căzut un loc în clasamentul mondial.

Andrei Ivan nu s-a împăcat prea uşor cu faptul că a fost lăsat în afara lotului pentru EURO, iar acest lucru a putut fi observat din declaraţiile pe care tatăl său le-a dat în presa locală din Craiova. Primul fotbalist care a reacţionat după spusele tatălui lui Andrei Ivan a fost stelistul Paul Papp. Fundaşul dreapta, eroul celui mai tare meci al naţionalei în preliminarii (2-0 cu Irlanda de Nord pe Naţional Arena), a avut o postare pe Facebook în care l-a criticat aspru pe oltean şi pe tatăl său.

Lucrurile se precipită în handbalul românesc, scandalul de săptămâna trecută pornit de la un regulament neclar – ”Minaur – Vaslui” – fiind o scâteie care a aprins focul. După Alin Cârligeanu, fost preşedinte al CCA şi membru în Consiliul de Administraţie, un nume şi cu mai mare greutate din handbalul românesc şi-a anunţat azi – 2 iunie – demisia de la vârful FRH! Este vorba de Narcisa Lecuşanu, vicepreşedinte al FRH, care în prezent ocupă funcţia de secretar de stat în cadrul MTS.

Cei mai mulţi fani au fost contrariaţi de prestaţia Simonei Halep în optimile de la Roland Garros, românca pierzând în minimum de seturi (6-7, 3-6 cu Samantha Stosur). Ca de obicei, Simona va fi dezamăgită atunci când va citi comentariile postate de aceştia în mediul online, însă îşi va reveni în momentul când va vedea clasamentul pe care WTA îl va oferi publicităţii luni.

Simona Halep, ocupanta locului 6 WTA în acest moment, revine de luni pe 5 WTA, loc pe care l-a ocupat şi după turneul Premier Mandatory câştigat la Madrid în urmă cu trei săptămâni. Sportiva în vârstă de 24 de ani acumulează 4.471 de puncte şi o devansează în clasament pe Victoria Azarenka (4.221 de puncte), bielorusa care s-a retras în prima rundă la Roland Garros. Halep a fost avantajată în mod direct de eşecul suferit miercuri de Venus Williams (11 WTA) în optimi (2-6, 4-6 cu Timea Bacsinszky), americanca fiind singura care mai putea ataca poziţia a 5-a în ierarhia mondială.

Mijlocaşul Adnan Aganovic este considerat deja al treilea transfer al Stelei în această vară, alături de Bojan Golubovici şi Ovidiu Popescu, asta după anunţul lui Gigi Becali. Finanţatorul Stelei este singurul care a vorbit despre aducerea croatului, transfer pe care l-a dat drept sigur pentru Steaua, în ciuda semnalelor venite din Cipru.

21 de titluri, 28 de participări în cupele europene şi un potenţial uriaş pentru baschetul românesc. Clubul Steaua a strălucit pe toate planurile în acest sezon. Steliştii au cucerit trofeul la trei categorii de tineret: Under-14, Under-16, Under-18. De asemenea, au terminat pe podium (locul 3) în Divizia B, cu o echipă formată majoritar din jucători de la Under-18, şi au câştigat finala mică la seniori împotriva celor de la “U” Mobitelco Cluj. Acest sezon a consfinţit şi prima participare a Stelei în Eurocup, participare garantată printr-o invitaţie oferită de organizatori.

Clubul Steaua a consolidat un parteneriat în premieră în România: Cei de la New Era sunt oficial noii furnizori de şepci pentru noul magazin. Toate aceste realizări au fost completate de un eveniment foarte important pentru club: lansarea magazinului oficial. Echipa de seniori , împreună cu echipele Under-16 şi Under-18, au tăiat panglica magazinului oficial al clubului Steaua CSM EximBank, situat în incinta AFI Palace Cotroceni. Ionuţ Georgescu, managerul clubului, s-a ocupat exemplar de toate detaliile, iar atmosfera a fost una plină de entuziasm. Sesiunea de facepainting şi concursul de aruncări la coş, ambele dedicate copiilor cu ocazia zilei de 1 Iunie, au dat tonul distracţiei, iar viitorii baschetbalişti ai României au fost extrem de încântaţi.

Atacantul german Lukas Podolski va ajunge la Euro 2016 la al şaptelea turneu final din carieră, însă decizia selecţionerului Joachim Löw a a-l convoca pe vârful lui Galatasaray a stârnit un val de critici în Germania. Deşi are 127 de selecţii şi 48 de goluri în tricoul reprezentativei germane şi doar 30 de ani, Podolski e considerat de mulţi un jucător care şi-a depăşit deja vârful carierei. „Podolski merge la euro ca mascotă a Germaniei”, sunt cuvintele care l-au făcut pe fostul jucător de la Bayern, Arsenal sau Inter să se simtă umilit.

Aurică Ţicleanu, managerul departamentului de scouting din cadrul FRF, va fi antrenorul principal al naţionalei jucătorilor fără contract, care va susţine două meciuri amicale cu reprezentativa similară a Bulgariei, pe 2 iulie la Sofia şi pe 7 iulie la Bucureşti. Ţicleanu îi va avea ca secunzi pe Miodrag Belodedici, consilier al preşedintelui FRF Răzvan Burleanu, şi Jean Vlădoiu, responsabil de relaţia cu suporterii naţionalei la FRF.

Celebrele urlete ale Mariei Şarapova sunt considerate regulamentare în circuitul WTA, dar nu la fel de indulgenţi sunt şi arbitrii din ATP. Jucătorul olandez Robin Haase (86 ATP) a fost sancţionat cu pierderea unui punct în meciul cu Gonzalo Lama (Chile, 183 ATP), din cauză că acesta a strigat în stilul rusoaicei suspendate momentan pentru dopaj.

Faza s-a petrecut la scorul de 6-3, 1-2 şi 40-30 în favoarea lui Lama, într-o partidă disputată în această săptămână, în primul tur al Challengerului de la Prostejov (Cehia). Haase (în plan îndepărtat) a urlat din toţi rănunchii după ce a lovit mingea, moment în care arbitrul de scaun a oprit jocul, oferindu-i punctul chilianului. Interesant este că şi Lama scotea sunete puternice după lovituri, iar oficialul a considerat, probabil, că olandezul a strigat în mod intenţionat, pentru a-şi obstrucţiona adversarul.

Ion Ţiriac, fostul mare jucător de tenis al României, a vorbit în presa italiană despre Ilie Năstase, despre loviturile elveţianului Roger Federer şi despre prima impresie pe care a avut-o în momentul în care a făcut cunoştinţă cu germanul Boris Becker. Într-un interviu acordat site-ului tennisworlditalia, Ion Ţiriac a declarat că elevţianul Roger Federer este cel mai bun jucător din lume.

Steaua e foarte aproape să oficializeze al doilea transfer al acestei veri. Mijlocaşul Ovidiu Popescu, de la ACS Poli Timişoara, a sosit în această dimineaţă în Bucureşti pentru a efectua vizita medicală şi dacă totul va decurge bine îşi va pune semnătura pe contractul cu gruparea roş-albastră. Atacantul Bojan Golubovic a semnat deja cu Steaua, din postură de jucător liber de contract

În vârstă de 22 de ani, Ovidiu Popescu evoluează la ACS Poli Timişoara din 2014, iar în acest sezon a strâns 22 de meciuri în campionat, marcând trei goluri. Internaţional U21, Popescu este la bază mijlocaş central, însă este un fotbalist versatil care poate juca pe aproape orice post în linia mediană. Ovidiu Popescu a fost dorit în această vară şi de Dinamo, dar a refuzat propunerea „câinior”.

Manchester City a anunţat oficial în această dimineaţă transferul lui Ilkay Gundogan, de la Borussia Dortmund. În vârstă de 25 de ani, Gundogan are 14 selecţii în naţionala Germaniei, însă va rata turneul final al Euro 2016 din cauza unei accidentări. Gundogan şi-a început cariera la VfL Bochum, iar în ultimele cinci sezoane a evoluat la Borussia Dortmund. Manchester City va plăti aproximativ 25 de milioane de euro pentru mijlocaşul defensiv, care a semnat un contract pe patru sezoane. Transferul a fost confirmat inclusiv de Gundogan, prin intermediul unui mesaj publicat pe reţelele de socializare.

Andrei Ivan nu a fost păstrat în lotul de 23 de jucători al României pentru Euro 2016, iar vestea nu a fost primită deloc bine de familia atacantului de la CS U Craiova. Daniel Ivan, tatăl vârfului de 19 ani spune că decizia lui Iordănescu nu îl surprinde, în condiţiile în care primise semnale din urmă cu câteva săptămâni că aşa se va întâmpla, însă chiar şi aşa îl critică dur pe selecţioner. Nici colegii lui Ivan de la naţională nu au scăpat de atacul lui Ivan senior.

Mai mulţi politicieni din Franţa l-au criticat pe Karim Benzema după ce fotbalistul a declarat că selecţionerul Didier Deschamps nu l-ar fi convocat la echipa naţională din cauza originilor sale nord-africane. Karim Benzema a fost criticat de politicienii francezi, dar şi de componentul echipei naţionale a Franţei, Kinglsey Coman, după ce a declarat că selecţionerul Didier Deschamps nu l-a covocat în lotul pentru Euro 2016 din cauză că „a cedat presiunilor unei părţi rasiste a Franţei”.

Fotbaliştii ieşeni vor relua pregătirile pe data de 15 iunie, iar pe 20 vor pleca într-un stagiu de pregătire în Turcia, la Bolu, acolo unde vor susţine mai multe meciuri amicale. În linii mari, programul meciurilor a fost stabilit, oficialii din Copou perfectând şi un amical de lux cu Fenerbahce Istanbul. CSMS va mai juca în Turcia cu Neftci Baku (Azerbaidjan) şi Lokomotiv Plovdiv (Bulgaria), ceilalţi doi adversari nefiind încă stabiliţi.

Au mai rămas doar opt zile până la startul Euro 2016, iar atenţia întregii lumi va fi aţintită spre turneul final din Franţa. Cele 24 de naţionale au anunţat deja loturile finale, iar printre jucătorii care nu vor avea şansa să arate ce pot se numără nume grele precum Diego Costa (Spania), Karim Benzema (Franţa) sau Dejan Lovren (Liverpool). BBC a realizat un prim 11 al celor mai buni jucători care ar fi putut să evolueze la Euro, dar nu au fost selecţionaţi, pe listă fiind incluşi doar fotbalişti ale căror naţionale s-au calificat şi erau apţi de joc. În cazul în care erau luaţi în calcul şi fotbaliştii scoşi din joc de accidentări, pe listă mai puteau apărea jucători precum Vincent Kompany (Belgia), Marko Reus (Germania) sau Claudio Marchisio (Italia).

Mihai Stoica ar putea avea probleme mari cu Gigi Becali. Cu o singură condiţie: Claudiu Belu, fundaşul de la ACS Poli Timişoara, să ajungă fotbalist de top. În seara în care a anunţat transferul lui Ovidiu Popescu de la ACS Poli, Gigi Becali a vorbit despre un alt jucător al timişorenilor curtat de echipele din România. Accidentat în acest moment, Claudiu Belu se află pe lista de transferuri a lui Ioan Andone, iar Dinamo a demarat deja negocierile cu fundaşul dreapta văzut drept un concurent important pentru Sergiu Hanca.

Selecţionata Spaniei pare pregătită din toate punctele de vedere să facă un nou turneu final mare, chiar şi lipsită de vedete precum Diego Costa sau Fernando Torres. Spania: Iker Casillas – Bellerin, Pique, Bartra, Azpilicueta – Fabregas, B. Soriano, Iniesta – D. Silva, Morata, Nolito. Trupa lui Vicente del Bosque s-a distrat în partida amicală cu Coreea de Sud, ultima disputată de iberici înainte de debutul la Euro 2016, şi s-a impus cu un scor de tenis, 6-1. Spaniolii au deschis scorul prin David Silva, în minutul 30, după ce starul lui Manchester City a executat magistral o lovitură liberă, iar până la pauză au mai marcat de alte două ori, prin Fabregas (32) şi Nolito (38).

Gennaro Iezzo, fostul portar al echipelor Verona, Catania, Cagliari şi Napoli, a criticat alegerile făcute de selecţionerul Antonio Conte la naţionala Italiei. Campioană europeană în 1968, Italia este în grupa E a Campionatului European, cu Belgia, Irlanda şi Suedia. Naţionala Italiei va juca pe 13 iunie cu Belgia, pe 17 iunie cu Suedia şi pe 22 iunie cu Irlanda.

Carlos Dunga, selecţionerul Braziliei, a mutat antrenamentul echipei naţionale de pe terenurile Universităţii din California după ce un individ înarmat a împuşcat o persoană în campus, apoi s-a sinucis. Brazilia se pregăteşte pentru Copa America, turneu care se va desfăşura în SUA. Naţionala Braziliei a fost nevoită să îşi mute antrenamentele la 30 de kilomteri distanţă de hotelul în care locuiesc jucătorii antrenaţi de Carlos Dunga. Un individ înarmat a pătruns în campusul Universităţii din California, baza de pregătire a brazilienilor pentru Copa America şi a împuşcat mortal o persoană, apoi s-a sinucis. Fotbaliştii echipei naţionale a Braziliei se aflau în camerele de hotel în momentul în care a avut loc incidentul.

Au mai rămas doar opt zile până la debutul oficial al României la Euro 2016, iar tricolorii se pregătesc acum să plece spre Hexagon, unde speră să fie una dintre surprizele plăcute ale turneului. Atacantul Claudiu Keşeru se numără printre cei 23 de fotbalişti păstraţi în lotul final şi spune că informaţiile publicate de anumite surse în ziua în care s-a anunţat lotul nu l-au destabilizat, fiind convins că nu va rata lotul. Atacantul lui Ludogoreţ spune însă că înţelege dezamăgirea trăită de Alex Maxim, după ce i s-a transmis că nu va face parte din lot şi speră ca această experienţă neplăcută să-l întărească pe mijlocaş.

Spaniolul Rafael Nadal, în vârstă de 29 de ani, clasat pe locul cinci în ierarhia ATP, a anunţat, miercuri, faptul că nu va putea participa la turneu de la Queens, warm-up-ul său pentru turneul de la Wimbledon, din cauza accidentării de la încheietură, care l-a forţat să abandoneze la Roland Garros. Nadal, cu 14 turnee de Mare Şlem în palmares, a declarat că riscă o leziune la ligament dacă nu se odihneşte până la Wimbledon, turneu pe care l-a câştigat de două ori. Accidentările au afectat cariera lui Nadal, care din cauza unei tendinite la genunchi a ratat turneul de la Wimbledon din 2010 şi Jocurile Olimpice 2012.

PROGNOZA METEO
2 Iunie 2016

Vremea va fi în general instabilã, iar valorile termice, în scãdere în toatã țara, se vor apropia de cele normale pentru începutul lunii iunie. Cerul va avea înnorãri temporar accentuate și se vor semnala averse, descãrcãri electrice și intensificãri de scurtã duratã ale vântului în nordul, centrul și estul țãrii și pe arii restrânse în rest. Mai ales în regiunile estice, ploile vor avea și caracter torențial, local se vor înregistra cantitãți de apã de peste 20…30 l/mp și punctiform, în Moldova, peste 50…70 l/mp. Izolat va cãdea grindinã. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 grade în nord-est și în depresiuni și 27 de grade în Lunca Dunãrii, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 10 și 16 grade.

Bucuresti

Vremea va fi în general instabilã, iar valorile termice vor marca o scãdere, devenind normale pentru aceastã perioadã din an. Cerul va avea înnorãri temporare și vor fi averse și descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 25 de grade, iar cea minimã va fi de 13…14 grade.

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>