Stiri pe scurt 14 Mai 2016

loading...

Stiri pe scur 14 Mai  2016

Radio Click Romania va ofera cele mai noi si cele mai importante Stiri pe scurt  14  Mai  din Romania si nu numai, ramaneti aproape.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 14 mai. La 14 mai 1981, Dumitru Prunariu a devenit primul şi singurul român care a zburat vreodată în spaţiul cosmic. A participat la misiunea Soiuz 40, din cadrul programului spaţial „Intercosmos” şi a petrecut în spaţiu 7 zile, 20 de ore şi 42 de minute.

Ministerul Sănătăţii a fost informat cu privire la două cazuri de copii diagnosticaţi cu sindrom hemolitic uremic (SHU) din Argeş şi Bacău. Copilul din Argeş, în vârstă de 1 an şi 8 luni este internat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” şi este supus procedurilor de dializă peritoneală. Copilul din Bacău, în vârstă de 1 an şi 2 luni se află în prezent internat la Spitalul de Pediatrie din Iaşi, nu este supus procedurilor de dializă peritoneală, dar are aplicat cateter. În ambele cazuri, DSP Argeş şi DSP Bacău au declanşat anchete epidemiologice.

Încep înscrierile pentru sesiunea specială a Bacalaureatului, care este susţinută de elevii olimpici şi absolvenţii de liceu care dau admiterea la universităţile din străinătate. Inscrierea candidaţilor va avea loc în zilele de 14 şi 15 mai, iar probele de evaluare a competenţelor se vor desfăşura în zilele de 16 şi 17 mai (evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română sau în limba maternă), 18-19 mai (evaluarea competenţelor digitale), respectiv 20-21 mai (evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională).

Aproximativ 4.000 de persoane au fost prezente la un miting aviatic organizat la Aerodromul de la Strejnic. Evenimentul a fost organizat cu prilejul împlinirii a 80 de ani de la înfiinţarea instituţiei. Spectacolul aerian a fost realizat de către 50 de piloţi, pe 30 de aparate de zbor. Din spectacol nu au lipsit acrobaţiile aeriene, zboruri în formaţie sau salturile cu paraşuta. Un paraşutist a deschis drapelul României în aer. Drapelul are 500 de metri pătraţi şi a fost confecţionat din materiale speciale, chiar de paraşutişti, în decursul a doi ani de zile.

Vicepremierul Vasile Dîncu consideră că ambiguitatea privind legislaţia administraţiei convine centralismului de la Bucureşti şi limitează puterea locală, situaţia urmând să fie rezolvată prin adoptarea, la sfârşitul lunii septembrie, a noului Cod Administrativ. Lucrul la Codul Administrativ a început în urmă cu 8 ani. A fost un proces care a stagnat mai degrabă, decât să aibă continuitate. Am constatat că ambiguitatea în ceea ce priveşte legislaţia administraţiei convine.

Poliţiştii din Bucureşti au folosit arma pentru a opri un şofer care a refuzat să răspundă la semnalele echipajului de siguranţă publică. Oamenii legii l-au urmărit însă tânărul care conducea maşina a pierdut controlul volanului şi a intrat în lacul Colentina. Profitând de întuneric, cei doi ocupanţi au reuşit să fugă. Pentru oprirea autoturismului a fost folosit armamentul din dotare, fiind trase 3 focuri de arma, in plan vertical. Ulterior, poliţiştii i-au identificat pe cei doi şi i-au dus la audieri, sâmbătă dimineaţa, fiind deschis un dosar penal pentru conducerea unui autoturism neînmatriculat şi conducere fără permis. În cursul cercetărilor poliţiştii au descoperit că cei doi sunt fraţi şi că pasagerul este minor.

Deşi schimbările care s-au produs în ultimul an pe scena politică a Europei Centrale şi de Est i-au pus pe investitori în gardă, regiunea este în continuare o destinaţie importantă pentru companii din întreaga lume. Un exemplu este grupul auto german Daimler, care va investi cel puţin 500 de milioane de euro în construirea unei fabrici de motoare pentru marca sa Mercedes-Benz în Jawor, Polonia. Lista ţărilor analizate pentru proiect a inclus Ungaria, Slovacia şi România.

Până acum, companiile din sectoarele manufacturier, media, imo­biliar şi al serviciilor financiare au ignorat tensiunile politicile şi criza constituţională din Polonia, ascensiunea extremismului în Slovacia, prăbuşirea guvernului din România şi efectele mai ample ale crizei migranţilor. Rata de creştere economică cu mult superioară mediei UE, cheltuielile în creştere ale populaţiei şi rezervele încă neexploatate de talent şi clienţi din regiune continuă să atragă companiile şi investitorii occidentali nerăbdători să câştige expunere pe o piaţă în creştere.

PlatFerma, o iniţiativă pentru agricultura viitorului, este un spaţiu online unde, aşa cum susţine Ada Ţeicu, iniţiatoarea acestui demers, oamenii pot afla cine şi unde sunt fermierii României, ce produse naturale oferă munca lor, cum au grijă de gospodăria proprie, ce îi inspiră şi ce îi motivează. Aceasta este una dintre ideile pe care se bazează iniţiativa echipei PlatFerma, formată în principal din 2 persoane, Ada şi Mădălina, care, din dorinţa de a face cunoscută munca agricolă, au pus bazele unei platforme dedicate fermierilor, pentru că fermierul de astăzi este în ton cu vremurile şi poate ajunge în casele noastre şi prin intermediul noilor tehnologii,

Cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la zborul primului român în spaţiu, Dumitru-Dorin Prunariu, va avea loc o ediţie dedicată a festivalului Astro Fest, iar Discovery Channel a lansat o campanie cu o serie de evenimente publice la care vor participa astronauţi şi experţi de prestigiu. În perioada 14-18 mai, 12 astronauţi din nouă ţări vor vizita România şi vor participa la o serie de evenimente printre care şi Astro Fest, festivalul care va avea loc pe 14 şi 15 mai la Biblioteca Naţională a României din Bucureşti, respectiv la Therme Bucureşti.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a transmis, într-un mesaj pe Facebook, un mesaj dur adresat jurnaliştilor care îi impută faptul că duce o luptă împotriva justiţiei. El subliniază că, în 2016, 100 de persoane anchetate de DNA au fost achitate, după ce au executat 3000 de zile de arest preventiv, iar procurorii şi judecătorii care au dispus arestarea preventivă a acestora ar trebui arestaţi pentru abuz de putere şi pentru că au distrus destine şi cariere.

O femeie în vârstă a decedat în noaptea în urma unei explozii produse la un bloc din Turda, judeţul Cluj, ca urmare a unei acumulări de gaz, iar o altă persoană a suferit un atac de panică, 12 locatari fiind evacuaţi. Andrei Biriş, a declarat, că accesul în bloc este interzis, o comisie a Primăriei urmând să verifice structura de rezistenţă a clădirii. Celor 12 persoane evacuate li s-a propus să fie cazate pe timpul nopţii la un liceu din oraş, dar acestea au refuzat şi au preferat să meargă la rude. Cauza exploziei urmează să fie stabilită.

România are un potenţial agricol imens, dar agricultura performantă întârzie să apară pentru că „stăm la mila Domnului”, a declarat Camelia Şucu, proprietara Pieţei de Gros Abundia din Bucureşti. Anul trecut au fost probleme cu seceta. Există o lege promulgată din noiembrie 2015 care prevede alocarea de la bugetul statului, pentru acest an, a 145 mil. euro pentru refacerea infrastructurii principale de irigaţii. Şase luni s-a stat degeaba. Din păcate, anul acesta este pierdut, cu siguranţă nu se pot vedea măsurile implementate.

În 1989 suprafaţa irigată a României era de 3,2 mil. de hectare, faţa de 145.000 de hectare irigate la sfârşitul anului 2014, lipsa unui sistem eficient de irigare fiind unul din principalele motive pentru rezultatele slabe din producţia agricolă anuală, deoarece agricultură românească este încă prea dependentă de condiţiile meteorologice. Doar în jur de 11% din terenurile agricole din România sunt înscrise în cadastru, din 14,6 mil. de hectare cât reprezintă suprafaţa agricolă a României. Până în 2020, România are termen limită să înscrie toate trenurile agricole în cadastru pentru că altfel fermierii riscă să-şi piardă subvenţiile, plăţile urmând să fie efectuate numai pe baza identificării cadastrale a terenurilor.

Angajatorii din industriel îşi trimit în general angajaţii la cursuri în situaţia în care apar problemele în producţie, când în anumite zone devin necompetitivi sau când vor să aplice un sistem nou de gestiune a producţiei, fiind mai puţini interesaţi de astfel de traininguri în perioade de boom. În majoritatea cazurilor, decizia de a implementa o schimbare într-o companie de producţie, ceea ce atrage după sine şi decizia de a pregăti angajaţii, pleacă tot de la ideea de îmbunătăţire a performanţei în comparaţie cu competitorii sau cu anii trecuţi.

Între 19 şi 22 mai, Super, festivalul de filme făcute de adolescenţi, prezintă, la ediţia a 4-a, proiecţii de film la Cinema Elvira Popescu, o expoziţie de artă făcută de liceeni la Plant-up şi petreceri şi concerte la Green Hours. Chiar dacă în festival vor fi prezentate lucrări făcute de adolescenţi, este aşteptat oricine, indiferent de vârstă!

Mai devreme decât în alţi ani, renumitele cireşe din localitatea Păuleşti, judeţul Prahova, au început să apară la margine de drum. Localnicii îşi vând fructele de mai, pe tarabe improvizate, în faţa curţilor, şi nu puţini sunt şoferii care preferă să tragă pe dreapta şi să cumpere un kilogram. Printre cei care au oprit să guste din cireşele de mai se numără şi o familie stabilită în Dubai. Cei doi, Mariam şi Bassam Nassar, îşi petrec vacanţa în România. Spun că sunt îndrăgostiţi de peisajele ţării noastre, iar la Păuleşti au oprit să cumpere cireşe, dar mai ales să le fotografieze. Nu oricum însă, ci în pom.

Anul acesta, Israelul este invitatul de onoare al Salonului Internaţional de Carte Bookfest. Cu două săptămâni înainte de sosirea la Bucureşti, invitaţii de onoare ai ediţiei de anul acesta ai Bookfest au mărturisit organizatorilor care sunt gândurile cu care vin în România. Reuniţi sub motto-ul Never Stop Dreaming, 6 autori, nume de primă mărime ale pieţei de carte din Israel, vin la Bookfest 2016: Zeruya Shalev, Fania Oz-Salzberger, Meir Shalev, Dror Mishani, Rony Oren şi Gil Hovav, pentru a se întâlni cu cititorii în cadrul celor aproape 30 de evenimente care vor avea loc la standul ţării invitate.

Zeruya Shalev, cea mai cunoscută scriitoare israeliană de astăzi, ale cărei cărţi,extrem de bine primite atât de critci, cât şi de cititori, au fost traduse în limba română la Editura Polirom, ne-a mărturisit nerăbdarea de a-şi revedea cititorii: „Sunt la a treia mea vizită în România, am mai vizitat Bucureştiul în 2006 şi în 2013. Sunt fericită că mai recentă carte a mea, Fărâme de viaţă, a fost tradusă şi, mai ales, sunt fericită ştiind că mă voi întâlni din nou cu dragii mei cititori, care mă însoţesc de atâţia ani.”

Agenţia americană pentru Imigraţie şi Vămi (ICE) va efectua operaţiuni, în perioada mai-iunie, pentru identificarea şi deportarea imigranţilor din America Centrală aflaţi ilegal în Statele Unite. Vor fi deportaţi în primul rând mame şi copii care deja au primit decizii judiciare definitive că trebuie să părăsească Statele Unite. Administraţia Barack Obama a iniţiat o serie de acţiuni pentru deportarea imigranţilor provenind din state central-americane aflaţi în ilegalitate pe teritoriul Statelor Unite.

Un centru de informare al României va fi înfiinţat în oraşul Bălţi, din Republica Moldova, acesta având ca scop promovarea limbii române în regiune, prin sprijinirea unor programe de perfecţionare, ateliere în domeniul istoriei, geografiei şi civilizaţiei, dar şi sesiuni privind Uniunea Europeană. Dotarea acestuia va fi realizată din bugetul Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, iar accesul va fi gratuit pentru toţi cei interesaţi de activităţile desfăşurate de viitorul Centru de Informare al României din Bălţi.

Cel puţin trei agenţi de poliţie au fost ucişi într-un atentat sinucigaş atribuit talibanilor comis sâmbătă în provincia afgană Helmand. Atentatul a vizat o secţie de poliţie din districtul Nad Ali, situat în provincia Helmand, în sudul Afganistanului. Qari Yusouf Ahmadi, un purtător de cuvânt al talibanilor, a revendicat atentatul sinucigaş. Insurgenţii talibani afgani comit frecvent atentate în sud-estul Afganistanului.

O pasageră a căzut de la bordul unui vas de croazieră, în Golful Mexic, fiind căutată de câteva ore de echipaje ale Pazei de Coastă americane. Potrivit membrilor echipajului, există o înregistrare video care surprinde momentul în care femeia din Texas a căzut de la bordul vasului de croazieră. Incidentul a avut loc la zece ore după ce nava părăsise portul american Galveston pentru o croazieră de patru zile în Cozumel, Mexic. Femeia este căutată în apele Golfului Mexic de echipaje ale Pazei de Coastă americane.

Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a decretat starea de urgenţă din cauza unor presupuse comploturi atribuite Statelor Unite şi unei ţări din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) în scopul înlăturării regimului de la Caracas. Nicolas Maduro nu a oferit detalii despre presupusele comploturi, decretând starea de urgenţă pentru 60 de zile. Precedenta stare de urgenţă, aplicată în regiuni ale Venezuelei situate în apropierea frontierei cu Columbia, a implicat suspendarea garanţiilor constituţionale în acele zone. Oficiali din cadrul serviciilor americane de informaţii au exprimat preocupare în legătură cu situaţia politică şi economică din Venezuela, sugerând că Administraţia Nicolas Maduro nu îşi va duce la final mandatul.

SPORT

Rapid a intrat pe teren, la meciul cu Dacia Brila, cu tricourile inscripţionate cu Azuga Waters pentru că, potrivit informaţiilor ProSport, contractul de publicitate a fost semnat din nou săptămâna trecută, dar nu de administratorul special, aşa cum ar fi fost normal, ci de administratorul judiciar Aurel Brihac. Rapid a jucat în ultimele etape din Liga 2 pe datorie, împrumutată de portalul bilete.ro, după ce patronul Valerii Moraru n-a mai dat bani nici măcar pentru baremul arbitrilor.

Cheltuielile cu organizarea meciurilor de acasă se ridică la circa 30.000 de lei de etapă, bani pe care clubul îi scoate aproape din piatră seacă. Mare parte din sumă vine, de fiecare dată, de la bilete.ro, achitarea datoriei făcându-se, după meciuri, din încasările pe bilete şi din vânzările reuşite de Fan Shop. În acest moment, Rapid supravieţuieşte în competiţie, literalmente, mulţumită suporterilor. Inclusiv partida de astăzi, cu Dacia Brăila, care începe la ora 13.00 şi contează pentru etapa a 7-a din play-off, se va juca pe datorie.

Irina Begu (35 WTA) a reuşit performanţa carierei prin calificarea în prima semifinală de turneu Premier 5, la Roma, iar sâmbătă încearcă să obţină şi victoria carierei. Românca se duelează cu cea mai mare jucătoare din ultimul deceniu, Serena Williams (1 WTA), pentru un loc în finala turneului dotat cu 2,4 milioane de dolari. Irina nu a mai jucat până acum cu Serena, exprimându-şi entuziasmul atunci când a aflat că o va întâlni în sfârşit pe americancă.

Şumudică negociază cu Levski Sofia pentru preluarea echipei din sezonul următor, informează prea bulgară. Tehnicianul Astrei se află pe lista posibililor înlocuitori ai lui Stoycho Stoev, antrenor de care Levski se desparte pe cale amiabilă. Antrenorul campioanei a fost contactat deja de oficialii bulgari, dar Şumudică a ezitat să ofere un răspuns clar şi ferm. Şumudică are de ispăşit o suspendare de două luni, începând cu data de 8 iulie, şi aşteaptă să fie clarificată această situaţie. Dacă va avea dreptul de a sta pe bancă în preliminariile UEFA Champions League, Şumudică ar fi tentat să rămână la Giurgiu pentru a continua munca depusă la Astra în ultima perioadă.

Sportiva din Rusia, în vârstă de 28 de ani, a fost suspendată provizoriu de Federaţia Internaţională de Tenis, după ce la un control antidoping realizat în timpul Australian Open a fost depistată pozitiv cu meldonium, un medicament inclus pe lista produselor interzise la 1 ianuarie 2016. Aflaţi în plin scandal de dopaj, ruşii speră ca Maria Şarapova să primească dreptul de a participa la turneul de tenis din cadrul Jocurilor Olimpice de la Rio. În 2012, Maria Şarapova a cucerit argintul la Jocurile Olimpice de la Londra.

Arsenal Londra a pregătit o ofertă pentru atacantul argentinian al echipei SSC Napoli, Gonzalo Higuain. Arsenal vrea să îi găsească înlocuitor lui Danny Welbeck, fotbalist care va sta departe de terenul de fotbal pentru următoarele 9 luni. Danny Wellbeck a suferit o operaţie la genunchi şi va reveni abia în luna februarie a anului 2017. Până atunci, oficialii echipei Arsenal Londra şi-au îndreptat atenţia către atacantul echipei SSC Napoli, argentinianul Gonzalo Higuain, jucător pe care Arsene Wenger l-a dorit la gruparea londoneză şi în urmă cu 3 ani.

CSKA Moscova şi Fenerbahce Istanbul îşi vor disputa în acest an trofeul Euroligii de baschet masculin. Cele două formaţii s-au calificat, vineri seara, în marea finală a turneului Final 4, care se dispută în Berlin. CSKA Moscova a învins Lokomotiv Kuban cu 88-81 în prima semifinală, la capătul unui meci în care francezul Nando De Colo a fost briliant, cu 30 de puncte realizate.

El a fost desemnat şi MVP-ul sezonului în Euroleague. Formaţia din capitala Rusiei a luat o opţiune importantă de calificare încă după primul sfert, câştigat cu 23-12. De atunci, Lok. Kuban nu s-a mai apropiat niciodată la mai mult de 4 puncte de adversari, la mijlocul sfertului doi, 23-19. CSKA a avut un parcurs fără greşeală, iar prezenţa în finală a fost asigurată fără emoţii, după un sezon aproape perfect.

Plamen Iliev şi Michael Ngadeu (foto principal) au şanse mici de a mai continua la FC Botoşani şi în sezonul viitor. Oficialii clubului au declarat că au primit oferte concrete pentru cei doi fotbalişti, dar nu vor fi cedaţi până la finalul acestui campionat din care au mai rămas de disputat patru etape. În plus, Valeriu Iftime, finanţatorul clubului FC Botoşani, a declarat că din ce în ce mai mulţi impresari şi chiar conducători de cluburi s-au arătat interesaţi de argentinianul Gonzalo Cabrera (foto mic). Potrivit Transfermark.com, Michael Ngadeu este cotat la 550.000 de euro, iar Plamen Iliev şi Gonzalo Cabrera au o cotă de 600.000 de euro.

Novak Djokovic (1 ATP) domină categoric rivalitatea cu Rafael Nadal (Spania, 5 ATP), sârbul câştigând vineri al 7-lea meci consecutiv contra spaniolului. Djokovic l-a învins pe Nadal în sferturile de finală ale turneului Masters de la Roma (Italia), cu scorul de 7-5, 7-6(4), scorul general al meciurilor directe dintre cei doi devenind 26-23 în favoarea lui Nole.

Supremaţia lui Novak Djokovic în circuitul mondial nu mai ţine cont de suprafaţă. Supranumit „Regele zgurii”, Rafael Nadal nu-i mai poate opune rezistenţă rivalului său nici măcar pe suprafaţa preferată. Djokovic a avut emoţii mai mari doar în manşa secundă, în care a salvat nu mai puţin de 5 mingi de set. Liderul mondial nu a avut probleme însă în tie-break, reuşind să îşi adjudece al 15-lea set consecutiv contra lui Nadal în circuit şi inclusiv meciul, scor 7-5, 7-6(4).

Paris Saint Germaine se va despărţi în această vară de Zlatan Ibrahimovic, iar şeicii din capitala Franţei nu pierd prea mult timp şi caută deja înlocuitor pentru starul suedez. Omul identificat drept cea mai bună variantă pentru înlocuirea golgheterului din acest sezon este Antoine Griezmann, atacantul de 25 de ani al lui Atletico Madrid. După un sezon excelent în care a ajuns alături de echipa lui Simeone în finala Ligii, francezul a intrat în vizorul mai multor cluburi mari, iar preţul său a crescut. L’Equipe scrie că PSG nu are şanse prea mari să-i convingă pe Ronaldo sau Neymar să vină la Paris, de aceea campioana ultimelor patru sezoane din Ligue 1 pregăteşte 70 de milioane de euro pentru goleadorul lui Atletico.

CS Universitatea Craiova joacă luni, de la ora 20:30, în epilogul etapei a 11-a a play-out-ului Ligii 1, în deplasare, cu FC Botoşani. Antrenorul oltenilor, Daniel Mogoşanu, spune că va fi un meci dificil, deoarece moldovenii joacă foarte bine acasă, iar Craiova are multe probleme de lot, nici tradiţia confruntărilor directe nefiind favorabilă oaspeţilor, care au pierdut de fiecare dată la Botoşani. Mogoşanu are probleme în defensivă, Iliev, Dumitraş şi Acka fiind accidentaţi, Kay, trimis la echipa a doua, iar lui Izvoranu i s-a reziliat recent contractul.

Pablo Osvaldo, atacantul născut în Argentina, dar care a jucat pentru naţionala de fotbal Italiei, se va despărţi de Boca Juniors în urma comportamentului inadecvat pe care l-a avut pe perioada contractului cu gruparea antrenată de Guillermo Barros Schelotto. Oficialii echipei Boca Juniors au anunţat că îi vor rezilia contractul atacantului Pablo Osvaldo după ce fotbalistul a pozat nud şi a postat fotografiile pe o reţea de socializare, dar şi din cauza deselor escapade nocturne pe care acesta le-a avut de când a semnat cu gruparea argentiniană.

CSM CSU Oradea şi BC Mureş îşi vor disputa în acest an titlul de campioană în Liga Naţională de baschet masculin, după ce în semifinalele play-off au câştigat cu acelaşi scor seriile cu adversarii avuţi în faţă, 3-1 cu „U” BT Cluj, respectiv 3-1 cu Steaua. Primul meci al finalei se va disputa teoretic la sfârşitul săptămânii viitoare, titlul urmând să fie decis după sistemul cel mai bun din 5 meciuri.

Pentru CSM CSU Oradea, victoria în faţa „U” BT Cluj a fost o revanşă, după ce echipa lui Marcel Ţenter reuşise luna trecută să câştige Cupa României chiar în fieful bihorenilor. Acum, a venit rândul trupei lui Cristian Achim să se califice în finala Ligii Naţionale, după un meci susţinut pe terenul formaţiei din Cluj, în faţa a aproximativ 6.000 de spectatori, un adevărat record pentru un joc sportiv în întrecerea internă.

Kosovo a devenit al 210-lea membru al FIFA cu 141 de voturi în favoare şi 23 de voturi împotrivă, în timp ce Gibraltar a primit 172 de voturi pro şi 12 contra. FIFA a anunţat că Gibraltar şi Kosovo pot juca în preliminariile Campionatului Mondial din 2018, competiţie care va avea loc în Rusia. Recunoscut de UEFA, Kosovo depusese încă de pe 15 martie documentaţia necesară pentru a deveni şi membru cu drepturi depline al FIFA. Serbia este cel mai mare contestatar al deciziei anunţate de FIFA.

Vicepreşedintele Federaţiei de Fotbal din Serbia a anunţat că oficialii forul de la Belgrad nu sunt de acord nici cu decizia ca statul Kosovo să fie recunoscut de UEFA şi că vor face plângere la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. UEFA tebuie să găsească o modalitate pentru a evita meciurile dintre Kosovo şi echipele din fostul spaţiu iugoslav, în special partidele cu Serbia, care pretinde în continuare suveranitate asupra teritoriului.

Perechea formată din româncele Irina Begu şi Monica Niculescu a câştigat, meciul cu dublul Timea Babos/Yaroslava Shvedova (Ungaria/Kazahstan), scor 7-6 (4), 6-3, în sferturile de finală ale turneului de tenis de la Roma, disputat pe zgură şi dotat cu premii de 2.399.000 euro. Meciul a durat o oră şi 30 de minute. Pe durata partidei, dublul Begu/Niculescu a servit 4 aşi şi a comis 2 duble greşeli. Româncele şi-au pierdut de trei ori serviciul şi au reuşit 4 game-uri pe serviciul adversarelor. Pentru accederea în turul următor la Roma, Irina şi Monica şi-au asigurat 350 de puncte în clasamentul WTA şi un cec în valoare de 30.920 de euro.

PROGNOZA METEO
14 Mai 2016

Vremea va în general instabilã în vestul, centrul și nordul țãrii, unde, valorile termice diurne vor marca o scãdere, fațã de cele din ziua precedentã. Instabilitatea atmosfericã se va manifesta prin înnorãri, temporar accentuate, ploi cu caracter de aversã și descãrcãri electrice. Cu precãdere în zonele montane, local, cantitãțile de apã vor depãși 15 l/mp. În restul teritoriului, cerul va fi variabil cu înnorãri trecãtoare, iar astfel de fenomene, pe arii restrânse, mai ales în orele serii și în prima parte a nopții. Vor fi condiții de grindinã. Vântul va sufla slab și moderat cu unele intensificãri în centru și sud-est, dar mai ales la munte și de scurtã duratã, în timpul ploilor și în celelalte regiuni.Temperaturile maxime vor avea valori de la 15…16 grade în dealurile Crișanei, nord-estul Transilvaniei și Maramures, pânã la 27 de grade în sudul Munteniei și partea continentalã a Dobrogei, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 și 16 grade.

Bucuresti

Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri și condiții de ploaie slabã, spre searã și în primele ore ale nopții. Vântul va sufla moderat – ziua și în general slab, noaptea. Temperatura maximã va fi de 25…26 de grade, iar cea minimã de 10…13 grade.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *