Breaking News
loading...

Stiri pe scurt 12 Februarie 2016

Stiri pe scurt  12  Februarie  2016

Radio Click Romania va ofera cele mai noi si cele mai importante Stiri pe scurt   12  Februarie   din Romania si nu numai, ramaneti aproape.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 12 februarie. În 1804, a murit filozoful german Immanuel Kant, considerat unul din cei mai mari filozofi din istoria culturii apusene. Prin fundamentarea idealismului critic, a exercitat o enormă influenţă asupra dezvoltării filozofiei în timpurile moderne. Una dintre lucrările cele mai importante ale lui Kant, care cuprinde întreg spectrul filozofiei sale, o constituie „Critica raţiunii pure” (Kritik der reinen Vernuft, 1781), opera sa capitală, în care cercetează bazele procesului de cunoaştere. (n. 22 aprilie 1724).

Parlamentarii vor ca Guvernul să finanţeze construirea a 544 de noi creşe, potrivit unui proiect de lege aflat în dezbatere publică la Senat care prevede că acestea vor fi înfiinţate în fiecare localitate urbană de peste 10.000 de locuitori fără a se ţine cont de numărul celor existente deja. Aleşii vor ca Guvernul asigure fondurile pentru construirea, organizarea şi funcţionarea creşelor de la bugetul de stat, prin Inspectoratele şcolare judeţene. Proiectul va începe în 2017 şi se va termina 2021, prevede propunerea legislativă, aflată în procedură de urgenţă.

Aproape două sute de persoane au ajuns, anul trecut, în unităţile de primiri urgenţe din judeţul Timiş după ce au consumat droguri, printre ele aflându-se şi copii de 9 sau 10 ani, numărul pacienţilor fiind aproape dublu faţă de anii precendenţi. Directorul Centrului Antidrog Timişoara, Mihaela Tomiţă, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, că numărul persoanelor care au ajuns, anul trecut, la unităţile de primiri urgenţe din judeţul Timiş în urma consumului de droguri a fost de 187, cu 82 mai multe faţă de anul anterior şi dublu faţă de anul 2012. Cel mai consumat drog în Timiş este canabis-ul, urmat de etnobotanice.

Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat Parchetului de pe lângă ÎCCJ să aplice unitar legea, iar eliberările condiţionate să se facă doar după ce condamnaţii achită prejudiciul. Direcţia Naţională Anticorupţie solicită ca eliberările condiţionate să nu se mai facă dacă persoana condamnată nu a achitat întreg prejudiciul din dosar.

Tribunalul Hunedoara decide astăzi dacă acceptă cererea de eliberare formulată de recidivistul care a agresat o salvamontistă într-un bar din staţiunea montană Straja. Constantin Sorin Palesică a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, sub acuzaţia de lovire şi alte violenţe. Înainte de a fi arestat, recidivistul a spus că regretă gestul violent, dar că era beat şi că nu a intrat în bar cu scopul de a o lovi pe salvamontistă.

Bacteria E.coli face ravagii în rândul nou născuţilor din România. Mai sunt internaţi 11 copii în Capitală, iar 4 dintre ei fac în continuare dializă din cauza insuficienţei renale,o complicaţie extrem de gravă, apărută în urmă infectării cu bacteria E-coli. Tot astăzi vor fi gata şi primele rezultate de laborator. În ultimele 24 de ore, părinţii şi-au adus speriaţi copiii la spital. Aşa au fost descoperite alte 13 cazuri pentru care medicii din Argeş au decis internarea de urgenţă şi investigarea amănunţită.

Poliţiştii au ridicat de la Spitalul „Marie Curie” documente care-i vizează pe cei 11 copii transferaţi din Argeş, dar şi foaia de observaţie a bebeluşului decedat. În plus au fost cerute documente de la Agenţia de Mediu, DSP Argeş, Apele Române şi trei mari distribuitori de apă. Intre timp, numărul copiilor transferaţi din Argeş a crescut la 16. Încă un bebeluş cu infecţia rotavirus a fost adus în ultimele 24 de ore la Spitalul Matei Balş.

Produsul Intern Brut (PIB) a crescut anul trecut cu 3,7% faţă de 2014, după ce în ultimul trimestru a consemnat un avans de 3,7% pe serie brută şi de 3,8% pe serie ajustată comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent şi de 1,1% faţă de precedentele trei luni. Pe serie brută, PIB-ul României a consemnat în trimestrul al patrulea din 2015 o creştere cu 3,7% faţă de trimestrul similar al anului precedent, acelaşi avans fiind consemnat pe întreg anul. Ca serie ajustată sezonier, creşterea economică s-a plasat în ultimul trimestru la 1,1% faţă de trimestrul anterior, iar comparativ cu acelaşi trimestru din 2014 a fost de 3,8%.

Michael O’Leary, CEO al Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa, va veni marţi la Bucureşti unde va susţine o conferinţă de presă. Executivul se întoarce în România după mai bine de 25 de ani de la ultima vizită şi cel mai probabil va anunţa planuri de expansiune pe piaţa locală. El spunea la finalul anului trecut într-un interviu acordat presei locale la Dublin, unde se află sediul central al Ryanair, că estimează un număr de 10 milioane de pasageri în România în cinci ani. De asemenea, el spunea că vrea să deschidă 4-5 baze în România şi să introducă zboruri de pe 10-12 aeroporturi locale.

Ministerul Economiei pregăteşte un fond de investiţii pentru românii din diaspora care vor să îşi îi deschidă o afacere în România. La fiecare leu investit, cei care lucrează în străinătate primesc un leu de la statul român. Sumele ar putea ajunge până la 50.000 de lei şi ar fi nerambursabili. Granturile se vor alocă doar pentru cei care au firme şi vin cu acte justificative pentru cheltuielile efectuate, informează surse guvernamentale. Cei aproape 50.000 de studenţi români aflaţi la studii în străinătate se pot înscrie din această vară, să facă practică în consulatele şi ambasadele României din lume.

CNA a amendat Antena Stars cu 30.000 de lei din cauza încălcării dreptului la propria imagine şi la viaţă privată în cadrul mai multor emisiuni ale televiziunii, membrii Consiliului referindu-se în special la „Agentul VIP”, în care a fost abordat subiectul vieţii sexuale a Simonei Halep. „Star magazin”, „Star matinal” şi „Agentul VIP” au încălcat articolele 3(1) din Legea audiovizualului şi 32(2) şi 33(1,3) din Codul de reglementare a conţinutului, referitoare la dreptul la viaţă privată.

Circa 7.000 de români îşi vor petrece în acest an vacanţa în Malta, cu 2.000 mai mulţi decât în 2015, sejururi pentru care vor cheltui 2,5 milioane euro, în urcare cu 10%, fiind o destinaţie mai sigură decât Tunisia, Egipt sau Turcia. Touroperator asigură 80% din traficul de turişti din România către Malta. Farrugia a menţionat că atentatele care au afectat în ultimele luni Turcia şi nordul Africii, precum şi conflictul din Orient îi determină pe români să renunţe la vacanţele pe plajele întinse de la Marea Egee, în favoarea destinaţiilor malteze cu parfum de istorie, din Mediterana.

La Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) au fost comunicate, în săptămâna 1 – 7 februarie, opt decese datorate virusului gripal AH1 şi a infecţiilor respiratorii severe. Acestea s-au înregistrat fie la vârste extreme (copil în vârstă de o lună), fie la persoane care aveau condiţii medicale pre-existente şi care nu erau vaccinate gripal. Activitatea gripală evoluează cu intensitate medie, în focare locale (Bucureşti), dar sunt şi cazuri sporadice în unele judeţe, morbiditatea prin infecţii respiratorii acute fiind mai crescută decât în săptămâna precedentă, dar încadrându-se în intervalul aşteptat.

Volumul lucrărilor de construcţii a crescut anul trecut cu 10,4%, ca serie brută, pe seama volumelor mai mari cu 20% la construcţiile inginereşti şi cu 1,1% la clădirile nerezidenţiale, în timp ce construcţiile de locuinţe şi-au redus volumul cu 5,8%. Pe elemente de structură s-au înregistrat volume mai mari cu 31,8% la lucrările de reparaţii capitale, cu 13,3% la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente şi cu 5,2% la lucrările de construcţii noi.

Poliţistul local Gheorghe Barbu, lovit în timp ce încerca să aplaneze un conflict pe o stradă din Drobeta Turnu Severin, a murit la Spitalul Judeţean Dolj. Agentul Gheorghe Barbu a intrat de trei ori în stop cardio-respirator şi, deşi doctorii au încercat să-l resusciteze, nu a mai putut fi salvat.

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a consemnat anul trecut o creştere cu 4,1%, ca serie brută, datorită avansului de 17,4% la comerţul echipamentului informatic şi de telecomunicaţii şi de 13,5% la cel nespecializat. Comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii a înregistrat o creştere cu 12,1%, vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun cu 6,5%, iar comerţul cu ridicata specializat al altor produse a urcat cu 1,4%,

Producătorul celui mai în vogă serial al momentului a făcut publice, pe pagina oficială, imagini din cel mai nou sezon Game of Thrones care este aşteptat să apară în luna aprilie a acestui an. Fanii Game of Thrones aşteaptă cu sufletul la gură veşti despre noul sezon al serialului, asta după ce ultimul episod a fost unul şocant pentru toată lumea. Unul dintre personajele principale, Jon Snow, interpretat de actorul Kit Harigton, a fost înjunghiat de subalternii săi din Rondul de Noapte.

Harrison Ford a dat în judecată Foodles Production, compania care a produs filmul „Războiul Stelelor: Trezirea Forţei”, al VII-lea episod al seriei, pentru un accident suferit pe platourile de filmare ale peliculei, în urma căruia actorul şi-a rupt piciorul. După accident, Harrison Ford a fost transportat cu o aeronavă la spital pentru a fi operat. În urma unei investigaţii, Comisia pentru Sănătate şi Siguranţă a declarat că există suficiente probe referitoare la accidentul care i-a provocat lui Harrison Ford răni grave, pentru a lansa patru capete de acuzare referitoare la încălcarea deliberată a prevederilor de siguranţă şi sănătate.

Marco Tempest este cunoscut la nivel mondial ca fiind primul tehno-iluzionist din istorie care poate să îmbine magia şi tehnologia într-o artă desăvârşită. A ajuns cunoscut printr-un filmuleţ în care a folosit trei telefoane iPhone sincronizate perfect pentru a genera o serie de iluzii optice, în timp ce, pe fundal, se auzea povestea acestui nou tip de iluzionism. În 2016 Tempest a arătat întregii lumi printr-un video, ultimul şi cel mai provocator proiect al său cu drone. Numărul se numeşte „Drone Magic” iar Tempest s-a ajutat de 24 de drone ce par a fi controlate de mişcările sale pentru a imita zborul păsarilor.

Compania Disney plănuieşte să realizeze o adaptare muzicală pusă în scenă pe Broadway pentru „Regatul de gheaţă/ Frozen”, în primăvara anului 2018. Acesta va fi al nouălea musical şi al zecelea show pe care Disney îl va prezenta pe Broadway. „Regatul de gheaţă/ Frozen” a avut premiera în noiembrie 2013 şi este unul dintre cele mai de succes filme de animaţie din toate timpurile, cu încasări de peste un miliard de dolari la nivel mondial.

Trei persoane au murit în Venezuela din cauza complicaţiilor apărute pe fondul infectării cu virusul Zika. În Venezuela au fost înregistrate 5.221 de cazuri posibile de infectare cu virusul Zika „între 5 noiembrie, când a fost depistată prezenţa acestui virusl la nivel mondial şi 8 februarie”. Maduro a dat asigurări că Venezuela dispune de medicamentele necesare pentru tratarea simptomelor. El a mulţumit Indiei, Cubei, CHinei, Iranului şi Braziliei pentru furnizarea „ajutorului necesar pentru ca medicamentele care tratează simptomele provocate de virusul Zika să se găsească şi în Venezuela”.

Un bărbat de 20 de ani a fost înjunghiat cu lovituri de cuţit, în oraşul Marsilia, în sudul Franţei. Bărbatul a fost înjunghiat de mai multe ori cu lovituri de cuţit la nivelul toracelui şi abdomenului. Incidentul a avut loc în zona Les Flamants, din Marsilia, în jurul orei locale 06.20. Bărbatul a fost transportat de urgenţă la spital. Autorităţile locale au deschis o anchetă pentru a investiga incidentul.

Un cutremur cu magnitudinea de 6,6 grade a avut loc vineri în estul Indoneziei. Seismul a fost confirmat de Institutul american de geofizică (USGH) în regiunea Jawa. Agenţia americană de seismologie a situat epicentrul între două insule situate la 3 kilometri sud-est de localitatea Andekantor din Indonezia. Nicio alertă de tsunami nu a fost declanşată deocamdată.

Circa 470.000 de sirieni au murit în războiul din ţară care durează de aproape cinci ani, iar 45% dintre locuitori şi-au părăsit locuinţele. În total, 11,5% dintre locuitorii sirieni au murit sau au fost răniţi în timpul conflictului armat din ţară care a izbucnit în martie 2011. ONU anunţa în urmă cu 18 luni că peste 250.000 de persoane muriseră până la acea vreme în Siria, după care a încetat să mai colecteze date despre situaţia deceselor din ţară.

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, va obţine cel mai probabil un al doilea mandat în fruntea FMI, după ce până la încheierea termenului limită nu a fost înregistrată o altă candidatură. Mandatul actual al lui Lagarde se încheie la 5 iulie, iar consiliul director al Fondului, care reprezintă cele 188 de ţări membre, vrea să încheie procesul de selectare a unui nou şef cât mai cuând posibil.

Sute de şcoli au fost distruse în timpul conflictului militar din estul Ucrainei, inclusiv multe instituţii de învăţământ folosite în scopuri militare în timpul conflictului. Bilanţul conflictului din estul Ucrainei, izbucnit în martie 2014, este, de peste 9.000 de morţi.

Marile puteri, printre care SUA şi Rusia, au convenit asupra planului de încetare a conflictului armat în Siria şi să ofere acces transporturilor umanitare în oraşele aflate sub asediu, pentru reluarea negocierilor de pace de la Geneva dintre Guvernul sirian şi opoziţie. Planul agreat la Munchen nu asigură însă încetarea completă a conflictului armat din Siria, şi nici a bombardamentelor efectuate de Rusia. La o conferinţă de presă, secretarul american de Stat John Kerry a precizat că acordul stabilit în urma întâlnirii de la Munchen este doar unul agreat pe hârtie, care trebuie să-şi dovedească valabilitatea pe teren.

Gruparea teroristă Stat Islamic a utilizat de mai multe ori arme chimice pe câmpul de lupta şi poate produce cantităţi mici de clor şi gaz muştar. CIA crede că SI are capacitatea de a fabrică cantităţi mici de clor şi gaz muştar. Întrebat dacă jihadiştii pot să exporte aceste produse chimice în afară Irakului sau Siriei, şeful CIA a răspuns: „De aceea, este foarte important să fie tăiate rutele de transport şi contrabandă folosite”.

Premierul Poloniei, Beata Szydlo, aflată în vizită în Berlin, a solicitat „un viraj” în politica Angelei Merkel, cancelarul Germaniei, privind gestionarea crizei imigranţilor. Întrebată despre politicile lui Merkel în privinţa crizei imigranţilor, premierul polonez a taxat greşelile cancelarului german. „Trebuie să admitem, au fost comise greşeli”, a acuzat Beata Szydlo. „Situaţia de la frontierele exterioare ala Uniunii Europene este incontrolabilă”, a subliniat premierul Poloniei, adăugând că „avem nevoie azi de noi soluţii”.

Papa Francisc şi Patriarhul Kiril al Rusiei se întâlnesc astăzi pe teren neutru, în Cuba, ţară majoritar catolică, dar până nu de mult aflată sub influenţa Moscovei. Cei doi mari lideri ai bisericii creştine vor avea o întâlnire de aproximativ două ore, faţă în faţă, pe aeroportul din Havana.

SPORT

Liderii Peluzei Nord vor decide în această seară dacă vor reveni la meciurile echipei antrenate de Laurenţiu Reghecampf: Revenirea lui Laurenţiu Reghecampf pe banca campioanei din ultimele trei sezoane s-a produs, la nivel declarativ, cu două obiective importante. Antrenorul şi-a propus să obţină reaprinderea discuţiilor pentru revenirea echipei în Complexul Sportiv Steaua şi să medieze relaţia cu suporterii, astfel încât galeriile să se întoarcă în peluză. Dacă revenirea în Ghencea este imposibilă pe termen scurt din pricina paşilor legali ce trebuie urmaţi, dar şi pentru că stadionul va intra într-un proces de modernizare pentru Euro 2020, discuţiile cu suporterii există, iar aceştia sunt aproape de a lua o decizie.

Lotul echipei CSM Bucureşti pentru sezonul 2016-2017 începe să prindă contur. Deocamdată, campioana României a reuşit să prelungească angajamentele unor jucătoare cheie din actualul lot. După ce la începutul săptămânii a anunţat noi contracte cu Oana Manea şi Jelena Grubisic, CSMB a venit cu „artileria grea”. Isabelle Gullden, Linnea Torstensson şi Carmen Martin vor juca şi în sezonul următor la clubul din Capitală. Dacă la aceste nume sunt adăugate Aurelia Brădeanu, Line Jorgensen, Iulia Curea şi Cristina Vărzaru, aflate sub contract, atunci se poate spune că formaţia bucureşteană va avea o bază solidă şi pentru sezonul următor.

Laurenţiu Reghecampf a realizat o campanie spectaculoasă de transferuri în perioada de iarnă, dar este conştient că Steaua are nevoie şi de suporteri pentru a putea câştiga titlul. Antrenorul roş-albaştrilor, declara că se fac eforturi pentru ca Steaua să revină în Ghencea, iar astăzi a postat pe contul său de Facebook un mesaj prin care încearcă să grăbească luarea unei decizii.

Fotbalul din China devine tot mai puternic, iar iarna lui 2016 a adus mutări importante pe piaţa transferurilor, după ce mai mulţi jucători importanţi din Europa au semnat cu grupări din prima ligă chineză. Clubul lui Dan Petrescu, Jiangsu Suning, a stabilit recordul iernii în materie de transferuri, cheltuind 85 de milioane de euro pentru brazilienii Ramires (Chelsea) şi Alex Teixeira (Şahtior), în timp ce câştigătoarea Ligii Campionilor Asiei, Guangzhou Evergrande, l-a achiziţionat pe columbianul Jackson Martinez cu 45 de milioane de euro, de la Atletico Madrid.

Adrian Mutu (37de ani) a abordat într-un interviu pentru siteul LPF o serie de teme esenţiale ale carierei sale. Între subiectele dezbătute de atacantul de la ASA Târgu Mureş a fost inclus şi cel al grupului select de fotbalişti care i-au marcat cariera. Jucătorul român cu cele mai multe goluri în Serie A a dezvăluit pentru sursa citată şi ce va face după ce îşi va încheia cariera. „Ştiţi că este o dorinţă a mea de a mă face antrenor, după ce închei cariera de fotbalist.

Mă duc la cursuri, dau examene, ca toată lumea. Dar, în primul rând, mai vreau să joc. Până în vară sau poate după o nouă experienţă în India, unde mi-a plăcut să evoluez. Încerc să învăţ, să prind de la fiecare antrenor cu care mă antrenez, iar atunci când va fi timpul voi aplica propria filosofie, cum văd eu fotbalul. Dacă în trecut, întrebam antrenorii lucruri referitoare la joc, acum mă interesez de abordarea psihologică, de motivarea jucătorilor. Nu mă gândesc la o carieră de conducere, conducător de club, vreau să rămân în teren, îmi place să fiu cu echipa. Îmi place prea mult fotbalul, vreau să stau cât mai mult aproape de acest sport”.

Marius Şumudică este anchetat de Comisia de Disciplină a FRF pentru că ar fi pariat, dar oficialii Astrei sunt liniştiţi şi consideră că antrenorul nu va primi o sancţiune prea drastică. Dacă va fi găsit vinovat, Marius Şumudică riscă o suspendare de doi ani şi o amendă pe măsură. Antrenorul Astrei este anchetat pentru că ar fi pariat pe meciuri din Liga 1, partide din UEFA Champions League şi pe meciuri ale echipelor naţionale de juniori ale României.

În primul meci oficial din 2016, CS Universitatea Craiova întâlneşte Petrolul, duminică, de la ora 14, pe stadionul “Extensiv”. Noul director tehnic al oltenilor, Daniel Mogoşanu, este convins că echipa se va prezenta bine la debutul oficial în 2016 şi se va impune în faţa Petrolului, echipă care a schimbat mulţi jucători în pauza competiţională: “Venim după o perioadă delicată ca rezultate, nu am mai câştigat de cinci meciuri şi am ratat obiectivul, purtăm povara unor nerealizări, aşa că este o mare presiune asupra noastră.

Meciul cu Petrolul va fi unul cu încărcătură, dar sunt convins că ne vom prezenta bine şi vom câştiga. Chiar dacă se află pe ultimul loc, nu trebuie să subestimăm Petrolul, fiindcă nu mai este echipa de până acum. Au schimbat mult la nivelul lotului, au mai multă calitate, dar probabil suferă la capitolul omogenitate, iar noi trebuie să profităm de acest lucru”.

Monica Roşu, dublă campioană olimpică la Atena 2004, a vorbit despre miile de ore de muncă din spatele performanţelor, săriturile care au făcut-o celebră şi viaţa de după încheierea activităţii sportive. Momentul de vârf al carierei sale l-au constituit JO 2004. A făcut parte din echipa României care a reuşit să îşi apere titlul olimpic, la o diferenţă de aproape un punct faţă de următoarea clasată. Monica a fost cea mai puternică sportivă la sărituri, reuşind să câştige medalia de aur în finalele pe aparate, la o diferenţă de aproape două zecimi faţă de ocupanta locului doi, având cele mai dificile sărituri din competiţie. A participat şi la Campionatele Europene de Gimnastică din 2004 unde a câştigat medalia de aur la sărituri.

Partida care va deschide prima etapă a Ligii 1 din 2016, jocul ASA Tg. Mureş – Pandurii Tg. Jiu, aduce faţă în faţă doi antrenori care s-au contrat dur în trecut. Dincolo de confruntarea de pe teren între cei 22 de fotbalişti pe care Petre Grigoraş şi Edi Iordănescu îi vor trimite din primul minut, ochii microbiştilor sunt aţintiţi şi pe felul în care vor relaţiona antrenorii. Disputa între aceştia a fost aprinsă la finalul sezonului trecut, atunci când Iordănescu junior a fost criticat pentru declaraţiile făcute.

HCM Baia Mare a plecat în Franţa pentru partida de duminică (ora 20:00) cu Fleury Loiret, din cadrul Grupei 1 a Ligii Campionilor. Echipa pregătită de Aurelian Roşca a plecat cu 2 zile mai devreme, un semnal evident că are planuri mari. Cu un succes la Orleans, HCM îşi asigură în mare măsură calificarea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, pentru al doilea an consecutiv.

HCM se află într-o formă sportivă foarte bună în această perioadă, fiind una din puţinele echipe din Europa care n-au pierdut niciun joc în 2016. În Liga Campionilor, doar Rostov şi Gyor se mai pot lăuda cu o asemenea performanţă. Fetele lui Aurelian Roşca au trecut şi peste problemele financiare din această perioadă şi sunt hotărâte să-şi continue parcursul fără greşeală în Franţa.

Football Leaks a dezvăluit în ultima perioadă detalii confidenţiale din contractele unor jucători de top precum De Gea, Bale sau Ozil, iar aceste „scurgeri” de informaţii nu sunt pe placul unui dintre cei mai puternici impresari ai momentului. Jorge Mendes, care îi reprezintă pe Cristiano Ronaldo, Di Maria, James Rodriguez, De Gea sau Jose Mourinho, a cerut sprijin din partea unei companii specializată pe spionaj industrial şi tehnologic.

Bourceanu şi Pîrvulescu vor fi amendaţi de club după ce au petrecut alături de Pepe şi de trupa acestuia. Antrenorul Stelei, Laurenţiu Reghecampf, a declarat că jucătorii vor primi doar o amendă, alte sancţiuni nefiind luate în calcul. Escapda celor doi a ieşit la iveală după ce chiar Pepe a postat pe contul său de Facebook imagini de la petrecere. Ulterior, Pepe a şters postarea.

Naţionala de rugby a României va întâlni sâmbătă, 13 februarie, Spania, în cel de-al doilea meci al Cupei Europene a Naţiunilor. Meciul are loc la Madrid, de la ora 17:00 (ora României) . Staff-ul tehnic al echipei, format din Lynn Howells, Marius Tincu şi Rob Moffat, a stabilit echipa care va intra pe teren. Faţă de echipa care a întâlnit pe 6 februarie Portugalia, la Cluj, s-au produs cinci modificări în Primul XV. În prima linie a revenit Otar Turashvili, alături de un pilier debutant Paul Rusu, căpitanul Mihai Macovei s-a întors în linia a treia, iar Tudorel Bratu începe partida ca mijlocaş la grămadă, el urmând să facă pereche la mijloc cu Florin Vlaicu. Pe treisferturi s-a produs o singură modificare, Adrian Apostol i-a luat locul lui Mădălin Lemnaru, la aripă.

Oficialii clubului West Ham United i-au mărit salariul internaţionalului francez, Dimitri Payet (28 de ani), iar acesta a devenit cel mai bine plătit fotbalist din istoria clubului. Payet a semnat un nou contract cu West Ham United şi va încasa aproximativ 160.000 de euro pe săptămână. Oferta cuprinde un salariu de 87.000 pe lună, 32.000 pe meci jucat, dar şi 1,3 milioane de euro la semnătură. Mijlocaşul francez a impresionat încă de la primele sale apariţii în tricoul lui West Ham. Evoluţiile sale au atras atenţia chinezilor de la Shanghai Shengua, care-i ofereau francezului 170.000 de euro pe săptămână, dar West Ham şi-a asigurat serviciile sale.

Situaţie incredibilă în Premier League. Leicester conduce clasamentul primei ligi din Anglia, cu 53 de puncte, la cinci puncte distanţă de Tottenham, dar jucătorii lui Ranieri nu vor primi nicio primă dacă vor câştiga titlul. Conducerea lui Leicester nu a luat în considerare posibilitatea ca echipa să câştige campionatul şi în consecinţă nu au stabilit bonusuri pentru un asemenea obiectiv. Şefii lui Leicester au impus, la începutul stagiunii, un singur obiectiv: salvarea de la retrogradare. Singurul bonus stipulat este de 6,5 milioane de lire sterline pentru întreg lotul dacă echipa se va clasa pe locul 12.

PROGNOZA METEO
12 Februarie 2016

Regimul termic va fi caracterizat de valori mai ridicate decât cele climatologic specifice perioadei. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 și 12 grade, iar cele minime, se vor situa, în general, între -6 și 4 grade. Ziua cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare în sud-estul țãrii, unde pe arii restrânse va ploua slab. Seara și noaptea, nebulozitatea se va accentua treptat în toate regiunile și va ploua în vest, în sud-vest și izolat în rest. La munte, local, vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificãri, mai ales în a doua parte a intervalului, în Banat și în zona montanã. Izolat, vor fi condiții de ceațã.

Bucuresti

Valorile termice se vor situa peste cele normale la aceastã datã, astfel cã maxima se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar minima va fi de 1…2 grade. Cerul va avea înnorãri temporare ziua și va fi mai mult noros noaptea, când trecãtor va ploua slab. Vântul va sufla slab pânã la moderat.

About Kiss

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*