Breaking News
loading...

Stiri pe scurt 12 Decembrie 2016

Stiri pe scurt 12 Decembrie 2016

Radio Click Romania va ofera cele mai noi si cele mai importante Stiri pe scurt  12  Decembrie  din Romania si nu numai, ramaneti aproape.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 12 decembrie. În 1983, a încetat din viaţă Amza Pellea, actor de teatru şi film. A fost interpretul lui Nea Mărin, dar şi al lui Decebal şi Mihai Viteazul. A câştigat în 1977 premiul de interpretare masculină, cel mai bun actor, la Festivalul Internaţional de Film de la Moscova, pentru rolul din filmul Osânda, unde a jucat alături de Gheorghe Dinică şi Ernest Maftei, într-o ecranizare de Sergiu Nicolaescu.

BEC a centralizat peste 80% din voturi, numărătoarea de până acum arătând că la Camera Deputaţilor PSD a obţinut 45,26% din voturi, PNL 19,99%, USR 9,13%, UDMR 6,26%, ALDE 5,58% şi PMP 5,23%, în timp ce la Senat PSD are 45,43% voturi, PNL 20,34%, USR 9,18%, UDMR 6,33%, ALDE 5,99 şi PMP 5,52%. În Capitală, PSD s-a clasat pe prima poziţie cu 38,2%, USR a obţinut 25% din voturi, iar PNL doar 11,9%. Partidul condus de Traian Băsescu a obţinut 7,17%, ALDE- 6,20, în timp ce independenţii Elena Udrea, Remus Cernea sau Teodor Paleologu nu au obţinut suficiente voturi pentru un mandat de parlamentar.

PSD va avea, în Capitală, potrivit raportărilor parţiale ale BEC, 11 deputaţi, respectiv Gabriel Petrea, Carmen-Ileana Moldovan, Georgian Pop, Oana-Consuela Florea, Mihăiţă Vîrză, Adriana-Diana Tuşa, Dumitru Chiriţă, Beatrice Tudor, Liviu-Ioan-Adrian Pleşoianu, Mirela Furtună şi Petre-Florin Manole şi patru senatori, din totalul de 42 de parlamentari, pe locul doi clasându-se USR, cu trei senatori şi şapte deputaţi, respectiv Nicuşor Dan, Cristian Ghinea, Cristian Gabriel Seidler, Oana Mioara Bâzgan-Gayral, Matei Adrian Dobrovie, Claudiu Iulius Gavril Năsui şi Cristina Mădălina Prună. Liberalii au asigurate, până la ora redactării acestei ştiri, trei mandate de deputaţi, pentru Adriana Săftoiu, Eugen Nicolăescu şi Ovidiu Raeţchi.

PMP va avea minim doi deputaţi, Valeriu Steriu şi Eugen Tomac, iar ALDE un deputat, respectiv Daniel Constantin. Diferenţa de 5 mandate de deputat de Bucureşti vor fi atribuite în urma redistribuirii. La Senat, PSD va avea minim 4 mandate, care vor fi ocupate de Ecaterina Andronescu, Nicolae Şerban, Robert Cazanciuc şi Mihnea Costoiu, iar USR cel puţin trei mandate – Vlad Alexandrescu, Cristian Ghica şi Florina Raluca Presadă. Senatori de Bucureşti vor fi Traian Băsescu, din partea PMP, dar şi Leon Dănăilă, din partea PNL. Restul de trei mandate rămase neocupate vor fi atribuite prin redistribuire.

Theodor Paleologu, candidatul independent care a primit cele mai multe voturi în Bucureşti, fără însă a obţine un mandat, că electoratul de dreapta nu a ieşit la vot, fiind dezamăgit de PNL, afirmând că întrega conducere PNL trebuie să demisioneze. Theodor Paleologu a afirmat că, în cazul său, a fost vorba şi despre o lipsă de cunoaştere, precizând că a cheltuit foarte puţini bani în campania electorală. Candidatul independent a susţinut că actuala lege electorală avantajează partidele politice, afirmând că PSD nu are niciun interes să schimbe această lege. Paleologu a spus că electoratul a fost “pesimist” şi lipsit de încredere, adăugând că alegerile de anul acesta au semânat cu cele din anul 2000 când au fost, de asemenea, două partide care s-au „agăţat de un tehnocrat”.

Elena Udrea, candidat independent la alegerile parlamentare, nu a reuşit să întrunească pragul minim de voturi pentru a obţine un nou mandat de deputat, aceasta precizând că cel mai probabil Liviu Dragnea va fi premier al României.Întrebată de jurnalişti dacă este frustrant să vadă un premier condamnat în condiţiile în care ea nu a obţinut un mandat de parlamentar din cauza problemelor cu legea, Elena Udrea a răspuns: „Dacă a fost votat, asta este. Electoratul a votat. Nu poţi să-i reproşezi electoratului nimic. Şi nu doar că a votat. Cred că s-a votat cum nu s-a mai votat, cred, din 2000. Aşa un vot masiv pentru PSD, pentru un partid şi s-au bătut în toată ţara aproape. Şi scorul mic al PNL-ului…Deci, dacă aşa a votat electoratul eu nu cred că noi avem ce să spunem. Evident (electoratul n.r.) n-a fost interesat de mesajul acesta cu justiţia care s-a tot dat şi cu penalii. Au votat PSD fără să-i intereseze lucrul acesta. Probabil că şi societatea trebuie să înceapă să priveasca altfel clasa politica”.

Liderii liberali au evitat să dea ochii cu presa în cursul zilei de duminică la sediul central, iar după ora 21 au refuzat să accepte realitatea din exit poll-uri. Dacă în prima parte a zilei liberalii a fost optimişti văzând numărul mare de alegători care au mers la urne în mediul urban, începând cu ora 12:00 atmosfera în partid s-a tensionat de la oră la oră. Fostul lider al vechiului PD-L Vasile Blaga a putut fi văzut intrând în sediul din Modrogan în jurul ore 13:00 şi părăsindu-l câteva ore mai târziu. Preşedintele PNL, Alina Gorghiu, şi secretarul general al partidului, Ilie Bolojan, au ajuns la sediul PNL în jurul orei 15:00, când surse din PNL declarau că partidul va obţine în cel mai bun caz un scor de aproximativ 25%.

Surse din PNL au declarat că în cursul după-amiezii liderii din teritoriu şi de la nivel central se vor reuni în şedinţă la sediul PNL pentru a discuta care sunt paşii pe care partidul îi va face, conducerea formaţiunii urmând să rămână în funcţie până la congres. Liberalii din teritoriu şi cei de la centru se vor reuni la sediul din Modrogan, precizând că este posibil ca Alina Gorghiu să nu îşi dea demisia aşa cum a susţinut că va face dacă PNL nu va intra la guvernare.În partid sunt nemulţumiri legate de primarii care nu s-au mobilizat pentru a-i susţine pe noii candidaţi, putând fi identificate mai multe voci care spun fie că ar trebui să aibă loc o reorganizare a partidului, fie că Alina Gorghiu ar trebui să îşi asume eşecul alegerilor parlamentare şi să demisioneze. Alina Gorghiu ar fi discutat cu mai mulţi lideri din teritoriu, iar aceştia i-ar fi spus să nu îşi dea demisia, potrivit unor surse din aripa vechiului PNL.

PNL a câştigat alegerile în judeţul Alba la diferenţă foarte mică de PSD, însă social-democraţii au câştigat mai multe voturi pe oraşe şi municipii, chiar şi în Alba Iulia, unde primarul liberal Mircea Hava conduce de peste 20 de ani. PSD a câştigat alegerile la Iaşi obţinând atât pentru Senat, cât şi pentru Camera Deputaţilor peste 48 la sută din voturi, iar liberalii au primit doar 19, respectiv 20 la sută din voturi. La Senat, PSD a obţinut 48,42 la sută, PNL – 19,4 la sută, USR – 10,62 la sută, PMP – 6,51 la sută şi ALDE – 5,97 la sută. La Camera Deputaţilor, PSD are 48,51 la sută, PNL – 20,03 la sută, USR – 9,72 la sută, PMP – 6,59 la sută şi ALDE – 5,44 la sută.

PSD a obţinut, în judeţul Maramureş, peste 50 la sută atât la Camera Deputaţilor cât şi la senat, câştigând patru din cele zece mandate de parlamentari, arată rezultatele finale furnizate de Biroul Electoral Judeţean. Judeţul Maramureş ocupă ultimul loc în ţară în ceea ce priveşte prezenţa la urne, aici exprimându-şi opţiunile electorale, din 429.314 de alegători doar 135.258, reprezentând 31.65 la sută. Tot în Maramureş, peste 7.000 de voturi au fost anulate. La Camera Deputaţilor cele mai multe voturi le-a obţinut PSD – 41,58 la sută, urmat de PNL cu 21,62 la sută, PMP cu 8,25 la sută, USR cu 7,36 la sută şi UDMR cu 6,72 la sută.

Biroul Electoral Judeţean Braşov a centralizat toate voturile alegătorilor din judeţ, iar PSD a obţinut peste 35% atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat, depăşind astfel PNL pentru prima dată după 26 de ani. Potrivit BEJ Braşov, care a centralizat toate datele de la cele 447 de secţii din judeţ, la Camera Deputaţilor PSD a obţinut 36,71% (71.162 voturi), PNL – 21,01% (40.738 voturi), USR – 13,93% (27.016 voturi), UDMR – 6,10% (11.825 voturi) şi ALDE – 5,93% (11.507 voturi). La Senat, PSD a câştigat alegerile cu 35,58% (72.846 voturi) urmat de PNL – 21,84% (42.342 voturi), USR – 14,79% (28.664 voturi), UDMR – 6,18% (11.983 voturi) şi ALDE – 6,24% (12.096 voturi).

Biroul Electoral Judeţean Constanţa a anunţat, la ora 10.00, rezultatele parţiale după numărarea voturilor de la 341 de secţii din cele 556 din judeţ, iar potrivit acestora PSD a primit la Constanţa de două ori mai multe voturi decât PNL, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astfel, PSD a obţinut, la Camera Deputaţilor, 41,33 la sută din voturi, urmat de PNL – 20,08 la sută şi USR – 10,77 la sută. Au mai trecut pragul electoral PMP – 9,76 la sută şi ALDE – 5,47 la sută, în timp ce PRU a primit numai 2,89 la sută. Situaţia este asemănătoare şi la Senat, unde PSD are 41,86 la sută din voturile constănţenilor, în timp ce PNL a obţinut 22,45 la sută, iar USR – 10,68 la sută. Ultimele locuri sunt ocupate tot de PMP – 9,65 la sută şi ALDE – 5,26 la sută, în timp ce PRU nu a trecut pragul electoral, primind numai 3,12 la sută din voturi.

După centralizarea voturilor de către Biroul Electoral Judeţean Bistriţa-Năsăud, pentru Camera Deputaţilor cele mai multe voturi le-a obţinut Partidul Social Democrat – 45,5% -, urmat de Partidul Naţional Liberal cu 24,3%, Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor cu 8,9%, Uniunea Salvaţi România cu 5,4%, Uniunea Democrată Maghiară din România cu 4,7% şi Partidul Mişcarea Populară cu 4,7%. Pentru Camera Deputaţilor, în urma centralizării voturilor, mandate pline vor obţine doar candidaţii PSD – două mandate – şi PNL – un mandat, din cele cinci repartizate judeţului Bistriţa-Năsăud, celelalte două urmând să fie stabilite prin redistribuire. Pentru Senat numărul total al voturilor valabil exprimate este de 93.162, din care PSD de a reuşit să obţină 45,5%, Partidul Naţional Liberal – 24,7%, Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor 9,5%, Uniunea Salvaţi România 5,3%, UDMR 4,7%, iar Partidul Mişcarea Populară 4,6%.

În urma numărătorii paralele efectuate de reprezentanţii PSD, în judeţul Sibiu PNL a obţinut aproape 40 de procente, în vreme ce ALDE şi PMP nu au reuşit să adune nici cinci la sută din voturi. În judeţul Sibiu, la Camera Deputaţilor au fost 135.047 de voturi valabil exprimate, iar pentru PNL au votat 53.379 de persoane, ceea ce reprezintă 39,53%. PSD a fost votat de 38.078 sibieni, ceea ce reprezintă 28,20 la sută, în vreme ce USR a primit 18.911 voturi, ceea ce reprezintă 14 la sută. PMP a fost votat de 5.436 de persoane – 4,03%, iar ALDE a luat 4.995 de voturi – 3,70%. Situaţia este aproape identică la Senat, unde, potrivit numărătorii paralele a PSD, au fost 135.366 de voturi valabil exprimate, din care pentru PNL au fost 53.861 de voturi (39,79%), pentru PSD – 37.256 de voturi (27,52%), pentru USR – 19.032 de voturi (14,06%). ALDE şi PMP au, potrivit numărătorii paralele a PSD, sub cinci procente şi la Senat: pentru PMP au votat 5.830 sibieni (4,31%), iar ALDE de 5.639 de persoane (4.17%).

Corpul de control al Prim-ministrului a efectuat un control la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, în urma căruia a constatat existenţa unor poziţii dominante în furnizarea de programe, dar şi o mai mare permisivitate în ceea ce priveşte îndeplinirea unor condiţii de către parteneri. Au fost identificate programe de perfecţionare diferite în acelaşi interval de timp, cu acelaşi formator, dar în locaţii diferite, fapt fizic imposibil, precum şi cazuri în care acelaşi partener de formare a organizat programe de perfecţionare diferite, cu formatori diferiţi, dar în aceeaşi perioadă şi locaţie, şi în aceste situaţii punându-se sub semnul întrebării realitatea realizării cursurilor în cauză.

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunţă că în ziua alegerilor au fost înregistrate 473 de sesizări privind posibile încălcări ale legii electorale, cu peste 22% mai puţine decât la alegerile parlamentare din data de 9 decembrie 2012. Prefecţii, subprefecţii şi peste 65.000 de poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră şi angajaţi ai altor structuri MAI au asigurat măsurile necesare care au avut ca scop buna desfăşurare a procesului electoral.

Medicul Burnei ar fi mascat mita cerută de la părinţi în contracte de donaţii iar pe unii copii i-ar fi operat pentru afecţiuni inexistente în realitate, el şi familia sa primind chiar şi deplasări în străinătate de la firma care îi furniza proteze neomologate. În referatul prin care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au cerut arestarea medicului Gheorghe Burnei se notează că în biroul acestuia de la spitalul Marie Curie au fost găsite, şi ridicate sumele de 13.343 de lei, 5015 de euro şi 750 de dolari, bani ce ar fi fost primiţi de la părinţii copiilor operaţi, drept mită.

Anchetatorii susţin că la dosar există numeroase declaraţii de martori, înregistrări ambientale dar şi înscrisuri care ar proba infracţiunile în cazul medicului. Aceştia descriu „modul de operare” şi vorbesc despre experimente făcute pe copii, despre copii care erau întorşi de la operaţii pentru a crea presiune iar astfel părinţii să plătească. Procurorii susţin că medicul Gheorghe Burnei îi convingea pe părinţi de dificultatea obţinerii protezelor şi le impunea să le cumpere, pe cheltuiala lor, de la o firmă apropiată lui, „amenintându-i că nu le va opera copilul dacă nu se conformează”. Asta în condiţiile în care acele dispozitive ar fi putut fi obţinute gratuit de spital. Astfel, susţine Parchetul, Gheorghe Burnei ar fi obţinut beneficii de la patronul respectivei firme.

Poliţia de Frontieră a informat, luni, că , la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, pe sensul de intrare în ţară, s-a prezentat un cetăţean polonez, la volanul unui autocamion înmatriculat în Polonia. La controlul efectuat asupra automarfarului, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascuns pe suportul roţilor de rezervă, un bărbat. Persoana în cauză, care nu deţinea documente de identitate, a fost condusă la sediul punctului pentru cercetări, ocazie cu care aceasta a declarat că este cetăţean afgan, se numeşte T. I. şi are 17 de ani. Conducătorul auto a declarat că nu are cunoştinţă despre faptul că sub camion se afla ascunsă o persoană. Conform protocolului româno-bulgar, cetăţeanul afgan, şoferul polonez şi camionul au fost preluaţi de poliţiştii de frontieră bulgari, în vederea continuării cercetărilor.

Un accident a avut loc, între un autobuz şi un tramvai, la intersecţia Bulevardului Mihai Bravu cu Baba Novac, în urma impactului tramvaiul ieşind de pe şine. Călătorii din ambele vehicule au coborât, circulaţia tramvaielor fiind blocată în zonă. La faţa locului au intervenit forţele ISU, două echipaje SUMRD şi Poliţia Rutieră. Patru persoane au fost rănite, una dintre victime refuzând să meargă la spital. Autorităţile intervin pentru a identifica şi alte posibile persoane rănite. Potrivit primelor informaţii, tramvaiul ar fi pătruns în intersecţie la culoarea roşie a semaforului.

Tânărul de 18 ani, fiu al unui ofiţer SRI, ucis în propriul apartament, a fost omorât cu un cuţit pe care chiar el îl cumpărase la începutul lunii octombrie, dintr-un magazin specializat. Procurorii spun că au fost audiate şi intervievate aproape 400 de persoane „aflate în anturajul lărgit al victimei, precum şi alţi martori, fapt ce a permis refacerea în detaliu a traseului parcurs de victimă în intervalul critic”. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi anunţă, de asemenea, că există mai multe versiuni de anchetă şi că „cea mai solidă ipoteză de lucru care este conturată în acest moment al cercetărilor aşteaptă să fie validată de coroborarea probelor ştiinţifice aflate încă în lucru”.

Procurorii ieşeni care se ocupă de cazul tânărului de 18 ani, fiu al unui ofiţer SRI, declarau, în urmă cu aproape o lună, că nu există semne că uşa apartamentului ar fi fost forţată şi că au deja un cerc de suspecţi. Anchetatorii stabiliseră, după ce au verificat camerele de supraveghere din oraş, că, în ziua crimei, băiatul de 18 ani a plecat de acasă spre Piaţa Unirii, aşa cum făcea în fiecare dimineaţă, pentru a merge la şcoală. Însă în loc să ia un tramvai spre Copou, acolo unde este liceul la care învaţă, tânărul a luat un mijloc de transport în comun înapoi spre casă. Necropsia a arătat că băiatul avea o singură leziune în spate, o plagă tăiată, provocată prin lovitura unui cuţit.

Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au depistat, şase cetăţeni sirieni, irakieni şi iranieni care au încercat să iasă ilegal din ţară, ascunşi într-un spaţiu special amenajat într-o camionetă. La P.T.F Nădlac-Nagylak s-a prezentat, la ieşirea din ţară, cetăţeanul bulgar Stefan D., în vârstă de 49 de ani, conducând o autoutilitară înmatriculată în Bulgaria. Poliţiştii de frontieră au găsit, în compartimentul marfă, un spaţiu special amenajat între saşiu şi podea. Astfel, după înlăturarea podelei improvizate, în interior au fost descoperite ascunse şase persoane, cinci bărbaţi şi o femeie.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Siria, Irak şi Iran, cu vârste cuprinse între 15 şi 30 ani. Migranţii au declarat că doreau să ajungă într-un stat din Spaţiul Schengen şi au recurs la această metodă deoarece nu îndeplineau condiţiile legale pentru trecerea frontierei. Poliţiştii de frontieră au întocmit migranţilor acte de urmărire penală pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar şoferului bulgar pentru trafic de migranţi.

La invitaţia Parlamentului Republicii Moldova, Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta, Custodele Coroanei, şi Principele Radu se află astăzi la Chişinău, unde sărbătoresc jubileul de 150 de ani de la fondarea Casei Regale. Prima parte a serii va cuprinde un spectacol de gală în care vor evolua Orchestra Prezidenţială, Orchestra Simfonică a Moldovei, Capela Corală “Doina” şi Corul de copii “Vocile Moldovei”, alături de eminenţi muzicieni şi tinere talente. La dorinţa Preşedintelul Parlamentului şi a Familiei Regale, spectacolul va aduna fonduri pentru reparaţia sălii de festivităţi a Liceului de Muzică “Ciprian Porumbescu”.

A doua parte a serii va cuprinde o recepţie oficială, în care Familia Regală se va întâlni cu autorităţile Republicii Moldova şi cu personalităţile prezente la festivitate. Cu această ocazie, Custodele Coroanei va oferi Parlamentului Republicii Moldova un tablou istoric, reprezentând pe Regele Ferdinand I în timpul Primului Război Mondial. Sărbătoarea de la Chişinău încheie anul jubiliar 2016, în care s-au aniversat 150 de ani de la fondarea Casei Regale şi de la punerea bazelor Statului român modern, prin promulgarea Constituţiei din 1866. Anul regal 2016 a început la Bucureşti, a continuat la Castelul Peleş pe 10 mai, a cuprins evenimente şi sărbătoriri în multe oraşe ale ţării, precum şi în Madrid, Londra, Düsseldorf şi la Domeniul Regal Balcic.

Donald Trump a pus la îndoială poziţia tradiţională a Statelor Unite faţă de politica „o singură China” în lipsa unor concesii din partea Beijingului, inclusiv în ceea ce priveşte comerţul. Analiştii consultaţi de agenţia de ştiri Reuters sunt de părere că declaraţia lui Trump riscă să antagonizeze şi mai mult Beijingul şi ar putea chiar duce la o confruntare militară cu China. Beijingul nu a comentat încă declaraţiile preşedintelui-ales.

Recent, preşedintele-ales al Statelor Unite, Donald Trump, a discutat prin telefon cu liderul Taiwanului, Tsai Ing-wen, o manevră care a atras reacţia vehementă a Chinei. Este prima dată în ultimii 37 de ani când un preşedinte american discută direct cu preşedintele Taiwanului. Taiwanul susţine că este independent, dar China consideră că teritoriul îi aparţine. Donald Trump a explicat prin Twitter că liderul de la Taipei a iniţiat conversaţia. Ulterior, Guvernul de la Beijing a intensificat tonul, avertizând că nu va tolera iniţierea unor relaţii formale între Statele Unite şi Taiwan.

Şoimii Libertăţii Kurdistanului (TAK), o gruparea disidentă a mişcării separatiste Partidul Muncitorilor din Kurdistan, a revendicat atentatul de la istanbul, soldat cu 38 de morţi şi peste 160 de răniţi. Gruparea a mai revendicat şi alte atacuri teroriste comise în Turcia în cursul acestui an. Oficiali au spus că două explozii, una probabil cu un vehicul-capcană şi alta comisă de un terorist sinucigaş, au vizat agenţii de poliţie. Martori au declarat iniţial că două vehicule-capcană au explodat în apropierea stadionului.

Ministerul de Interne a confirmat ulterior că au fost două explozii, dintre care cel puţin una a fost comisă de un terorist sinucigaş, în zona Parcului Macka, situat în apropierea stadionului. La două ore după ce fanii au părăsit stadionul echipei Beşiktaş, martorii au auzit schimburi de focuri. În urma atacului, care nu a fost deocamdată revendicat, zece persoane au fost arestate. Anterior, vicepremierul turc Numan Kurtulmus a declarat că primele date indică că militanţii Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) ar fi responsabili pentru atentatul de la Istanbul, adăugând că ancheta este în curs de desfăşurare.

Săptămâna trecută, fostul premier al Noii Zeelande, John Key, a anunţat că demisionează, invocând motive familiale, după ce 8 ani s-a aflat la cârma unuia dintre cele mai populare guverne. Bill English, liderul Partidului Naţional, a fost învestit în funcţia de premier al ţării, în urma demisiei predecesorului său, John Key. Paula Bennett, ministrul Serviciilor de Stat, a fost numită adjunctul acestuia. English, în vîrstă de 54 de ani, a declarat că este ”încântat” să preia postul de premier. John Key şi-a condus partidul de centru-dreapta spre trei victorii succesive la alegerile parlamentare, însă a declarat că nu va mai fi prezent la alegerile din 2017. Acesta a invocat motive familiale, declarând că funcţia de premier cere mari sacrificii „din partea celor care îmi sunt apropiaţi”. Key a catalogat decizia de a demisiona drept ”cea mai grea”, adăugând că nu ştie ce va face pe viitor.

Rezultatele alegerilor din Transnistria. Secţiile de votare au fost închise la ora locală 20:00. Conform unor surse, până la ora 18:00 au votat 55.35% dintre alegătorii înscrişi pe liste. Pentru validarea scrutinului este obligatorie o prezenţă la vot de cel puţin 25% din cele 413.000 de persoane care locuiesc în Transinistria şi au drept de vot. Pentru funcţia de preşedinte au candidat şase persoane, printre care şi actualul lider al administraţiei de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk şi preşedintele Sovietului Suprem, legislativului transnistrean, Vadim Krasnoselski. Cei doi sunt favoriţi ai scrutinului prezidenţial.

Uniunea Europeană şi Cuba au semnat un acord de normalizare a relaţiilor, după mai mulţi ani de negocieri dificile, îngreunate de poziţia UE în legătură cu situaţia drepturilor omului în statul din Marea Caraibilor. Cuba era singura ţară din America Latină cu care UE încă nu semnase un acord de „dialog şi cooperare”, ce se referă la chestiuni precum comerţul, drepturile omului şi migraţia. Noul acord a fost semnat la Bruxelles de ministrul cubanez de Externe, Bruno Rodriguez Parrilla, Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Federica Mogherini, şi reprezentanţi ai celor 28 de state ale Blocului comunitar.

Preşedintele statului Venezuela, Nicolas Maduro, a anunţat că va retrage din circulaţie cele mai valoroase bancnote, cele de 100 de bolivari, şi le va înlocui cu monede în maximum 72 de ore. Preşedintele speră astfel să oprească contrabanda şi penuria de alimente şi alte produse. Preşedintele Nicolas Maduro spune că bandele care operează în zonele de frontieră nu vor avea timp să repatrieze bancnotele. Criticii au atacat decizia luată de preşedinte, argumentând că este o încercare disperată a acestuia de a face faţă crizei economice.

Christine Lagarde, directoarea Fondului Monetar Internaţional, va fi judecată luni în cazul rolului pe care l-a avut în plăţi ilegale în valoare de 400 de milioane de euro făcute către omul de afaceri francez Bernard Tapie. Cazul datează de acum aproape 20 de ani, când Christine Lagarde era ministru al Economiei în Administraţia preşedintelui Nicolas Sarkozy. Lagarde neagă acuzaţiile aduse, declarând că a acţionat în interesul statului. În cazul în care va fi găsită vinovată, Lagarde riscă să primească o pedeapsă de un an de închisoare şi o amendă de 15.000 de euro.

SPORT

Astra a oferit una dintre cele mai mari surprize ale acestei ediţii de Europa League şi s-a calificat în primăvara europeană. Date fiind condiţiile de la Giurgiu, performanţa reuşită de Şumudică şi de elevii săi este una cu adevărat extraordinară. Astra se va afla în urne la tragerea la sorţi pentru 16-imile Europa League, tragere la sorţi ce va avea loc astăzi, cu începere de la ora 14:00. Giurgiuvenii nu se vor afla însă în urna capilor de serie, ceea ce înseamnă că vor avea parte de un adversar extrem de dificil în faza eliminatorie a competiţiei. Meciurile din 16-imile Europa League se vor disputa în sistem tur-retur, partidele urmând a avea loc pe 16 februarie, respectiv 23 februarie. Capii de serie vor juca a doua manşă pe teren propriu.

Lumea judoului se pregăteşte de o săptămână fierbinte. Miercuri, pe 14 decembrie, este convocată o Adunare Generală extraordinară, cerută de 99 de structuri afiliate la FRJ, prin care se doreşte acordarea unui vot de neîncredere actualei conduceri federale. Dacă moţiunea trece, întregul Comitet Director este demis, inclusiv preşedintele, iar în termen de 30 de zile ar trebui să aibă loc o Adunare Generală de alegeri, conform statutului FRJ. Între timp, din câte se pare, preşedintele Florin Lascău deja s-a retras.

Dacă moţiunea nu trece, atunci unul dintre vicepreşedinţi va conduce fedaraţia până în aprilie 2017, când erau oricum programate alegeri generale. Înaintea acestei săptămâni decisive, Marius Vizer, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo, omul care a susţinut judoul românesc mai mult decât a făcut-o oricine, a trimis o scrisoare deschisă familiei judoului românesc.

Mesajul e construit pe câţiva piloni puternici, meniţi să susţină o stare de normalitate într-un sport care a adus României medalii şi a făcut un bun PR ţării pe toate meridianele: chemarea la unitate, renunţarea la interesele de grup în beneficiul judoului, dar… şi atenţionarea din final: „sper să aveţi maturitatea şi înţelepciunea să puneţi pe prim plan interesele FRJ şi nu ale unor persoane individuale sau unor grupuri de interese… În aceste condiţii, voi fi în continuare trup şi suflet alături de judoul românesc”.

Tragerea la sorţi pentru optimile UEFA Champions League se va desfăşura astăzi, la Nyon. UEFA a format două grupe: în prima se află câştigătoarele grupelor, iar în cea de-a doua au fost repartizate formaţiile care au încheiat pe locul secund. Nu se vor putea întâlni două formaţii din aceeaşi ţară sau două echipe care au făcut din aceeaşi grupă. Echipele care au fost câştigătoare de grupe vor juca meciurile tur din optimi (14/15 şi 21/22 februarie) în deplasare, iar returul se va disputa în datele de 7/8 şi 14/15 martie.

Fostul mare jucător al Stelei, Basarab Nică „Nottingham Forest” Panduru, în prezent analist la DolceSport, a comentat eşecul Stelei, 0-1 cu Astra, în deplasare, într-un meci din etapa a 20-a a Ligii 1. Reşiţeanul susţine că schimbările dese efectuate de antrenorul Laurenţiu Reghecampf împrăştie confuzie în rândul jucătorilor. Enache este folosit fundaş dreapta, dar este vina lui că este folosit fundaş dreapta? Uită-te de unde pleacă Enache cu Budescu, iar Budescu ajunge la minge. Enache nici nu mai poate sa fugă, nu credeam niciodată aşa ceva, şi au plecat de la centrul terenului amândoi.

TVR, canalul care transmite Campionatul European de handbal din Suedia, a oferit aseară, în emsiunea dedicată partidei România – Ungaria 29-21, imagini de senzaţie din vestiarul trupei lui Martin Ambros, la finele încleştării cu selecţionata lui Kim Rasmussen. Imaginile prezentate de canalul naţional vorbesc despre sacrificiul fetelor la o competiţie de cel mai înalt nivel şi gradul de concentrare chiar şi după ce s-a încheiat o partidă de o asemenea încărăcătură. La TVR partidele Campionatului European sunt comentate de Dragoş Cojocaru şi Dragoş Bocanaciu.

Simona Halep, a patra jucătoare de tenis a lumii, a fost pusă într-o situaţie neplăcută din cauza lipsei de profesionalism a unor jurnalişti americani. Pe site-ul www.sportstalkflorida.com, care face parte dintr-un trust important din SUA, a apărut în mod inexplicabil fotografia Simonei într-un articol care aborda dopajul din Rusia. Publicaţia americană a confundat-o pe Simona Halep cu Maria Şarapova, tenismenă suspendată în acest moment pentru dopaj.

Titlul articolului scris în acest weekend este „Rusia, acuzată de dopaj la scară largă”, iar imaginea materialului este cu Halep. Sub poză, americanii au descris-o însă pe Şarapova: „Maria a câştigat al dolea titlu la Roland Garros, într-o după-amiază însorită”. Evident că aceştia au făcut o confuzie de neiertat, ataşând de fapt fotografia cu finalista Simona Halep, cea care a pierdut la Maria Şarapova în anul 2014, scor 4-6, 7-6, 4-6.

România a ”ciuruit” Ungaria la Campionatul European de handbal feminin, scor 29-21, după un meci în care s-a jucat foarte tare, fapt evidenţiat de semnele rămase la final. Pivotul Oana Manea a ieşit din teren plină de zgârieturi şi vânătăi. Meciul cu Ungaria s-a jucat însă şi cu sufletul. România a pregătit foarte bine partida cu Ungaria, a dezvăluit Oana Manea: ”Am jucat destul de bine, iar în fiecare meci apărarea face diferenţa, am stat foarte bine în defensivă. În atac am fost cât mai exacte, le-am vizionat foarte bine pe adversare şi am văzut greşelile pe care le fac”.

Fotoreporterul Marius Ionescu, unul dintre jurnaliştii pasionaţi de handbal până în vârful unghiilor, a surprins la Helsinborg, în meciul România – Ungaria, 29-21, un cadru sugestiv pentru felul în care Cristina Neagu trăieşte fiecare secundă. Dacă iubitorii handbalului sunt obişnuiţi cu secvenţele în care interul stânga ameninţă poarta adversarelor, Marius Ionescu a imortalizat un cadru cu Neagu, spre finalul meciului, pe bancă, jubilând după o reuşită a unei colege. Chipul Cristinei Neagu spune totul despre efortul depus de jucătoarea descoperită de Maria Covaci.

Umilinţa trăită de Petre Grigoraş în repriza secundă a meciului cu Gaz Metan Mediaş, când echipa sa a încasat 4 goluri, l-a determinat pe antrenorul Pandurilor să ia o decizie radicală. În cazul în care clubul nu va găsi resurse financiare în pauza competiţională de iarnă, Grig nu se va mai regăsi pe banca echipei gorjene în 2017. Pandurii nu mai primise 5 goluri într-un meci considerat acasă din 10 augut 2008, când era umilită cu 5-1 de Unirea Urziceni, scor 1-5 la Târgu Jiu. Antrenor era Eugen Neagoe, iar între buturi s-a regăsit tot Răzvan Stanca. Acesta a fost eliminat în minutul 10, astfel că toate cele 5 goluri au fost încasate pe Pedro Mingote.

Robert Glinţă a ocupat, duminică seara, locul 8 în finala probei de 200 de metri spate a Campionatelor Mondiale de înot în bazin scurt, de 25 de metri, de la Windsor, Canada. Glinţă a fost înregistrat în serii cu al optulea timp, 1 min 51 sec 92/100, nou record naţional. Vechea performanţă era de 1 min 53 sec 71/100 şi îi aparţinea lui Răzvan Florea, din 7 decembrie 2006 (Helsinki).
Sportivul în vârstă de 19 ani a participat la finala probei de 200 metri spate, unde s-a clasat pe locul al optulea, cu timpul de 1:52:57. În finala acestei probe s-a impus un polonez, Radoslaw Kawecki, cu timpul de 1:47.63, urmat de americanul Jacob Peble, cu 1:48.98, şi japonezul Masaki Kaneko, cronometrat cu timpul de 1:49.18.

Danemarca a pierdut, scor 20-22 (9-14), partida disputată împotriva reprezentativei din Norvegia, în grupa a II-a principală de la Campionatul European de handbal feminin din Suedia. Cea mai bună marcatoare a partidei a fost norvegianca Nora Mork, cu cinci goluri. Interul dreapta, care evoluează pentru Gyor, a fost urmată de trei jucătoare aflate la egalitate, cu câte patru reuşite, coechipiera Kristiansen, respectiv adversarele Maria Fisker şi Jensen.

În debut, norvegiencele au condus cu 6-0 şi au încheiat prima repriză cu un avans de cinci goluri. Jucătoarele antrenate de Thorir Hergeirsson s-au distanţat din nou la şase goluri în startul părţii a doua, la 15-9, însă au fost cât pe ce să fie egalate pe final. Danezele s-au apropiat în trei rânduri la un gol – 18-19, 19-20, 20-21, însă nu au reuşit să egaleze şi au pierdut partida la două goluri diferenţă. În urma acestui rezultat, Norvegia acumulează şase puncte şi se menţine pe primul loc în grupă, în timp ce Danemarca rămâne cu patru puncte şi ocupă în acest moment locul 3, la egalitate cu România. Cehia şi Rusia, cu câte două puncte, respectiv Ungaria, fără vreun punct obţinut, completează clasamentul grupei a II-a de la Campionatul European din Suedia.

Le-ar putea putea fi bunică adversarelor ei, dar asta nu o descurajează, ba dimpotrivă. Gail Falkenberg (SUA), tenismenă care va împlini 70 de ani în luna ianuarie, uimeşte pe toată lumea, anunţând că are de gând să-şi continue cariera profesionistă şi în 2017. Super-bunicuţa din tenis a prins curaj după ce a învins în acest sezon o jucătoare în vârstă de 23 de ani, în calificările turneului ITF de la Pelham (Alabama). Gail Falkenberg a trecut cu 6-0, 6-1 de conaţionala Rosalyn Small, obţinând prima ei victorie în ultimii 28 de ani. În turul secund al calificărilor, Falkenberg nu a avut însă nicio şansă cu Taylor Townsend (SUA, locul 134 WTA), scor 0-6, 0-6.

Florin Niţă, unul dintre cei mai în formă componenţi ai vicecampioanei în acest an, a vorbit pentru DigiSport la finele partidei Astra – Steaua, scor 1-0, meci din cadrul etapei a 20-a a Ligii 1. Portarul care a crescut sub aripa lui Florin Tene admite că Steaua traversează o perioadă nefastă. „Ne-am fi mulţumit şi cu un egal dacă e să ne raportăm la ocazii, şi ei au avut oportunităţi de a înscrie. Îmi pare rău că nu am marcat, trecem printr-o perioadă mai grea. Dar ne vom mobiliza şi vom izbăvi la finalul campionatului”, a spus fostul goalkeeper de la Concordia Chiajna. Echipa lui Marius Şumudică s-a impus prin golul înscris de Constantin Budescu în minutul 93.

Atleta Ancuţa Bobocel s-a clasat pe locul 4 în cursa rezervată senioarelor din cadrul Campionatelor Europene de cros de la Chia (Italia), desfăşurată duminică, în timp ce pe echipe alergătoarele din ţara noastră au ocupat poziţia a 3-a. Bobocel a fost înregistrată pe distanţa de 8 km cu timpul de 25min.27sec. Victoria a revenit turcoaicei de origine kenyană Yasemin Can, dublă campioană continentală la 5.000 m şi 10.000 m, care duminică a împlinit 20 de ani.

Can, cronometrată în 24min.46sec., a devansat-o pe compatrioata sa Meryem Akda, născută la rândul ei în Kenya (24min.56sec:), în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de Karoline Bjerkeli Grovdal din Norvegia, în 25min.26sec. La cursă au luat parte ale cinci reprezentante ale ţării noastre: Roxana Bârcă s-a clasat pe locul 11, în 26min.01sec., Cristina Negru a ocupat locul 27, în 26min.44sec., Paula Todoran a terminat pe locul 37, în 27min.02sec., Andreea Alina Piscu s-a clasat pe locul 41, în 27min.05sec., iar Monica Mădălina Florea a încheiat pe locul 67, în 28min.03sec.

La masculin, victoria a revenit tot unui reprezentant al Turciei, Arias Kaya, vicecampion european la 3.000 m obstacole, înregistrat pe distanţa de 10 km în 27min.39sec. Acesta s-a impus în faţa unui alt alergător turc de origine kenyană, Polat Kemboi Arikan, cronometrat în 27min.42sec. Poziţia a treia a fost ocupată de britanicul Andrew Butchard, în 28min.01sec. Pe echipe, titlul continental a revenit Turciei, la feminin, în timp ce România a ocupat locul al treilea, iar la masculin s-a impus Marea Britanie.

Fostul mare jucător al Stelei, Basarab Nică „Nottingham Forest” Panduru, în prezent analist la DolceSport, a comentat eşecul Stelei, 0-1 cu Astra, în deplasare, într-un meci din etapa a 20-a a Ligii 1. Reşiţeanul susţine că schimbările dese efectuate de antrenorul Laurenţiu Reghecampf împrăştie confuzie în rândul jucătorilor. „Steaua nu a evoluat spre bine deloc până în etapa asta. Singura lor scuză era că este pe locul unu: ce mai vreţi, nu vedeţi că totul este ok? Acum eşti sigur pe doi şi cu un picior spre locul trei.

Enache este folosit fundaş dreapta, dar este vina lui că este folosit fundaş dreapta? Uită-te de unde pleacă Enache cu Budescu, iar Budescu ajunge la minge. Enache nici nu mai poate sa fugă, nu credeam niciodată aşa ceva, şi au plecat de la centrul terenului amândoi. Popa are capul în pământ de când primeşte mingea. Nu priveşte nici stânga, nici dreapta, nici nimic.Popa, la fel, uite-l cum fuge. Bourceanu cade prea des. Faptul că au programul foarte încărcat nu este o scuză.

Şi Astra a jucat joi şi au mai şi sărbătorit până sâmbătă şi două zile nu au ştiut dacă au antrenor. Parcă prea rapid, parcă e prea repede să schimbi în 15 minute trei jucători de pe posturi. Din fundaş dreapta să îl faci mijlocaş, din mijlocaş să îl faci fundaş central şi din fundaş central să îl faci fundaş dreapta. Parcă sunt prea multe şi prea rapide”, a spus fostul decar al Stelei.

”Czech Republic…! Easy!”, aşa a sunat intervenţia lui Ambros Martin în timpul conferinţei de presă, în momentul în care Paula Ungureanu era întrebată despre medalii. Selecţionerul României a insistat după succesul cu Ungaria (29-21), în grupa principală a Campionatului European, că în acest moment doar următorul meci contează, programat marţi (ora 17:15), în compania Cehiei.

România a obţinut a treia victorie consecutivă la turneul final din Suedia şi devine de la un meci la altul o candidată serioasă la Top 4. După victoria cu Ungaria a devenit o certitudine îndeplinirea obiectivului cu care a sosit la Helsingborg, o clasare între cele mai bune 8 naţiuni. Dar după parcursul entuziasmat al României din ultimele zile, gândurile nu au cum să nu zboare şi către fazele finale al turrneului final. Ambros Martin este un antrenor obişnuit cu înălţimile din Liga Campionilor.

Tot într-o competiţie de anduranţă, pe parcursul mai multor ani, spaniolul s-a specializat. Şi pe un ton apăsat a încercat să pună ”frână”: ”Ungaria s-a luptat până la final, dar a fost clar de la început că România a fost echipa mai bună din multe puncte de vedere. Partea bună este că echipă joacă din ce în ce mai bine. Singura noastră grijă este însă doar următorul meci”. Selecţionerul a repetat această idee, poate cu alte cuvinte, de mai multe ori. Nu a dorit să se gândească nicio clipă mai departe.

România a impresionat la acest Campionat European de handbal şi prin evoluţiile portarului de la Corona Braşov, Denisa Dedu. Sportiva promovată de Mariana Târcă a avut parade senzaţionale şi în meciul cu Rusia, dar şi în partida de aseară, cu Ungaria, 29-21. Intervenţiile sale au urcat-o pe locul al treilea în topul portarilor la Euro din Suedia. Dedu are un procentaj de 42 la sută mingi parate, 39 de parade din 92 de aruncări, fiind devansată de Kinga Janurik (Ungaria), cu 54 la sută (19 intervenţii din 35 de aruncări) şi de Victoria Kalinina (Rusia), cu 44 la sută (33 din 75).

Manchester United, echipa pregătită de Jose Mourinho, a câştigat, scor 1-0, meciul disputat pe teren propriu cu Tottenham Hotspur, în etapa a 15-a din campionatul Angliei, reuşind primul succes din ultimele patru partide. Singurul gol al partidei a fost marcat de către mijlocaşul armean Henrikh Mkhitaryan, în minutul 29, din pasa lui Ander Herrrera. Este prima victoria înregistrată de trupa lui Jose Mourinho în ultimele patru partide. Ultimele trei rezultate ale „diavolilor” au fost remize, toate cu acelaşi scor, 1-1, cu Arsenal, Everton şi West Ham. În urma acestui rezultat, Manchester United rămâne pe locul şase în clasament, cu 24 de puncte, în timp ce Tottenham Hotspur, fosta echipă a lui Vlad Chiricheş, se află pe locul cinci, cu 27 de puncte.

PROGNOZA METEO
12 Decembrie 2016

Deși în scãdere fațã de ziua precedentã, valorile termice diurne vor continua sã se situeze peste cele normale în a doua decadã a lunii decembrie. Noaptea, însã vremea va deveni rece în vestul, nordul și în centrul țãrii. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 1 și 10 grade, iar cele minime, în general, între -8 și 0 grade. Cerul va fi mai mult noros, iar aria precipitațiilor se va extinde cuprinzând treptat majoritatea zonelor. Pe parcursul zilei, la munte vor predomina ninsorile, iar în vest, în nord-vest și în centru vor fi precipitații sub formã de ploaie și lapovițã. Noaptea va ninge în toate masivele montane, vor fi mai ales ninsori în nord și în centru, precum și în zonele deluroase ale celorlalte regiuni, iar în sud și sud-est vor fi precipitații sub formã de ploaie, lapovițã și ninsoare. Izolat vor fi condiții de polei. Vântul se va intensifica în special în a doua parte a intervalului, când în estul și în sud-estul teritoriului, dar și pe crestele montane, rafalele vor depãși 55…60 km/h.

Bucuresti

Deși în scãdere ușoarã fațã de intervalul anterior, valorile termice se vor menține mai ridicate decât cele normale în a doua decadã a lunii decembrie. Vor fi înnorãri, iar noaptea se vor semnala precipitații slabe, la început sub formã de ploaie, apoi lapovițã și ninsoare. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificãri spre sfârșitul intervalului. Temperatura maximã va fi de 8…9 grade, iar cea minimã se va situa în jurul a 0 grade.

About Kiss

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*