Stiri pe scurt 10 Noiembrie 2016

loading...

Stiri pe scurt 10 Noiembrie 2016

Radio Click Romania va ofera cele mai noi si cele mai importante Stiri pe scurt  10 Noiembrie  din Romania si nu numai, ramaneti aproape.

Semnificaţii istorice pentru 10 noiembrie. In anul 2000, a încetat din viaţă fostul premier francez Jacques Chaban-Delmas. Chaban-Delmas a fost redactor la cotidianul „L’intransigent” la începutul anilor ’30. În timpul celui de-al doilea Război Mondial el a intrat în Rezistenţă, devenind cel mai tânăr general al „armatei din umbră”. (n. 7 martie 1915).

Aproape 80% din spitalele din România ar trebui să fie închise, dacă regulile ar fi aplicate, a reiterat joi ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, precizând că aproape 30% din spitale funcţionează în clădiri cu risc seismic I sau II. La începutul mandatului, ministrul Sănătăţii declara că aproape 80% din spitale ar trebui să fie închise, dacă s-ar aplica toate regulile, afirmaţie pe care ministrul o susţine şi în momentul de faţă.

Cererea internă a fost stimulată peste măsură, lucru care a dus la creşterea importurilor pentru că producţia locală n-a avut timp să acomodeze solicitările. Potrivit BNR, proiecţia de inflaţie a fost estimată la la -0,4% pentru finalul anului 2016 şi este revizuită în sus, la 1%, pentru finalul anului 2017. Ca presiuni inflaţioniste, şeful BNR a indicat factorii externi, cu o incertitudine pe pieţele financiare determinată şi de rezultatele alegerilor din SUA, dar şi de deciziile la nivelul ţărilor exportatoare de petrol, şi factorii interni, cel mai important fiind creşterea consumului.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că va merge duminică la vot şi va vota cu Maia Sandu, îndemnându-i pe cetăţenii moldoveni care au cetăţenie română şi pe cei care muncesc în spaţiul UE să o voteze, afirmând că Igor Dodon va „îngropa” Republica Moldova în Uniunea Vamală a Moscovei. Traian Băsescu a precizat că va merge la vot la Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti, împreună cu soţia sa, Maria. Traian Băsescu i-a rugat şi pe moldovenii care au cetăţenie română şi lucrează în Italia, Franţa, Germania, în Marea Britanie, să meargă şi ei la vot şi „să voteze pentru cursul european al Republici Moldova, adică Maia Sandu”.

Senatorul Marius Isăilă a fost condamnat, la 5 ani şi 4 luni de închisoare pentru trafic de influenţă şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, decizia luată de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie fiind definitivă. În luna aprilie a acestui an, parlamentar a fost condamnat, în primă instanţă, la patru ani de închisoare. În iulie 2015, senatorul Marius Isăilă a fost trimis în judecată, sub control judiciar, de către procurorii DNA, care îl acuză de trafic de influenţă, după ce acesta, printre altele, ar fi cerut bani în schimbul intervenţiei pentru blocarea unui control ANAF şi pentru atribuirea de contracte pe bani publici.

Peste 20 de preoţi l-au însoţit, pe Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, la sediul Poliţiei Judeţene Constanţa, unde acesta s-a prezentat pentru formalităţile impuse de controlul judiciar, pentru a-l feri de întrebările presei, făcând un zid de protecţie în jurul său. Arhiepiscopul Tomisului a fost pus sub control judiciar din data de 17 octombrie, într-un dosar cu un prejudiciu estimat la peste un milion de lei instrumentat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar de atunci trebuie să se prezinte săptămânal la sediul IPJ Constanţa.

Asistenta de la Spitalul de Pediatrie Sibiu care a murit, în octombrie, imediat după ce a ieşit din tură, iar conducerea unităţii medicale a deschis o investigaţie întrucât existau indicii că femeia ar fi decedat din cauza epuizării, a murit, de fapt, din cauza unei boli incurabile de care nu ştia. Potrivit lui Veştemeam, în acest caz se va face propunere de închidere a dosarului, deoarece „acest diagnostic nu mai lasă loc de interpretare pentru nimic altceva”.

Procurorii DNA fac percheziţii în şapte locaţii din judeţul Constanţa, dintre care trei sunt situate în sedii de instituţii publice, surse judiciare declarând că au loc verificări la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanţa, într-o cauză care vizează infracţiuni de luare şi dare de mită pentru promovarea examenelor restante, infracţiuni săvârşite în cursul anului 2016.

Chiar dacă leul va avea variaţii mai mari în aceste zile, analiştii BCR se aşteaptă ulterior la o calmare a pieţei locale, cu atât mai mult cu cât România nu a fost beneficiara unor fluxuri semnificative de capital în dolari în trecut, arată un comunicat al băncii. România va fi afectată destul de puţin din punct de vedere comercial deoarece schimburile cu SUA sunt încă reduse. „În primele şapte luni din acest an România a exportat bunuri de aproape 600 milioane euro în SUA, sub 2% din totalul exporturilor româneşti, în special masini şi echipamente de transport. Exporturile româneşti de servicii sunt concentrate în zone dinamice unde România are o competitivitate ridicată cum ar fi serviciile IT, iar aici nu ne aşteptăm la un impact negativ”.

„Pe plan local nu ne aşteptăm la o reacţie din partea BNR în urma rezultatelor alegerilor din SUA şi vedem în continuare prima majorare a dobânzii undeva la începutul lui 2018. O anumita întărire a politicii monetare ar putea veni până atunci din îngustarea coridorului de dobânzi pentru facilitatea de credit şi facilitatea de depozit în 2017, ceea ce ar duce dobânzile din piaţă uşor în sus, spre dobanda de politică monetară”, adaugă Florin Eugen Sinca.

Victoria lui Donald Trump ar putea aduce, pe termen scurt, deprecierea unor monede emergente din ţările expuse la fluxurile de capital în dolari, din America Latina sau Asia. Dacă s-ar manifesta o intensificare a politicilor protecţioniste din SUA în domeniul comercial ori al circulaţiei forţei de muncă, aceasta ar putea afecta mai degrabă ţările cu excedent comercial consistent pe relaţia cu SUA sau ţările apropiate din punct de vedere geografic, comentează analistul şef al BCR.

Şeful Biroului Poliţiei Rutiere Piatra Neamţ, comisarul şef Viorel Andronic,şi alţi şase poliţişti au fost reţinuţi de procurorii DNA Bacău pentru 24 de ore pentru luare şi dare de mită şi fals intelectual, alţi 7 agenţi din instituţie fiind plasaţi sub control judiciar pentru 60 de zile. Procurorii DNA îi acuză pe Ciolpan Iulian, Greaca Marius-Laurenţiu, Covasan Dragomir – Loredan şi Berbec Ionuţ-Alexandru că au falsificat procesele verbale de constatare a contravenţiei, prin atestarea în cuprinsul lor a unor fapte necorespunzătoare adevărului, adică consemnarea unei viteze de deplasare inferioare celei constatate, cu consecinţa reducerii amenzii.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, prin pompierii de la prevenire, a efectuat acţiuni de verificare la staţiile de metrou din Capitală, în continuarea controalelor făcute luni. Controalele pompierilor la staţiile Metrorex au început luni dimineaţă, acestea urmărind, printre altele, modul de respectare a normelor de apărare împotriva incendiilor şi modalitatea de evacuare a călătorilor. La câteva ore după demararea verificărilor, ISU Bucureşti Ilfov anunţa, drept concluzii preliminare, că au fost sesizate nereguli, printre acestea numărându-se turnichete modificate care îngreunează evacuarea în cazul unei urgenţe.

Monitorizarea spitalelor acreditate va începe săptămâna viitoare, anunţă preşedintele Autorităţii Naţionale de Management a Calităţii în Sănătate (ANMCS), Vasile Cepoi, potrivit căruia vor avea loc controale inopinate acolo unde raportările nu sunt credibile. Potrivit acestuia, metodologia de monitorizare a spitalelor acreditate are două scopuri, pentru a se vedea dacă există preocupare în rândul spitalelor în ceea ce priveşte îmbunătăţirea activităţii şi asigurarea siguranţei pacientului, dar şi pentru a se corecta deficienţele de măsurarea a calităţii constatate în primul ciclu de acreditare.

La Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat, pentru a intra în ţară, cetăţeanul bulgar Ivanov T., în vârstă de 53 de ani, la volanul unui autocamion cu care transporta mobilier din Turcia pentru o firmă din Olanda. Poliţişti de frontieră români şi bulgari au verificat autocamionul cu aparatul pentru detectarea bătăilor inimii, care a indicat prezenţa unor persoane în interior. Totodată, poliţiştii de frontieră au observat că prelata remorcii era tăiată în partea din spate. Astfel, s-a efectuat un control amănunţit asupra camionului, fiind descoperiţi, ascunşi printre piesele de mobilier, trei bărbaţi.

Aceştia nu aveau documente de identitate asupra lor şi au declarat că sunt din Pakistan, având vârste cuprinse între 25 şi 48 de ani. La rândul său, şoferul a declarat că nu avea cunoştinţă de prezenţa celor trei persoane în semiremorcă. Călătoria celor trei pakistanezi a fost întreruptă de către poliţişti, iar conform protocolului româno – bulgar, şoferul, mijlocul de transport şi cei trei migranţi au fost preluaţi de Poliţia de Frontieră Bulgară în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Poliţiştii de la Poliţia Piteşti fac, 14 percheziţii la locuinţe, cabinete medicale şi şcoli de şoferi, fiind vizate persoane care au eliberat certificate medicale în care atestau în mod fals că au examinat solicitanţii. Persoanele vizate de cele 14 percheziţii sunt bănuite de fals intelectual, complicitate la abuz în serviciu, complicitate la fals intelectual şi abuz în serviciu. Un număr de 18 persoane vor fi duse la sediul Poliţiei Municipiului Piteşti pentru audieri.

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR. Aceasta este o altă acţiune a poliţiştilor la Piteşti, după ce în urmă cu mai bine de opt ani, pe 13 iunie 2008, 20 de angajaţi ai Serviciului de Eliberare a permiselor auto din Piteşti au fost reţinuţi pentru că dădeau permise pe bani, unora chiar fără a susţine examenele de sala şi traseu.

Cuba a anunţat pregătirea unor exerciţii militare de-a lungul întregului stat pentru a se pregăti împotriva ”acţiunilor inamice”, la o zi după ce SUA l-a ales ca preşedinte pe Donald Trump, care a ameninţat să renunţe la acordul de normalizare al relaţiilor dintre cele două state. Cuba nu a legat în mod direct exerciţiile militare cu victoria candidatului republican, care a ameninţat să renunţe la detensionarea relaţiilor dintre statul cubanez şi cel american. Anunţul în privinţa exerciţiilor militare a fost făcut de către ziarul oficial al Partidului Comunist, Granma, în litere roşii, pe pagina de titlu. Cuba şi SUA au reluat relaţiile diplomatice în anul 2015, ridicând unele restricţii de transport şi comerţ impuse din timpul Războiului Rece.

Doi indivizi neidentificaţi care circulau cu o motocicletă au aruncat o grenadă în direcţia Ambasadei Franţei de la Atena, rănind uşor un ofiţer de poliţie care păzea instituţia. Poliţia antiteroristă greacă anchetează incidentul care a avut loc în jurul orei locale 5 dimineaţa, pe un bulevard important al Atenei, în faţa clădirii Parlamentului grec. Anchetatorii sunt de părere că atacul a fost comis de anarhiştii greci, care în mod regulat comit atacuri ce vizează misiunile diplomatice.

Însă, aceştia au precizat că nu exclud ipoteza unei legături cu simpatizanţii de extremă dreapta din Franţa, în contextul în care Marine Le Pen, liderul Frontului Naţional, l-a felicitat pe Donald Trump pentru victoria în alegerile prezidenţiale din Statele Unite. Ofiţerul de poliţie, rănit la picior în urma acestui incident, a fost transportat la spital. Explozia a cauzat pagube minore în zona intrării principale a ambasadei.

Donald Trump, preşedintele ales al Statelor Unite, s-a angajat să apere Coreea de Sud, în conformitate cu alianţa de securitate existentă, în cadrul unei convorbiri telefonice cu preşedintele de la Seul, Park Geun-hye. În cursul campaniei electoral, actualul preşedinte ales al SUA a declarat că ar lua în calcul retragerea trupelor americane în cazul în care Seulul nu va contribui mai mult la acoperirea costurilor desfăşurării trupelor. În Coreea de Sud sunt staţionaţi aproximativ 28.500 de militari americani care au rolul de a interveni în cazul unui atac nord-coreean.

Administraţia prezidenţială de la Seul a confirmat discuţia telefonică a preşedintelui sud-coreean cu Trump, fără a oferi detalii despre subiectele abordate în timpul convorbirii. În cursul discuţiei telefonice, care a durat puţin peste zece minute, Trump ar fi afirmat că Statele Unite vor menţine o poziţie defensivă puternică pentru a proteja Coreea de Sud, a relatat agenţia Yonhap, citând surse diplomatice anonime. Park l-a felicitat pe Donald Trump pentru victoria în cursa prezidenţială şi a adăugat că speră la o dezvoltare suplimentară a relaţiilor între cele două state.

Coreea de Nord a avertizat, că preşedintele ales al Statelor Unite şi viitorul său Guvern vor avea de-a face cu un „stat nuclear”, numind tentativele americane de denuclearizare o „iluzie depăşită”. Dacă este vreun lucru pe care Guvernul Obama l-a făcut (…), este că a pus în mare pericol securitatea continetului american. „El a lăsat moştenire noului Guvern sarcina de a trebui să facă faţă statului nuclear Juche”, doctrină ideologică nord-coreeană care se axează pe noţiunea de „autosuficienţă”, mai transmite publicaţia Rodong Sinmun, fără a menţiona numele Donald Trump.

În urmă cu 27 de ani, pe 9 noiembrie, nemţii dărâmau Zidul Berlinului, începutul unei Europe unite şi libere. Pe 9 noiembrie 2016, Europa îşi vede principalul aliat politic, militar şi economic cedând puterea unui personaj care a promis că va ridica ziduri, fizice şi comerciale. Donald Trump, miliardar, om de afaceri, om de televiziune, noul preşedinte ales al Statelor Unite, a devenit cel mai puternic politician din lume, iar acest lucru a stârnit nelinişte, mai ales în Europa, care vede cum se construiesc ziduri între state în propria ogradă. Printre primele care s-au arătat îngrijorate după alegerile din SUA sunt companiile germane, care se tem de apariţia protecţionismului în relaţiile comerciale transatlantice şi în cele de la nivel global. Astfel de bariere ar frâna creşterea economică.

Pieţele de capital şi-au revenit după şocul anunţului alegerii lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al Statelor Unite, indicele MSCI Asia Pacific ajungând la cel mai ridical nivel din luna februarie, antrenat de câştigurile producătorilor de materii prime. Indicele MSCI Asia Pcific a urcat cu 3,3% la Londra, după scăderea de 3,2% de miercuri, iar Topix a înregistrat o creştere de peste 5%, după ce în ziua alegerilor a căzut cu 4,6%. Piaţa australiană a urcat la maximul a cinci ani, cu 3,34%. Preţurile în creştere ale materiilor prime au dus BHP Billiton şi Rio Tinto la majorări de opt procente, cele mai mari din ultimele nouă luni. Al doilea mare producător de cupru din China, Jiangxi Cooper, a crescut la Hong Kong cu mai mult de 12%.

Misiunea OPEC de a regla preţurile petrolului a devenit mai dificilă odată cu rezultatul alegerilor prezidenţiale din Statele Unite, în urma căruia Donald Trump va deveni preşedinte. Cartelul celor 14 ţări producătoare de petrol se va confrunta cu o perspectivă sumbră asupra economiei globale şi cu o cerere slabă a petrolului. Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) se teme de perspectiva creşterii producţiei de petrol din Statele Unite, pe fondul promisiunii lui Trump de a deschide toate perimetrele de pământ şi apă pentru explorarea combustibilului mineral. Dinamica OPEC s-ar putea schimba, având în vedere promisiunea lui Trump de a înăspri politicile asupra Iranului, la doar câteva luni după ce companiile petroliere au început să se reîntoarcă în Republica Islamică Iran.

Fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov, în vârstă de 85 de ani, a fost internat în spital în vederea unei intervenţii chirurgicale programate. Acesta nu a oferit detalii, dar a spus că Gorbaciov mănâncă normal şi ar putea fi externat în curând. Presa rusă a anunţat că lui Gorbaciov i s-a implantat un simulator cardiac în cursul operaţiei. Gorbaciov a avut mai multe probleme de sănătate în ultimii ani, iar în luna septembrie şi-a anulat o călătorie în străinătate la sfatul medicilor.

Mii de persoane s-au strâns în mai multe oraşe americane pentru a protesta împotriva alegerii republicanului Donald Trump în funcţia de preşedinte al Statelor Unite, criticând retorica acestuia în ceea ce îi priveşte pe imigranţi, musulmani şi alte grupuri. Manifestanţii, purtând steaguri şi pancarte anti-Trump, au blocat traficul în mai multe oraşe americane, însă, potrivit poliţiei, cele mai multe proteste au fost paşnice. La Chicago, câteva mii de persoane s-au strâns în faţa clădirii Trump Tower, scandând „Nu este preşedintele meu”. Un protest similar care a avut loc în Manhattan a atras aproximativ 1.000 de persoane. Poliţia a instalat baricade în faţa clădirii Trump Tower din New York pentru a ţine manifestanţii departe.

După ce şi-au revenit din şocul alegerii lui Donald Trump la Casa Albă, presa americană încearcă să-şi explice victoria republicanului. Trump a fost ales preşedintele Statelor Unite din cauza minciunilor mass-mediei americane, care a încercat să ascundă faptul că Hillary Clinton nu era potrivită să candideze din cauza presupuselor ilegalităţi comise. Trent Lapinski, autorul editorialului, afirmă că mass-media americană a minţit în timpul campaniei electorale, iar alegătorii care au ignorat dezvăluirile făcute de WikiLeaks au ignorat realitatea. Autorul a mai precizat că în cei zece ani de activitate, WikiLeaks nu a publicat niciodată un document fals şi nu există nicio legătură cu Rusia. Lapinski, care se declară susţinător al lui Bernie Sanders, mai spune că Hillary Clinton nu ar fi trebuit să fie nominalizată la preşedinţia Statelor Unite, pentru că era anchetată de FBI şi pentru că a fraudat alegerile primare.

Senatorul american Bernie Sanders, fost candidat democrat la alegerile prezidenţiale, a promis că va lucra alături de Donald Trump, dar numai dacă acesta pune interesele americanilor pe primul loc. Sanders a mai spus că el şi alţi progresişti vor lucra alături de Trump „în măsura în care acesta dă dovadă de seriozitate în adoptarea politicilor care îmbunătăţesc vieţile familiilor care lucrează în această ţară”. Cu toatea acestea, Sanders a avertizat că dacă Trump duce politici rasiste, sexiste, xenofobe şi împotriva mediului înconjurător, el şi alţi progresişti se vor plasa în mod vehement împotriva lui. Candidata democrată Hillary Clinton, s-a oferit, de asemenea, în cadrul discursului, să lucreze cu Donald Trump pentru binele ţării.

SPORT

Vineri, 11 noiembrie, de la ora 21:45, pe Arena Naţională, reprezentativa României întâlneşte Polonia în al patrulea meci al tricolorilor din campania de calificare la Campionatului Mondial 2018, iar Federaţia Română de Fotbal a publicat un ghid pentru suporterii care vor participa la acest meci. Spectatorii care vor asista la jocul România – Polonia sunt obligaţi să se comporte în conformitate cu legislaţia română şi cu regulile enunţate în acest text. Încălcarea acestora poate duce la expulzarea contravenientului din interiorul Arenei Naţionale, poate declanşa punerea în aplicare a interdicţiei de acces în arenele sportive din România şi poate atrage, după caz, răspunderea civilă, disciplinară, contravenţională sau penală.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi jocurilor sportive, completată cu Legea nr. 10/2012, ale Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, ale Legii nr. 126/1995, republicată, privind regimul materialelor explozive, ale Legii nr. 61/1991 republicată, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, organizatorul de jocuri sportive stabileşte regulile de conduită în stadion şi poartă întreaga răspundere pentru respectarea lor.

Reprezentativa Poloniei, ca şi cea a noastră, a avut de-a lungul vremii perioade şi perioade. Când bune, când rele. Diferenţa este că ea a ştiut să-şi materializeze mult mai bine perioadele bune, obţinând ceva concret atunci când a avut generaţii de excepţie, faţă de ceea ce am realizat noi în asemenea situaţii. Astfel, polonezii au în vitrina de trofee două bronzuri mondiale, un aur şi două arginturi olimpice, spre deosebire de noi care tot îi dăm cu „generaţia de aur” şi cu turneul final al CM din 1994, unde în afara unor rezultate de anvergură, n-am luat nimic. De asemenea, ei au două baloane de bronz, obţinute prin Kazmierz Deyna, în 1974, şi Zbigniew Boniek, în 1982, noi un biet loc 5 al lui Hagi în ierarhia acestui trofeu din 1994.

Polonia este una dintre naţionalele cu care ne-am confruntat de cele mai multe ori. De fapt, într-o asemenea ierarhie, ocupă locul 3-4 alături de naţionala Bulgariei, cu ambele întâlnindu-ne de câte 33 de ori. Pe primele poziţii sunt fosta Iugoslavie, de 37 de ori, urmată de Grecia de 34 de ori. Aşadar, prin „dublă” programată de această grupă preliminară, Polonia va urma să treacă pe locul 2, dacă nu cumva între timp programăm un „amical” cu Grecia. Cu toate că avem un număr atât de mare de întâlniri, numai trei dintre ele nu au avut caracter amical, prima în 1948, într-o competiţie ce a reunit două întreceri regionale, Cupa Balcanică şi Cupa Europei Centrale, iar apoi a urmat „dubla” din preliminariile pentru Euro 1996. O victorie şi două egaluri am înregistrat în aceste întâlniri. Va fi a 675-a partidă disputată de reprezentativa României de-a lungul istoriei. Bilanţul la zi este: 298 victorii, 174 egaluri, 202 înfrângeri, golaveraj 1116-861. De asemenea va fi a 279-a dispută susţinută pe teren propriu, a 224-a la Bucureşti, a 20-a găzduită de Arena Naţională.

Pe 25 mai 2016, Comisia de Etică şi Disciplină din cadrul FRF lua una dintre cele mai grele decizii din istoria recentă a sportului românesc. Trei antrenori şi 14 jucători de la Gloria Buzău erau practic şterşi de pe faţa fotbalului după ce oficialii FRF au descoperit că făceau parte dintr-o mafie transfrontalieră care făcea blaturi în Liga 2. Printre ei se numărau Ion Viorel, fost fotbalist la Steaua şi Rapid, şi celebrul Romeo Bunică. La mai puţin de şase luni distanţă din momentul în Comisia de Etică şi Disciplină de la FRF dicta amenzi de peste 200.000 de euro şi nu mai puţin de 174 de luni de suspendare, vieţile celor implicaţi în cel mai mare scandal de blaturi din fotbalul românesc s-au schimbat dramatic şi nu mai au nimic în comun cu fotbalul. Cel puţin aşa spune Viorel Ion, omul ajuns, la fel ca foştii săi elevi, într-o situaţie foarte grea.

Gabriel Torje (26 de ani) poate fi subiectul celei mai interesante mutări pe piaţa transferurilor din România în această iarnă. Aflat pe o pandă descendentă în ultimele sezoane, mijlocaşul ofensiv a ratat convocarea pentru meciurile cu Polonia şi Rusia şi e dorit de Ioan Andone în Ştefan cel Mare, sub formă de împrumut. Pe cât de mare ar părea pasul înapoi, pe atât şansa întoarcerii la Dinamo ar putea reprezenta mutarea care să relanseze cariera unui fotbalist care a pierdut echipa naţională şi care se află departe de „momentul 2011”, când pleca la Udinese pentru cinci milioane de euro.

Florin Răducioiu, component al Generaţiei de Aur, a declarat înaintea meciului cu Polonia că doar cele trei puncte păstrează naţionala antrenată de Christoph Daum în cursa de calificare la Campionatul Mondial din 2018. Florin Răducioiu ştie care va fi cheia succesului pentru România în meciul cu Polonia, din preliminariile Campionatului Mondial. Cele două reprezentive s-au întâlnit ultima dată, într-un meci amical, disputat pe 2 februarie 2013, când polonezii s-au impus cu scorul de 4-1, cu o dublă a lui Lukasz Teodorczyk, fotbalistul echipei Anderlecht, coleg cu Nicolae Stanciu şi Alexandru Chipciu. Partida dintre România şi Polonia se va disputa vineri, de la ora 21:45, pe Arena Naţională.

Postul de fundaş dreapta îi dă mari bătăi de cap lui Luis Enrique după plecarea lui Dani Alves la Juventus, iar antrenorul Barcelonei a ales omul care să rezolve una dintre marile probleme ale acestei stagiuni. Plecarea lui Dani Alves a lăsat un gol imens în echipa imaginată de Luis Enrique. Catalanii îl au ca variantă pe Aleix Vidal, dar fundaşul transferat de la Sevilla nu a dat randamentul aşteptat, astfel că Sergi Roberto, mijlocaş la origine, s-a văzut în multe meciuri nevoit să joace în flancul drept al defensivei. Astfel, fundaşul dreapta a devenit una dintre priorităţile lui Luis Enrique, care pare că a găsit varianta perfectă pentru Barcelona: un campion european cu naţionala Portugaliei.

Fostul mare fotbalist norvegian Jan Gunnar Solli, cunoscut publicului din România după ce a fost decisiv în dubla Rosenborg-Steaua din Liga Campionilor, devenit între timp un DJ de succes în Europa, va fi prezent sâmbătă seară, la Sala Polivalentă, din Bucureşti, acolo unde va întreţine atmosfera în pauzele dintre cele 13 meciuri ale marii finale Superkombat din 2016, transmisă în direct la nivel global în 95 de ţări. Cu 40 de selecţii în naţionala nordică, 4 titluri de campion cu Rosenborg, fostul jucător are propria casă de producţie în prezent, iar în ultimii ani a mixat alături de artişti precum Calvin Harris şi David Guetta. „Urmăresc galele Superkombat şi e un concept care îmi place. Abia aştept să vin la Bucureşti”, a spus Solli, care imediat după gala Superkombat va fi prezent şi la Bamboo Club din Bucureşti, acolo unde are loc şi petrecerea oficială Superkombat.

Antrenorul român Ladislau Boloni, în vârstă de 63 de ani, a fost nominalizat de jurnaliştii de la France Football pentru titlul de cel mai mare antrenor străin din istoria campionatului francez. France Football a realizat un sondaj pentru a fi desemnat cel mai mare antrenor străin din istoria Ligue I, iar Ladislau Boloni este singurul antrenor român aflat printre nominalizaţi. În vârstă de 63 de ani, Ladislau Boloni a antrenat pe Nancy, între 1992 şi 2000, după care a devenit selecţionerul naţionalei României, pentru un singur an. Între 2003 şi 2006 a antrenat echipa franceză Rennes. Din 2006 a condus pe AS Monaco, dar după 10 etape a trebuit sǎ plece de la echipǎ, care se afla pe locul 19.

Simona Halep (25 de ani) a încheiat pe locul al 4-lea un sezon început din postura de număr 2 mondial, iar specialistul Sever Dron (72 de ani) a explicat pentru ProSport cauzele regresului constănţencei. Fostul antrenor al Virginei Ruzici şi a lui Henri Leconte şi-a arătat nemulţumirea faţă de modul în care Halep este pregătită de australianul Darren Cahill, comentând în acelaşi timp şi prestaţia nesatisfăcătoare de la Turneul Campioanelor. Halep a prelungit parteneriatul cu Cahill pentru încă un sezon, însă Sever Dron, fost coleg în Cupa Davis cu Ilie Năstase, nu vede cu ochi buni metodele lui Darren. Sever crede că australianul nu se dedică în totalitate proiectului pe care îl are cu Simona, situaţie care a făcut ca eliminarea prematură din grupele Turneului Campioanelor să fie inevitabilă.

Echipa de hochei Dunărea Galaţi, campioana României în ultimele două ediţii ale Ligii Naţionale, este în doliu. Antrenorul secund Teodor Mocanu a decedat noaptea trecută, la vârsta de 55 de ani. Tragicul eveniment s-a produs în autocar, pe drumul de întoarcere spre Galaţi, de la Gheorgheni, după meciul susţinut aseară cu Progym şi pierdut cu 6-5, în Liga Naţională. Teodor Mocanu, născut pe 7 septembrie 1961, a suferit un stop cardio-respirator, iar încercările de resuscitare ale celor de la Ambulanţă au fost zadarnice. Era antrenor la echipa de seniori Dunărea de aproximativ zece ani. Meciurile pe care Dunărea le are de disputat în Liga Mol, la Galaţi, vineri şi sâmbătă cu DVTK şi HK Belgrad, nu au putut fi amânate şi se vor juca şi în memoria antrenorului Teodor Mocanu.

Wisla Plock, echipa internaţionalului român Valentin Ghionea, a învins, scor 24-22, pe THW Kiel, în meciul şase din grupele Ligii Campionilor, iar vicecampioana Poloniei a obţinut primul succes în această competiţie. Wisla Plock a început mai bine întâlnirea cu THW Kiel, din grupele Ligii Campionilor şi conducea cu două goluri la jumătatea primei reprize, însă tripla câştigătoare a trofeului a revenit şi a intrat în avantaj la pauză, scor 13-12. Jocul a continuat sub semnul echilibrului şi în partea secundă. Pe fondul intervenţiilor spectaculoase ale portarului Rodrigo Corrales, cel mai bun om al meciului, vicecampioana Poloniei a reuşit să îşi creeze un avantaj de trei goluri, 20-17, minutul 50. Handbaliştii pregătiţi de Alfred Gislasson au continuat seria ratărilor, însă au avut şansă de a pleca cu un punct din Polonia. Kiel a avut atacul la 23-22 pentru polonezi, însă s-a precipitat, Wisla a recuperat şi a Lovro Mihic a stabilit rezultatul final, 24-22.

Seara de miercuri a fost una perfectă pentru baschetul românesc: Steaua CSM Eximbank Bucureşti a trecut de BC Prievidza (Slovacia), scor 82-71, în etapa a patra a grupelor din Europe Cup, iar U-BT Cluj-Napoca a triumfat în deplasarea de la KB Peja (Kosovo), cu 99-76, în aceeaşi rundă a competiţiei organizate de FIBA. U-BT Cluj merge ceas în Europe Cup, formaţia pregătită de Mihai Silvăşan asigurându-şi deja calificarea în următoarea fază a Europe Cup, după a 4-a victorie din tot atâtea meciuri disputate în grupa G! Ardelenii au jucat perfect în deplasarea din Kosovo şi i-au stricat seara antrenorului de la KB Peja, Aleksandar Todorov anunţându-şi demisia după înfrângerea cu 99-76. U-BT Cluj nu a avut emoţii în niciun moment, iar Vlad Moldoveanu a fost MVP, inernaţionalul român reuşind 25 de puncte, 7 recuperări şi 2 pase decisive.

PROGNOZA METEO
10 Noiembrie 2016

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele normale pentru aceastã perioadã a anului în majoritatea regiunilor. Cerul va fi temporar noros. Vor fi precipitații, în general slabe cantitativ, mai ales sub formã de ninsoare la munte, sub formã de ploaie în regiunile sudice și sud-estice și doar pe arii restrânse, predominant sub formã de ploaie și lapovițã, în restul teritoriului. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri la munte, în prima parte a intervalului și în Dobrogea și local în Moldova, iar noaptea și în Oltenia. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 și 13 grade, iar cele minime, în general, între -2 și 8 grade. La sfârșitul intervalului, în zonele joase de relief, vor fi condiții de ceațã.

Bucuresti

Valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele normale pentru aceastã perioadã a anului. Cerul va avea înnorãri, iar la începutul zilei și pe parcursul nopții, temporar va ploua. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximã va fi de 9…10 grade, iar cea minimã se va situa în jurul valorii de 4 grade.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *