Breaking News
loading...

Stiri pe scurt 10 Decembrie 2016

Stiri pe scurt 10 Decembrie 2016

Radio Click Romania va ofera cele mai noi si cele mai importante Stiri pe scurt  10  Decembrie  din Romania si nu numai, ramaneti aproape.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 10 decembrie. În 1896, a încetat din viaţă savantul Alfred Nobel, inventatorul dinamitei şi iniţiatorul Premiului Nobel, cel mai prestigios premiu internaţional, decernat anual, din 1901. Prin testamentul său, întocmit la 27 noiembrie 1895, a lăsat un fond de coroane suedeze, din ale cărui dobânzi urmau să se acorde premii anuale în domeniile: fizică, chimie, fiziologie, medicină, litratură şi pentru promovarea păcii (n. 21 octombrie 1833).

Mai multe secţii de vot sunt amenajate în case parohiale din ţară, într-un bazin olimpic, într-o autogară, la teatru, în magazine săteşti şi în casele oamenilor. Proprietara unei locuinţe din Cluj în care a fost înfiinţată o secţie primeşte 300 de lei, iar Primăria îi asigură lemnele de foc pe 2 zile. Cele mai multe secţii de votare din judeţul Alba, pentru alegerile parlamentare, vor funcţiona în instituţii de învăţământ, însă unii alegători îşi vor exercita dreptul constituţional în incinta unei case parohiale, a unei gări CFR, în pieţe agroalimentare, în clădirea unui bazin olimpic sau într-un fost sediu CAP.

Peste 200 din cele 313 secţii de votare din judeţul Bistriţa-Năsăud, pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie, vor funcţiona în instituţii de învăţământ, însă unii alegători îşi vor exercita dreptul la vot în autogară, în incinta unei case de căsătorii, a unei săli de nunţi, într-un centru de informare turistică, în incinta policlinii din Beclean sau în sedii ale fostului CAP. Majoritatea secţiilor de votare din judeţul Bistriţa-Năsăud vor fi amenajate în grădiniţe, şcoli şi licee, înclusiv în sălile de sport, dar şi în cămine culturale, la sediile unor primării şi în diferite săli de festivităţi. Alegătorii din judeţul Constanţa sunt aşteptaţi să voteze duminică în 554 de secţii de votare, aceste fiind organizate, pe lângă unităţi de învăţământ, cămine sau centre culturale şi săli de sport, şi în incinta unor teatre, foste sedii CAP, vile şi hoteluri ori societăţi comerciale.

În Prahova, cele mai multe secţii de votare sunt amenajate în şcoli, grădiniţe sau cămine culturale. În schimb, ploieştenii vor merge la vot şi în secţii amenajate, de exemplu, la Direcţia Judeţeană Pentru Sport şi Tineret Prahova, Palatul Culturii, Policlinica Cina, Palatul Copiilor, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, Ocolul Silvic. La nivelul judeţului Cluj vor fi deschise, duminică, 656 de secţii de votare, cele mai multe – 181 – urmând să funcţioneze în municipiul Cluj-Napoca. Din cele 369 de secţii din mediul rural, majoritatea în şcoli sau instituţii publice, sunt peste zece amplasate în gospodăriile unor cetăţeni, în incinta unor magazine săteşti, a unor foste CAP-uri sau chiar în clădirea unei parohii ortodoxe.

Votul prin corespondenţă în diaspora, numărătoarea voturilor în secţii înregistrată audio-video, un număr mai mic de parlamentari şi alegerea pe listă, acestea sunt doar câteva dintre premierele şi noutăţile scrutinului de duminică din România, organizat după o lege electorală din 2015. Alegerile de duminică au fost organizate şi se desfăşoară după o nouă lege electorală, adoptată în 2015, faţă de scrutinul din 2012, parlamentarii fiind aleşi acum pe listă şi nu uninominal, metodă folosită ultima dată în 2004.

Noua legislaţie electorală prevede un număr mai mic de senatori şi deputaţi, faţă de vechea legislatură. Scăderea a rezultat după ce norma de reprezentare pentru deputaţi a fost stabilită la 73.000 de locuitori şi de 168.000 de locuitori pentru senatori. Astfel, românii aleg, duminică, 326 deputaţi, dintre care 18 ai minorităţilor, şi 134 de senatori. Viitorul Parlament va număra după alegeri 466 de deputaţi şi senatori, faţă de 588, câţi au fost aleşi în 2012.

La alegerile parlamentare din 11 decembrie sunt organizate în străinătate 417 secţii de votare, cel mai mare număr de secţii organizat vreodată în diaspora, cu 111 mai multe, decât la alegerile parlamentare din anul 2012 şi cu 123 mai multe decât la scrutinul pentru alegerile prezidenţiale din anul 2014. Diaspora va fi reprezentată în continuare de 4 deputaţi şi 2 senatori, o premieră constând însă în introducerea votului prin corespondenţă pentru acest tip de alegeri. Doar 8.889 de cetăţeni români vor vota prin corespondenţă la scrutinul parlamentar din acest an, aceştia înscriindu-se în Registrul Electoral Român până la data de 14 septembrie 2016, cu opţiunea votului prin corespondenţă.

Facebook ocupă locul al doilea, potrivit raportului anual publicat de site-ul de profesii Glassdoor Inc. al celor mai bune locuri de muncă, raport care a analizat evaluările anonime de companii ale angajaţilor pe o perioadă de 12 luni. Câştigătorul din 2016 este Bain & Company Inc., o companie de consultanţă în management din Boston, Massachusetts, care s-a clasat în top cinci în ultimii şapte ani şi a ocupat de trei ori primul loc. Angajaţii menţionează salariile bune, beneficii, mentorat şi o cultură care promovează angajamentul celor care lucrează, susţine Scott Dobroski, reprezentant al Glassdoor.

Competiţia a fost intensă în 2016. Cele 50 de companiii de pe listă au fost analizate pe o scală de la 0 la 5. Pentru a se califica, cel puţin 75 de angajaţi dintr-o companie trebuie să trimită analize. Scorul mediu al unei companii, în 2016, a fost de 3,3. Facebook ocupă a doua poziţie, iar podiumul este încheiat de Boston Consulting Group, o altă firmă de consultanţă în management cu 85 de birouri în 48 de ţări. Pe locul patru se află Alphabet, un conglomerat internaţional fondat de aceeaşi oameni care au pus bazele Google: Larry Page şi Sergey Brin. Printre companiile cunoscute se numără LinkedIn, care ocupă locul opt, urmat de Adobe, în timp ce Mircosoft ocupă locul 37, iar Ikea, locul 45.

Institutul Naţional pentru Fizica Pământului (INFP) anunţă că, s-a înregistrat un cutremur cu mangnitudinea 3,7 pe scara Richter în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău. Seismul a fost înregistratr la ora 9.31, la o adâncime de 127 de kilometri. Cel mai puternic cutremur din ultima perioadă a fost înregistrat pe 24 septembrie în Vrancea şi a avut o magnitudine de 5,3 pe scara Richter, după ce iniţial fusese estimată la 6 şi apoi la 5,6. Seismul a fost resimţit atunci în Capitală, dar şi în multe oraşe din ţară.

Procurorii de la Parchetul Capitalei fac, percheziţii la imobilele medicului Gheorghe Burnei şi la spitalul Marie Curie, fiind vizate fapte de corupţie. Surse judiciare au declarat că din informaţiile deţinute până acum în anchetă ar rezulta că medicul Gheorghe Burnei ar fi primit sau cerut bani cu titlul de mită de la 16 persoane, părinţi ai copiilor pe care i-ar fi operat. Se investighează şi operaţii neautorizate. Anchetatorii fac percheziţii la mai multe imobile ale chirurgului şi la biroul său de la Spitalul Marie Curie. După ce se vor finaliza percheziţiile, medicul va fi dus la audieri. Cauza este realizată în colaborare cu Direcţia Generală Anticorupţie.

La Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, pe sensul de ieşire din ţară, în trenul Inter Regio care circulă pe relaţia Bucureşti Nord-Viena, poliţiştii de frontieră au observat, două valize voluminoase, într-un compartiment gol.Deschizând geamantanele, poliţiştii au găsit ascunse în acestea două femei, stabilind ulterior că sunt din Afganistan şi au vârste de 25, respectiv 59 de ani. Fiind extinse verificările, în alt compartiment a fost identificat un bărbat de origine afgană care este bănuit că le-a ajutat pe cele două femei să se ascundă în valize, pentru a ieşi ilegal din România.

Femeile nu au dorit să dea declaraţii în cadrul primelor audieri despre modul cum au ajuns în valize, precizând doar că voiau să ajungă în Spaţiul Schengen şi au recurs la această metodă deoarece nu aveau o viză valabilă. Poliţiştii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi complicitate la săvârţirea acestei infractiuni, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Şi poliţiştii de frontieră bihoreni au descoperit, la Punctul de Trecere a Frontierei Valea lui Mihai, în trenul internaţional care circula pe relaţia Jibou-Debrecen, ascuns sub banchetă, un bărbat. Din primele verificări a rezultat că este vorba despre cetăţeanul irakian Mohammed B., în vârstă de 20 de ani, care a declarat că intenţiona să ajungă în Germania. Tânărul avea asupra lui document temporar de solicitant de azil în Romania. Poliţiştii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Studiul „Consumer Report” realizat de Starcom urmăreşte interesul consumatorilor români în domenii diverse, de la utilizarea tehnologiei, consumul media, interesul pentru branduri şi spre ce bunuri de consum este orientat interesul acestora. Tinerii români consumă mult mai mult decât adulţii familişti conţinut video online, de la divertisment Youtube şi filme piratate până la ştiri. Televizorul este o opţiune pentru ei, dar stau considerabil mai puţin decât familiştii în faţă micului ecran. În cazul tinerilor, emisiunile de ştiri dispar din clasamentul celor mai urmărite programe TV, iar în cazul adolescenţilor nu mai apar în top nici măcar principalele competiţii de fotbal ale anului.

Raportul împarte românii în patru categorii de consumatori: familiile cu copii (ai căror copii au vârstă până în 14 ani), adolescenţii, tinerii singuri (18-34 de ani, necăsătoriţi), familiile fără copii (cupluri cu vârste în general de peste 45 de ani, care nu au copii sau care nu mai locuiesc cu copiii). Familiştii cu copii preferă la TV şi divertismentul, şi filmele, şi fotbalul, şi ştirile. Tinerii necăsătoriţi exclud ştirile TV din rândul celor mai urmărite televiziuni. Adolescenţii exclud chiar şi fotbalul. În cazul tinerilor necăsătoriţi şi adolescenţilor se înregistrează un interes pentru divertismentul TV.

Un bărbat a fost rănit într-o explozie produsă, în locuinţa sa din municipiul Arad, el suferind arsuri şi un traumatism toracic şi a fost transportat la spital. Explozia a avut loc în blocul de garsoniere 236 de pe strada Abrud în cartierul Micălaca din municipiul Arad. La faţa locului au ajuns mai multe echipaje salvatori. Bărbatul rănit se afla singur în garsonieră şi s-a trezit pentru că îi era rău. A sunat la 112, iar la faţa locului a fost trimisă o ambulanţă. Până la sosirea medicilor, bărbatul a mers la baie, iar când a aprins becul a declanşat explozia din cauza acumulărilor de gaze. În urma deflagraţiei, geamul de la bucătărie a fost spart. Nu a fost nevoie de evacuarea celorlaţi locatari ai blocului. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad pentru investigaţii medicale. Poliţiştii fac cercetări în acest caz.

Legendarul actor american Kirk Douglas a împlinit 100 de ani pe 9 decembrie şi va marca aniversarea printr-o carte pe care a scris-o alături de Anne, soţia sa, dar şi cu o petrecere spectaculoasă ce va fi găzduită de fiul său Michael şi de nora sa, actriţa Catherine Zeta-Jones. Noua carte a neobositului Douglas va fi publicată de editura Running Press prin programul Turner Classic Movies şi va include corespondenţă inedită şi pasaje în care soţii vorbesc despre secretul longevităţii mariajului care s-a întins pe parcursul a 62 de ani.

Cartea va fi o cronică a perioadei în care Kirk îi făcea curte iubitei Anne şi apoi, a timpului căsniciei celor doi soţi, povestiri despre faimoşii Frank Sinatra, Gergory Peck, John Wayne, Burt Lancaster, Lauren Bacall şi alţii care le-au fost contemporani lui Kirk şi Anne. De asemenea, cartea va prezenta şi anecdote de pe numeroase platouri de filmare de la Hollywood şi petreceri ale starurilor, dar şi poveşti de călătorie ale cuplului în mai bine de 40 de ţări, drept ambasadori ai bunăvoinţei. Legendarul cuplu va povesti în carte cum au supravieţuit clipelor de restriţe, inclusiv accidentului aproape fatal de elicopter pe care l-a trăit Kirk Douglas, un accident vascular cerebral debilitant şi moartea fiului lor cel mai mic, Eric. Cartea va include şi o serie de fotografii inedite.

Românii fac cumpărături de peste 1,5 milioane de euro oră, în apropierea Crăciunului, utilizând cardul în special în magazinele de îmbrăcăminte, benzinării şi supermarketuri. Pentru a stimula plăţile cu „banii de plastic”, compania Visa oferă utilizatorilor premii în bani şi vouchere de cumpărături. Visa Europe desfăşoară în perioada Sărbătorilor de iarnă mai multe iniţtiative de încurajare a plăţilor cu cardul, oferind premii în bani şi vouchere de cumpărături românilor care plătesc direct cu cardul în magazine şi online.

Campania tradiţională de iarnă Visa se derulează până pe 31 decembrie şi este denumită „Poate cea mai simplă promoţie din lume” pentru că participarea nu este condiţionată de coduri, chitanţe sau SMS-uri. Fiecare plată cu un card Visa reprezintă o înscriere automată la tragerile la sorţi săptămânale, iar plăţile contactless oferă şanse duble de câştig. În fiecare zi, este acordat un premiu în valoare de 1.000 de euro pentru cumpărăturile plătite în magazine sau online cu cardul. La campanie participă automat toţi posesorii de carduri Visa emise de băncile participante din România, indiferent de tipul de card, care fac cel puţin o plată online sau la POS la comercianţii din ţară sau din străinătate.

Compartimentul de transplant de celule stem din cadrul Spitalului de Copii “Louis Ţurcanu” din Timişoara, închis în urmă cu un an pentru lucrări de modernizare şi în care sunt internaţi copii şi adulţi din întreaga ţară, a fost redeschis, în urma unor donaţii de aproape 500.000 de euro. Lucrările la Compartimentul de transplant de celule stem au început în urmă cu aproximativ un an şi au fost realizate în cadrul unui proiect derulat de o asociaţie.

În total sponsorii au donat suma de 480.000 de euro necesari modernizării complete a etajului 1 în care se află Compartimentul de transplant de celule stem din cadrul Secţiei de Onco-Hematologie a Spitalului de Copii “Louis Ţurcanu” din Timişoara. Cu aceşti bani, holurile, dar şi cele şase saloane ale compartimentului au fost reabilitate. Totodată, a fost achiziţionat mobilier nou, televizoare, aparate medicale şi jucării, iar în fiecare salon sunt două sau trei paturi, cu grup sanitar propriu.

Ministerul spaniol al Apărării a anunţat că intenţionează să trimită încă 125 de militari şi 25 de ofiţeri de poliţie în ,unde ar avea rolul de a ajuta la antrenarea forţelor de securitate irakiene în lupta împotriva reţelei teroriste Stat Islamic,dar decizia are nevoie de aprobare parlamentară. Spania are deja 300 de militari care ajută la antrenarea forţelor irakiene, în special în ceea ce priveşte utilizarea materialelor explozive, deminare şi logistică. În 2014, Parlamentul de la Madrid a aprobat în unanimitate trimiterea a 300 de militari în Irak, însă la vremea respectivă, Partidul Popular al premierului Mariano Rajoy avea majoritatea în Parlament.

Agenţiile americane de informaţii au dezvăluit că Rusia a intervenit în favoarea lui Donald Trump în timpul campaniei electorale la prezidenţiale din Statele Unite. Agenţiile de securitate de peste Ocean arată că atacurile cibernetice au fost efectuate de hackeri susţinuţi de Administraţia de la Moscova. Oficiali de rang înald din Statele Unite au declarat că hackerii rusi au spart serverele Partidului Republican, precum şi pe cele ale Partidului Democrat, dar nu au făcut publice informaţiile colectate din reţeaua informatică a republicanilor. Conform agenţiilor de informaţii americane, spionii ruşi au transmis către WikiLeaks doar documentele democraţior.

Cel puţin patru persoane au murit după ce un tren de marfă încărcat cu cisterne cu propan a deraiat în nord-estul Bulgariei. Cisterne cu propan încărcate într-un tren de marfă au explodat după ce acesta a deraiat în apropiere de localitatea Hitrino, în timp ce circula pe linia Ruse-Varna. Peste 20 de persoane au fost spitalizate prezentând răni şi fracturi după incidentul care a avut loc în oraşul Hitrino. Localnicii au fost evacuaţi ca măsură de precauţie. Cel puţin 20 de clădiri au fost distruse în explozie.

SPORT

ROMÂNIA – UNGARIA, duminică, de la 19:30, la Campionatul European de Handbal feminin 2016, Suedia. Naţionala feminină de handbal a României se pregăteşte pentru confruntările din Main Round-ul EURO 2016, unde va intra cu două puncte, iar preşedintele FRH, Alexandru Dedu, spune că îşi doreşte ca tricolorele să ocupe locul 2 în Grupa Principală II, ceea ce ar însemna o calificare în semifinale. Elevele lui Ambros Martin vor întâlni, pe rând, Ungaria, Cehia şi Danemarca în Main Round şi pot fi sigure de calificare doar dacă vor câştiga toate cele trei confruntări.

România îşi începe ascensiunea în grupa principală a Campionatului European de handbal feminin cu o partidă în compania Ungariei. Disputa se va desfăşura la Hesingborg, unde sunt aşteptaţi şi peste 200 de suporteri români. Meciul cu Ungaria vine după o victorie în faţa Croaţiei, scor 31-26, care a dat bătăi de cap tricolorelor doar vreo 40-45 de minute. Pivotul României spune că ea şi coechipierele ei au avut mult de muncit în apărare cu o linie de 9 metri masivă a Croaţiei: ”Chiar a trebuit să muncim pentru că au aruncat foarte bine, le-am simţit foarte puternice, însă important e că am reuşit să le blocăm. Aneta a ţinut-o om la om pe Penezic şi asta ne-a ajutat foarte mult. Fără Penezic am reuşit să ne descurcăm mai bine”.

Edi Iordănescu se află în pole-position pentru preluarea Astrei Giurgiu, dacă negocierile dintre Marius Şumudică şi Gaziantepspor se vor concretiza, însă despre tehnicianului de 38 de ani s-a vorbit în trecut şi ca despre un posibil succesor al lui Laurenţiu Reghecampf la Steaua. Edi Iordănescu recunoaşte că a avut discuţii pe acest subiect inclusiv cu patronul Stelei, cu care, conform propriilor afirmaţii, s-a întâlnit „de curând” şi cu care are o relaţie foarte bună, însă spune că din punctul său de vedere nu se pune problema ca vicecampioana să facă vreo schimbare la nivelul băncii tehnice în viitorul apropiat. „Reghecampf a demonstrat că are valoare şi mai are multe de spus pentru Steaua”.

UTA propune un nou tânăr jucător care ne-a luat privirile în ultima perioadă, după Dennis Man, care a ajuns la Steaua. Adrian Petre, atacantul arădenilor, are cifre impresionante în Liga 2, după ce a marcat 18 goluri în 16 meciuri şi este golgheterul campionatului în acest moment. După Dennis Man, cumpărat deja, Steaua s-a arătat interesată şi de serviciile lui Adrian Petre, în vârstă de 18 ani, prin vocea lui Helmuth Duckadam, iar între timp şi Dinamo a intrat pe fir după ce chiar Ioan Andone l-a monitorizat pe tânărul atacant. Adrian Petre a vorbit pentru site-ul Federaţiei Române de Fotbal despre cariera sa din fotbal, care este idolul său, dar şi unde şi-ar dori să evolueze în viitor.

Performanţele obţinute de Marius Şumudică pe banca Astrei sunt recunoscute chiar şi de rivalii de la Steaua, iar preşedintele de imagine al vicecampioanei, Helmuth Duckadam, spune că tehnicianul giurgiuvenilor poate fi declarat fără probleme antrenorul anului în România. Duckadam aminteşte însă şi de ieşirile „în decor” ale lui Şumudică, după ce tehnicianul Astrei a fost într-un război permanent în ultimii ani cu reprezentanţii Stelei. Fostul portar consideră că Şumudică a greşit profund încercând să se „pună bine” cu fanii Rapidului şi ai lui Dinamo. Eroul de la Sevilla consideră că Şumudică ar trebui să plece din România, dacă oferta de la Gaziantep e una concretă.

Naţionala masculină de handbal e lider în grupa de calificare la Campionatul European din 2018, după două victorii de senzaţie, obţinute în faţa unor reprezentative mult mai bine cotate, Belarus şi Polonia. Tricolorii sunt pe val, au strâns rândurile în jurul selecţionerului Xavi Pascual şi pot deveni şi mai puternici, pentru că în scurt timp naţionala se va putea baza pe un valoros jucător naturalizat. Spaniolul Javier Humet şi-a depus actele pentru a deveni cetăţean străin, iar selecţionerul l-a convocat deja pentru stagiul de pregătire pe care naţionala îl va susţine între 18 şi 23 decembrie la Barcelona, oraşul unde antrenează Xavi Pascual.

Danny Barbir (18 ani), jucător american de origine română, a fost subiect de discuţie în ultimele zile în Anglia după ce nu s-a putut abţine în a-i ironiza pe cei de la Liverpool. Fundaşul care joacă la echipa U 23 a lui West Bromwich Albion le-a răspuns pe Twitter ,,cormoranilor“ după egalul obţinut de echipa sa în disputa cu Liverpool. West Brom U 23 a obţinut un punct după ce s-a deplasat pe malul râului Merseyside, scor 1-1. Egalul a reprezentat motiv de uimire pentru persoana care se ocupă de administrarea contului de Twitter al lui Liverpool, mai ales după ce pe final gazdele au forţat victoria.

Atletico Madrid se pregăteşte de un nou început din sezonul 2017-2018, iar finalista ultimei ediţii a Ligii Campionilor şi-a prezentat planurile într-o gală organizată la sala VIP a stadionului Vicente Calderon. Madrilenii au prezentat publicului noua emblemă, ce va fi folosită începând cu sezonul viitor şi au anunţat că numele noului stadion va fi „Wanda Metropolitano”. Logoul istoric al lui Atletico a fost stilizat. Aceasta va fi emblema clubului din sezonul 2017-2018.

Construirea noii arene a fost anunţată în 2009, iar lucrările vor fi finalizate în 2017. Stadionul va avea 70.000 de locuri, cu peste 15.000 mai multe decât actuala arenă, Vicente Calderon, pe care Atletico şi-a jucat meciurile de pe teren propriu în ultimii 50 de ani. Lucrările pentru ridicarea noului stadion au putut fi finalizate după ce conglomeratul chinez Wanda Group a preluat în 2015 20% din acţiunile clubului.

FC Botoşani şi CSM Poli Iaşi se întâlnesc în această seară, de la ora 18:00, în derby-ul Moldovei, unul pe care elevii lui Leo Grozavu sunt obligaţi să-l câştige pentru a rupe lanţul meciurilor fără victorie, care deja durează de cinci etape. Gazdele din această seară nu au mai simţit gustul celor trei puncte de la meciul cu ACS Poli Timişoara, scor 2-0, din 31 octombrie. De atunci au mai urmat două remize şi trei înfrângeri, ultima pe terenul celor de la ASA Târgu Mureş, scor 0-2, pe terenul echipei care ocupă penultimul loc în Liga 1.

Echipa naţională Under 23 a României va susţine un cantonament de pregătire în Antalya, în perioada 16-23 ianuarie 2017, iar şapte jucători dintre cei convocaţi sunt de la FC Viitorul, anunţă site-ul grupării lui Gheorghe Hagi. Federaţia Română de Fotbal nu a anunţat încă lotul convocat pentru această acţiune, însă, potrivit site-ului academiahagi.tv, printre jucătorii convocaţi se numără şapte fotbalişti de la FC Viitorul: Romario Benzar, Bogdan Ţîru, Răzvan Marin, Dragoş Nedelcu, Florin Coman, Alexandru Buzbuchi şi Cristian Ganea.

Cristiano Ronaldo, Luka Modric şi Karim Benzema nu fac parte din lotul echipei Real Madrid pentru meciul de pe teren propriu cu Deportivo La Coruna, programat sâmbătă, de la 21:45, în runda a 15-a din La Liga. Gareth Bale şi Fabio Coentrao, accidentaţi, sunt alţi doi jucători care nu vor evolua în partida cu Deportivo La Coruna. De cealaltă parte, internaţionalul român Florin Andone a fost inclus în lotul celor de la Deportivo La Coruna, fiind anunţat titular în partida de pe Santiago Bernabeu. Atacantul în vârstă de 23 de ani a marcat cinci goluri în ultimele patru partide din La Liga.

Atacantul echipei Chelsea Londra, Diego Costa, a fost desemnat, jucătorul lunii noiembrie în Premier League, în timp ce antrenorul său Antonio Conte a câştigat titlul de cel mai bun manager. În cele trei apariţii din Premier League de luna trecută, Costa a reuşit două goluri – câte unul cu Everton şi Middlesbrough – şi două pase decisive. Antonio Conte a fost declarat managerul lunii, după ce echipa de pe Stamford Bridge a câştigat toate cele trei partide jucate în campionat, în noiembrie, cu Everton, Middlesbrough şi Tottenham. Trofeul pentru golul lunii i-a revenit tot unui jucător de la Chelsea, lui Pedro. Mijlocaşul spaniol a marcat în victoria obţinută cu Tottenham, scor 2-1 pe Stamford Bridge, după un şut de la marginea careului de 16 metri.

Clubul brazilian de fotbal Chapecoense a anunţat, numirea lui Vagner Mancini în funcţia de antrenor principal, după ce 19 fotbalişti şi membri din staff, printre care şi antrenorul, şi-au pierdut viaţa într-un accident aviatic, în Columbia. Ultima dată la Vitoria, Vagner Mancini a antrenat de-a lungul carierei mai multe echipe din prima ligă braziliană, printre care Gremio, Santos, Vasco da Gama, Cruzeiro, Botafogo sau Paulista, iar cu ultima a câştigat Cupa Brazilei, în 2005. În perioada 2005-2007, a pregătit formaţia Al Nasr, din Emiratele Arabe Unite.

Avionul în care se afla şi echipa braziliană de primă ligă Chapecoense s-a prăbuşit marţi, 29 noiembrie, în apropiere de Medellin. Bilanţul a fost de 71 de morţi şi şase supravieţuitori, dintre care trei fotbalişti: Alan Ruschel, Neto şi Follmann. Alţi 19 jucători şi oameni din staff-ul echipei şi-au pierdut viaţa. Chapecoense urma să joace, o zi mai târziu, prima manşă a finalei din Copa Sudamericana, în faţa echipei columbiene Atletico Nacional. În seara respectivă, 45.000 de fani columbieni s-au adunat pe stadionul pe care ar fi trebuit să se dispute meciul, iar Chapecoense a fost declarată, ulterior, câştigătoarea turneului. În sezonul următor, Chapecoense va juca pentru prima dată în cei 43 de ani de existenţă în Copa Libertadores.

Alvaro Dominguez (27 de ani), jucător retras recent din activitate, anunţă că va da în judecată clubul german Borussia Mönchengladbach. Comform spaniolului, oficialii echipei i-au ascuns faptul că accidentarea sa ar fi foarte gravă. Dominguez nu a mai evoluat de mai bine de un an, iar marţi şi-a anunţat retragerea din fotbal. Preşedintele lui Gladbach susţine că acuzaţiile sunt nefondate. Fostul fundaş spaniol a fost nevoit şă-şi anunţe retragerea din activitate, după ce problemele la spate l-au împiedicat să joace în mod regulat în ultimele două sezoane. Dominguez s-a operat de două în ultimele 14 luni şi îi acuză pe cei de la Borussia că nu i-au luat în serios problemele medicale.

Pe lângă problemele legate de insolvenţă, CS Pandurii Târgu Jiu se confruntă şi cu probleme de efectiv înaintea meciului cu revelaţia actualului sezon, Gaz Metan Mediaş. Pentru partida de astăzi, antrenoprul Petre Grigoraş nu poate conta pe mai mulţi jucători. Antrenorul Pandurilor e optimist şi nici nu concepe ca echipa sa să fie depunctată. Deşi echipa sa mai are de jucat 3 meciuri, Grig a vorbit şi despre programul din pauza competiţională de iarnă, convins că CS Pandurii nu se va desfiinţa. În jocul-tur, CS Pandurii s-a impus cu 3-1. A fost ultima înfrângere a Mediaşului, care, după eşecul din 9 septembrie, n-a mai pierdut niniun joc, în care a întâlnit Astra (2-0), ACS Poli Timişoara (1-1), CFR Cluj (1-1), Voluntari (1-0), Steaua (1-0), CSU Craiova (2-2), Cetate Deva (7-1, în Cupa României), ASA Târgu Mureş (3-1), CSM Poli Iaşi (2-1), Viitorul Constanţa (1-1), Concordia Chiajna (3-1), FC Botoşani (0-0) şi Dinamo (4-0).

PROGNOZA METEO
10 Decembrie 2016

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale pentru aceastã perioadã a anului în majoritatea zonelor, dar în special în regiunile extracarpatice. În sud și sud-est cerul va fi variabil, iar în rest va avea înnorãri temporare; izolat în nord și nord-vest vor fi mai ales ploi, iar la munte, precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificãri în zona montanã, îndeosebi pe creste. Temperaturile maxime se vor încadra între 0…2 grade izolat în Transilvania și 12…13 grade în zona deluroasã a Olteniei și a Munteniei; minimele termice vor fi cuprinse între -3 și 6 grade. Mai ales noaptea, se va semnala ceațã, local în vest și în centru și izolat în rest.

Bucuresti

Regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori mai ridicate decât ar fi normal în aceastã perioadã a anului. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimã va fi de 0…1 grad. Spre sfârșitul intervalului, vor fi condiții de ceațã.

About Kiss

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*