Breaking News
loading...

Simona Nae – Ma indragostesc

Simona Nae – Ma indragostesc

Simona Nae revine cu single-ul şi videoclipul „Mă îndrăgostesc”, o poveste despre dragoste fără limite si reciprocitate. Piesa este scrisă de Simona Nae şi produsă de Cătălin Dogaru. Videoclipul este regizat şi produs de Adi Pădureţu, iar ţinutele au fost realizate de Luiza Ganea Showroom şi Trends by Adina Buzatu. Povestea clipului se concentrează pe dragostea cuplurilor de toate vârstele şi modul în care aceasta evoluează pe parcursul anilor.

simona-nae

„Am scris această piesă pentru toţi îndrăgostiţii. Mi-am dorit să aduc aminte tuturor oamenilor că iubirea poate fi nemărginită. Aud prea des în ziua de astăzi că nu mai există iubire adevărată. Ba da, dacă a existat cândva există şi acum. Nu are cum să dispară. Ea există şi este acolo în inimile noastre. Trebuie doar să îi dăm voie să se exprime. Mulţi îşi reţin iubirea, o ţin încătuşată de parcă ar fi un lucru rău să iubeşti. Iubirea, oricum ar fi ea, este cel mai frumos sentiment de pe Pământ. Ea ne aduce împreună. Eu cred cu tărie în dragostea adevărată, în acea dragoste care ţine până la adânci bătrâneţi, în acea dragoste care te face să te îndrăgosteşti zi de zi de aceeaşi persoană şi să o iubeşti cu fiecare zi mai mult. Am fost inspirată în scrierea piesei, atât de cuplurile tinere, cât şi de cele octogenare. Mă bucur ca un copil atunci când văd prin parc bătrânei, ţinându-se de mână. Vreau să văd din ce în ce mai multe cupluri aşa. Sper că am reuşit să aduc în sufletele oamenilor, prin această piesă şi acest videoclip, bucuria iubirii”, a declarat artista.

Asculta    Simona Nae – Ma indragostesc

Simona Nae a cucerit inimile publicului odată cu lansarea hitului, „Coji de portocale”. Deşi a stat departe de ochii presei, frumoasa artistă a continuat să lucreze intens în studio. In 2013, Simona Nae lansează „2 nebuni”, una dintre cele mai ascultate piese difuzate pe radio la momentul respectiv, apoi a urmat „K pe Beat” şi „Doar tu” (alături de Ralflo). În 2014, artista lansează „Indian Summer”, iar un an mai târziu, revine cu single-ul de succes, „Tu me amas”.

About Kiss

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*