Breaking News
loading...

Media Music Awards 2017

Media Music Awards 2017

Ediţia din 2017 a Media Music Awards va fi organizată, în premieră, la Bucureşti, după cele cinci ediţii organizate în Sibiu. Organizatorii au anunţat primele nume care vor urca pe scenă şi cine sunt cei doi prezentatori de anul acesta. Gala va avea loc pe 3 octombrie. Cei mai apreciați artiști din România vor fi prezenți în seara de 3 octombrie la gala Media Music Awards 2017, desfășurată, de această dată, într-o locație cu totul inedită: în centrul comercial ParkLake, situat in strada Liviu Rebreanu nr 4 , zona ParkLake Garden, intarea dinspre parcul Titan. Prezentatorii editiei din acest an vor fi Alina Eremia si Dorian Popa. Cei doi artisti, deveniti celebri in urma cu sase ani, prin proiectul La La Band, vor urca pe scena, in fata a zeci de mii de fani, pentru a prezenta recitalurile celor mai in voga nume din industria muzicii, precum si pe cei care vor inmana trofeele Media Music Awards. Alina Eremia si Dorian Popa vor fi gazdele Media Music Awards 2017, alaturandu-se altor nume celebre care au prezentat mare gala de premii muzicale, printre acestia amintindu-i doar pe Pavel Bartos, Sore, Adrian Sina si Connect-R.

Pe Green Carpet vor sosi nume celebre, artiști care au dominat topurile în ultimul an, precum și multe vedete din showbiz-ul autohton, publicul având astfel ocazia să îi vadă pe viu pe cei pe care îi urmăresc doar la televizor sau pe rețelele de socializare. În cadrul galei Media Music Awards vor fi premiați artiștii care au avut cele mai multe difuzări radio TV și vizualizări pe YouTube, pe baza statisticilor Media Forest, compania care identifică și monitorizează în timp real aparițiile radio si TV. Astfel, premiile reflectă succesul real al artiștilor români și sunt acordate pe criterii echidistante și transparente.

Lora, Connect-R, Sore şi Irina Rimes se numără printre artiştii de top care vor cânta, în seara de 3 octombrie, pe scena Media Music Awards. Lor li se vor adăuga alte nume celebre din industria muzicii precum Alina Eremia, Dorian Popa, Fly Project, Ioana Ignat, Liviu Teodorescu, lista urmând să fie completată cu noi nume în zilele ce urmează. La edițiile precedente Media Music Awards au participat artiști,precum Andra, Smiley, Delia, Holograf, Voltaj, Carla’s Dreams, Connect-R, Alina Eremia, Lora, Feli, Faydee, Dorian Popa, Lidia Buble, Amira, Akcent, What’s Up, Vescan, Jo, Randi, Amna, Robert Toma, Mihail, Corina, Deep Central, Anda Adam, Dj Sava, Maxim, Guess Who, Sore, Puya, Voltaj , Elena Gheorghe, Alex Velea, Antonia, Andreea Bălan, Ami, Nicole Cherry, Melina, Grasu XXL, Naguale, Kaira, Nicoleta Nuca, Lariss, Bere Gratis, Jo, Randy, Uddy, Nadir și mulți alții.

Ediția de anul trecut a fost urmărită de 40.000 de spectatori, 500.000 de telespectatori și 450.000 de privitori online. Marele câștigător al MMA 2016 a fost Carla’s Dreams. Grupul a primit 7 trofee, reușind astfel să egaleze performanța Deliei de la ediția din 2015.

 

About Kiss

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*