Breaking News
loading...

Delia – Cine m-a facut om mare

Delia – Cine m-a facut om mare

Delia a lansat videoclipul noului single ”Cine m-a făcut om mare”. Piesa a fost compusă chiar de către Delia, versurile fiind inspirate de tranziția sa de la copilărie la maturitate. “Cine m-a făcut om mare” este una dintre cele mai îndrăgite melodii de pe albumul ”Deliria”. Piesa a adunat zeci de coveruri cu zeci de mii de vizualizari pe youtube, în concerte fiind cântată la unison cu toți cei aflați în public. Videoclipul piesei “Cine m-a făcut om mare” ne prezintă o întâlnire fictivă dintre #DeliaMare și #DeliaMica (interpretată minunat de Catinca). Clipul este regizat de Vlad Feneșan, cel care a lucrat alături de Delia și la videoclipul “Doar pentru tine”.

maxresdefault

Când nu cântă despre ”Gura Ta”, când nu se întreabă obsesiv ”Ce are ea?” sau când nu se resemnează cu ”Da, mamă”, Delia cântă despre copilărie. Melodia ”Cine m-a făcut om mare” e una dintre cele mai frumoase de pe albumul ”Deliria”. Delia a cântat-o în concertul de la Sala Palatului și e o piesă numai bună de ascultat astăzi și în fiecare zi când ți-ai dori să mai fii copil. ”Cine m-a făcut om mare nu m-a întrebat și mi se pare că-i nedrept”. Acesta e mesajul pe care vrea să-l transmită Delia, iar noi suntem perfect de acord cu ea. Delia a avut și o super coregrafie, scena s-a umplut de copii care au sărit coarda, s-au dat în leagăn și s-au jucat cu baloane. Piesa asta e exact pentru momentul ăla când îți vine să fugi de la birou sau de la școală direct la un ”De-a v-ați ascunselea”.

Asculta  Delia – Cine m-a facut om mare 

””Cine m-a făcut om mare” este o piesă scrisă într-un moment sensibil. E pentru copilul Delia, pentru fetița care își dorea să fie om mare. Ea crește… și își dă seama că partea cea mai frumoasă a vieții a trecut deja și vrea înapoi la copilarie. Confortul copilăriei, căldura mamei, lipsa oricărei griji, entuziasmul tipic vârstei, inocența și totodată curajul nebun sunt lucruri de care la maturitate nu uiți. Nu uita de copilul din tine, nu uita să îl hrănești cu bucurie și dă-i voie să se manifeste din când în când. În altă ordine de idei, e un cântec trist, la care recunosc… mi-a dat o lacrimă când l-am scris. Cumva e un cântec de dragoste în care îți dorești ca persoana iubită din prezent să îți suplinească nevoile și cum de fapt nimeni nu poate să fie ca mama și ca tata”, spune Delia.

Piesa “Cine m-a facut om mare” este al cincilea single extras de pe albumul “Deliria”, material discografic lansat la începutul lunii aprilie, în cadrul concertelor “Welcome to Deliria”, anterior fiind lansate piesele “1234 (Unde dragoste nu e)”, “Gura ta” (feat Deepcentral), “Ce are ea” si “Da, mamă”. Pe cel de-al 4-lea album al artistei se găsesc și colaborările cu Taxi (“Atât de trist”) și Carla’s Dreams (“Cum ne noi”), dar și piese noi ca “Ce zodie ești?” (feat Marius Moga) sau “Fulg”. Pe 5 decembrie, Delia va susține la Teatrul Național București cel mai inedit concert din cariera sa și totodată primul show alături de Big Band Orchestra, coordonată de maestrul George Natsis – Delia’s Winter Wonderland.

About Kiss

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*