Breaking News
loading...

Cortes feat. Lora – Puncte Puncte

Cortes feat. Lora – Puncte Puncte 

Cortes revine cu o noua colaborare cu o voce feminina, Lora, pentru piesa Puncte, puncte. Noul lui track este o continuare pentru succesul Uita-ma, featuring-ul cu Andreea Balan lansat anul trecut. Cum ar fi ca în loc de punct să punem „Puncte Puncte”. Asta ne sugerează Cortes şi Lora în cea mai fresh piesă a primăverii. „Puncte Puncte” este un single de suflet, cu versuri sensibile alaturate unui beat original, care va fi pus pe repeat de multe, multe ori. 

cortes

Sigur este că Lora şi Cortes au reuşit să facă treabă bună cu noua piesă şi să spună lucruri profunde într-un mod foarte natural şi aparent simplu. Piesa „Puncte puncte” este o continuare a hit-ului „Uita-ma” (feat Andreea Balan), fapt la care face referinta si versul „Ii zisesem sa ma uite, dar tu m-ai ajutat s-o uit”. Textul a fost scris de Cortes in colaborare cu Connect-R, iar de muzica s-au ocupat Adi Cristescu si Chris Mayer. Videoclipul a fost regizat de Florin Boțea şi este că un puzzle format din amintiri mai mult sau mai puţin plăcute.

Asculta   Cortes feat. Lora – Puncte Puncte

Cortes este artistul care abordeaza hip hop-ul intr-un mod nou, afisand o latura mai sensibila si o alta abordare a genului muzical. Dovada acestui fapt e chiar piesa de debut „Vedeta mea” realizata in colaborare cu Connect-R, iar mai apoi, ca parte din gasca Rappin’ On Production, unde au luat nastere piesele „Sweet 16″, „La cafea” si „Uita-ma”. Creatiile lui Cortes sunt usor identificabile dupa amprenta personala a artistului si modul inedit prin care combina elementele muzicale din mai multe genuri. Despre inceputurile lui in muzica, Cortes declara ca a fost fan Michael Jackson inca din copilarie cand devora casetele lui, ulterior descoperind rap-ul si numele grele de acolo precum Dr.Dre, Run DMC, Gang Starr si Big Daddy Kane. S-a regasit in muzica lor si aceasta a fost o adevarata inspiratie pentru viitor.

Legat de piesa, Cortes declara „ este gandita ca o scrisoare deschisa pentru cineva anume, iar versurile sunt inspirate din viata personala si exprima o frumoasa poveste de dragoste care s-a incheiat mult prea repede si fara sens. Clipul e regizat de prietenul nostru Florin Botea, care a faut o treaba excelenta, iar vocea plina de emotie a Lorei s-a potrivit perfect in peisaj”

Lora, pe numele sau real Laura Petrescu, a devenit cunoscuta in urma concursului Star Factory, facand apoi parte din trupa Wassabi, infiintata la indrumarea lui Marius Moga. Se retrage din trupa dupa doar 3 ani pentru a-si continua cariera solo si urmeaza o serie de colaborari cu Adrian Sina, ce dau nastere hit-urilor „My Passion” si „No More Tears”. Cel mai recent single al artistei, „Ne impotrivim”, a reprezentat un nou succes, adunand in doar 5 luni de zile peste 10 milioane de viziualizari pe Youtube.

Legat de colaborare, Lora declara „Eu cu piesa am avut parte de dragoste la prima vedere. Mi-a placut mult de cand am ascultat-o pentru prima data si sunt bucuroasa ca fac parte din acest proiect. Imi doresc sa ajunga si la inimile voastre la fel cum a ajuns si la inima mea”

Versurile melodiei „Puncte puncte“

Zi de ce mi-e atat de dor de tine
Atat de dor de tine
Zi de ce inca te vreau inapoi

Zi de ce ai renuntat la mine
Cand totul era bine intre noi
Raman intrebari, dar nu imi raspunde nimeni

Din prima clipa cand ne-am cunoscut
Mi s-a parut ca ne stiam de mult
Si tu stiai de ea de la-nceput
Ii zisesem sa ma uite, da’ tu m-ai ajutat s-o uit

De-abia te certasei cu fostu’
Am fost numai noi doi actorii din filmu’ nostru
Iti descopeream secrete
Si nimeni nu-i perfect, da’ eu nu-ti gaseam defecte

Timpu’ trecea din ce in ce mai lent
Cu tine-n el, tabloul meu era complet
Aveam atatea in comun
Incat, incet-incet, dupa tine deveneam nebun

Simt ca ma faceai mai bun, nu-mi era frica sa spun
Ca poate-avem un drum comun, dar din pacate ne-am pierdut pe drum
Si uite unde-am ajuns
Intre multe intrebari fara raspuns

Zi de ce mi-e atat de dor de tine
Atat de dor de tine
Zi de ce inca te vreau inapoi

Zi de ce ai renuntat la mine
Cand totul era bine intre noi
Raman intrebari, dar nu imi raspunde nimeni

Inca mai simt parfumul tau pe perna
Desi acum noi nu mai impartim aceeasi scena
Tu te-ai speriat si ai zburat ca vantu’
Eu m-am tripat fara sa vreau, te caut printre randuri

Gandu’ la tine-mi umple coala
Si inca te mai scriu, nu s-a uscat cerneala
Da’ pare goala sala, cortina-i trasa
Ca te caut peste tot si tot nu te gasesc acasa

Poate ne-am intamplat prea repede
Fara incredere, ne-am jucat de-a sentimentele
Sau poate ne-am intors devreme spatele
Oricat te-as cauta, tot nu te gasesc in altele

Poate salvam tot ce e viu
Nu te uita la ceas, nu e tarziu
Acum, peste prapastie, sa construim o punte
Si, in loc sa punem punct, poate punem puncte puncte

Zi de ce mi-e atat de dor de tine
Atat de dor de tine
Zi de ce inca te vreau inapoi

Zi de ce ai renuntat la mine
Cand totul era bine intre noi
Raman intrebari, dar nu imi raspunde nimeni

De ce preferi sa te ascunzi
Raman intrebari, dar nu imi raspunde nimeni
De ce acum te prefaci ca nu m-auzi
Raman intrebari, dar nu imi raspunde nimeni
De ce nu poti sa imi raspunzi
Raman intrebari, dar nu imi raspunde nimeni
De ce acum cand esti departe
Noi nu mai suntem noi, dar tu tot ma simti aproape

Zi de ce mi-e atat de dor de tine
Atat de dor de tine
Zi de ce inca te vreau inapoi

Zi de ce ai renuntat la mine
Cand totul era bine intre noi
Raman intrebari, dar nu imi raspunde nimeni

About Kiss

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*