Radio Click Romania

Dorul tau este asemeni unui dor de o prajitura sau poate de un vin rar? Sau este ca si al meu? Ca si cum simti ca inima ta e in alt loc si nu stii ce exact o sa faci, dar stii ca misiunea ta e s-o capeti la loc.

Un sentiment ca asta te seaca de viata, nu poti sa mimezi asa ceva, cei care simt cu adevarat ceva profund afiseaza asta, oricat de talentati sunt, nu pot sa joace teatru si probabil ca nici nu vor asta cu adevarat. Zambetele lor sunt exagerate si sunt lansate brusc ca un glont grabit iesit dintr-o teava de pistol care la fel ca acel zambet, se raceste imediat lasand prezentul cu a sa monotonie in aceasi forma fixa si rece. Vorba "totul e trecator" isi gaseste probabil cea mai clara definitie in viata unui asemenea suflet pierdut si neclintit de soare, ploaie sau furtuna. Mint, furtuna linisteste o astfel de persoana, desi o face uneori sa se cutremure poate, sa se astepte la un fulger care sa o loveasca in moalele capului fara sa-i dea vreo sansa sa se fereasca. Nu ca s-ar feri. Ploaia trista trezeste un sentiment contradictoriu, care face o persoana suferinda sa se intristeze si in acelasi timp sa se calmeze. Totul s-ar defini probabil ca fiind o dulce depresie care te pune in genunchi si din care nu simti ca ai puterea ca poti iesi. E ca si cum ai alergat ore in sir iar acum nu mai ai puterea nici sa-ti ridici mana si esti oarecum amortit si oarecum iti place. Daca ai avea motivatia ta absoluta te-ai ambitiona si te-ai ridica, insa cand ti se prezinta doar o simpla motivatie te gandesti ca nu se merita sa te ridici. Pentru ce? Unde sa te duci? Asa ca ramai ingenuncheat si te uiti la stropii de ploaie curgand pe geamul tau. Parca ii cunosti pe fiecare in parte, apoi toti devin siruri de apa care parca sunt solidare tristetii tale si care parca schiteaza un plans. Acelasi plans de pe obrazul tau. Tu esti geamul la care te uiti.

Uneori, alteori sau din cand in cand, vezi plansul ca o bataie de joc a naturii. Te ridici in picioare si le arati tu lor! Insa nu te tine mult un astfel de sentiment. Poate cateva secunde, minute, ore sau 2 zile. Mai mult nu. Iti amintesti ca ceea ce simteai era real si adanc infipt in tine. Daca te prefaci destul de mult vei ajunge prefacut si vei suferi in mult mai multe feluri iar sfarsitul iti va garanta remuscarea. Poate vei suferi mai putin, poate macar asa vei putea continua sa traiesti in momentul acela, insa daca avem deja natura sentimentului, de ce sa ne indoim de ea? Ca e un pericol? Ca doare? Focul nu este un pericol? El nu doare? Insa stim sa-l folosim de multe ori, ba chiar caldura mai mare decat cea a focului nu ne da nici un alt element, decat poate o febra care te incalzeste si in acelasi timp te raceste. Febra este prefacatoria ta iar focul ti-e pasiunea naturala. Viata e grea, insa cum altfel ar putea fi ceva care inmagazineaza atat de multe obiecte, persoane si sentimente? Fiecare din noi avem de ales ceva. Cand nu poti alege scopul alege mijlocul cel mai apropiat de a ajunge la el. Insa nu uita de timp, grabeste-ti pasul deciziilor!